592 matches
-
în medii de informare și edituri. Carierele de pedagogi și didacticieni sau de manageri ai sistemului de învățământ sunt în mod tipic urmate de universitari de nivel modest; proiectele etnopedagogice par să-și fi pierdut elanul și prestigiul. Până și demagogii politici abordează rareori astfel de probleme. Sub comunism, majoritatea personalităților care dezvoltaseră programe de educație națională au fost strivite. Unii au murit în Gulagul românesc, iar alții au reușit să-i supraviețuiască, dar nu au mai izbutit să-și reia
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
dictatură. Comuniștii din Puterea și Adevărul fac greșeli, unele foarte grave, au păcate, au probleme de caracter, dar, lucru esențial, cred în comunism, sunt gata să sufere și chiar să moară pentru cauză. Proca nu numai că este un primitiv, demagog, ticălos, agresiv și totodată fricos, își exprimă la un moment dat și lipsa oricărei convingeri în afara cinismului intereselor personale. Nu înainte însă de a exhiba cugetări tipice apparatcikului român : să ne plecăm în fața înțelepciunii poporului, care de mii de ani
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
doar un carierist, un învârtit, o lichea, e chiar o canalie. El joacă tot timpul grija față de om, dragostea de mase, bunele intenții, paternalismul amuzant. Își urmărește scopurile perfid, folosind interpuși, asigurându- și mereu o cale de retragere. E un demagog politic cu înaltă calificare. Personajul Axente demonstrează pentru prima dată pe ecran că ideologia comunist-populistă poate fi complet mimată, trucată până la măduvă și cu succes. Cel mai cunoscut pozitiv- negativ de până atunci, Pavel Stoian din Puterea și Adevărul, face
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
care l-ar recomanda tactica concesiilor politice, Hervé a împins raționamentul socialist până la consecințele sale logice ultime. Iar concluzia terminală, singura autorizată de logica principiilor politice, este necesitatea doctrinară a antipatriotismului socialist. Personaj controversat până la extrem, provocateur prin vocație și demagog exersat în artificii retorice, Hervé și-a asigurat notorietatea publică printr-un gest profanator care a oripilat sentimentele pătrunse de smerenie ale patrioților francezi: a arborat drapelul național - tricolorul - într-un morman de bălegar. Scrierile sale violente la adresa autoritățile publice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în viziunea sa despre lume, a cărei finalitate s-a manifestat printr-o radicală apostazie politică. Astfel că, la eliberarea sa (1912), Hervé a îmbrățișat, cu aceeași fervoare militantistă cu care l-a combătut înainte, ultranaționalismul în formula sa fascistă. Demagogul a fost reținut în memoria cultural-politică franceză contemporană drept "infamul socialist antipatriot care până în 1914 a devenit ultra-șovin" (Loughlin, 2001, p. 9). Prefacerea radicală de la socialismul antipatriotic intransigent la șovinismul augmentat de accente fasciste i-a asigurat un loc în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
unei familii prietenoase, un fel ideal pentru atingerea căruia mulți oameni consideră că merită luptat, poziție concretizată în afirmația "Noi iubim pe toată lumea". Eu+Tu+Ei Este potrivit lui Berne (2006) poziția plină de prejudecăți, snoabă sau de tip bandă, a demagogului, concretizată în întrebarea " Cine are nevoie de ei?". Eu+Tu-Ei+ Este poziția agitatorului sau a nemulțumitului și, uneori, a misionarilor de diferite tipuri. "Voi, cei de aici, nu sunteți buni de nimic, în comparație cu ceilalți de acolo". Eu+Tu-Ei Este poziția
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
găsește legătura de gât a lui Chiriac pe patul Vetei, acest lucru liniștindu-l pe deplin în privința onoarei sale. Admirația pentru cultură și politica înaltă este compromisă de adânca prostie a lui Rică Venturiano. Acesta din urmă este un ziarist demagog și ignorant, care produce un comic irezistibil. Marea scenă a lui Rică Venturiano este aceea din actul II, când reintră pe fereastră, după urmărire. Venturiano apare direct din butoiul cu ciment în care s-a ascuns de frica urmăritorilor, puțin
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Ce lume! - este disprețul posedantului față de arivistul redus la matrapazlâcuri. Moralitatea nu îl oprește însă de la adulterul cu soția venerabilului. Mentalitatea lui Tipătescu este cea a unui adevărat reprezentant al claselor dominante. Îl aducem în scenă pe Nae Cațavencu acum, demagogul politic, tratat în grotesc, ca și Rică Venturiano. Acesta practică avocatura și gazetăria. Cațavencu este director-proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților“, prezident-fondator al Societății Enciclopedice-Cooperative „Aurora Economică Română“. Aceste specificări par a institui un regim de diferență față de organismele asupra cărora
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Dandanache și Cetățeanul turmentat, și ei instrumente expresive ale comicului de limbaj. Dar efectele cele mai puternice sunt obținute în timpul ședinței pentru alegerea candidatului; aici Farfuridi și Cațavencu schimbă replici care reprezintă mostre de exprimare incoerentă și semidoctă a unor demagogi. Referindu-se la comicul caragialian, Ion Șerdeanu afirmă: „Comicul lui Caragiale - a acestui om care a râs printre lacrimi - molipsește pe toți spectatorii care se conving că se găsesc în fața unui genial dramaturg din familia lui Aristofan, Goldoni, Molière, Gogol
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Platon, Aristotel, toți marii gînditori greci ai epocii au condamnat dêmokratia. Demos (poporul) care se reunește pe Pnyx este format dintr-o mulțime de incompetenți, indisciplinați, versatili, iresponsabili, cărora le place să fie flatați, explică aceștia. Dêmokratia îi favorizează pe demagogi. Platon, unul dintre cei mai feroce oponenți, tratează dêmokratia de "teatrocrație". Hotărîrile poporului sunt ghidate nu de rațiune, ci de sentimente și pasiuni. Dêmokratia duce la dezordine, anarhie și, în final, la tiranie. Singurul care o susține și îi găsește
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
impună auditoriului său, de la înălțimea catedrei, o anumită poziție, fie explicit, fie prin sugestie - acesta fiind evident modul cel mai neloial "de a lăsa faptele să vorbească de la sine" Și motivează această necesitate în temeiul onestității profesionale. Nici profetul, nici demagogul nu au ce căuta la catedră într-un amfiteatru. Ei trebuie să fie în agora și să se adreseze publicului, loc în care poți primi și riposta. În schimb, în amfiteatru, profesorul se adresează studenților, ei trebuie să tacă, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
față de "carisma" strict personală a "conducătorului", aici își află rădăcinile ideea de "vocație" politică, în forma cea mai pregnantă. Credința în persoana înzestrată cu "chemarea" de a conduce este temeiul devotamentului oamenilor arătat profetului sau conducătorului de armate sau marelui demagog (în sensul în care Pericle era demagogul Atenei) din adunările publice sau parlament. "Occidentului îi este propriu însă un tip de conducător care ne e mai familiar: mai întîi, conducătorul politic întrupat în persoana "demagogului" independent, apărut în contextul orașului-stat
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
își află rădăcinile ideea de "vocație" politică, în forma cea mai pregnantă. Credința în persoana înzestrată cu "chemarea" de a conduce este temeiul devotamentului oamenilor arătat profetului sau conducătorului de armate sau marelui demagog (în sensul în care Pericle era demagogul Atenei) din adunările publice sau parlament. "Occidentului îi este propriu însă un tip de conducător care ne e mai familiar: mai întîi, conducătorul politic întrupat în persoana "demagogului" independent, apărut în contextul orașului-stat specific civilizației apusene, îndeosebi mediteraneene, și apoi
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
conducătorului de armate sau marelui demagog (în sensul în care Pericle era demagogul Atenei) din adunările publice sau parlament. "Occidentului îi este propriu însă un tip de conducător care ne e mai familiar: mai întîi, conducătorul politic întrupat în persoana "demagogului" independent, apărut în contextul orașului-stat specific civilizației apusene, îndeosebi mediteraneene, și apoi șeful de partid parlamentar, din contextul, de asemenea prin excelență apusean, al statului de drept" (M.W.). Statul constituțional sau statul de drept (cum s-a generalizat în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
prin cuvîntul vorbit sau scris. Or, a evalua efectul cuvîntului este o sarcină ce ține strict de sfera de activitate a avocatului, și nu de cea a funcționarului profesionist, care nu e și, în principiu, nu trebuie să fie un demagog, iar dacă încearcă totuși să fie, devine, de obicei, un demagog foarte prost". O radiografie exactă și pilduitoare a responsabilităților funcționarului ne propune fostul profesor de la Heidelberg: "Potrivit menirii sale propriu-zise, adevăratul funcționar - și acest lucru e decisiv în judecarea
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
o sarcină ce ține strict de sfera de activitate a avocatului, și nu de cea a funcționarului profesionist, care nu e și, în principiu, nu trebuie să fie un demagog, iar dacă încearcă totuși să fie, devine, de obicei, un demagog foarte prost". O radiografie exactă și pilduitoare a responsabilităților funcționarului ne propune fostul profesor de la Heidelberg: "Potrivit menirii sale propriu-zise, adevăratul funcționar - și acest lucru e decisiv în judecarea vechiului nostru regim - nu trebuie să facă politică, ci să "administreze
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
pare greșit, lăsînd răspunderea în seama superiorilor. Fără această disciplină morală - în cel mai înalt înțeles al cuvîntului - și fără această abnegație, întregul aparat administrativ s-ar dezintegra". De la apariția statului constituțional, a democrației în genere, conducătorul politic occidental este demagogul - originea cuvîntului este grecească: demos - popor; agogeo - a conduce - era denumirea dată de Grecia antică conducătorului poporului. "Conotația peiorativă a cuvîntului nu trebuie să ne facă să uităm faptul că nu Cleon, ci Pericle a fost primul care a purtat
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
mașinăria partidului să cadă în mîna funcționarilor de partid, care prin natura activităților o manevrează zilnic și să fie folosită prioritar spre folosul propriu. Dar, cum cu îndreptățire observă Max Weber, "funcționarii" se supun relativ ușor unei personalități conducătoare, unui demagog de mare impact, deoarece interesele lor materiale și spirituale sînt intim legate de speranța în întărirea puterii partidului, iar activitatea dusă în slujba unui conducător oferă întotdeauna satisfacții mai mari. Mult mai dificilă este ascensiunea unui conducător acolo unde - ca
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
mai dificilă este ascensiunea unui conducător acolo unde - ca în majoritatea partidelor burgheze -, pe lîngă funcționari, există "notabilități" influente în partid. Căci aceștia "trăiesc", pe plan spiritual, din micile lor posturi de membri în comitete sau comisii. Resentimentul lor față de demagog ca homo novus, încrederea în propria superioritate ca "oameni cu experiență politică" - experiență care este uneori, într-adevăr, de mare importanță -, precum și îngrijorarea de ordin ideologic în fața încălcării vechilor tradiții ale partidului sînt factorii ce le determină comportamentul. Și ei
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și - adesea, dar nu întotdeauna simultan - lipsa responsabilității. Vanitatea, nevoia de a ieși în față, îl împinge pe politician să comită unul din aceste păcate sau pe amîndouă. Fiind nevoit să conteze mai ales pe "influența" pe care o exercită, demagogul este cel mai expus primejdiei de a deveni pur și simplu un actor, de a nu mai lua în serios consecințele faptelor sale și de a fi interesat exclusiv de "impresia" pe care o face. Absența unei cauze îl poate
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
care le-a făcut, bineînțeles, populare în mediile educate ale Franței), Vasile Lupu tocmai terminase la Iași Biserica "Trei Ierarhi". Pentru amândoi provincia însemna de fapt țara, tot așa cum astăzi și Provence-ul pascalian și Moldova lui Vasile Lupu (domnitorul, nu demagogul cu chimir!) sunt, în sine, o lume diferită de centrul politico-administrativ și financiar al țării lor. Întemeierea acestor lumi pe identitatea, spiritul și tradiția regională este evidentă chiar dacă, în ambele țări, tăvălugul nivelator al centrului s-a străduit, o importantă
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
luptă pentru identitatea lor și pentru drepturile lor cetățenești. E ceva de învățat aici și nu exclud ca un ministru cu o asemenea experiență în salvgardarea drepturilor minorităților să facă pentru destinul culturii române în lume mai mult decât toți demagogii noștri naționaliști la un loc. Vom fi pe recepție (nu numai luni seara!). 2 aprilie 2010 O stranie coincidență a făcut ca zilele acestea, în timp ce răscoleam niște cărți din "depozitul meu de poezie", să dau peste exemplarul din La Baad
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
subspecie a cetățeniei românești este un loc comun. Întâi, desigur, pentru moldovenii din țară, iar apoi, inevitabil pentru cei din Basarabia (folosind, desigur, termenul împământenit de propaganda rusă). Dar nu subtilitățile psihanalitice ale acestui comportament și nici chipul votantului indescriptibilului demagog, arhitect mincinos de autostrăzi suspendate, ne interesează aici, ci altceva. Dezbaterea, academică și civică, a identității moldovenești s-a izbit, întotdeauna, de câteva praguri de cenzură foarte puternice. În primul rând, a fost strategia politică a Uniunii Sovietice, continuată apoi
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
vacuumul cultural dirijat - decenii! - de către Putere și de către agenții ei, structurile reale ale civismului și ale responsabilității au fost anemiate. Și ele în nici un caz nu vor putea fi revitalizate cu ajutorul discursurilor vide cu care au început să ne asalteze demagogi ai momentului. E nevoie de o adevărată revoluție în mentalitate pentru a putea repune în drepturi acțiunea civică. Când eram student, gîndindu-mă la revolta studențească din Mai '68 de la Paris - ai cărei demni urmași au fost studenții români de azi
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Își contemplă dușmanii prăvăliți În țărână. Previziunile sale istorice sunt de-o cumplită luciditate. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor le-a confirmat Într-o proporție covârșitoare: „... ce-aș mai vrea să văd mutra tipilor de la N.R.F. și de la Figaro, a găștii demagogilor, a jidăniei și a tuturor celor care m-au umilit și m-au călcat În picioare”. Deasupra tuturor acestor zbateri și incredibile torturi fâlfâie aripa neagră a morții. Născut prea târziu, Într-o Franță dezeroizată, Într-o Europă fără identitate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]