806 matches
-
Orăștiei. După cum scrie renumitul geograf și istoric grec Strabo, populația estimată pe teritoriul Daciei străbune în vremea regelui Burebista (circa 70 - circa 44 î. Cr.) era de aproximativ 200 000 de locuitori. Peste un secol și jumătate, în urma celor două războaie daco-romane (101 - 102 și, respectiv, 103 - 104 d. Cr.), împăratul roman Traian ar fi luat, pe lângă mari bogății, și circa 500 000 de prizonieri daci. În aceste condiții este de presupus că populația Daciei era destul de mare (între unu și două milioane
GEOGRAFIE. MANUAL PENTRU CLASA A VIII–A by SILVIU NEGUT, GABRIELA APOSTOL, MIHAI IELENICZ () [Corola-publishinghouse/Science/576_a_929]
-
locuitori) în raport cu populația totală înglobată în cel mai mare imperiu al Antichității, care a fost Imperiul Roman (circa 20 de milioane de locuitori). După cucerirea Daciei de către romani, la începutul secolului al II-lea d. Cr., se constituie elementul etnic daco-roman. Acesta va folosi, ca limbă, latina și, spre deosebire de locuitorii provinciilor romane vecine (Tracia, Dalmația, Pannonia), nu o va mai abandona niciodată. Ca urmare, poporul român este astăzi o „insulă de latinitate“ într-o „mare slavo-ugrică“. Faptul că, în ciuda vicisitudinilor istoriei
GEOGRAFIE. MANUAL PENTRU CLASA A VIII–A by SILVIU NEGUT, GABRIELA APOSTOL, MIHAI IELENICZ () [Corola-publishinghouse/Science/576_a_929]
-
comunicație ce se Îndreptau de la piețele Poloniei spre Marea Neagră 9. După aprecierea specialiștilor, nici una din marile sinteze de istorie europeană cu trimiteri la spațiul românesc, nu a reușit să Însumeze atât de organic și articulat fenomenele privitoare la trecutul traco-dacic, daco-roman și românesc din timpuri străvechi și până În Evul Mediu târziu, ca cea a lui Gh.I.Brătianu, prin care autorul a reușit să proiecteze o lumină nouă asupra zonei vest-pontice, cu accent pe contribuția regiunilor românești În derularea unor fenomene istorice
GHEORGHE I. BRĂTIANU, PATRONUL ŞCOLII MELE by Aglaia C. Buduroi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1188_a_1874]
-
p. 168. 2. G. Ranetti, „Culesul viilor”, în Schițe vesele, ediția cit., p. 4950. Autorul mai scrisese despre același subiect cu un an înainte, într una din „Cronicile [sale] bucureștene”: „A, negreșit, nu mai este în vii străvechea veselie. Bachanalele daco-romane ale străbunilor, din vremurile de belșug, au fost altoite cu posăceala și pragmatismul american, și azi dealurile nu mai sînt și locuri de desfătări voioase, ci numai piețe comerciale”. („Septembrie”,în Viața Romînească, 2, vol.6, 1907, p. 403) „Furtună
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
XIV, parțial restaurată; - m. m. al eroilor neamului din primul război mondial; - m. arh. biserica medievală nefortificată; - m. arh. biserica ortodoxă (1384); - colecție muzeală În cetatea țărănească, care prezintă printre altele principalele cetăți dacice și castre romane din zonă; - așezare daco-romană; - Pensiuni turistice: Cristina, Cheile Cetății, Casa Leah, Casa Roșnoveana, Colț de Rai, Belvedere, Verde-Crud, Rising Sun, Râșnov, Leo, Pomicel. - Vile: Mia, Lucian ȘÎNCA. - așezare dacică; SÎMBĂTA. - mi. și de arh. - castelul construit la 1770 În stil baroc de Iosif Brukenthal
Turism în Carpaţii Meridionali: cunoaştere, dezvoltare şi valoroficare economică by Ion Talabă, Elena Monica Talabă, Raluca-Maria Apetrei () [Corola-publishinghouse/Science/91770_a_92400]
-
cetatea Zaporojenilor), sărbătoriți la 8 iulie. Un episcop, care ar putea fi Titus sau Philius, a suferit martiriul la Tomis între 320-323, în timpul persecuției lui Licinius. Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea ne transmite știrea importantă că un episcop "scit", adică daco-roman, fără să-i spună numele, a participat la Sinodul I ecumenic de la Niceea, din 325 (Eusebiu, Viața fericitului împărat Constantin, III, 7). Se cunosc, de asemenea, și alți episcopi până în secolul al VI-lea, care au păstorit la Tomis, ca
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
apuseni, dispuși să arhaizeze și să „clasicizeze” nume de țări și popoare. 22 „Pierit-au dacii” se întreba Hașdeu, căruia nu-i venea a crede că un popor de aproximativ un milion de oameni să dispară în cele două războaie daco-romane din 101-102 și 105-106 d.Hr., teză îmbrățișată cu entuziasm de reprezentanții Școlii Ardelene, care susțineau, dintr-o pornire națională și politică, puritatea poporului și limbii române, fără să realizeze că furnizau argumente celor care negau autohtonia românilor în propria
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
vestul Europei, vor lua cu ei ceea ce nu aveau: un trecut istoric glorios. Încă din vremea lui Traian începuse să se folosească ambele denumiri etnice, când daci, când geți. Medicul lui Traian, Titus Statilius Crito, care a participat la războaiele daco-romane, numește, în cartea sa „Getica”, pe daci „geți”, iar pe Decebal „căpetenia geților”, și vorbind despre Traian spune că a strivit pe „trufașii geți”. La același autor dacii liberi din nordul provinciei Dacia erau numiți când „daci”, când „geți” . Făcând
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
al VI-lea” , înseamnă că independent de slavi, exista un popor cu numele „vlahi” în secolul al VI-lea și înainte de acest secol. Existența acestor vlahi din secolul al VI-lea confirmă părerea istoricilor români că la venirea slavilor simbioza daco-romană era încheiată, dând naștere unui popor nou - poporul român. Acești vlahi au fost cunoscuți și la ei acasă de Mauriciu și lor le aparține o limbă neolatină de tipul „torna, torna, fratre” și tredetitilia (30 de tei), după Teofilact Simacota
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
și popoare . Este suficient să privim hărțile de la paginile 27, 30 și 35 (prima - Empire romain - Le Bas-Empire avant les grandes invasion du V-e siècle), care demonstrează, în ce ne privește, că nu suntem cunoscuți și recunoscuți nici ca daco-romani, nici ca protoromâni și, ca români, de-abia în secolul al XIII-lea. Foarte interesant este că dacă nu localizează la nord de Dunăre o Dacie abandonată și pe daco-romani, în schimb îi localizează pe goți în Câmpia Română, iar
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
ne privește, că nu suntem cunoscuți și recunoscuți nici ca daco-romani, nici ca protoromâni și, ca români, de-abia în secolul al XIII-lea. Foarte interesant este că dacă nu localizează la nord de Dunăre o Dacie abandonată și pe daco-romani, în schimb îi localizează pe goți în Câmpia Română, iar pentru secolele următoare nu localizează nici pe migratori, nici pe autohtoni, spațiul carpato- danubiano-pontic fiind deschis oricăror posibilități istorice, încât te poți întreba ce fel de surse a folosit Academia
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
există o acoperire în fapte și documente, ar fi bine să observăm mai mult decât s-a făcut până acum, cu excepția, poate, exagerată, a lui C. Diculescu (Die Gepiden, Leipzig, 1922 ), opinie reprimată de autoritatea lui N. Iorga , că lumea daco-romană a fost dominată inițial, până la venirea hunilor, dar și după această dată (376), tot de germanici. Sub raport etnic, al dominatorilor, atât în Galia cât și în Dacia avem același element germanic, chiar dacă unii sunt germanici de apus și cei
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
fi apărate. De altfel, cât timp au stat în stepele nord-pontice și în sud-estul României de astăzi, și-au pierdut deprinderea de a construi, dacă au avut-o, fiind stipendiații romanilor și percepând tributuri și peșcheșuri de la autohtonii carpi și daco-romani, cărora le-au transmis sistemul de moștenire a bunurilor părintești la toți moștenitorii, băieți și fete . Dacă la această coabitare daco- germanică și daco-romană cu germanicii adăugăm coabitarea cu celții a căror nume sunt evidente în „dun-umurile” rămase (Singidunum, Noviodunum
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
dacă au avut-o, fiind stipendiații romanilor și percepând tributuri și peșcheșuri de la autohtonii carpi și daco-romani, cărora le-au transmis sistemul de moștenire a bunurilor părintești la toți moștenitorii, băieți și fete . Dacă la această coabitare daco- germanică și daco-romană cu germanicii adăugăm coabitarea cu celții a căror nume sunt evidente în „dun-umurile” rămase (Singidunum, Noviodunum, Gali-Galați și Galiția), combinată cu întrepă trunderea timpurie a sarmaților iranieni (iazigii - iasii de mai târziu, de la care avem numele Iașilor și roxolanii din
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
toată diaspora lor trecută și prezentă, armenii au rămas pe locurile lor străvechi. Ca să fim mai expliciți, să apelăm la situații similare cu cele petrecute în spațiul Daciei Decebaliene, puse în evidență de Nicolae Iorga, care aduce în sprijinul continuității daco-romane și protoromânești existența și astăzi în Alpii Elveției a romanșilor care vorbesc ladina lor . Daco-romanilor și protoromânilor trăitori în Barbaricum, dar și în Romania de dincolo de Dunăre le rămăsese, pe lângă amintirea istoriei glorioase a geto-dacilor, de care au fost deposedați
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
despre viața de după moarte este o creație proprie, dacă este preexistentă, dintr-un fond comun indo-european, sau că este dobândită. Oricum am privi această componentă dacică, vom observa că s-a constituit într-un suport temeinic pentru răspândirea creștinismului. Pentru daco-romani, renunțarea la ei, care dobândiseră cetățenia romană și spuneau cu mândrie „ego Romanus sum”, prin părăsire, abandonare sau retragere strategică, a însemnat o lungă perioadă de stagnare, prin întoarcerea la forme anterioare de existență și organizare, despre care trebuie să
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
oameni liberi. Altfel ar mai fi dificil de explicat revenirea la formele de viață anterioare cuceririi romane, fiind nevoiți să admitem copierea acestor forme de organizare ancestrală de la germani sau de la slavi . Literatura de specialitate , care abordează situația populației daco-romane după retragerea strategică dintre anii 271 și 275, vorbește despre un proces de ruralizare, de abandonare a vieții urbane și retragerea în locuri mai ferite din calea barbarilor. În ce măsură ruralizarea nu este echivalentă cu barbarizarea populației și a spațiului nord-dunărean
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
cuceririi romane (101-102-105-106 d.Hr.) în stadiul civilizației de tip oppida și dava, reprezentând forma intermediară dintre sat și viața urbană. Romanii aduc în Dacia viața urbană, coloniile și municipiile, civilizație de tip urban care-și pune amprenta asupra sintezei daco-romane. După retragerea strategică la sudul Dunării, civilizația de tip urban nu a dispărut dintr-o dată, iar dispariția vieții orășenești din Dacia o datorăm atacurilor migratorilor barbari, care atacau în primul rând orașele, unde credeau că sunt concentrate bogățiile dintr-
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
sat a făcut ca așezările romane numite vicus și pagus să fie uitate. Pentru pagus avem o explicație plauzibilă: locuitorii pagus-ului au fost asimilați păgânilor (pagus-paganuspăgân), acelora care nu mărturisiseră credința creștină. În momentul în care marea majoritate a locuitorilor daco-romani și protoromâni au îmbrățișat religia creștină, dăinuirea pagus-ului nu-și mai avea sens. Așezările mai mici, așa cum erau pagusurile, au fost denumite cu un termen foarte vechi, din fondul preroman, cătun, cuvânt aflat și la albanezii schipetari din fondul comun
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
toți locuitorii satelor erau creștini, ceea ce ar fi echivalent cu acceptarea sintagmei „Creștini înainte de creștinare”. Lipsa unei date precise în creștinarea daco-romanilor se datorează absenței factorului politic și în acest caz, trebuie să acceptăm ideea că răspândirea creștinismului la populația daco-romană s-a făcut din om în om, începând din secolul al IV-lea Dacă ținem seama de ritul de înmormântare, de înlocuirea treptată a incinerării cu înhumarea, putem afirma, luând o marjă de toleranță în timp, că la sfârșitul secolului
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
proiectează misterul cristologic asupra naturii întregi, iar pe de altă parte, neglijează elementele istorice ale creștinismului, insistând deopotrivă asupra dimensiunilor liturgice ale existenței omului în lume” . Acest lucru a fost posibil datorită situației etno-politice din viitorul spațiu românesc când „mentalitatea daco-romană se 110 nivelează cu aceea a barbarilor” care a condus le „trecerea de la Zamolxis la Christos, s-a putut face, în Dacia, cu totul pe nesimțite și cu cea mai mare ușurință” . Din romanitate și creștinismul lor specific și popular
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
a fost dată și de posibilitatea, începând cu secolul al VII-lea, de a se mișca liber în spațiul Roamniei Orientale, care fortifică coeziunea elementelor de limbă latină vulgară, populară. Este îndeobește admis că obștea gentilico-sătească și apoi teritorială la daco-romani, protoromâni și români prezintă asemănări cu „marca” germană, cu „mir” și „zadruga” salvă, cu obștea bizantină, făcându-se precizarea că, spre deosebire de marca germană și zadruga slavă, care folosesc în comun tot pământul că „proprietate” comună, obștea daco-romană și
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
la daco-romani, protoromâni și români prezintă asemănări cu „marca” germană, cu „mir” și „zadruga” salvă, cu obștea bizantină, făcându-se precizarea că, spre deosebire de marca germană și zadruga slavă, care folosesc în comun tot pământul că „proprietate” comună, obștea daco-romană și protoromânească ar fi cunoscut pe lângă folosirea comună și o „proprietate” individuală. Se face remarca potrivit căreia „fiecare membru (al obștii - n.a.) poseda o proprietate funciară care era ereditară”, și, oarecum legată de această „proprietate”, obștea dobândește noi funcții: „numai
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
supusă permanent deposedărilor, deplasărilor, schimbarea locurilor deținute anterior sub loviturile primite de la migratorii barbari. Fie că se căutau locuri fertile, fie că din cauza pericolelor de tot felul, când salvarea vieții e mai scumpă decât posesiunea, ereditatea și proprietatea, celulele latinofone (daco-romane, protoromânești și românești), constituite în obști gentilico-sătești și teritoriale, dețin în comun un teritoriu, inclusiv teren arabil, pe care comunitatea de rude îl exploatează, fără să-l poată apăra. Terenul arabil, obținut în urma defrișărilor sau existent în mod natural, era
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
Imperiul ar avea o provincie mai puțin, mai stă și altceva, care ne duce cu gândul la ideea de continuitate a politicii imperiale - Dacia Ripensis nu era și nu putea fi creație politicostatală care să-i atragă pe daci și daco-romani din nordul Dunării. Pentru populația ră masă la nordul Dunării, această provincie hibrid, de pe malul drept, trebuia să le demonstreze că vechea Dacie continuă să existe, că speranța în Roma eternă trebuia să rămână intactă. Analogii și comparații similare, petrecute
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]