609 matches
-
la perfecție fiecare dintre costisitoarele mele dorințe: tavane din lemn sculptat, arce îmbrăcate în mozaic, fântâni din marmură neagră, căci nu mă uitam la cheltuieli. Când o cifră mă făcea uneori să șovăi, poetul meu se afla prin preajmă ca să declame: „Înțelepciunea, la douăzeci de ani, este să nu fii înțelept“. E adevărat că-și dăltuia vorbele în aurul meu. Ziua în care au început lucrările a fost una dintre cele mai somptuoase din viața mea. În amurg, înconjurat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
știu. Însă nu-și mai îndepărtase de pe ochi un văl de tristețe. De aceea eram acum fericit s-o văd iarăși râzând și bătând din palme, în sunetele orchestrei andaluze. La mijlocul ospățului, poetul meu s-a ridicat în picioare ca să declame din memorie stihuri alcătuite în cinstea mea. De la primul emistih, palatul meu era deja Alhambra, iar grădinile lui, Edenul. Fie ca tu să pătrunzi acolo, în binecuvântata zi a terminării, ducându-ți moștenitorul așezat pe umeri! Tremurul Hibei mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
până la nașterea lui, cu doi ani în urmă. Eu mă aflam la câțiva pași distanță, de cealaltă parte a sublimei porți, înveșmântat într-o lungă robă din mătase stropită cu aur, citind și recitind poemul pe care trebuia să-l declam în fața suveranului și pe care fusesem nevoit să-l alcătuiesc când eram pe mare, între două momente de amețeală. În jurul meu, mii de soldați, funcționari, dar și orășeni de toate condițiile, cu toții tăcuți, din respect pentru persoana sultanului. Am așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se ridicase într-o poză care, în cărțile ilustrate de acum jumătate de secol, însemna patos și entuziasm. Ridică o mână repezindu-și ochii în tavan și declară pe un ton cotidian: ― Adevărul e că mi-a plăcut întotdeauna să declam. Colonelul se încuia în baie. A fost un bărbat care nu încerca emoții artistice. Urlă pe neașteptate: Câinele soldatului! Rănit în războaie soldatul căzuse / Și-n puține zile chinuit muri / Departe de-o mamă care-l crescuse / Și care-l
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
casa cea mare, împreună cu soțul meu, țineam în gazdă un negru, student la Medicină. Am început întîi așa, ca simplă distracție, după aceea m-a captivat. Nu vă închipuiți câte subtilități, câtă gingășie străină europenilor ascunde această limbă! Începu să declame cu ochii în tavan. Avea expresia pe care o iau copiii urcați pe scenă, la serbările de sfârșit de an. ― "Trestia fragedă și tânără îmbrățișa grumajii lui Ansije Karambe." Abandonă tonul elegiac: Karambe e numele de familie. Reluă melodios: "Peste
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
erau capabili să râdă de seriozitatea iconoclastismului din secolul al nouăsprezecelea. Iar acum mai era doar o singură lumânare, prea slabă ca să lumineze vasta Încăpere. Nu sunt un fiu, se gândi el, nici un doctor, nici un credincios. Sunt un socialist. Cuvântul declamat de politicieni la nenumărate tribune, tipărit cu caractere proaste pe hârtie proastă În nenumărate ziare, suna fals. Am dat greș până și aici. Era singur și unica lumânare care-i rămăsese pâlpâia slab și ar fi fost bucuros de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
astea frumoase cu flori la Încheieturi prăbușite sub povara lebedelor care le cîntă În cîrcă“ Și În clipa aceea pînă și Burschi, băiatul rotofei, jongleur și prestigitator de Înaltă clasă, s-a așezat În patru labe și a Început a declama cu glasul gîtuit de emoție: „Noi În genunchi În fața morților familiei noi morții planificați și le-am strigat să n-aibă grijă vom fi lîngă ei cuminți cuminții cuminților morți morții morților dar morții familiei nu ne acordau nici un credit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
viziune foarte neagră despre viață..., spuse Christiane, la capătul unei tăceri ce devenea apăsătoare. — Nietzscheană, preciză Bruno. Mai curând nietzscheană de doi bani, crezu el necesar să adauge. Am să-ți citesc un poem. Scoase din buzunar un carnet și declamă versurile următoare: Mereu aceeași veche nerozie Cu veșnica reîntoarcere... Lasă... Eu ling Înghețată rozalie La Zarathustra, pe terasă. — Știu ce trebuie să facem, zise ea după o nouă tăcere. Mergem să facem sex În grup la Cap d’Agde, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Cașiș, modești - câte o bere -, Florin și Cătălin, rimând din nou, câte-un coniac (așa-zis - Alexandrion). Când le aduc băutura Încerc să nu rămân cu ei - alături e altă echipă de artiști, actori la Teatrul de Stat, voci puternice, declamând gâjâit; unul dintre ei, cu barbă și coadă de cal, ținând o carte În mână - versuri din Trakl. - Tracăl, măi Leac! Tracăl, poete! Leac e un nume În literatura locală, așa că, dacă e vorba de poezie, e paratrăsnet. Tracăl, deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
vârtej telescopic. — Vezi, și Sia era așa în tinerețe, se șoptește în apropiere. Grație, în același timp sobrietate. Distincție, suavitate, nu scad misterul. Încărcătura statică și obscură, până la urmă senzualitate, provocare... — Ca în Primăvara la Botticelli sau în Nașterea Venerei, declamă cineva. Sunt șiruri de capete congestionate, ciufulite, țepene sau bălăbănindu-se somnolente în jurul ovalului retezat și colțuros al Siei Hariga, care își păstrează nemișcarea obsesivă. Pare la un pas : obrazul de argilă uscată, fumurie deschide coline și văi, intrânduri abrupte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aportu-i de culoare, într-o lume anostă, cenușie, așa cum o înfățișează poetul. Nici retorismul, valorificând tot instrumentele cotidianului, în manieră postmodernistă, nu lipsește, fiindcă, spre exemplu, începând să-și autoevalueze progresul în inițiere, pe care l-a realizat trăind, poetul declamă: să vedem ce dracu am putut să înțeleg / din tăierea părului a buricului / a capului / în sfârșit a capului / ca o delirantă excomunicare, sugerând neputința de a schimba condiția umană, având, în subsidiar, caracterul iluzoriu a tot ce pare esențial
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
public incitatores care trebuiau să dea tonul aplauzelor și aclamațiilor. În centrul arenei fu instalat un tripod enorm, de care se apropie un preot, urmat de câteva ajutoare. — Favete linguis! strigă unul. — Sive mas, sive foemina... sive deus, sive dea, declamă preotul, apropiindu-se de tripod. Unul dintre cei care îl ajutau pe preot îi întinse o farfuriuță de aur pe care se aflau bucățele de tămâie, cornuri de pin uscate și alte substanțe pe care oficiantul urma să le arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adoarme. Ba, dimpotrivă, aproape că participă, mai ales la scena antologică de la masă. Cei patru stau la masă, Încearcă să mănînce, broscuțele țestoase ale lui Lili merg printre farfurii, Faye mărturisește că vrea să plece În Papua, Noua Guinee, Vincent declamă un rol, Johnny se uită la Faye cu ochi dilatați de Îndrăgostit, Lili amenință că dacă maică-sa nu-ncetează să spună Papua, Noua Guinee, se va sinucide, la patefon se-aude Django Reinhardt, un swing scînteietor cu accente rapide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ILIESCU În județul Buzău”. „La coborîrea din elicopter, președintele a fost Întîmpinat de.” (...) „Apoi distinsul oaspete s-a adresat sutelor de.” (...) „La Încheierea vizitei, Înaltul oaspete s-a Îndreptat spre.” E de parcă distinsul oaspete nici n-ar fi fost. Așa cum declamă și prof. Țucra-n Azi: „Problema Frontului este a fi sau a nu fi” (se repetă). Reiese că Frontu e Hamlet, Ofelia, Rodica Beclean, stafia-i clar cui aparține, groparul se cunoaște. De obicei, piesa asta se sfîrșește prost. Gazeta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
spre tejghea. Se întoarse cu un tânăr slab și neglijent îmbrăcat. Îi strânse timid mâna, apoi se așeză pe scaun, în fața lui. - Trebuie să-i iertați micile lui manii, i se adresă tânărul rostind rar cuvintele. Îmi cere mereu să declam - crede, poate, că am o dicțiune mai bună - să declam: Ce facem cu Timpul? Marea lui descoperire ar fi aceasta: că întrebarea: "Ce facem cu Timpul?" exprimă suprema ambiguitate a condiției umane. Căci, pe de altă parte, oamenii - toți oamenii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îmbrăcat. Îi strânse timid mâna, apoi se așeză pe scaun, în fața lui. - Trebuie să-i iertați micile lui manii, i se adresă tânărul rostind rar cuvintele. Îmi cere mereu să declam - crede, poate, că am o dicțiune mai bună - să declam: Ce facem cu Timpul? Marea lui descoperire ar fi aceasta: că întrebarea: "Ce facem cu Timpul?" exprimă suprema ambiguitate a condiției umane. Căci, pe de altă parte, oamenii - toți oamenii! - vor să trăiască mult, să treacă, dacă s-ar putea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
toamnă? Uite-te la ea cum nu se gândește că mai sunt și suflete păcătoase, care sunt copleșite de frumusețile dăruite de ea... „Cine a hoinărit în toamnele de aur prin podgoriile Cetățuii și Șorogarilor, va mai hoinări” - mă trezesc declamând și răsucind cuțitul în rană, cum, se spune, cu gândul la Sandu Teleajen. „Te salut oraș din basme cu conture iluzorii/ Străjuit de șapte dealuri încărcate de podgorii” - îmi răspunde ieșeanul cu versurile Topârceanului, mijindu-și ochii asupra Iașilor. Rămânem
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Iași, și la care prisacă... adăugăm de la noi 100 de stupi... În afară de aceasta, am dat Mitropoliei noastre via care se află între Socola și Bucium,... cu heleșteul care se află la Bucium, în hotarul târgului Iași”. Îl ascult pe ieșean declamând cu avânt actoricesc aceste fraze limpezi care fixează momentul când se pomenește pentru prima oară de o vie pe meleaguri ieșene. Când s-a oprit, l-am întrebat curios: Și când spunea Marele Ștefan Vodă acestea? Ascultă mai departe ce
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
ca vinul”. Bobocul de hangiță râde dezvelindu-și șiragul de perle al dinților și revine cu întrebarea: -Totuși, nu mai doriți nimic, în afară de... Și râde iar cu tremur de sâni ascunși sub țesătura fină a iei... Ieșeanul atacă din nou, declamând din „Cîntarea Cîntărilor”: „Sînul tău e cupă rotunjită, pururea de vin tămîios plină; trupul tău e snop de grîu , încins frumos cu crini din cîmp”. Hangița râde discret, curioasă parcă ce ar mai putea născoci prietenul meu. Ieșeanul însă șade
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
o are în față... Ca o scânteie, mi-a venit în minte un citat din aceeași „Cîntarea Cîntărilor”. Îl repet în gând, apoi, aducându-mi aminte de felul cum își rostește Romeo chemările de dragoste către Julieta, am început să declam cu glas vibrat: „Smochinii își dezvelesc mugurii și florile de vie văzduhul parfumează. Scoală draga mea, și vino!” Ștrengărița din fața mea intră în joc purtându-și mâinile cu încetineală de melc a mângâiere peste sâni și aplecându-se ușor în
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
făcut ochii mari, cu adâncă mirare Întipărită În ei. Doar Nicu s-a ridicat de pe pernă, Întinzând mâinile, cu zâmbet larg pe chip, către arătarea din ușă.... ― În sfârșit, l-am găsit pe iubitul meu prieten cu suflet mare - a declamat noul venit. ― Petrică! Bine ai venit.. La auzul acestui nume, Despina s-a luminat la față. “Iată-l pe misteriosul Petrică. Da! Este o figură de basm.” După ce s-au Îmbrățișat, Nicu a ținut să-și prezinte musafirul: ― Dragilor! El
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
lumea reală. Dar în lumea fantasmagorică a creierul tău totul este posibil. - Iar bați câmpii... - Eu nu bat câmpii niciodată. Eu sunt un Magician. Și prefer să rămân fără tine, până la urmă. Găsesc pe altcineva. Puse mâinile în șolduri și declamă: - Magicianul și-a făcut datoria, Magicianul poate să moară! Să dispară, ca să fiu exact! - Ce bine-ar fi! Cine ești, până la urmă, conștiința mea? Nu te cheamă cumva și Jeremy, ca în desenul acela animat? - Bagatalizezi un moment foarte important
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și, la aprobarea din cap a acestuia, Îl apostrofează franc, „Dar tu ești prost!“, fără să se sinchisească de reacția asistenței. După aplauzele jubilatorii ce urmează, este convins că atmosfera a devenit propice Începerii monologului; da, a monologului, pentru că profesorul declamă cu vervă studiată rolul său de actor extraordinar. Aerul se Îngreunează de corpusculii ideilor scăpărând de acute tensiuni; uit de orice și mă cufund În această stare euforică. Sunt aspirat de geniul buretos al lui Călinescu, care parcă ne absoarbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mai seducător În fața ta, tu Îți mai permiți să-mi faci și observații?“ Tace. Am intimidat-o. Sunt sigur că i-au transpirat palmele. Când se intimidează, Îi transpiră palmele. E oribilă. Îmi iau o mină cât mai serioasă și declam pe nas: „Cererea În căsătorie se aprobă!“. Se uită la mine uimită. „Glumești?“ „Deloc!“ „Și mi-o spui cu aceste cuvinte?“ Devin amenințător. „Nu mai este de actualitate cererea ta?“ „N-am zis asta. Dar cum ți-a venit așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Mai ales că au primit rapoarte confidențiale cum că, în unele sate, moșierii, întorși acasă sub ocrotirea armatei și găsindu-și avutul prădat, au început să se facă singuri instructori, judecători și executori ai presupușilor vinovați. ― Asta nu se poate! declama Baloleanu cu o nobilă indignare. Eu nu voi tolera represalii! Unde-am ajunge dacă fiecare s-ar apuca să-și facă singur dreptate după capriciile sale? Legea trebuie să fie egală pentru toți!... (întîlnind privirea ironică a tânărului Herdelea.) Una
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]