1,024 matches
-
Armatei Roșii. După cum declara, în iunie a.c., Marius Oprea într-un interviu: "Pînă acum am găsit 573.000 de condamnați și băgați în pușcării, anchetați de Securitate, închiși fără vreo sentință de judecată, trimiși în lagăre, în colonii de muncă, deportați sau cu domiciliu obligatoriu. Mă refer la persoanele efective. Dacă la asta mai adăugăm familiile lor, deci încă trei persoane, ajungem la peste două milioane de oameni care au avut de suferit de pe urma Securității. Mă refer la suferință directă. Ca să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
n. 1930), din Igești, jud. Storojineț (azi Ucraina), este o altă victimă. Fiind din Bucovina, în 1951 va fi deportat în Bărăgan, la 15 kilometri de Călărași. Vor forma o localitate nouă, Olaru, cu un număr de 806 familii de deportați: preoți, învățători, agricultori, ingineri. Celor din zonă li s-a comunicat că vor veni coreenii (războiul din Coreea era în plină desfășurare), s-au mirat că sînt români, dar pentru localnici tot coreeni au rămas. Cîteva amănunte despre localizarea deportaților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
deportați: preoți, învățători, agricultori, ingineri. Celor din zonă li s-a comunicat că vor veni coreenii (războiul din Coreea era în plină desfășurare), s-au mirat că sînt români, dar pentru localnici tot coreeni au rămas. Cîteva amănunte despre localizarea deportaților aflăm de la Gavrilescu: Într-un lan de grîu, am găsit un țăruș, cioplit pe o parte, pe care era numărul 183. Acolo a fost casa noastră vreme de patru ani și două luni. Întîi am făcut o colibă, apoi un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
o bucătărie, o tindă. La 1 decembrie, am intrat în casă nouă. Bordeiul a devenit beci". Căsătorit în 1962, soția va afla că a fost deportat doar după Revoluție. Își sfîrșește mărturia cu cîteva remarci zguduitoare: "Oricum a fost, soarta deportaților din România, a fost blîndă în comparație cu a deportaților din URSS. În 1940, familia bunicului dinspre tată a fost deportată din Kazahstan. Din cele șase persoane, s-au mai întors doar două fete. Ceilalți au murit de foame. Așa am fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
intrat în casă nouă. Bordeiul a devenit beci". Căsătorit în 1962, soția va afla că a fost deportat doar după Revoluție. Își sfîrșește mărturia cu cîteva remarci zguduitoare: "Oricum a fost, soarta deportaților din România, a fost blîndă în comparație cu a deportaților din URSS. În 1940, familia bunicului dinspre tată a fost deportată din Kazahstan. Din cele șase persoane, s-au mai întors doar două fete. Ceilalți au murit de foame. Așa am fi pățit și noi, dacă nu fugeam în țară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Securității au fost cu toții soldați fideli ai partidului. Cei mai mulți au fost ei înșiși activiști de partid înainte de a lucra în Securitate". Sînt menționați, în calitatea lor de demnitari ai aparatului represiv, cei responsabili pentru sutele de mii de morți și deportați, de la Teohari Georgescu și Alexandru Nicolschi (Grünberg), la Alexandru Drăghici și Alexandru Moghioroș. Între ei sînt nominalizați și Ion Coman și Constantin Olteanu care, trimiși de Ceaușescu, au înăbușit în fașă mișcarea revoluționară din 14 decembrie 1989, de la Iași, prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
uitat unul la altul, nu am știut ce va fi, dar am văzut". În noaptea din preajma Rusaliilor, patruzeci și cinci de mii de oameni au fost deportați din Banat în Bărăgan. Merită redată absurditatea situației în care s-au aflat deportații. Același Emil Birdean narează ce s-a întîmplat odată ajunși la Balta Brateș, aproape de Galați: "Și acolo, ajungînd la un rîu, care ducea de la orezărie la grădină, un rîu destul de mare, am văzut un munte de rogojini. Acolo ni s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
totalitarisme: nazismul și comunismul. O instituție susținută financiar de letonii din străinătate, grupați în mai multe organizații: Federația mondială a letonilor liberi, Asociația letonilor americani etc. Muzeul este organizat pe standuri în zig zag, cu fotografii, obiecte de uz ale deportaților, materiale de arhivă computerizate, înregistrări audio și video, o întreagă bibliotecă în patru limbi: letonă, engleză, germană și rusă. Discut cu o tânără angajată a muzeului, Danute Dra. „Prezentăm și ocupația fascistă, pentru a nu fi învinuiți de ruși că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mult decât cel suportat în urma invaziei naziste. Totuși, nu facem o contabilitate comparativă, expunem doar faptele.” O baracă de lemn din Siberia, reconstituită, cu paturi suprapuse. „Dar asta era încă o locuință bună. Mulți n-au avut nici atât, precizează Danute. Deportații erau aduși în locuri sălbatice, unde nu-i așteptau nici un fel de «case». Trebuiau să și le ridice singuri. Dar cred că știți în mare aceste lucruri, pentru că la dumneavoastră, în Moldova, a fost cam la fel.” Muzeul, cum spuneam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
racursiuri, este frapant că "poporul de elită, sigur de el și dominator" a fost amputat de două sau trei ori, și nu fără intenții ascunse, exterminându-i-se chiar "elitele". Memoria colectivă e caricaturală, iar desenul lui Tim înfățișând un deportat în pijama adoptând postura napoleoniană cu mâna sub jiletcă și-a făcut efectul. Unul devastator. De Gaulle a fost în acest caz victima perioadelor stilului ternar la care, ca bun elev la iezuiți, ținea atât. În mod evident, frazei îi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
tovarășului prim-secretar că sosise întâi o telegramă și apoi un telefon furios și amenințător de la regiune în care se punea aceeași problemă: în douășpatru de ore să fie pregătită să porneasă o garnitură de tren cu lotul raional de deportați. Ordinul era semnat de însuși tovarășul Boromir, numărul unu la regiune, superiorul tovarășului Cameniță, care tocmai se întorsese de la Moscova și fusese numit secretar cu organizatoricul, adică numărul doi. Gârmoci, slab de înger cum era, a început să tremure, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
al Securității și deodată s-a simțit mai în siguranță, hai c-o să rezolve ei doi și problema asta, e serioasă chestia, dar o s-o rezolve. -Bă, tovarășul Fanache, știi că până pe întâi trebuia să trimitem un nou lot de deportați, elemente dușmănoase care pun piedici construirii noii orânduiri pe meleagurile noastre. Tovarășul Gârmoci a fost foarte mândru de el însuși cât de frumos întorsese cuvintele „elemente dușmănoase care pun piedici construirii noii orânduiri pe meleagurile noastre“. Expresia asta o întâlnise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dușmănos! și-a dat cu părerea Gârmoci și fruntea îi era încrețită de efortul intelectual deosebit pe care-l depusese. Această apreciere, că numele e nepotrivit, a constituit supremul argument prin care familia noastră a fost inclusă pe lista cu deportați. *** În noaptea următoare, Fanache, însoțit de câțiva gealați, a descins acasă la noi. În stradă aștepta duba neagră cu motorul pornit. Tata dormea. Au spart ușa. Au năvălit peste el, au aprins lumina. -Unde sunt nevastă-ta și copiii? a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
scârțâit înfiorător, a șuierat locomotiva și curând ușa vagonului s-a deschis, iar un gardian le-a strigat: -Dați-vă jos, gata, am ajuns! Au fost strânși toți în careu. Se adunaseră vreo două sute de oameni: pe parcurs, la garnitura cu deportați se atașaseră alte și alte vagoane din regiunile străbătute. Li s-a ordonat să se alinieze și să ia poziția de drepți, apoi li s-a ordonat pe loc repaus, iar un tip burtos, ce părea cel mai mare dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a încheiat brusc discursul: -Hai, vorba lungă sărăcia omului, la treabă, la program. Au fost repartizați în barăci. Înăuntru, frig, aproape nici o diferență față de afară. Și o mulțime de paturi suprapuse. Fiindcă erau mai mulți decât locurile existente, unii dintre deportați au fost puși câte doi în pat. Tata a avut noroc: a nimerit în patul de sus și nu a fost silit să-l împartă cu altcineva. Li s-a dat o oră de repaus: să-și ia în primire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mână liberă la bătut de la Gicu Petre. Își făcea toanele cu toți, pe rând, iar peste rând, cu cei care acumulau puncte negre. Tata a fost de la început un abonat la lovirea cu vâna de bou: existau desigur turnători printre deportați (ceilalți locuitori din colonie îi recunoșteau după consistența și culoarea căcatului...), iar unul Onofrei, un basarabean sărac lipit pământului, îl pârâse pe tata că în fiecare seară citește din Biblie. Asta era o vină uriașă. După vreo două săptămâni, tratamentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să-și schimbe numele! Atât! -Și ce nume să-și pună? a voit să știe locotenentul Nărăvitu, umbra lui Gicu Petre, care rezolva tot ce-i trecea ăstuia prin cap și care, de când se scosese bătaia din „meniul“ zilnic al deportaților, cam șoma, se cam plictisea. Comandantul a rămas câteva clipe derutat, fusese prins pe picior greșit, chiar, ce nume să-i dăm? Curând, s-a luminat la față: -Uite, bă, să-i zicem Vlăsie, tot cu v, e o pădure
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o fi la casa mea?> O dus războiul cu chip că fiecare se va întoarce la țara lui, dar rușii o luat și o prins tot și apoi au început deportările. Au ridicat în 1940, apoi în anul 1947 o deportat, ducându-i în Siberia. Chiar de peste drum de casa noastră au ridicat doi moșnegi bătrâni, sărmanii, el nu auzea de urechi și baba la fel. Bătrâni, bătrâni sărmanii, așa i-au luat și duși la moarte în Siberia, așa a
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
despre viața de celulă. Domiciliul obligatoriu După executarea sentinței de zece ani, nu a urmat eliberarea cum era normal, ci domiciliul obligatoriu. A fost repartizat în Bărăgan, com. Perieți, satul Fundata, jud. Ialomița. Sat nou format, numai cu și pentru deportați. Aceștia au construit casele numai din lut și acoperiș din trestie, cu două camere, dormitor și bucătărie. Într-o astfel de locuință a fost adus de miliția locală. Mare i-a fost bucuria, când a aflat că cel care scrie
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
va locui în mod obligatoriu cu Pr. Anton Dămoc (și cu Pr. Duman) până la sfârșitul vieții. Pe timpul deportării l-au vizitat diferiți enoriași ai săi (dascălul Mihai Crețu, clopotarul Blaj Iojă și alții) aprovizionându-l cu diferite alimente, căci căsuțele deportaților fiind împrejmuite cu sârmă ghimpată, nimănui nu-i era permis să se îndepărteze pentru a face cumpărături. Acești deportați erau serviți de oamenii cu suflet bun din Fundata care se ofereau benevol să le aducă de la magazin cele necesare. Pr.
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
au vizitat diferiți enoriași ai săi (dascălul Mihai Crețu, clopotarul Blaj Iojă și alții) aprovizionându-l cu diferite alimente, căci căsuțele deportaților fiind împrejmuite cu sârmă ghimpată, nimănui nu-i era permis să se îndepărteze pentru a face cumpărături. Acești deportați erau serviți de oamenii cu suflet bun din Fundata care se ofereau benevol să le aducă de la magazin cele necesare. Pr. Anton Bișoc a încetat din viață aici la Fundata, în ziua de 15 iulie 1960 din cauza rănilor, durerilor și
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
clase gimnaziale la Gimnaziul german din Rădăuți; - între anii 1937 și până în anul 1943 cursul liceal la Seminarul Franciscan din Hălăucești; - între anii 1943 și până în 1954 serviciul militar - Școala de Ofițeri Rezervă - Bacău; - între anii 1945 și până în 1947 deportat în U.R.S.S. fiind de naționalitate germană; - din anul 1947 și până în 1948 noviciatul în conventul din Săbăoani unde am depus profesiunea simplă; - între anii 1948 și până în 1949 cursul de filozofie și teologie la Seminarul Franciscan din Luizi-Călugăra; - între
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
bază, Dumnezeu a murit în Bărăgan care pare "căutat" undeva, în Dostoievski, în Nietzsche, în Sartre sau în Vintilă Horia, dar de fapt este "găsit" pur și simplu în gura unui milițian, vajnic supraveghetor al "dușmanilor poporului", cei șase minori deportați alături doar de mama lor, pe care o somează să nu se mai roage lui Dumnezeu: "Gata, s-a terminat! Dumnezeu a murit! Ați înțeles?! A murit, gata!" Ce este, așadar, această scriere? Este o mărturie cutremurătoare despre trecut, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
domnului Muca, de o nespusă omenie (în partea întâi), a doctorului Gomoiu (în partea a doua) și (surprinzător!) a primarului, deci un om al sistemului (asta, deși, eu sunt convins, nu e, chiar pare ficțiune), din comuna de care aparțineau deportații, portretele mamei, ale fraților și prietenilor, care trimit la arta marilor povestitori, în fine știința adaptării stilului la conținut, iată doar câteva dintre calitățile care fac din această "opera aperta", naturală, nu cu tot dinadinsul pieptănată, o lucrare deja memorabilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
În camera noastră cu valențe universale, restul de apă din căldare prinsese o pojghiță subțire de gheață. Nu mai era. Frigul se făcea tot mai simțit și o liniște stranie, amenințătoare pusese stăpânire pe spațiul în care o familie de deportați fusese îngropată de vie sub un munte de zăpadă. Mama era într-o stare de surescitare vecină cu nebunia. Încerca din toate puterile și cu toată voința ei să-și păstreze starea de luciditate, puterea de concentrare, precum și capacitatea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]