1,117 matches
-
pe toți: jumătate franceză, jumătate germană. Sau pe Maiakovski, revoluționarul, cu al cărui nume Giuseppe Scaraffia Încheie suita dandy-lor din secolul XX. „În persoana lui Vladimir Maiakovski (1893-1930) ciocnirea dintre progres și utopie a avut cea mai mare violență. Acest dandy revoluționar a murit din neputința de a-și acorda vocea la corul istoriei. Nu e deloc Întâmplător că tocmai el a lăsat drept ultimă imagine a dandysmului pe cea a unui «nor În pantaloni».”1 Pentru că i-am pomenit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
lăsat drept ultimă imagine a dandysmului pe cea a unui «nor În pantaloni».”1 Pentru că i-am pomenit pe suprarealistul-dandy Jacques Vaché (1896-1919), dar și pe Maiakovski, pentru că am amintit În treacăt despre moartea concepută ca spectacol de către nu puțini dandy, să anticipăm aici un capitol dinspre finalul cărții noastre: Viața, o operă de artă. După ce a Înfruntat războiul, Vaché se sinucide, așa cum anunțase, la Încheierea armistițiului. E găsit mort Într-o cameră de hotel, alături de un prieten, din cauza unei supradoze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
armistițiului. E găsit mort Într-o cameră de hotel, alături de un prieten, din cauza unei supradoze de opiu. Aceluiași gust morbid al sinuciderii pe care dandysmul Îl proclamă uneori i se supune și Jacques Rigaut (1899-1929), unul dintre promotorii suprarealismului și dandy autentic. El Își concepe ca operă de artă nu doar mult prea scurta viață, ci și sinuciderea. Și-o regizează ca pe un spectacol, pas cu pas, până la ultimul detaliu, anunțând-o aproape În fiecare rând al prozei sale. Glontele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Pentru ca 16 ani mai târziu, acuzat și condamnat pentru colaboraționism, imediat după Încheierea celui de-al doilea război mondial, să Își ia viața prietenul intim al lui Vaché, Pierre Drieu La Rochelle, campion al eleganței, fascinat de interioarele albe, selecte, dandy contradictoriu. Nu se sinucide prin mijloace „clasice”, dar e la limita jocului cu moartea un alt dandy celebru În anii de până la primul război mondial, alăturat mereu personalității ostentative a lui Vaché: Cravan, „dandy-ul dadaist absolut”, fondatorul, În 1912
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
război mondial, să Își ia viața prietenul intim al lui Vaché, Pierre Drieu La Rochelle, campion al eleganței, fascinat de interioarele albe, selecte, dandy contradictoriu. Nu se sinucide prin mijloace „clasice”, dar e la limita jocului cu moartea un alt dandy celebru În anii de până la primul război mondial, alăturat mereu personalității ostentative a lui Vaché: Cravan, „dandy-ul dadaist absolut”, fondatorul, În 1912, al revistei Maintenant, de o agresivitate ieșită din comun. Fabian Avenarius Lloyd, englezul care, instalat la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
eleganței, fascinat de interioarele albe, selecte, dandy contradictoriu. Nu se sinucide prin mijloace „clasice”, dar e la limita jocului cu moartea un alt dandy celebru În anii de până la primul război mondial, alăturat mereu personalității ostentative a lui Vaché: Cravan, „dandy-ul dadaist absolut”, fondatorul, În 1912, al revistei Maintenant, de o agresivitate ieșită din comun. Fabian Avenarius Lloyd, englezul care, instalat la Paris, semnează Arthur Cravan, și-a consumat cei 33 de ani (1887-1920) paroxistic. Anarhist convins, el trece prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
al XIX-lea credea, cu toate contestările și subminările pomenite deja. E proiectată În haos, pierzându-și reperele, o lume care Încă miza pe umanism, dar și pe triumful individualismului. În felul lor ciudat, suspendați Între clase, credințe, sisteme estetice, dandy-i aparțineau și ei acestei lumi, susținând-o. La o primă vedere, confruntat cu tragedia primului război mondial, dandysmul pare a se automarginaliza. Într-o Europă „fără tați”, cum s-a spus de atâtea ori, când modelul masculin cerut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
să fie cauza ce Îi Îndeamnă pe mulți dintre ei să se Înroleze voluntar, să plece pe front și chiar să se lase uciși ca niște adevărați eroi? Așa cum e descris de stereotipurile În vigoare, războinicul reprezintă tot ceea ce un dandy nu va putea fi niciodată. Oare? Iată-l, de pildă, pe Proust, intrând În regim de voluntariat - e drept, doar pentru un singur an - În serviciul militar. Aceasta se Întâmplă În 1889, iar el are 18 ani. Explicațiile acestui gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Până să izbucnească afacerea Dreyfus, francezii Își divinizează instituția militară. Marii ofițeri au un prestigiu copleșitor În toată lumea bună și o forță de seducție pe măsură. Sunt, majoritatea, eleganți, distinși, cultivați. Primul care observă, Încă din 1863, relația subtilă dintre dandy și militar e Baudelaire. O teoretizează ca nimeni altul În capitolul „Analele războiului” din Pictorul vieții moderne. Comentând lucrările lui Horace Vernet consacrate războiului Crimeii, Baudelaire nu se poate Împiedica să nu remarce aerul dandy al multor ofițeri, ținuta selectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
din 1863, relația subtilă dintre dandy și militar e Baudelaire. O teoretizează ca nimeni altul În capitolul „Analele războiului” din Pictorul vieții moderne. Comentând lucrările lui Horace Vernet consacrate războiului Crimeii, Baudelaire nu se poate Împiedica să nu remarce aerul dandy al multor ofițeri, ținuta selectă a acestora. După cum paginile copleșite de admirație pentru Constantin Guys, modestul și prolificul desenator, urmăresc predilecția acestuia pentru subiectele „de gen”, inspirate de ceea ce el numește „pompa vieții”, fie ea galantă sau militară. Invariabil Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ceea ce el numește „pompa vieții”, fie ea galantă sau militară. Invariabil Însă elegantă. „Pronunțata Înclinație a d-lui G.” pentru portretizarea militarilor poate deriva și din fascinația uniformei. Baudelaire nu uită să-l pomenească pe Paul de Molènes, unul dintre dandy-i reputați ai epocii pentru paginile dedicate cochetăriei militare. Ceea ce i-ar putea apropia pe militar și pe dandy, În afara grijii atente pentru ferchezuială (cu unica observație că militarul poartă uniformă, așadar un veșmânt „de serie”) ar fi impasibilitatea afișată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pentru portretizarea militarilor poate deriva și din fascinația uniformei. Baudelaire nu uită să-l pomenească pe Paul de Molènes, unul dintre dandy-i reputați ai epocii pentru paginile dedicate cochetăriei militare. Ceea ce i-ar putea apropia pe militar și pe dandy, În afara grijii atente pentru ferchezuială (cu unica observație că militarul poartă uniformă, așadar un veșmânt „de serie”) ar fi impasibilitatea afișată a amândurora. „Obișnuit cu surprizele, militarul e greu de uimit. Prin urmare, aici, semnul specific al frumuseții va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
uimit. Prin urmare, aici, semnul specific al frumuseții va fi nepăsarea marțială, un ciudat amestec de placiditate și Îndrăzneală; e o frumusețe ce se naște din necesitatea de a fi gata să mori În fiece clipă”1, scrie Baudelaire. Pe când dandy-ul Își construiește această mască din simplul motiv că nu trebuie să fie niciodată luat prin surprindere. El trebuie doar să uimească. Revenind la experiența cazonă a fragilului Proust, să le reamintim cititorilor că e Încorporat În Regimentul 76 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Saint-Loup, căpitanul Borodino și cursurile acestuia de strategie. Acolo el freamătă la auzul trompetei, la vederea uniformelor, la alinierea pentru raport. E tulburat, ca tânăr În carne și oase, dar și ca personaj În propriu-i roman, de eleganța acestor „dandy cazoni”. În timpul războiului, Proust se simte Însă mai singur ca niciodată. În 1915 mor Gaston de Caillavet și Bertrand de Fénelon (posibilele modele ale lui Saint-Loup). Al doilea chiar pe front. Tot atunci dispare pe câmpul de luptă un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
războiului, Proust se simte Însă mai singur ca niciodată. În 1915 mor Gaston de Caillavet și Bertrand de Fénelon (posibilele modele ale lui Saint-Loup). Al doilea chiar pe front. Tot atunci dispare pe câmpul de luptă un alt bun prieten, dandy-ul de mare clasă Robert de Humières: frumos, bogat, de o eleganță căutată, călător pe cele mai exotice meridiane ale lumii, fondator al unui teatru. Proust este chemat În fața unei comisii medicale pentru Încorporare și declarat inapt. „Mă gândesc zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
toți cei dragi sunt mobilizați sau pleacă voluntari. Când fratele său e Încorporat, presimte, Încă din 1914, că „milioane de oameni vor fi masacrați”. Iar În 1916 știe că „nimic nu va mai fi ca Înainte de război”. Pentru cei câțiva dandy cărora primul război mondial le curmă Într-un fel sau altul zilele (Jacques Vaché, Bertrand de Fénelon, Robert de Humières) nu mai există, Într-adevăr, nici un după. Cât despre viețile lui D’Annunzio, Cravan, Drieu La Rochelle, Maiakovski, ele vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
d. " În ce măsură (aparent) scurtul respiro al anilor ’20-’30 marchează o etapă distinctă În ceea ce cu greu s-ar numi o „istorie a dandysmului În secolul XX”? Răspund afirmativ foarte puțini cercetători (Marylène Delbourg-Delphis și, parțial, Giuseppe Scaraffia). Chiar dacă unii dandy longevivi Își asumă rolul de punți Între generații (Max Beerbohm, Robert de Montesquiou, Ronald Firbank, Edmund Goss, Serghei Diaghilev sau Jean Cocteau, „omul 1900 care urcă În toate trenurile și face parte din toate modele până la moarte”1), Încercarea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
distinge tot mai greu. Pe de-o parte, „marii seniori” ai anilor ’20, de la Etienne de Beaumont la Charles de Noailles, care dau Parisului un aer de „lionerie romantică”, făcând să renască spiritul lui Gautier sau Baudelaire. Pe de alta, dandy-i mai stâmpărați, care trăiesc neoclasicitatea ca pe un retour du refoulé, și, În fine, contestatarii anticipați de duhul avangardei, În sânul cărora se detașează două tendințe, dacă ar fi să Îi dăm dreptate Marylènei Delbourg-Delphis: „În transformarea brutală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
simțit tot mai acut nevoia unui punct de vedere propriu, nu Întotdeauna În consens cu al său. Să Începem cu „libertinii de la marginea prăpastiei”, deoarece ei par mai apropiați de spiritul a ceea ce am convenit că este dandysmul „istoric”. Libertinilor dandy ai secolului XX le e tot mai greu să iasă În evidență, din simplul motiv că gesturile lor de o gratuitate absurdă nu mai au motivație și ecou Într-o lume intrată În degringoladă, pentru care valorile tradiționale s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cutărei vedete. Nimic nu mai stârnește vreo emoție intensă cuiva. Suntem În plin postmodernism. Pe de altă parte, nici dacă ne deplasăm În prima tabără, cea a freneticilor activismului politic și social, lucrurile nu sunt mai limpezi. Dimpotrivă. Unii dintre dandy-i dibuiți de Delbourg-Delphis după anii ’20 optează pentru stânga comunistă, alții pentru dreapta extremă. Nizan și Aragon se Înscriu În PCF, Drieu La Rochelle alege nazismul. Cam la atât se rezumă exemplele din Masculin singulier. Destul de puțin pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
lui Malraux ori Roger Vaillant sau din Marea iluzie, filmul lui Renoir, fapt care schimbă cu totul perspectiva. Istoria dandysmului, așa cum am Încercat s-o reconstituim până În acest moment, e una reală, populată de făpturi În carne și oase. Personajele dandy, plăsmuite de scriitori și artiști, au importanța lor de netăgăduit- un des Esseintes joacă În epocă un rol la fel de mare ca omologul său real, Robert de Montesquiou, de pildă - , dar aceasta e altă poveste. Sau, mai bine spus, altă istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
țin nu de forma, ci de fondul Însuși al problemei. Ne Întrebăm cum pot fi compatibile ideologiile totalitare (de stânga sau de dreapta), care masifică fără drept de apel, cu principiul fondator al dandysmului? Totul e o contradicție În termeni. Dandy-ul autentic Își afirmă ostentativ singularitatea, unicitatea, refuzând orice tip de Înseriere, orice devălmășie cu vulgul. Delbourg-Delphis nu este, de altfel, singura care afirmă perpetuitatea dandysmului din anii ’20 până În zilele noastre. Am putut nu de puține ori observa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
din anii ’20 până În zilele noastre. Am putut nu de puține ori observa cum are loc extrapolarea conceptului, mai ales după 1930. Dacă i se detectează unui individ (mai mult sau mai puțin notoriu prin operă, comportament etc.) o trăsătură dandy sau maximum două, acesta e Înregimentat dandysmului. Cu singurul argument că fenomenul e viu, că el se perpetuează metamorfozându-se În cele mai neașteptate feluri. De la „Înfometații de acțiune” ai perioadei interbelice, cu gesturile lor de o gratuitate perfectă, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Saint-Just la 21 de ani sau Hoche la 25? Există la Brian Eno, la Brian Ferry, la David Bowie și la mulți alții visul de a fi Julien Sorel”1. Numai că Julien Sorel nu este ceea ce se cheamă un dandy autentic. El rămâne un arivist care ia lecții de cucerit Parisul. Iar despre nuanțele (importante) ce Îl separă pe dandy de ariviști a mai fost vorba până aici. Să ne reamintim de Jean d’Ormesson și de studiul său. Eroarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
la mulți alții visul de a fi Julien Sorel”1. Numai că Julien Sorel nu este ceea ce se cheamă un dandy autentic. El rămâne un arivist care ia lecții de cucerit Parisul. Iar despre nuanțele (importante) ce Îl separă pe dandy de ariviști a mai fost vorba până aici. Să ne reamintim de Jean d’Ormesson și de studiul său. Eroarea nu stă Însă, credem, Într-o comparație poate pripită. Ci În - o repetăm - abordarea de fond a problemei. Recompus din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]