634 matches
-
ai dreptate. Oricât de mare bătaie de cap e Jake - și crede-mă că e - eu tot vreau să reprezinte o prezență puternică în viața noastră. Pe bune? a întrebat-o Julia nevenindu-i să creadă. De ce? Fiona a zâmbit crispată. — Pentru că, dacă n-ar fi așa, atunci ar însemna că o parte uriașă din viața soțului meu ar fi închisă în relația cu mine. Iar asta n-aș accepta niciodată, a spus ea aruncând priviri imploratoare în jurul mesei. Dacă unicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
brațe. Nu vrem să cazi și să-ți julești genunchii ăștia superbi, nu-i așa? —Bună, Jenny. Susan stătea la câțiva metri distanță, zâmbind timid. Într-o mână ținea bagajul lui Milly. —Bună, Susan. Tonul lui Jenny era încă puțin crispat, dar zâmbetul părea sincer. — Lasă geanta pe scări. O s-o ducă Bill în casă. Tocmai termină de vorbit la telefon. Nick apăruse lângă Susan. —Bună, Jenny. Casa arată la fel de superbă ca întotdeauna, a spus el făcând un pas înainte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Ocado.com. Era prima oară când Susan mergea la această petrecere cu Nick și-și dorise foarte tare să facă o impresie bună în rândul colegilor bărbatului. Dar, aproape toată seara, rămăsese mută, la periferia conversațiilor celorlalți, cu un rânjet crispat aninat pe buze. Susan nu avea absolut nimic în comun cu oamenii ăia și unica ei tentativă de a sparge gheața se dovedise un dezastru. — Muzica e groaznică, nu-i așa? urlase ea în urechea unei femei cu față de cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
fi putut să sper! Alison a zâmbit cu indulgență. Susan a scos un sunet gâlgâit și s-a prăbușit pe podea. Extazul și agoniatc "Extazul și agonia" Fiona s-a întins în cadă, simțind cum apa caldă îi învăluia umerii crispați. Exagerase puțin cu spuma ei de baie preferată - Crabtree and Evelyn, cu parfum de trandafiri - iar acum clăbucul îi ajungea până la nas. În calitate de mamă a unei fetițe de optsprezece luni, care dormea dusă în josul holului, cel mai mare lux din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Știai că mama îl poreclise Puzzle? Fiona a clătinat din cap uluită. Zicea că orice problemă de care dă cu nasul îl face pe tata bucățele, se pierde, se risipește și nu știe cum să se descurce. Jake a zâmbit crispat. —Știi unde e? — Nu, a răspuns Fiona ridicând din umeri. Și nici nu l-am întrebat pentru că nu vreau să-i fac jocul, să-i încurajez comportamentul ăsta cretin. —Eu știu unde e. Mi-a spus. —Ei, să nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
calmă dinspre pădure: — Salutare, domnule Jones. Virgil se îmbrăcă în grabă. Vultur-în-Zbor se trezi cu o durere de cap înfiorătoare. Cuvintele Unde mă aflu? îi veniră pe buze pentru a doua oară pe insula Calf. Le alungă cu o grimasă crispată a gurii. Unde se află oriunde? se întrebă el. Totuși se afla pe muntele Calf. Povârnișul împădurit i-o confirma. Și țipătul dimensiunilor, pentru că Efectul persista, chiar dacă îl învinsese... o jenă în colțurile ochilor, în urechi și minte. în curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Elfrida. De ce nu, de ce nuă El purta hainele sale vechi și rupte, de călătorie. Ignatius Gribb, care, ca și Elfrida, fusese un om ordonat până la ultima lui izbucnire de furie, îi păstrase până și basmaua de pe cap, cu tot cu pană. Zâmbind crispat, Vultur-în-Zbor și le-a pus și pe acelea. Dacă tot urma să joace într-un western prost, măcar să poarte uniforma completă. Era nevoit s-o vadă pe Irina Cerkasova, căci trebuia să-i înapoieze hainele defunctului conte. Femeia i le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
persoană În vârstă, destul de comunicativă, care, după obișnuitul control(nota mereu Într-o fișă tot felul de observații), Încerca, fără sorți de izbândă, să mai destindă aerul cu cate o glumă nevinovată, În speranța că va reuși să descrețească fruntea crispată a mamei mele. Aceasta, cu un glas alb, Îl tot Întreba despre șansele de vindecare, căutând parcă În privirea lui, În tonul vocii ori În schițarea vreunui gest semne de speranță, de bun augur. Am aflat că nuanța galben-aurie a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Îi place broccoli sau nu. —De ce nu? Pentru că ăsta e genul de lucru pe care o mamă Îl știe. Vorbiți mai tare! cere judecătorul. Am spus că mamele știu genul ăsta de lucruri. —Și dumneavoastră nu? Femeia Își simte gâtul crispat și când Încearcă să Înghită, gura Îi e uscată, căptușită cu un fel de carton subțire. Cam ăsta ar fi gustul pe care l-ai simți dacă ai fi obligat să-ți Înghiți propriile cuvinte, gândește ea. Când Începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
poată face pipi În el. Singurul lucru pe care-l găsesc este o ploscă Barbie. Va trebui să ne descurcăm cu asta. Înapoi sus, În genunchi lângă vasul de toaletă, nu reușesc deloc s-o conving pe Em, care e crispată, să presteze În ploscă. —Mami? — Da, iubita. Pot să-mi fac ziua la piscină? — Sigur, draga mea. Plosca se umple imediat până la buză. Prânz, aeroportul JFK, New York: Un vameș solid care seamănă foarte tare cu Sipowicz din NYPD Blue Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
parte, în locul de unde privise, și tot împrejurul, cu cotețele fermei, cu stupii pe care Godun tocmai îi pregătea, i se arătase deodată de o plictiseală istovitoare. Veterinara isca spectacol în nepăsarea câmpiei și a marginii de oraș și în așteptarea crispată a exilului său de înstrăinat. Abadan era un puț cu benzină. Când Omar a pus talpa în port, locul arăta mai degrabă ca o pată de ulei curs din conducta rafinăriei. Era pe-nserat și, când a oprit o mașină, taximetristul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
audă câmpul, iar vocile se făcuseră tot atâtea cărări. Îl simțea pe Zet de departe și simțea zăpada, în cer, cu trei-patru ore înainte să ningă. Recunoștea vântul și izul de ploaie și motoarele, după mers. Regăsise viață în muțenii crispate și în frica ce altădată îl măcinase. Și mai câștigase ceva: erau amintiri care îi înviaseră și pe care le revizita, ca pe niște camere redecorate, dintr-un cartier încă nelocuit. Orbirea lui era o îmblânzire a ceea ce fusese grăbit
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
necazurile, pentru ca odihna și bucuriile să aibă un rost. Să-I mulțumim, căci înțelepciunea Sa e infinită. Cei de față rostiră în cor: Alhamdulilah! Alhamdulilah! Am băgat de seamă că unul dintre bărbați rămăsese tăcut, cu buzele strânse, cu mâinile crispate. Era Khâli. — Mă temeam, mi-a explicat el mai târziu. Îmi ziceam: „Numai de n-ar depăși limitele!“ Din păcate, îl cunoșteam mult prea bine pe Astaghfirullah pentru a-mi face cea mai mică iluzie în privința asta. De fapt, discursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aduc o pătură... Dacă o să vi se facă frig, am să vă aduc o pătură... (Pauză; ȘEFUL GĂRII își aprinde o țigară; CĂLĂTORUL își ridică ușor capul; are ochii obosiți și toată înfățișarea sa e jalnică.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Ridicând, crispat, privirile.): Domnule... ȘEFUL GĂRII (Entuziasmat, ca în fața unei mâini întinse.): Kapunta! Mă numesc Kapunta! Spuneți-mi, vă rog, pe nume. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Cu un tremur ușor în glas.): Domnule... Dumneavoastră chiar sunteți... șeful gării? ȘEFUL GĂRII (Înviorat, radios.): Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
am crezut în existența lor reală... că un om ca dumneavoastră de pildă... este o ființă reală... Domnule! Sunteți o ființă reală? (Moment de încordare; ȘEFUL GĂRII stă aplecat deasupra călătorului, așteptând răspunsul; se privesc drept în ochi; călătorul este crispat și încurcat în primele secunde; apoi fața i se destinde și devine zâmbitor; în loc de răspuns îi dă ȘEFULUI GĂRII o palmă ușoară, demonstrativă; ȘEFUL GĂRII o primește nelămurit, apoi fața i se destinde și începe să râdă cu poftă; călătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de plăcere, dar era perfect capabil să priceapă, mai bine ca oricine altcineva, cînd Îi era cuiva silă de el și observase - avea certitudinea asta - că cel puțin ea se obișnuise cu prezența și contactul lui. Nu o mai simțea crispată și Încleștată cînd se apropia de ea și Începea s-o mîngîie, iar cînd o pătrundea nu se mai confrunta cu rigiditatea si uscăciunea din primele zile, ci cu o primire umedă, caldă și zvîcnitoare, care-i Îngăduia să alunece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ta stupidă. — O să stai acolo pînă cînd hotărăsc eu. Iguana Oberlus Își aținti privirea asupra ei, aproape batjocoritor, și, uitîndu-se cu dispreț la armă, se ridică Încet, În timp ce ea ținea În continuare pistolul Îndreptat spre el, cu degetul tot mai crispat pe trăgaci. În picioare acum, o privi de sus În jos și se Îndreptă fără grabă spre pat, oprindu-se chiar lîngă piatra unde se afla al doilea pistol. — Să nu-ți treacă prin minte să-l atingi! Îl amenință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nebună, inima petrecerilor. Bătea step, avea un costum de spaniolă și castaniete, îi plăcea să cânte jazz la pian." Nevastă-mea are gusturi exotice. Știți, sângele italian..." Se uită la bărbatul său și mototoli fața de masă cu un gest crispat: "Hm, idiotul!" Simți dintr-o dată nevoia să plângă și se ridică. ― Unde vă duceți, doamnă? ― Mă doare capul. Vreau să iau un antinevralgic. ― Stai, draga mea! Melania Lupu scotoci în buzunar și îi întinse o pastilă albă, învelită în celofan
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mi lampa! Mda... Asta e! Am ajuns la canalul colector. * Lângă Scarlat, un ceas mic, îngropat într-un cub de email, arăta ora 9. Și-l consultă instinctiv pe al lui. O diferență de câteva minute. Bătrânii rămăseseră în jurul mesei, crispați, cu chipuri trase și livide. Șerbănică Miga adormise cu fața sprijinită în pumni. Capul alunecase și obrazul tras într-o parte îi descoperea proteza. Figura dolofană părea că rânjește. Semăna cu idolii grași, de porțelan, așezați turcește. Aceeași expresie de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
reverență. Surâdea și vorbea cu o voce neașteptat de caldă: îți faci scrupule, conștiința clocotește, cuvinte mari, incendiare, îți ard creierii: datorie, trădare etc. Oricum va trebui să treci peste ele. De ce nu vrei să te menajezi? Alexandrii își aprinse crispat o țigară. Repetă buimac încercînd parcă să înțeleagă. ― Oricum va trebui să trec... ― Evident. Speri să ne convingi cu argumente? Avem nevoie de dumneata și nu ți-o ascundem. Merg mai departe cu sinceritatea și am să-ți mărturisesc că
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la Florence. Pilotul întrebă gâtuit fără să-și ridice ochii: ― Cum trebuie să procedez? Inginerul îi azvârli o privire iute, subțire. Încerca parcă să-l cântărească, îl evalua ca un geambaș la un târg de vite. Alexandru Miga cu obrazul crispat, strâmbat parcă de-o greață fizică, repetă întrebarea: ― Cum trebuie să procedez? CAPITOLUL IX ÎN ALERTĂ Pe birou se aflau două gume, un etu complet de Carioca și-o carte cu coperte liliachii. În scrumiera ieftină ardea o țigară din
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
șosea. Rămase pe gânduri și adăugă șoptit, fără să se adreseze cuiva: Nu-mi place ploaia... Azimioară își aprinse calm o țigară. Făcea parte dintre fericiții care nutresc convingerea că lucrurile sfârșesc totdeauna prin a se aranja. * Ioniță Dragii conducea crispat, cu degetele încîrligate pe volan. Pe tâmple îi curgea sudoarea, ținea gura deschisă, respirând greu. Gâtul lung și subțire ieșea caraghios din gulerul de vidră. Inginerul îi căută privirea în oglinda retrovizoare. ― Conduceți admirabil. Felicitări! Șerbănică Miga încercă să-i
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la ușă. ― A venit jurnalistul! Trebuie să-i plătesc. Cristescu, fulgerat de o idee, rupse o foaie din carnet, o îndoi și o puse pe parchet. Așteptă câteva clipe până auzi ușa de la intrare închizîndu-se, apoi mototoli cu un gest crispat hârtia. " Nu! Nu așa a expediat biletul. Curentul nu-i destul de puternic. Nici măcar nu s-a clintit. Atunci cum, Dumnezeule? Cum?!" ― Ce-a vrut? se interesă Șerbănică. ― Aiureli! A făcut o budincă teribilă cu rom și stafide... Ne-a oprit
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Avu certitudinea unei nenorociri și simți că i se face frică. * Grigore Popa se apropie de fereastră. Noaptea era senină și geroasă. O lună de sticlă filtra întunericul în transparențe albăstrii. Trecători cu nasuri umede și urechile roșii mergeau repede, crispat ca niște păpuși mecanice. Aproape că le-auzea scâncetul încălțămintei pe zăpada înghețată. Se apropie de biroul vechi cu ornamente de bronz. Deasupra atârna fotografia unui grup de tineri: "Liceul militar din Craiova, promoția anului 1921". În ochi i se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ăsta să-ți răscolească pe unde-i place! Și mai vorbești de cretini. * Vâlcu se uită la ceas: "Mai am o oră..." Se opri în prag. Oamenii adormiseră răpuși de oboseală. Melania Lupu surâdea până și în somn, Valerica Scurtu crispată, cu bărbia înfiptă în piept, Grigore Popa gemea. Degetele încîrligate rămăseseră înfipte în poalele halatului vătuit. Sculptorul dormea adânc. Somn tânăr, destins, cu mâinile și picioarele împrăștiate, alungând, nesuportând odihna unui al doilea în același pat. Panaitescu sforăia. Îi alunecase
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]