663 matches
-
prin sat Sau poate prin cer, Că prea erau aproape stelele De lacrimile ei... Dr. Constantin Bogdan CĂMINUL DE BĂTRÂNI Atâta lumină traversând pereții de sticlă dar nu și trupurile ascunzând suflete în întuneric. Statui în fotolii Respirând imperceptibil bătrâni decolorați de timp ieșiți din lume somnolenți sau absenți așteptând ieșirea din viață ... și această doamnă care întârzie la întâlnire ca pe vremuri iubita ... Ce straniu Să dorești întâlnirea Cu sfârșitul într‐ o primăvară atât de luminoasă, de caldă, de colorată
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
decât gri. Și-a dat geaca jos și a rămas într-un pulover ponosit, verde, care îi face privirea și mai intensă. Mă uit mai bine și-mi dau seama că nu e vechi deloc; așa e împletitura. Aspectul acesta decolorat o fi costat o grămadă de bani. Numai lucruri bune, a zâmbit. —Prostii, spun, întorcându-i zâmbetul. Jake, spre lauda lui, izbucnește în râs. —Bine, nu numai lucruri bune. Mă bucur să aud asta. N-aș vrea să ajung să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
n-ar fi gândit niciodată „Ce bine le stă împreună!“ Eu mă agitam toată pe lângă el, cu fuste scurte, pe tocuri și cu flori artificiale în păr, în timp ce Patrick umbla în ghetele lui mari cu șireturile dezlegate și cu blugi decolorați. Numai când nu aveam haine pe noi și nu era nimeni prin preajmă ne potriveam nemaipomenit. Mie și lui Jake ne plac aceeași muzică și aceleași filme. Ne alegem amândoi cu grijă hainele; cred că am putea folosi cu ușurință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
normal să facem tot posibilul ca seara să fie perfectă. Se aude un clic la ușa de la intrare și Jake intră în cameră. Arată atât de bine, că nu pot crede că am avut așa o baftă. Blugii lui vechi, decolorați și puloverul de bumbac de un gri dulce îi scot în evidență culoarea părului și verdele uluitor al ochilor. Sunt impresionată! Mă uit la el și-mi dau seama că arată mult mai bine decât Patrick. Cum am mai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
audă urarea abia murmurată a paznicului: Noroc bun! Paznicul nu apucă să se întoarcă în baracă. Un miros de vechi îi întoarse privirea. Cu greu desluși întrupându-se din pâclă o șleahtă de soldați mizeri, cu însemnele naziste pe vestoanele decolorate. În spatele lor, o bubuitură îi făcură să se lipească de pământul înghețat. Câțiva mutilați se opriră cu mâinile ridicate în fața soldaților. Se auziră câteva focuri de avertisment în aer, dar din stolurile de ciori înghețate nu se clinti niciuna. Paznicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
el acum? Se pare că stă în oraș, într-un cămin mizerabil, lângă campus ... — Știi unde? Nu, dar Lois a fost să-l vadă. Mi-a spus că arăta jalnic. E pe East 38, o casă veche, cu obloane albastre decolorate. Opt sau nouă drogați dorm pe podea, dar pot să o sun pe Lois și să-i cer ... Nu, o întrerupse el repede. Nu face nimic, mamă. Dar ai spus că ai nevoie de ajutorul meu... — Asta mai târziu, mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
vom fi aici. Capitolul 84 Gerard era obosit. Zburase o oră de la ultima oprire, care fusese un dezastru. La scurt timp după răsărit, aterizase la un complex de clădiri, unde mirosise mâncare. Clădirile erau din lemn, acoperit cu o vopsea decolorată. Erau și niște mașini vechi, în jurul cărora creștea iarbă. Animale mari scoteau niște sunete ca niște sforăituri, din spatele unui gard. Gerard stătea pe un stâlp al gardului și văzu un băiețel în salopetă albastră ieșind cu o găleată în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
sentimentele; sau nu are acces la ele. De fapt care au fost deosebirile Între lumea noastră și lumea din acea partecare l-au izbit În primul rând? Îl Întreabă pe Traian Manu. * Stratul catifelat de moloz și praf de pe frunza decolorată, zidurile cenușii, cu dâre și mai cenușii de ploi, verdeața alburie, pânza roșie, atârnând moale, Încremenită pe zidul striat cenușiu de poluare și ploi. Există și o altă ambianță sonoră, altfel de zgomote... Pentru că și liniștea de acolo e alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ai spus, așa-zisa ta dilemă cu rudele, dacă era sau nu era familia ta. O metaforă, desigur, dar ei nu au luat-o așa, se vedea pe fețele lor că nu știu ce să creadă. Ochii lui măriți, cu albastrul mai decolorat, mai dezorientat de sticla groasă a ochelarilor. — Dar nu... nici gând, draga mea. Nu a fost vorba de nici o metaforă. Când eram printre ei, acolo, Într-adevăr, de mai multe ori m-am Întrebat: oare sunt chiar rudele mele? Sărmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
numai ca să se uite, atent, la ea, pentru că Îl surprinde tăcerea ei din ultimelele minute. Ce faci, draga mea?! Plângi? Plângi ori mi se pare mie? Zâmbetul din glasul lui, Întâlnind zâmbetul ei silit și ochii lui măriți, cu verdele decolorat de sticla groasă a ochelarilor. —E ceva mecanic, să știi. După patruzeci de ani, din păcate, mi se umplu automat ochii de lacrimi. La anumite cuvinte, la o muzică anumită. Poate e o simplă alergie... Sentimentul de umilință față de corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și scaunele de bucătărie cu gaură, o parte a mecanismului cu care toată familia depăna lână, deșirând fuste, veste și pulovere vechi și torsul mașinii de cusut „de picior“, care ne transforma în fiecare an garderoba. Bucățile de pânză albastră, decolorate, prinse în cuiuțe la geamuri în toropeala verilor moldovenești. Soba construită cândva, pe la jumătatea anilor ’80, cu cahle luate de la demolări. Vată cu câlți și maroniul murdar de hârtie igienică aspră. * În gura mea, cele mai grele trei silabe din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
trebuie să trag de patru ori de firul ce atârnă din tavan pentru ca elicea să nu se mai învîrtă. Răpuși de căldură, ne repezim să ne răcorim în piscina din apropierea barăcilor. Înot mai mult pe spate ca să pot privi cerul decolorat al deșertului. Câțiva lilieci dau ocol deasupra, ceea ce o face pe Blandiana să se sperie că i s-ar putea agăța în păr. Ca să prevină o asemenea eventualitate iese din piscină. Din solidaritate, Băcanu renunță și el. Eu mai înot
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de lemn, îl observa o tânără femeie foarte distinsă. Ochii lui Goseyn ar fi vrut să zăbovească asupră-i. dar dincolo de celula ei, mai era un grilaj, apoi aparent adormit pe patul său, un bărbat enorm, îmbrăcat într-un șort decolorat. Dincolo de uriaș, peretele de beton. Gosseyn se ridică, recapitulând scena. Trei celule într-o sală betonată, trei ferestre, una în fiecare celulă, la cinci metri cel puțin, de sol fără ușă. Examenul se curmă. Fără ușă? Privirea parcurse fulgerător pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
-ului. Când se dezbrăca, pe pielea ei mată se vedeau urmele atâtor abuzuri din trecut, încât aveai impresia că trupul ei a fost însăilat în grabă. Iar părul, pe care-l coafa acum în stil prerafaelit, fusese atât de des decolorat, vopsit și filat în decursul anilor că avea, la atingere, consistența vatei de zahăr amestecate cu pilitură de fier. Bull se abținuse să-și treacă degetele prin părul ei când făcuseră ceea ce trecea drept dragoste. Se temuse să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
le va face lui Naipaul în dimineața următoare nu reușea să anuleze senzația neplăcută pe care i-o dădea frecarea cefei sale teșite de peretele de care se rezema. Miam, miam, miam, gâlgâia fata. Privind rădăcinile întunecate ale părului ei decolorat cu peroxid, Alan își dăduse seama nu numai că nu-și amintea numele ei, dar habar n-avea cum arăta la față, într-atât de plină îi era mintea cu imaginea lui Bull, încă din clipa în care fata îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
intensă, adolescentină. M-am dus la closet în vârful picioarelor. Pantofii mă strângeau de-mi venea rău: pesemne că picioarele îmi erau încă umflate de atâta stat în avion. Am tras fermoarul și mi-am făcut treaba. Pișatul părea îngrozitor de decolorat în comparație cu granulele de naftalină îmbibate în vitamina B din vasul curbat. M-am întors. Am văzut o oglindă. Las-o baltă. Tot n-or să-ți dea voie să joci. Dar mi-au dat. Doamna mi-a privit șocată burdihanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cum șoptise asistenta prea tare către Tovarășa, iar copiii auziseră și, cu voci de desene animate, cotcodăceau după mine: „Preventooooriu! preventooooriu!“... În clasa noastră era o fată Petruța, foarte brune țică și-mbră cată mereu în șorțul de uniformă cel mai decolorat din clasă. Părinții ei nici măcar n-avu seseră bani să-i cumpere o matri colă imprimată cu vopsea galbenă, cum aveam toți: mama ei îi cususe numă rul cu ață galbenă pe-o bucată de diftină. În sin gura poză
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
conștient de brațul nesigur al lui Vaughan întinzându-se după mine. Am mers de-a lungul palisadei spre intrarea năpădită de buruieni a depozitului de mașini dezmembrate. Deasupra mea, mașinile de pe autostradă se mișcau ca niște epave motorizate, cu vopseaua decolorată și scorojită. Șoferii lor ședeau rigizi în spatele volanelor, depășind autobuzele liniilor aeriene pline cu manechine îmbrăcate în haine absurde. O mașină abandonată, cu motorul și roțile lipsă, stătea pe butuci într-o zonă de staționare de sub pasajul superior. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
vreo jumătate de ceas de vorbă cu el la marginea pădurii, lângă niște stejari mari și bătrâni, cu crengile coborâte protector peste ei, în timp ce însoțitorii săi stăteau tăcuți la câțiva pași mai încolo, cu mâinile vârâte în buzunarele salopetelor muncitorești, decolorate și spălăcite se vedea bine de ploi și de îndelungată purtare. Pe un ton enigmatic, dar plin de tâlc, vecinul său de casă din alte timpuri și bunul prieten din tinerețe îi dădu de înțeles că se afla prin acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
printre stele a încercat să-i mângâie ființa fără vlagă cu raze slabe, parcă moleșite și ele de tristețea fetei, dorindu-și să-i ofere un îndemn, o încurajare, o urmă de speranță. Vântul șuiera și el pierdut printre florile decolorate și nuanțele tulburător de înfiorătoare ale nopții, iar valurile spumoase ale mării de cleștar nici nu se gândeau să scuipe globul cu plete de aur care strălucea mai devreme pe cerul din lumea copilei. Dar ea nici nu mai era
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
curea pe sub umeri, agățînd-o de propriul lui harnașament și ridicînd apoi degetul mare În sus: gata de ridicarea cu scripetele. Lucas n-o scăpă din ochi În timp ce urca spre el. Extrema ei paloare, nările lipite, ochii adînciți În orbite, buzele decolorate, toate Îl făceau să se teamă de ce era mai rău. CÎnd ajunse În dreptul ușii, o prinse pentru a ajuta să fie ridicată la bordul elicopterului și o Întinse ușor pe targa așezată jos. Un medic militar Îl dădu atunci la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tot atâtea flori mari de lemn, rumegușul ce acoperea bancurile, lăzile cu scule și ferăstraiele mecanice - totul te ducea cu gândul la un loc lăsat de mult în paragină. Priveau în jurul lor, după ce-și îmbrăcaseră flanelele vechi și pantalonii decolorați și cârpiți, și șovăiau. Ballester nu-și lua ochii de la ei. - Începem? spuse el. Fiecare se îndreptă în tăcere către locul lui. Ballester mergea de la un capăt la celălalt, amintindu-le în câteva cuvinte ce aveau de început sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
metru nouăzeci și opt, iar trăsăturile îi erau mai dure și mai întunecate. Dar era ceva similar în felul în care cei doi Mayville se comportau. Trebuia să recunosc că Luke arăta acum foarte dulcel. Aveam pe el un tricou decolorat și niște pantaloni cargo - care măcar reprezentau o îmbunătățire evidentă față de afișul sandwich și suzeta de data trecută. Îmmmm. Trebuia să găsesc o fată grozavă cu care să-i fac lipeala. Asta presupunând că era singur. Acum că eu îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
opt întâlniri, dar, de fiecare dată, în ultima secundă, noi ne alesesem cu întâlnirile contramandate - și cu niște scuze ridicole. Când Rice a reușit, în sfârșit, să ajungă la întâlnire, ne-a șocat cu aspectul ei: avea un păr răvășit, decolorat și înțepenit cu fixativ, un ruj roșu aprins, mânjit pe întreaga zonă a gurii, niște dinți și niște unghii galbene, niște ochi injectați și nefocalizați și, desigur, urmele de înțepături de ac de seringă pe brațe, care deveniseră un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
oferi și altora. 7. Se Întâlniră În modul cel mai banal cu putință În Piața Gării. Ne Îmbrăcăm la Abbie Hoffmann? Întrebă ea În loc de salut, după ce Îl studiase din cap În picioare: pălăria neagră din fetru, tunica din piele, jeansul decolorat, ghetele Înalte, prăfuite, cu inscripția „Insulated” și, nu În ultimul rând, geanta de umăr, model sac de grenade, ref. U. M. 0216 Zalău/1985. Dar tu? La Barbara Koster & Adriana Farranda? Replică el amuzat de felul În care fiecare dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]