1,200 matches
-
Odată ajuns însă într-un ritm în care cunoașterea s-a cristalizat ca un conținut de cultură, el s-a abandonat dramatismului acestei forme de viață și a acceptat riscurile ca necesități firești. Un popor își savurează, la urma urmelor, decadența sa. Cetățenii romani, care în viciu și beție asistau la ruina Imperiului din umbra curtezanelor orientale, nu se gândeau cu nici un regret la vremurile în care țâțele Lupoaicei erau piatra de temelie a celui mai măreț imperiu. Românii n-au
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai cu seamă prin ea este individul. Într-o comunitate, conștiința nu înseamnă niciodată conștința individului, ci a comunității. De aceea, viziunea organicistă a istoriei consideră individualismul modern ca o formă de cădere. Popoarele și-au început viața în comunitate; decadența lor nu poate însemna decât emanciparea din ea. Diferențierea progresivă pe toate planurile le îndepărtează de la sâmburele lor și, abstractizând ceea ce este suflet și destin, le îndrumă spre spirit și inteligență. Nu se poate concepe comunitate fără prospețime biologică. De
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de dragul perfecțiunii mediocrității sale, atunci înseamnă că n-are nici o chemare printre națiunile moderne. Este un semn de deficiență a spune: intrarea în complexul problemelor creează încurcături și dificultăți continue și ca atare îngreunează condițile de viață, accelerând mersul spre decadență. Numai popoarele fără destin se leagă de tinerețe, fiindcă pulsația lor de viață este o dovadă continuă de bătrânețe. Politicește, China n-a fost niciodată o mare realitate; de aceea, a uitat să moară. De mii de ani, trăiește în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vorbit decât despre rațiune, pentru a-și umple istoria de irațional. Chiar romanii, care dintre toate popoarele s-au specializat mai adânc în bunurile trecătoare și au creat un drept pentru a iubi legal pământul, au pus atâta frenezie, încît decadența lor a fost, de fapt, prăbușire și dispariție. Sfârșitul Imperiului roman, agonia precipitată oferă atât farmec maladiv și dezagregarea lui este o consolare atâtor inimi bolnave, că de câte ori tentațiile disoluției încearcă sufletul, crepusculul imperial îi este leagăn de sicriu. Cine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oferă atât farmec maladiv și dezagregarea lui este o consolare atâtor inimi bolnave, că de câte ori tentațiile disoluției încearcă sufletul, crepusculul imperial îi este leagăn de sicriu. Cine n-a cunoscut acea dispoziție de care vorbea Verlaine, comparîndu-se imperiul de la sfârșitul decadenței, văzând cum trec marii barbari blonzi, nu va ava niciodată dezabuzarea suficientă ca să înțeleagă anumite epoci. Și cine nu cunoaște vibrația în spirală a inimii, în zadar se apropie de aurorele culturilor. Toată istoria n-are valoare decât prin ceea ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și efemer, ca poeții. Ele preferă gloria longevității și sânt necruțătoare cu rezervele lor de viață. Numai culturile mediocre se supraviețuiesc, fiindcă n-au trăit niciodată. Dacă Franța îndură o carență și de multă vreme se desfată inconștient în presimțirile decadenței, este că a fost prea nemiloasă cu posibilitățile ei. Un destin grandios te costă mult. Franța a risipit în timpul Revoluției mai multă energie decât România într-o mie de ani. Iată diferența dintre istorie și subistorie! Franța este istorie fără
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a pus Europa mai puțin în mișcare. Naționalismele europene au avut nevoie de acțiunea lui și de filozofia lui Hegel, pentru ca organisme timide să încolțească gândul hegemoniei și să creeze pluralismul nefast al Europei. Napoleon, accelerând ritmul Franței, a accelerat decadența ei. Indirect, el a aruncat în spatele Europei Germania și a făcut țării sale un cadou fatal. Este tragedia istorică a marilor personalități, care, ridicând națiunile la un nivel anormal de mărire, le pricinuiesc implicit prăbușirea. Tensiunea născută de viziunea cezarismului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cele în care trăia? Sau Renașterea, în culmile ei, a conceput o ieșire din sine însăși, a avut ea nevoie de altă epocă? Într-o mare cultură, orice epocă este o perfecțiune istorică. Acest lucru este valabil și pentru epocile decadenței. Culturile mari se distrug în sine. Nouă nu ni se aplică afirmația lui Ranke: "Jede Epoche ist unmittelbar zu Gott." De vom reuși de-abia cu tot procesul nostru de viață să câștigăm acel etern în imediat, care imprimă un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
precedat-o. Greutatea unui moment istoric nu consistă într-o înglobare cât mai mare de valori complexe și de elemente eterogene, ci în prevalența categorică a unor valori specifice, care dau contur și fizionomie epocii. Eclectismul este un fenomen de decadență. Când o cultură nu mai are atâta energie, încît să dea naștere la direcții originale ale spiritului și să se configureze în momente creatoare, atunci se recapitulează. Sinteza stufoasă și uimitoare în amploarea ei sterilă, care rezultă din această recapitulare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Engels și Lenin sînt mai bine cunoscute acum condițiile economice ale evoluției progresive decît forțele regresive. Este ignorată cu desăvîrșire iraționalitatea maselor. De aceea a încetat evoluția liberală în care atîția oameni își puseseră speranța, înregistrînd ulterior un regres înspre decadența autoritară"34. Practic, mașina socială de masificat oameni îi face tot mai iraționali și face imposibilă guvernarea lor prin rațiune, indiferent care-ar fi intențiile, uneori cît se poate de nobile, celor care țin pîrghiile puterii. Această asimetrie a politicii
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
pentru marile înfăptuiri din Germania și Italia, și la curs a citat, ca modele de simplificare neoclasică, construcții ale noilor regimuri din aceste două țări. Despre Franța, cu toată simpatia, a fost auzit uneori spunând că este o țară în decadență, viitorul fiind de aci înainte al națiunilor tinere. 10. Ar primi numitul să intre în Mișcare? Direct, cred că nu, ba ar fi chiar surprins dacă ar fi solicitat, având în vedere repulsia lui de acțiunea politică. De aceea sunt
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în vibrațiile tunurilor, și în așteptarea unei conflagrații care va întrece probabil tot ce închipuirea umană a putut concepe, avem nervii zdruncinați organic, nu mai credem în G. Călinescu stabilitatea formelor vechi. Suntem ca niște cetățeni ai Imperiului roman în decadență, care, obosiți de o formulă perimată și în disoluție, se lasă în voia noii ordini barbare. Aș vrea să știu dacă un roman din Galia sau din Bizanț mai avea sentimentul că trădează Roma, mergând în sensul unei complete separații
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
reprezentat nu de puține ori surse de putere blândă pentru Statele Unite în timpul Războiului Rece. Instituții neguvernamentale cum sunt teatrele, muzeele și opera s-au bucurat de succes în Uniunea Sovietică. Un muzician sovietic amintea că fuseseră educați să creadă în decadența Occidentului, însă în fiecare an soseau în URSS mari orchestre simfonice din Boston, Philadelphia, New York, Cleveland și San Francisco. "Cum se poate ca Vestul decadent să aibă orchestre atât de bune?"43 Schimburile la nivel academic și științific au jucat
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
care să preia și să execute ritualurile de perpetuare. În filozofie cel puțin, românii nu-și onorează zeul și, pentru că îl ignoră, fapta acestuia cade în desuetudine înainte de a fi apucat să dea roade. În filozofie noi nu am cunoscut decadența culturală, care presupune un cosmos uzat și obosit de prea lunga lui istorie, pentru că noi nu am atins niciodată punctul ce apare la capătul unui traseu și de unde se poate cădea. Filozofii mor la noi din lipsă de posteritate, din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
departe afară din marginile Franței, însoțit de prejudițiul frumos a unei valori atât estetice cât și etice. Subsemnatul nu are înaintea ochilor săi decât teatrul de curte al Vienii, care și el, de când cu demisiunea lui Laube, e într-o decadență vădită, și cu toate astea aerul cel curat, poetic, plin de minte și inimă care-l respiri într-o instituțiune clasică ți-insuflă dezgustul cel mai mare pentru tot libertinagiul de spirit și de inimă care înflorește într-o urâciune
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
austriecesc. În ce consistă deci puterea Austriei, căreia îi lipsește înăuntrul sau unitatea voinței? Ce lipește elementele sale, vecinic în discordie, încît acestea constituiesc o putere atât de mare? în privirea aceasta vom trebui să consultăm istoria. Imperiul roman în decadență dedese naștere unei religii cosmopolite care continua oarecum cultura și ideile antice, deși sub o formă foarte modificată. Aceasta era religia creștină, mai cu samă ramura catolică. Catolicismul întinsese peste Europa un păinjiniș subțire de idei religioase, ostașul îmbrăcat în
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
unei espresii geografice, o schemă pentru însemnarea unei adunături de oameni fără legi și fără cultură. În Moldova [în] special boerimea nu mai semăna de fel cu Nistor și Grigorie Urechi, cu Miron Costin, limba naționala e într-o vădită decadență alăturată cu frumoasa și spornica limbă a cronicarilor. Țara nu mai este decât o moșie mare, administrată în felul unei moșii, un complex de latifundii în care dreptul privat e drept public, moștenirea averii teritoriale moștenirea puterei în stat. Pentru că
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
-o în zilele cele din urmă interpelația pe care D. Cogălniceanu a făcut-o în Senat cu privire la starea universităței din Iași. Cu un bogat material de probe, d-sa a voit a dovedi că acest institut de cultură este în decadență, din cauză că profesorii se ocupă cu alte lucrări decât acelea ale științei și cumulează funcțiuni adesa incompatibile cu catedra lor. Drep [t] care interpelantul a provocat pe ministrul instrucției de a ținea pe profesori la împlinirea îndatoririlor lor. D. ministru, răspunzând
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
gândirii! La un fenomen complex, cauzalitate complexă. Jos cu simplismele! Profețiile despre cauzele violenței în școală sunt fără de număr. Uneori redusă la o cauză unică, aceasta poate fi văzută și ca o problemă de civilizație, prinsă într-un discurs despre decadență care amestecă înflăcărările lirice și analizele adesea strălucite, dar deopotrivă de găunoase și inoperante. Vom examina mai întâi câteva exemple de asemenea discursuri incantatorii și de reprezentări comune. Apoi, spre a ne distanța de ele, vom încerca o sinteză a
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
cele mai conservatoare ale opiniei publice în scopuri electorale sau pentru a se alege cu niște frumoase succese populiste. Printre aceste atitudini, se impun două modele, cu care se poate identifica majoritatea celorlalte discursuri. Primul este cel al discursului despre decadență, care pune violența școlară la nivelul unei crize a civilizației care nu poate fi rezolvată decât printr-o restaurare a autorității sau prin întoarcerea la valorile fondatoare. Al doilea model, pe care nu-l așez la același nivel, este cel
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
valorile fondatoare. Al doilea model, pe care nu-l așez la același nivel, este cel al unei analize strict macrosociale, care limitează cauza violenței în școală la ordinea economică mondială ultraliberală, singura posibilitate de acțiune fiind abolirea acesteia. Discursul despre decadență Discursul despre decadență se folosește în primul rând de infracțiunile comise de minori pentru generalizări "filosofice", în care violența e împământenită, cum a fost, de exemplu, cazul filosofului André Comte-Sponville, în L'Événement du jeudi din 2 decembrie 1993, sub
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
doilea model, pe care nu-l așez la același nivel, este cel al unei analize strict macrosociale, care limitează cauza violenței în școală la ordinea economică mondială ultraliberală, singura posibilitate de acțiune fiind abolirea acesteia. Discursul despre decadență Discursul despre decadență se folosește în primul rând de infracțiunile comise de minori pentru generalizări "filosofice", în care violența e împământenită, cum a fost, de exemplu, cazul filosofului André Comte-Sponville, în L'Événement du jeudi din 2 decembrie 1993, sub un titlu în
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
din nou în ultimul capitol despre acești anti-pedagogi à la française și despre efectele distructive pe teren ale discursurilor lor Pentru moment, să ne mulțumim cu a observa coerența extremă și simplitatea grosolană a analizelor. Violența școlară are o cauză, decadența pedagogică legată de laxismul spontaneist al noilor pedagogii, dar și de părinți, acei părinți care au fost copiii lui mai '68 și ai dezmățului său nestăvilit care se împotrivea ascetismului necesar pentru transmiterea cunoștințelor, provocând o "înfrângere a gândirii", cum
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
ai dezmățului său nestăvilit care se împotrivea ascetismului necesar pentru transmiterea cunoștințelor, provocând o "înfrângere a gândirii", cum o numea, într-un pamflet celebru, cel mai cunoscut reprezentant al acestui curent, un alt filosof mediatic, Alain Finkelkraut (1987). Discursul despre decadență pornește de la o presupusă insuficiență parentală, iar dominanta constă în acuzarea părinților și a lipsei de repere, cum tinde s-o impună un joc de cuvinte pseudo-savant*. Noua familie, marcată de hedonismul consumerist, ar fi incapabilă să socializeze din pricina unor
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
școală și pentru delincvența juvenilă în general ordinii economice mondiale, "ultraliberalismului", cum este uneori calificat. Am întâlnit deja acest curent de gândire în criticile aduse de Wacquant (1999) și Poupeau (2003) în legătură cu experții în școală și delincvență. Dacă "discursul despre decadență" are ca organ oficios Le Figaro 32, această perspectivă ultrastângistă își are și ea propria presă, mai ales Le Monde diplomatique, și constituie în mare parte gândirea altermondialiștilor à la française în privința problemelor de securitate. Ea este susținută și de
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]