1,551 matches
-
pe atât de înspăimântător. Din aceste motive, personajele nu devin tipuri reprezentative: ele sunt doar întruparea întâmplătoare a unor categorii născute din convulsiile vieții sociale moderne. Plasată într-un alt context, doamna Murdock ar fi putut deveni un memorabil personaj demonic, o ființă neguroasă ce-și țese plasa de intrigi în penumbra casei-bastion. În contextul dat, ea nu este decât o matroană autoritară, împinsă de lăcomia și zgârcenia sa la abuz, teroare și crimă. Captivitatea în care o ține pe Merle
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
s-ar putea solda cu fărâmițarea lor instantanee. E drept că și de data aceasta inițiativa o au femeile - chiar dacă ele însele aparțin altei categorii decât cele întâlnite în cărțile anterioare. Nici Miss Vermilyea, nici Betty Mayfield nu posedă energia demonică a personajelor din categoria Carmen Sternwood, Dolores Gonzales, Eileen Wade. Comparate cu suita amazoanelor din cărțile anterioare, cele două femei aproape că aparțin galeriei ființelor angelice. Ușoara notă de ambiguitate în care plutim în legătură cu Betty se destramă dacă observăm că
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
o capelă cufundată în întuneric, ochiul descoperă, în lumina chibriturilor, roiuri de fluturi. Desenele de pe aripile fluturilor le reproduc pe cele din vitralii. Ridicați în aer, viermii înaripați execută un dans bizar, halucinant, dând un spectacol de o frumusețe perversă, demonică. După terminarea baletului, fluturii inundă iconostasul. Moment dintr-o fantastică aventură infernală, această vedenie rezumă procesul ireversibil al degradării sacrului, al profanizării sacrilege. Cele patru anotimpuri se instalează într-un spațiu al fantasticului oniric lipsit de elementul terifiant, al fantasticului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
emis laolaltă de Întreaga Pleromă, vine s-o elibereze pe Sophia de pasiuni, care sînt transformate În substanțe: Neliniștea devine substanță psihică, din care este compus Demiurgul, numită și „de stînga”; Durerea devine substanță hylică sau materială; Confuzia devine substanță demonică, iar Ruga - substanță psihică „de dreapta”. În studiul său asupra variantelor valentiniene ale mitului Sophiei, G.C. Stead ajunge la concluzia că ele Își au toate originea În două surse, A și B. Irineu preferă sursa A și utilizează numai rareori
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
focul veșnic, Cei Drepți vor moșteni Împărăția Cerurilor. „Iar atunci, la Îngăduința Tatălui, o ceață Întunecoasă și o gheenă de foc (obscuritas tenebrosa et geenna ignis) vor țîșni din adîncul pămîntului pînă la văzduhul firmamentului”50. Sathanas și oastea lui demonică vor fi aruncați Într-un lac de foc atît de adînc, Încît o piatră azvîrlită În el de un bărbat de treizeci de ani ar ajunge pe fundul lui abia după trei ani. Acolo Diavolul va fi Încătușat cu „lanțuri
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
în ciorne Flaubert valorifică prezența unui diavol licențios ca o umbră purtată, diavol ce se găsește în trei compartimente ale vitraliului și căruia Langlois nu-i poate găsi o explicație. În ciorne, Flaubert îl plasează pe Iulian în fața unei realități demonice a unui Isus-lepros-ispititor-sodomit, un Isus-diavol. Dacă dispare din versiunea finală, rămân totuși câteva urme din el în imaginile cerbului cu săgeata, a mamei cu coarnele și coada ei335 , a tentațiilor inspirate de către diavol și chiar în apariția finală a ființei
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de înțelegere repetată (" Era ceea ce nu puteam să înțeleg"). "Dar ce puteam să fac eu față de această casa atât de puțin primitoare, chiar vrăjită?"432. El ajunge să presupună că locuitorii casei pot să nu fie ființe umane ci făpturi demonice: "O anumită tulburare puse stăpânire pe mine și, din când în când, lucrul acesta mi se părea posibil". Ca și locuința Usher, casa sperată este și o amenințare care irită nervii. "Mușcătura imperioasă a foamei, o dorință nesfârșită de odihnă
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
o formă aparte a lucidității. Dacă nu întâlnirea cu "infernalul și divinul" baudelairean stă la originea frondei argheziene, sigur e că acestea au stimulat-o, fără a o canaliza în negație universală și satanism. Contestatar și excentric, cinic până la brutalitate, demonic, amar și patetic, autorul Stârvului discreditase irevocabil vechea concepție despre cuvintele "poetice în sine" sau funciar "nepoetice". Baudelaire cunoștea Principiul poetic, eseul halucinatului Edgar Poe, potrivit căruia poezia este expresie, divinație, formă: o Creație Ritmică a Frumuseții. "Cu intelectul sau
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ce vor: / lovește-le cu-o lacrimă în frunte, / Apoi purcede-n sus..." Ca la André Malraux din Antimemorii, actul demiurgic e un antidot al tragicului; drept urmare, destinul suferit poate deveni un destin dominat. Insul fremătător, "bolnav de faptă" un demonic în sens goethean opune "devorantului Cronos" înfăptuiri demiurgice. Intră în joc un vădit orgoliu răsturnător, creatorul fiind "un microcosm în macrocosm", un fel de Eu atotcuprinzător în care se oglindește Umanitatea. Ca atare, la nivelul expresiei operează hiperbola, paradoxul, fabulosul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
În Lampa lui Diogene ori în Poezie și modă poetică, mai subliniat încă în Orfeu și tentația realului, în Lectura poeziei și în Măștile adevărului poetic, se teoretizează la nivelul poeticienilor europeni; de citat în mod special eseurile Tragic și demonic, Poemul ca inițiativă a limbii și cel despre poezia lui Lucian Blaga (fostul său magistru); interesează, nici vorbă, revelațiile din experiența de traducător. Singur Philippide, dintr-o generație premergătoare, dedicase dezbaterilor estetice (nu numai din sfera poeziei) o atenție similară
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
tandră dintr-un Eminescu fantasmatic. Pe de altă parte, se schițează discret aprehensiuni, temeri difuze de context repede uitate. La Bolintineau făcuse impresie un fragment din Mihnea și baba, o cavalcadă nocturnă tenebroasă cu efecte de mașinărie romantică, pe fundal demonic, terorizant; ritm gâfâitor, precipitat, în sacade: "Calul său tropotă, / Fuge ca vântul; Sună pădurile, fâșie frunzele, / Geme pământul..." Mai mult decât Moartea căprioarei (mereu invocată), concisa Biografie (19 versuri) e un text esențial; dincolo de elanurile vârstei, dincolo de exaltări ori de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
general-uman, o trăire a erosului în dimensiunea lui taumaturgică. Scepticul Schopenhauer invoca binomul geniu-femeie, văzând în femeie un principiu de propulsare a genialității; la Carolina Ilica, bărbatul e "urlet de lup", principiu focalizant, un pol al forței și partener oarecum demonic, declanșator al amorului devorant: Nu am putere să mă-mpotrivesc; / Chiar de-aș vrea, n-aș îndrăzni pe față. / Și-n loc să te blestem și să hulesc, / Te laud, osândită pe viață" (Iubire). În cele din urmă, aceste 13
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în The Arts Today (redactor G. Grigson), Londra, 1935, pp. l-21. 9. F. W. Nietzsche, Die Geburt der Tragodie, 1872; Th. Ribot, Essai sur V imagination creatrice, Paris, 1900; Liviu Rusu, Essai sur la creation artistique, Paris, 1935. Termenul "demonic" a fost introdus de Goethe (care 1-a folosit pentru prima dată în Urworte, 1817) si reprezintă o noțiune importantă în teoria germană modernă a creației artistice; vezi M. Schiitze, Academic Illusions in the Field of Letters, Chicago, 1933, p.
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
prim element al acestei lumi în care moartea vrea să imite viața, umanul în "modalitatea încarnată" este parcul; dacă pădurea este sălașul unui zeu (ca în credințele vechilor greci și romani), "parcul acesta artificial" - replică palidă și fabricată - este locul demonicei domnișoare Christina, în care arborele - rege al parcului este salcâmul ("arbore de om sărac"118). Salcâmul a fost interpretat ca "simbol solar al renașterii și nemuririi", legat de ideea de "inițiere și cunoaștere a lucrurilor secrete", și - foarte important pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ale răsturnării legilor Firii: "sub o înfățișare îngerească, Simina ascundea un monstru, și asta datorită...unei false spiritualități, faptului că trăia pe de-a-ntregul în lumea domnișoarei Christina"148. În cheie psihologică 149, Simina face parte din seria acelor personaje demonice (Manoil, Diavolul, Șarpele etc.), sub a căror mască se află "instinctul cu chip de balaur fabulos" și al cărei rol este de a ispiti (jocul ei este ușurat și de faptul că, în viziunea artistului, "hotarul dintre însuflețit și neînsuflețit
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
despre plante, Sociétés Europénnes 4, 1988; ed. de Paul H. Stahl, Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol. I, Editura Artemis, București, 1994, p. 227. În Dicționarul lui Evseev, nucul este interpretat în folclorul multor popoare ca un arbore demonic, iar simbolismul său funest (există o credință legată de iminența morții pentru cel care îl plantează) este contracarat de semnificațiile fructului său, legate de fertilitate și fecunditate (Ivan Evseev, op. cit., pp. 117-118.). 309 Mircea Eliade, op. cit., p. 177. 310 Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
triumful creștinismului, Editura Științifică, București, 1991, p. 102; Mircea Eliade, Sacrul și profanul, Editura Humanitas, București, 2000, p. 36 ("în gândirea simbolică, dușmanul-om este în chip firesc asimilat cu demonul și cu moartea. De fapt, rezultatul atacurilor, fie ele demonice sau militare, este întotdeauna același: distrugerea, nimicirea, moartea"); Ivan Evseev, op. cit., p. 24. 500 Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. IV, Editura Fundației Culturale Române, București, 1992, p. 257. 501 Christian Ionescu, op. cit., p. 168. 502 Ibidem, p. 262. 503 Tudor
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
contrariilor în motivul androginului primordial, etiologia metalelor 1 sau plantelor 2 prin sacrificiul trupului omului primordial, Gayomart 3, funcția renovatoare a sărbătorilor Anului Nou iranian, Naur½z (în textele pehlevi, la mandeeni și yezidi)4, simbolismul frânghiilor și nodurilor în morfologia demonică iraniană 5. Profitul acestor capitole iraniene, în ansamblul exercițiului comparativ, nu este, fără îndoială, rezumabil ca inflație a referințelor asiatice, ci unul de exemplificare a unei metodologii implicite - metodologia unei analize structurale care selectează elemente aparținând diferitelor tradiții religioase, subsumabile
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
referire la ceea ce este absolut, pur sau perfect. (Cf. Julia Didier, Dicționar de filozofie, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009, p. 297). În sistemele religioase, "imaginea sfințeniei cuprinde atât marile figuri ale fondatorilor de religii (Buddha, Zarathustra), cât și figuri demonice, reflectând astfel ambiguitatea sacrului, care operează aici. Pentru tradiția creștină, ce reia tema biblică a sfințeniei lui Dumnezeu, Isus Cristos este centrul și măsura sfințeniei" (***, Enciclopedie de filosofie și științe umane, Editura All Educațional, București, 2007, p. 1000). Julia Didier
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
e un suflet care nesuportând existența reală, simțindu-se neînstare a se integra social, adoptă „minciuna” ca mod al izolării de lume. Se instalează în ficțiune ca într-o altă realitate, asupra căreia exercită puteri demiurgice. Dar în sens invers, demonic. Își creează stări de beatitudine, comițând, în imaginație, răul. Cultivă sordidul, profanează suavul. Practică sadismul cu efecte masochiste. Sfidează frumosul și etalează urâtul, programatic. Stilistic, această opțiune se exprimă în cruzimea relatării. Sunt descrise minuțios un cadavru uman și un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
l-a teoretizat tot Kant (1981Ă în cea de-a treia Critică, personalității creatoare, în artă și istorie. Inspirația acestora a fost, la un moment dat, considerată de sorginte divină - la fel ca în vremea lui Platon - dar, uneori și demonică. Vremea romantismului începe să erodeze raționalismul triumfător al Secolului Luminilor. Apare inconștientul, rolul major al visului, forța iraționalului, a misticului, atotputernicia omului, evoluția ideii de supraom. Către sfârșitul secolului al XIX-lea apar curentele „personaliste”, de inspirație religioasă. La Școala
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
păcat, o ireproșabilă directivă, care să determine creațiile noastre să fie făcute după asemănarea lui Dumnezeu. Libertatea e un mod de a fi al voinței omenești, atât de larg încât creațiile noastre pot să iasă idoli sau lucruri după asemănarea demonică. În realitate, nu există concepție filosofică sau religioasă care să acorde omului o mai adâncă și mai insondabilă libertate ca ortodoxia. Am schițat în capitolul precedent liniile doctrinale cum reies din Noul Testament, în legătură cu problema culturii. O cultură, să-i zicem
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
care ea îl afirmă în legătură cu destinul spiritual al omului. Dacă Biserica n-ar exista, demonii n-ar avea împotriva cui să lucreze și nici inteligența demonizată. Iisus Hristos a adus „sabia” în această lume. Prezența lui enervează și înverșunează spiritul demonic. Afirmația lui îndârjește negația și stârnește caricatura. În tendința de caricatură a culturii moderne trebuie să citim incapacitatea funciară a spiritului demonic în fața puterii lui Iisus Hristos. Creatura nu poate distruge pe Dumnezeu și revolta ei neputincioasă se manifestă în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și nici inteligența demonizată. Iisus Hristos a adus „sabia” în această lume. Prezența lui enervează și înverșunează spiritul demonic. Afirmația lui îndârjește negația și stârnește caricatura. În tendința de caricatură a culturii moderne trebuie să citim incapacitatea funciară a spiritului demonic în fața puterii lui Iisus Hristos. Creatura nu poate distruge pe Dumnezeu și revolta ei neputincioasă se manifestă în tendința de a-i caricaturiza opera. Dintre toate multiplele încercări ale științei anticreștine de a nega adevărul fundamental al Bibliei privitor la
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Dumnezeu și revolta ei neputincioasă se manifestă în tendința de a-i caricaturiza opera. Dintre toate multiplele încercări ale științei anticreștine de a nega adevărul fundamental al Bibliei privitor la originea lumii și a vieții, cele mai răsunătoare și mai demonice ni se par ipoteza danvinistă a transformismului și ipoteza haeckeliană a generației spontanee. Emise în numele biologiei, adică al unei științe cu caracter de exactitate experimentală, ele nu s-au putut și nu se pot verifica pe calea metodei experimentale. Dacă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]