5,205 matches
-
așeză pe scaunul din capătul mesei, în fața farfuriei de ciorbă. Atunci observă că fetița cea mică are o ușoară deviere a irisului la ochiul drept. O privi pe nevastă-sa, mesteca liniștită. Draga de ea, își zise, iar o să bată culoarele policlinicii, cu fetița de mână, cu borcane de nes în pungă, cu pachete de Kent. Nici nu concepea să se ducă în lumea aceea fără nimic. Sănătatea înainte de toate, dragă, decreta ea ferm. Și el o aproba: Da, sănătatea înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Carmina i-a spus sec "la revedere". Nu-i prea plăcuse ideea de a fi plasată ca într-o cursă de șoareci. Permiteți-mi să vă conduc până acasă. Ea nu-i răspunse. El a urmat-o de-a lungul culoarului, cu o jumătate de pas în urmă. Au coborât scările, au traversat holul larg. Cred că vă dați seama, îi spuse bărbatul, în timp ce ieșeau pe ușile duble, nici eu n-am avut nici o contribuție la comedioara asta. Afară ploua, bătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
negri. Aha! E clar! se auzi aceeași voce, cu un timbru de acum inconfundabil, era un tren diplomatic, cu negri de-ai noștri. Cine se mai mișcă cu mașina pe o vreme ca asta? Mai ales când ești negru. Pe culoar se fuma, se râdea. Destinsă după trecerea acceleratului, lumea aștepta semnalul de plecare. Șuieratul locomotivei Întârzia totuși. Printr-un geam, deschis pentru că nu se putea Închide, se zvonea că locomotiva se defectase și că se aștepta una bună de la depou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dă piatră să fii, tataie, și tot Îți dă lacrimile dă patriotism și dă mândrie națională. Acum, io l-am văzut când a deschis ușa care nici nu să poate Închide la drept vorbind, la ce dă troiene e pă culoar, și când s-a dat jos. Propriu-zis, nu l-am văzut. Am simțit numai că nu mai ie după miros, mirosul ăla dă tămâie și dă lânet, adică l-am văzut doar când a aprins luminarea aia pă care precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mergem... În jos, da. Podeaua se înclină puțin, dar tavanul rămase la același nivel. Prin urmare, spațiul deveni destul de mare ca să stai fără probleme în mâini și genunchi, apoi ca să stai aplecat și, într-un sfârșit, se transformă într-un culoar îngust prin care puteai merge drept. M-am oprit să-mi ridic rucsacul, apoi am înaintat lateral printre pereții de hârtie comasată la voia întâmplării. În fața mea, Scout făcu la fel. Vedeam lanterna lipită de cușca lui Ian străbătând întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
revenirea în Iași, era nerodnică, dar luam mersul de la capăt, săptămîna următoare, sperînd într-o foarte altă zi. Dacă apăs palmele pe pleoape, redevin tînăra femeie neliniștită, gata să împingă trenul, să ajungă mai repede. După fumul de țigară de pe culoar, aerul rece. Forfota Gării de Nord, ea căutîndu-l c-un ghimpe în inimă: dacă n-a venit? Și palma bărbatului, întinsă a încurajare: "Sînt aici". Îmi primise trupul, sîngele roșu și frumos, curs pentru el. Gura pe gîtul umed de teamă, mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fi mîna vreunui securist, devoalat de Herr Professor ("Gata cu rapoartele, vreau raporturi corecte, colegiale"). Sau focul l-a pus un prost de paște, excedat de noua apariție editorială? Îs destui "la neputință" de-a publica. La cîte au văzut culoarele facultății, ăsta-i fleac. Vrei un exemplu? Lui Ioan Constantinescu i-au smuls de pe ușa cabinetului plăcuța cu numele, imediat ce-a murit. În Mihai Drăgan au tras cu... "sonete", lipite de ușa closetului". "Acolo le era și locul, Herr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
aruncă căștile din urechi și răcnește cât poate de tare.) Această Curte este suspendată, domnilor! Recursul la apel va fi planificat într-o zi ploioasă! (Se lasă cortina.) Fotografia Trenuri. "Gară mică" De câte ori se oprește trenul în gară, ies pe culoar și deschid cât se poate de mult geamul și privesc la lumea ce forfotește în toate direcțiile. Unii stau înghesuiți pe băncile de așteptare, alții manipulează bagaje, cei mai mulți stau pe loc și privesc și ei aiurea, așa ca mine, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de așteptare, alții manipulează bagaje, cei mai mulți stau pe loc și privesc și ei aiurea, așa ca mine, să le treacă timpul. Am păstrat acest obicei din copilărie, când trenurile erau ticsite de pasageri și mirosuri amestecate și mă repezeam pe culoar în fiecare gară, pentru că doar atunci mi se dădea voie să deschid geamul, când pericolul de curent, eterna boală a românului, era diminuat. Prin urmare, continui să fac același gest mecanic, iar gările și lumea îmi par aproape neschimbate, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
piept să se spargă. Nu am decât un singur gând, dar drumul spre ieșirea din labirintul furnicesc pare să ia o veșnicie. La un moment dat, cavalerul meu dispare și mă trezesc dintr-o dată singur, căutând ieșirea. Alerg dintr-un culoar în altul și, la fiecare intersecție, mă opresc să-mi trag sufletul și aleg mereu galeria cea mai îngustă. Nu știu de ce, dar știu că asta trebuie să aleg. Tunelurile devin din ce în ce mai înguste, abia mai pot respira, mă târâi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
m-am sculat să merg la baie. Nu e obiceiul meu să mă scol în timpul nopții, dar o presiune puternică în zona abdomenului m-a trezit. A fost poate primul semn elocvent al bolii. Un zgomot fojgăit se aude dinspre culoar. Caut febril comutatorul și holul puternic iluminat îmi dezvăluie un fund rotund, împodobit sporadic cu fulgi și pene, ce se agită deasupra coșului meu cu rufe murdare. Făptura purta o pereche de ciorapi albi de nailon trași peste picioare umane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
albă de hârtie, continuă să se concentreze asupra cărții, ce aproape se răsfoia singură, la fel cum se amestecă cărțile de joc într-o ședință de prestidigitație... Apoi o închide brusc, pleznind-o cu zgomot și pornește cu ea pe culoarele librăriei către o zonă în care spațiul se reorganizează: corpurile de bibliotecă se reașază pe o dimensiune verticală, rafturile foarte lungi se îngustează și urcă ca o viță-de-vie, culoarea lor de lemn natur devine subit neagră. Dintr-o dată, suple și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și a început să se cațere pe rafturile inferioare ale corpului de bibliotecă unde se ascundea cartea marelui povestitor. Eu, deranjată de gestul lui, vrând probabil să evit frontal eventualele admonestări ale persoanelor de ordine, am pornit-o rapid printre culoarele librăriei către zona liberă, unde a locuit inițial cartea, pe care fără nicio stupefacție am regăsit-o în dimensiunile ei originale, cu plafonul jos și rafturile superioare largi și generoase, în lemn natur, pe care le-ai putea atinge fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
întrerupte și amestecate..., trupuri scâlciate sau dezmembrate. Și însoțitorul meu? Unde era el acum? L-a văzut cineva plecând? L-a văzut cineva venind? A existat el aievea, cu fața lui necunoscută fără chip, cu care am discutat atâta pe culoarele librăriei? A reușit el oare în cădere să atingă cartea? A rostit numele ei, ca pe-o mantră expiatoare, când pământul îi aluneca de sub picioare? Cine este el și de ce m-a însoțit tocmai el pe mine aici, ca să afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să plece, amicul ei o atenționa în privința umbrelei, câteodată se apleca chiar el și o scotea de sub scaun, o întreba dacă îi aparține. Aproape în fiecare vis ea se vedea mereu înaintând spre ușă, cu umbrela udă în mână, pe culoarul autobuzului. De fiecare dată percepea aproape organic cum cădeau picăturile de ploaie pe podeaua autobuzului și atunci se trezea brusc, mergea la baie, se întorcea în pat și încerca să-și reia somnul. Eșua mereu în același gen de coșmaruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
două ființe ale ei stăteau una în brațele celeilalte pe scaun, față în față cu fostul coleg de școală; ele vorbeau, gesticulau, râdeau, în timp ce umbrela aluneca tot mai adânc sub scaun. Și ființa îmbrățișată se ridică și o pornește pe culoarul autobuzului, în timp ce cea de dedesubt lovește în treacăt, cu călcâiul, cotorul umbrelei, după care dispare încet. Atenția ei se concentrează din nou asupra versiunii ei nepăsătoare lăsând în urmă umbrela părăsită, singurul lucru pe care-l avea de la el. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
visează și cel visat. Și ea se putea urmări cum se îmbrățișa cu amicul ei de școală, cum se ridica și obiectivul se muta pe umbrela retrasă sub scaun, ce-și arăta subtil doar mânerul către lume. Pe măsură ce înainta pe culoarul autobuzului, perspectiva se schimba; la început, umbrela se zărea în profunzime, apoi corpul ei sfredelitor în aceleași culori se retrăgea tot mai mult sub scaun până la dispariția lui totală, moment în care se spărgea și coșmarul. Dar urmau altele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o clipă grimasa surâzândă și îngăduitoare, domnul cel în vârstă i-a întins-o fără niciun fel de comentariu și cu aceeași naturalețe. Ea a înșfăcat-o fără să stea pe gânduri și a început să înainteze cu ea pe culoarul autobuzului, ținând-o oblic, în aceeași poziție ca în visele ei, și sprijinindu-se în ea la fiecare pas. Și umbrela și-a reluat imperturbabilă locul în cuierul dormitorului ei. De-acolo n-avea să se mai miște multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lovindu-mă cu știuleții uriași peste față, ciorile se roteau râzând cu croncănituri de mogâldețele pierdute în jungla foșnitoare, noi fumam uitând cu totul de școală și de magiștri. Mai opream să vedem ultimele vagoane urmând docile șarpele metalic, pe culoarul lui văzându-ne ca doi călători plecați pentru totdeauna din orașul în care legați de trecut trăiam în viitor. Bănuiam că Dincolo ne așteaptă un alt Mihai și un alt Gustav. N-aveți nimic în cap, decât vid! urla Sfântu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și mai feeric, oferind privirii o suprapopulație portocalie de veuve-clicquot, strălucirea albastru pal de dom-pérignon, insulițele violete de krug. -Un sistem de ventuze ține sticlele în picioare, la distanță unele de altele. Bazinul este lung și îngust, înconjurat de un culoar pentru a facilita accesul la fiecare marcă. De care vrei? -În onoarea lui Olaf, mi-ar plăcea să beau un dom-pérignon. Nu îndrăznii să precizez că nu băusem niciodată așa ceva. Astfel de lucruri nu trebuie să-i fie necunoscute unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
era în totală discordanță cu stilul celor mai inovatoare opere. Sigrid vizită mai multe apartamente înainte de a-mi fixa o întâlnire ciudată într-un cartier rău famat al orașului. Mă luă de mână, deschise o ușă, traversă cu mine un culoar mizerabil la capătul căruia îmi ordonă să închid ochii. Mă duse înăuntru, mă mai ghidă puțin și apoi mă autoriză să privesc. Eram în inima unui spațiu gigantic care exprima în mod fabulos noțiunea de vid. Cum era o unică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
că nu mai sîntem amatori, le amintește domnul Președinte, și că în sfîrșit a venit ziua cînd avem ocazia să punem în practică ideile pe care le-am clocit atîta amar de vreme, adaugă privindu-i în ochi, gîndindu-se la culoarele largi din incinta Casei Scînteii, la reședința veche a familiei unde a crescut Petrică. Nu are nici o importanță că a durat atîta, am așteptat prea mult ziua asta ca acum să dăm cu bîta-n baltă, totul e să rămînem concentrați
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
din cutie, simte Curistul că e momentul să facă o remarcă, ar fi fost și mai bine dacă nu m-ați fi enervat voi cu bădărăniile voastre, i-o taie scurt Roja, pășind peste pragul de la intrare, holbîndu-se în adîncimea culoarului negru care i se deschide înaintea ochilor. E aici la dreapta un comutator, observă Părințelul, și ce mai aștepți? îl zorește Roja, vrei să ne rupem picioarele în bezna asta, să dăm cu capul de pereți? ridică puțin tonul, dar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Roja, n-avem timp să așteptăm pînă se șterge el la cur. Să trecem la subiect. Mi-am adus aminte de cîteva detalii importante. — Vezi numai să nu dai gata pe toată lumea, zise Părințelul, înepînd să privească des în direcția culoarului care duce la toalete. — De fapt nu e nimic ieșit din comun, în mare sînt aceleași lucruri despre care am mai discutat, zise Roja. Vreau numai să văd pe ce mă bazez. Cum adică pe ce te bazezi? zise Părințelul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
stabilit dinainte. Încercă să întrebe ceva, dar fu nevoit să renunțe simțind un nod în gît care abia îl mai lăsa să respire. Bulgarul încuie la loc poarta și îi făcu semn s-o apuce înainte. Într-adevăr, după ce traversă culoarul scurt de la intrare, se văzu într-un hol dreptunghiular destul de spațios, dar ticsit de mobilă, printre care ar fi trebuit să slalomeze cu băgare de seamă dacă ar fi dorit să-l traverseze. Fotolii, canapele, dulăpioare, mese și scaune care
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]