2,064 matches
-
am spus să nu ai această îndrăzneală 95. Trândăvia sau lenea este și ea socotită ca pricină a păcatului desfrânării. În această privință, Sfântul Marcu Ascetul arată că sufletul cuprins de lene se lipește cu ușurință de tot ceea ce vede, cugetă sau aude: De pildă, de va vedea frumusețe de femeie, îndată se va răni de pofta trupească 96. La rândul său, Sfântul Ioan Gură de Aur ne oferă și el câteva detalii de ordin duhovnicesc: ...boala aceasta (desfrânarea - n.n.) nu
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
195, aceasta datorându-se totalei abandonări a luptei împotriva patimii. Când scurgerea este provocată, atunci acea persoană se depărtează de la Sfânta Împărtășanie, iar în restul cazurilor se analizează minuțios pricinile care au dus la poluții. Pe parcursul zilei nu trebuie să cugetăm la nălucirile din timpul somnului de noapte, căci intenția demonilor este și aceasta de a ne pângări cât suntem treji cu 182 Preot Ioan C. Teșu, op. cit., p. 92. 183 Sf. Ioan Scărarul, op. cit., p. 312. 184 George Habra, op. cit
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
o îndoită mâhnire, deoarece aceștia în loc să meargă la viața cea fără de moarte întru bucurie, se duc la viața cea fără de moarte întru osândă și chin199. Dintre urmările acestei patimi mai putem aminti: 1. Orbirea minții, care din pricina patimii nu mai cugetă la cele cerești: Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește (I Cor. 2, 14). Căzând în acest păcat, Solomon și-a pierdut
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
în opinia sa, „scriitorul, pentru a fi înțeles, spune aproape totul”, pe când în pictură „se stabilește ceva asemeni unui punct misterios între sufletul personajelor și acela al spectatorului. Acesta din urmă vede figurile ce aparțin naturii exterioare, dar în interior cugetă asupra adevăratei gândiri, comună tuturor oamenilor, căreia unii îi dau un corp așternând-o pe hârtie, alterându-i însă execuția subtilă; așa încât spiritele grosiere sunt mai mișcate de scriitori decât de muzicieni și de pictori” (8 octombrie 1822, tr. ns
Un pictor diarist: Eugène Delacroix by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4809_a_6134]
-
adevăr, conducătorul le făcuse semn să vină pentru a prăda casa ca un roi de lăcuste. Ascuns în umbră, Hiyoshi își spuse: „Hoții!” Cât ai clipi, sângele i se înfierbântă și uită cu totul de sine. Deși nu stătu să cugete, nu-i mai păsa de propria lui siguranță, fiindcă nu-l mai interesa decât casa stăpânului. Însă, chiar și așa, ceea ce făcu în continuare nu poate fi socotit altfel decât necugetat. Hei, tu! strigă el, ieșind cu îndrăzneală din umbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
neîntârziat. Ai reușit să termini pușca? Da. — Dă-o încoace. — E porunca Seniorului Koroku? Da. Dă-mi-o. Dacă dușmanul scapă, n-o s-o mai putem încerca. Tenzo smulse pușca din mâna lui Kuniyoshi și dispăru în pădure. „Ce ciudat,” cugetă fierarul. Porni după Tenzo, care-și croia drum printre copacii de lângă zidul împrejmuitor. Îl văzu escaladându-l și sărind, pentru a ajunge aproape de celălalt mal al șanțului. Cufundat până la piept în apa fetidă, nu pierdu vremea și plescăi până afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să i se prelingă lacrimi. În acel moment, reflectă că el și nepotul său - care nu era altceva decât întruchiparea răului - erau, la urma urmei, din același sânge. Vărsa lacrimi de regret pentru propria lui nevrednicie. Amarnic descurajat, încercă să cugete pe îndelete și-și dădu seama că era departe ziua când s-ar fi putut ridica din poziția de căpetenie a unui clan, pentru a deveni cârmuitor de provincie. Trebuia să recunoască, nu era capabil de așa ceva. „Dacă nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
merge până-n zori. — Dacă vrei, vino cu mine. — Încotro? — La Hachisuka. Așează-te la casa mea. Îți vom da te mâncare și-o să te-ngrijim până te însănătoșești. — Mulțumesc, făcu Hiyoshi o mică plecăciune umilă; privindu-și picioarele, păru să cugete ce avea de făcut mai departe. Înseamnă că mă vei lăsa să locuiesc acolo și să lucrez pentru dumneata? Îmi place felul tău de-a fi. Ai cuvântul meu. Dacă vrei să mă slujești, te tocmesc. — Nu vreau, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
focos, în ciuda părerilor potrivnice. Deși rareori iese la suprafață, când se înfurie, nimic nu-l mai ține în loc. — Va să zică, deși pare să fie blând, când se supără... — Tocmai. Așa cum s-a întâmplat azi. — Azi? — Când se îngroașă gluma, stând să cugete ce-i drept și ce strâmb, întotdeauna judecă până la capăt. Dar după ce s-a hotărât, e ca un stăvilar care se sparge și imediat îi dă ordine vărului său, Stăpânul Mitsuharu. — E un conducător, nici vorbă - un general înnăscut. — Stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
răspândiră în cerc. — Ce ți-ai pus în gând? lătră Shichinai la Mitsuhide. Ne ameninți cu lancea? Și încă, una așa de proastă? — Exact asta fac, răspunse Mitsuhide, cu glas ferm. Nimeni nu pleacă de-aici. Dar dacă stați să cugetați drept, mă ascultați pe mine și renunțați la ideea rușinii din noaptea asta, întorcându-vă în satul Hachisuka, vă vom cruța viețile, iar eu vă voi răsplăti cât pot de bine. Ce ziceți? Chiar crezi că mai putem pleca acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
reacției sale față de înțelegerea lui Kahei - sentimentul de recunoștință - și îl pătrundea până în măduva oaselor. Vă mulțumesc foarte mult. Deși Kahei nu spusese cu cuvinte ceea ce avea în gând, Hiyoshi înțelesese deja. „Agerimea lui îi năucește pe oamenii din jur,” cugetă Kahei. „E firesc să nască invidii și dușmănie.” Cu un zâmbet amar, îl întrebă: — Pentru ce îmi mulțumești? — Pentru că mă lăsați să plec. — Ai dreptate. Dar, Maimuță... Da, stăpâne? Dacă nu-ți ascunzi inteligența asta a ta, n-ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Glasul care rostise această acuzați era ca un cui înfipt drept în craniul său și nu voia să se șteargă. Acum, între conștiința cețoasă și vântul care-l biciuia din goana galopului, gândurile îi rătăceau în dezordine. Cum aflase Inuchiyo? Cugetând în ce fel acel eveniment avea să afecteze Castelul Narumi și nu numai destinul tatălui său, ci și pe al întregului clan, panica îl cuprinse și începu să sângereze abundent. Castelul Narumi era unul dintre castelele secundare ale clanului Oda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
aveți bunătatea de a-i vorbi personal, s-ar putea să îmbogățiți forțele clanului Oda cu un general uimitor de viteaz și cu Castelul Unuma, fără a fi mișcat un deget. Nobunaga, cu o expresie surprinsă pe față, păru să cugete la detaliile celor spuse de Hideyoshi. Acesta fu cam nemulțumit, întrebându-se de ce seniorul său nu părea să se bucure. Nu-l interesau laudele pentru propriile lui eforturi, dar faptul că-l smulsese pe Tigrul din Unuma ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
înfricoșător, în spatele lor își așteptau ocazia ostași aleși pe sprânceană. Se vedeau steagurile corpurilor Yamagata, Naito și Oyamada, faimoase pentru valoarea lor chiar și în sânul armatei din Kai. „Se pare că încearcă să ne provoace, trimițându-i pe Mizumata,” cugetă Tadatsugu. Înțelegea strategia inamicului, dar aripa stângă a trupelor clanului Tokugawa se angajase deja în luptă corp-la-corp, astfel că linia a doua a războinicilor Oda era singură. Mai mult, nu putea fi sigur cum vedea Ieyasu situația, din poziția sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
e ce nu se descompune?” era versul lui favorit și, de fiecare dată când îl cânta, ridica glasul. Concepția lui de viață părea să fie cuprinsă în acest unic vers. Nici un om nu-și folosea la maximum viața, dacă nu cugeta profund la sensul ei. Nobunaga știa un lucru despre viață: în cele din urmă, murim. Viitorul unui om de treizeci și șapte de ani nu mai era foarte lung. Și, pentru un interval de timp atât de scurt, ambițiile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nu avanseze mai mult și nu trimise nici un soldat dincolo de Maruyama. — De ce nu înaintați? era întrebat Baba încontinuu, atât de la cartierul general al lui Katsuyori, cât și de propriii săi ofițeri. Baba, însă, nu se clintea. — Am motivele mele să cuget un moment și e mai bine să mă opresc aici pentru a observa ce se întâmplă. Voi, ceilalți, luați-o înainte. Cuceriți puțină glorie și pentru voi. Fiecare comandant care ajungea destul de aproape ca să atace palisada suferea aceeași înfrângere zdrobitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Hanbei îl vizită mai întâi pe fratele mai tânăr al lui Kagechika, Akashi Kanjiro. Nu era prieten cu Kanjiro, dar se întâlniseră de două ori la Templul Nanzen din Kyoto, unde practicaseră amândoi meditația Zen. Kanjiroera atras de Zen. Hanbei cugeta că dacă apela la el din punctul de vedere al Căii, aveau să ajungă rapid la o înțelegere. Apoi putea merge mai departe,pentru a vorbi cu celălalt frate, Kagechika. Până să-l întâlnească, atât Akashi Kanjiro cât și fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
era mai impresionat de Nobunaga decât majoritatea oamenilor. În general, ridica o privire placidă, ca și cum ar fi studiat un cer amenințător, și se abținea să vorbească altfel decât în modul cel mai comun. „Iarăși s-a cam înfuriat puțintel Domnia Sa,” cugeta acum Hideyoshi. „Calmul acela prea să fac parte din firea deosebită a lui Hideyoshi și, cu siguranță, nimeni nu era în stare să-l imite. Dacă Mitsuhide sau Katsuie copiau comportamentul lui Hideyoshi, ar fi turnat gaz peste foc, făcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
inamic. De astă dată, Katsuyori ridică ochii și vorbi brutal despre dușman: — Forțele clanului Oda nu cunosc mila. Ce vină i-au putut găsi unui preot fără vedere? Cm ar fi putut avea putere să se împotrivească? Acum, însă, putea cugeta mai profund la propria lui moarte. Își rodea încontinuu buzele și-și reprima valurile care i se rostogoleau prin fundul inimii. „Dacă-mi dau frâu liber mâniei astfel,” medită el, „ar putea crede că sunt descumpănit și până și servitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
niște bani de drum. Dar, știți, azi dimineață când m-am trezit și m-am interesat de el, am descoperit că plecase deja. S-a sculat și a ieșit împreună cu soldații, înainte să răsară soarele. „Are o viață de invidiat,” cugetă Mitsuhide, în timp ce privea cerul dimineții. Saito Toshimitsu desfășură un sul. — A lăsat asta. M-am gândit că poate o uitase dar, când m-am uitat mai atent, am văzut că cerneala încă nu se uscase și apoi mi-am amintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
leoarcă, nici unul dintre trăgători nu-și lăsa fitilele să se umezească. Valurile limpezi li se ridicau până peste genunchi și erau mai reci decât gheața. Fără îndoială, fiecare ofițer și soldat, trecând râul, era adâncit în propriile lui gânduri. Fiecare cugeta la cuvintele grăite de Toshimitsu și comandanții de unități, înainte de a începe să traverseze râul. „Ei, pesemne că-l atacăm pe Seniorul Ieyasu. Înafară de Tokugawa Ieyasu, nu mai e în apropiere nimeni pe care să-l atacăm. Dar ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
unele regiuni din Fuwa și Yoro, un mare număr de oameni din castele mici, familii provinciale puternice și reședințe răzlețe de samurai aveau legături cu Hideyoshi. Cei aflați în relații cu clanul Shibata erau foarte puțini. — Oricât de adânc aș cugeta, nu pare să existe nici o strategie bună pentru a neconfrunta aici cu Hideyoshi, spuse Katsuie, reluând sfatul generalilor. Fără-ndoială, și-a plănuit întoarcerea rapidă acasă tocmai pentru a profita de un asemenea avantaj. Cred că n-ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
n-avea să-l apere decât pe moștenitorul de drept, Seniorul Samboshi. În acel timp, Hideyoshi ținea în Kyoto magnifica slujbă memorială pentru Nobunaga care atrăsese atenția întregii națiuni. Faima crescândă a lui Hideyoshi îl făcea pe mândrul Katsuie să cugete dacă era cazul să acționeze și cât de repede. Dar munții din Echizen nu le răspundeau urzelilor lui Katsuie decât cu zăpadă. Plănuia mari campanii, însă nu-și putea urni armata pentru a le pune în aplicare. Pe parcursul conferinței, sosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pentru altceva? — Cum? N-aș crede. — Ocaziile trimise din cer nu așteaptă, să știi. În timp ce noi stăm așa aici, s-ar putea ca șansa să ne scape printre degete cu fiecare clipă. — Nu te pripi, Genba. — Ba nu. Cu cât cugeți mai mult, cu atât trece mai repede timpul. Nu ești în stare să iei o hotărâre, când ai drept în fața ochilor o victorie de asemenea proporții? Of, încep să cred că Demonul Shibata îmbătrânește. — Vorbești prostii. Ești încă tânăr, atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și apuseană. Clanul Tokugawa îl acuza pe Hideyoshi că era un trădător care-l eliminase deja pe unul dintre fiii fostului său senior, iar acum era gata să-l lovească și pe moștenitorul acestuia, Nobuo. „Dacă mă aliez cu Hideyoshi,” cugeta Shonyu, „voi face un pas greșit în materie de datorie morală; dacă-l ajut pe Nobuo, îmi respect datoria morală, dar speranțele mele de viitor vor deveni foarte cețoase.” Iar Shonyu mai avea încă o grijă. Întreținuse legături strânse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]