737 matches
-
întețește, iar picăturile mari cad în praful de peste tot, ca niște bombe. Cămilele speriate se agită pentru că nu li s-a scos piedica de la picioare. Servitorii aleargă care încotro, în jurul bagajelor. Moti Lal continuă perseverent să discute cu Forrester, care descalecă și scoate șaua de pe cal. Moti Lal nu este stăpân aici, o, nu, e doar un însoțitor în care familia are încredere. Au lăsat în seama lui escorta tinerei spre casa unchiului ei din Agra. Este cam neobișnuit, desigur, există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
creierului, virtualității paranoide, care pe animale le fac nervoase și temătoare. Îngrijitorii își împing călcâiele în dosul urechilor mari și sensibile ale elefanților, murmurându-le acestora să pășească încrezător, să nu se teamă. Pădurea ia locul ierbii înalte și invitații descalecă, mergând pe jos spre locul unde Maestrul Regal de Vânătoare al nababului a decretat că poate fi atras un tigru. Șeful vânătorii, el însuși o fostă slugă, cu o mustață care se extinde extravagant în sus, pe fiecare obraz, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-și ochii. Episodul 11 SE LIMPEZESC îNTRUCÂTVA APELE Văzând o atât de ciudată întâlnire, toată suflarea tătărească din tabără, mic și mare, cu cățel, cu purcel, dădu ocol moldovenilor, curioasă nevoie mare. — Și zi așa, preacuvioase Metodiu! - zise spătarul Vulture, descălecând cu stânjeneală, căci tătărușii, ca toți copiii lumii, țopăiau pe lângă el și-l înțepau cu săbiuțe. - Noi te credeam la Râm și mneata aici colea, la Porțile Orientului. — Am fost la Râm, am fost, se grăbi să zică Metodiu, dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îmi venea zăpada în ochi, de la copitele calului, dar tot m-am aplecat si l-am lovit cu sabia peste spinare, mai să-l rup în două - povestea Vasea înăuntru și toți, inclusiv cei doi călugări, îl ascultau neclintiți. Am descălecat, m-am apropiat de el: încă mai sufla. Atunci i-am înfipt sabia în burtă, i-am despicat-o și când i-am scos mațele, din ele s-a rostogolit în zăpadă ordinul „Sf. Gheorghe” cu eșarfă și vreo trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
erau numai tătari, ci și polaci, și turci, huni, pecenegi, ba printr-o crăpătură a scorburii, copilul zări și patru soldați romani. „Iar l-am scăpat! Oare unde s-o fi ascuns?” - exclamă cu ciudă cel care părea șeful lor, descălecând de pe căluț. Veni iute spre stejar, vârî brațul în scorbură, încercând să-l găbuiască, dar micul Metodiu se mistui în cotloanele copacului. Deodată, mâna păroasă a tătarului sau a cazacului sau a ce-o fi fost el îl dibui, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
alaiul pătrunse în curtea interioară a palatului, unde o gardă de ieniceri bătrâni se trezi din moțăială și, la răcnetul unei bașbuzuc, încremeni smirnă. în capul scărilor se ivi Ramza-Pașa, în costumul său de gală, cu iatagan și eșarfă. Barzovie descălecă și merse spre el. — Bine te-ai întors în locul câinelui acela de Sima-Vodă - zise turcul și fie ca razele semilunii să lumineze cât mai mult firavul tău creștet. — Cu bucurie m-arăt în fața înălțimii-Tale și fie ca razele semilunii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
e nume curat grecesc, Înseamnă domn nouă ne-a venit prin calendarul creștin - nu prin vine, cu sângele... Am citit eu undeva că se ceartă Bulgarii cu Grecii pe Chiril și Metodie: Bulgarii pretind că cei doi erau bulgari-bulgari, abia descălecați de la Volga - altfel, de unde ar fi știut ei limba... bulgărească? ; Grecii o țin că erau greci-greci, de la Salonic... - Și tu ce zici? Nu se poate să n-ai și tu o teorie... - Am citit undeva că Chiril și Metodie erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mușca - tata avea o cicatrice de toată... rău-frumusețea pe umăr... Eu n-o țin minte eram prea mic. Dar țin minte caii noștri. De pe Imașul Cailor. Acolo pășteau, Împiedecați. Cine voia, dezlega piedeca, suia pe deșelate, dădea un galop, două, descăleca, lega piedeca la loc... Eu am călărit o singură dată la Mana și m-am lecuit: un drac de băietan mi-a ales o gloabă, cu scrèua ca o scândură - a purtat-o În trap câțiva pași de-ai ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu te tragi tu, ba chiar te apropii de cel care a dat: atunci harapnicul slăbește, se descolăcește, tu scapi... A scăpat și mama, a deschis poarta și i-a zis lui frate-său: Ai dat cu harapnicul În mine!, descalecă și vină să mă iei: tu cu harapnicul, eu cu parul... - Dar În ce limbă vorbeau Între ei? - Ei, În ce limbă! se supără mama. Nu știu, nu eram de față, Încă nu mă născusem - oricum, mama În românește mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ziceai că barbarii șed cu fetele și cu femeile noastre - de ce să le doară, când șezutul nu doare?» « Știi tu mai bine decât ele?», m-a repezit băietanul. «Când te năvălește varvarul te doare, bre! Câteodată varvarul nici nu mai descalecă de pe cal, o robește pe femeie din galop, acolo, sus, pe șă o năvălește - de-aceea...» «A-ha», am zis eu, nepricepând nici poziția, nici restul. Dar omul cela din vie care ședea cu femeia... Nu era nici Turc, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a văzut că n-o fac, s-a sprijinit iar pe coate. Cam puțin, nu crezi? I-am explicat că băiatului de pe capră nu i s-a părut așa deloc. La sfârșit, bătând din palme, Polster mi-a cerut să descalec și să mă dezbrac. Ridicând desenele unul câte unul, a explicat clasei care era problema cu fiecare În parte. Pe o schiță, forma brațelor nu se potrivea cu funcția corpului; În alta, pliurile rochiei nu creau volumul necesar pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am copilărit, Suceveni, localitate ce face parte din mirifica salbă de sate românești de pe valea Siretului, în Nordul Bucovinei, cred că fiecare al patrulea sau al cincilea cetățean poartă numele de familie Sucevan (Suceveanu). Se știe că stămoșii noștri au descălecat pe aceste locuri pe la 1400 și ceva, strămutându-se probabil de undeva de prin zona Sucevei. Atunci când, în adolescență, îmi trimiteam la redacția ziarelor din Cernăuți și Chișinău primele versuri, mi-am "corectat" cu de la sine putere numele din Sucevan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
amurgul misterios și tăcut al câmpiei care se pare că îi neliniștise. "Acasă!" șopteam și le îndreptam gâturile lor frumoase înapoi, spre satul care, poate, le zburase o clipă din minte. Trăgeau singuri la fântână, intrau singuri în grajd îndată ce descălecam în curte. Da, erau puri, fiindcă erau castrați. Armăsarul alerga prin curte nechezând, izbea cu picioarele, nu puteai să-l încaleci, te trântea, rupea gardurile, mușca... era superb, dar era smintit, ca și omul... Iapa însăși nu era nici ea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
își repezi căciula pe ceafă și cătă lung în urma străinului; apoi își repezi căciula pe ochi și intră liniștit în colibă. Focuri vioaie pâlpâiau în ogrăzi; capete mirate de copii ieșeau prin spărturile gardurilor. Călărețul se opri la rateș și descălecă. Era un om voinic, bine legat, în puterea vârstei, cu mustăți stufoase și cu ochi pătrunzători; umbla îmbrăcat cu straie cenușii de șiac și în cap avea o pălărie neagră, lată în boruri. —Stăi, Roibule, zise el blând calului, stăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rămase în fața crâșmei, cu mânile în șolduri, cu nădragii largi umflați ca de vânt, privind fericit în urma mea, pe când eu mă cufundam repede pe Corbul meu în umbrele Bărăganului, spre asfințitul șters, aproape stâns. A doua zi pe la toacă, cum descălecai, Sandu se repezi pe ușa crâșmei ca izbit de cineva și răcni la un țânc numai de o șchioapă, care se prăjea la soare: —Mă, tătuță, mă! fuga la neică Marin, mă! Până ce-mi duse calul în șopron, până răcni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a răspuns nimic când am plecat, și-atunci ce va fi de sufletul meu? Și prin cap îmi treceau încă multe gânduri, care veneau și mă părăseau în zbor de furtună, ca niște paseri spărioase. La o bătaie de pușcă descălecai și-mi apucai calul de căpăstru. Mă apropiai încet, cu răsufletul greu, și inima mi se zbătea cu tărie în coșul pieptului. Lăsai calul singur. Mă apropiai, mă oprii lângă ușă. Voii să strig. Pe cine să strig? Poate-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu urechile atente la cele mai ușoare zgomote, cu degetele pe trăgaci. Acuma începeam să uit că el e tatăl Chivei. Alături nu-i văzusem niciodată, nici n-auzisem glasurile lor amestecându-se. Dar iată că într-o zi, după ce descălecai și intrai în crâșmă, Sandu îmi zâmbi cu înțeles: parcă voia să-mi spuie ceva tainic, să mă întrebe un lucru deosebit, și nu îndrăznea. Marin, la locu-i obișnuit, își desfunda țeava lulelei. Îmi dădu bună-ziua cu glasu-i încet și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Chiva aștepta cu ochii lucitori, caldă, înfiorată, gemând ca de durere când o strângeam în brațe... Neliniștea se risipi ca fumul. A treia zi însă, când Corbu dădu pe obișnuita cărare de lângă trestii, începu a ciuli urechile. Îl oprii și descălecai, cu mâna pe pușcă. Și prin întunericul care acoperea locul, prin aburii lăptoși ai bălții, deodată simții pe Chiva lângă mine. Mă cuprinse strâns cu brațele, își lipi buzele de gura mea - și tresării sub sărutarea-i fierbinte; parcă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu scârțâitul prelung al încheieturilor de brad. Vătaful strigă gros: —Polixenie! Aud! răspunse femeia dinlăuntru și ochii îi sticleau la ferestruica șandramalei. —Adă o dulceață ș-un pahar cu apă limpede pentru boier. Da’ repede, m-ai înțeles?... Zâmbind, Dragoș descălecă. Prin moara neclintită se auzeau dupăind pași. Mai repede, mai repede! strigă vătaful întorcându-se cu fața spre moară. Femeia ieși cu sfială, aducând pe tabla paharul de apă și dulceață. Venea cu fereală, cu umerele puțin înălțate. În ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sărea în dreapta și-n stânga și străbătea toate tufișurile adulmecând. Se opri boierul, se opri și pădurarul. Ce mai este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de piatră, cu coada întinsă, cu botul spre un pâlc de tufe mărunte. Eu mă întorsei, cu Voinea. Auzii, după ce cotii după un pâlc de copaci, strigătul cunoscut. Aici, Hector! Într-un târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
liniștea cucerea întinderile. În răstimpuri neregulate picura o talangă, vitele răspândite înaintau încet păscând otava. Pe deasupra vălcelei trecea din când în când o prigorie, care țârâia în înălțime; părea o pasere rătăcită, venită cine știe de unde în aceste singurătăți. Lepădatu descălecă și-și priponi calul. Începu a grăi cu băieții; îi întreba de numele vacilor și de năravurile lor, și ei îl purtau printre vite și-i lămureau toate. Apoi îi întrebă și pe ei cum îi chiamă, și unde li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vrea? mormăi el, și-și trase mai tare gluga pe ochi. Voi să treacă pe lângă vătaf, dar glasul lui aspru și răgușit îl opri. Ia stăi, măi flăcăule, stăi, unde mi te duci?... Niță simți botul calului lângă cot. Faliboga descălecă repede și se alătură de flăcău, în gluga-i sură... Unde-ai fost? zise el scurt, și-l apucă de braț. Ia lasă-mă, bădică, răspunse necăjit Niță. Ce ai cu mine. Destul sunt eu de amărât ș-așa. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el, stăi o leacă... Ce este? —Bădiță Sandule, iartă-mă pentru cele întâmplate... Măi Niță, tu ești omul lui Dumnezeu, vorbi Faliboga râzând. Du-te și te culcă - și te gândește la fata humelnicului... Vătaful se șterse în întuneric. Lepădatu descălecă și-și duse surul la adăpost; apoi își căută un cotlon între vitele liniștite. Își puse buzduganul la căpătâi, se învăli în cojoc - și înainte de a adormi se gândi un timp, cu îndoială încă, la purtările și vorbele vătafului boieresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sunetele vijeliei. Dar Faliboga se întorcea la bordei pe Alba lui; și auzi prin noaptea viforoasă mugetele vitelor, cutremurul șopronului și urletul străpungător. Se abătu repede din drum și strigă cu glasu-i răgușit: — Măi Lepădatu, măi! unde ești? ce este? Descălecă și se năpusti prin viscol. Pipăi cu mânile și cu picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
slăbea din ochi. Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de gard de ostrețe, și parcă voia să pătrundă și-n căsuța albă cu geamuri lucitoare în fața căreia făceau puțină umbră doi zarzări bătrâni, cu trunchiurile noduroase. Descăleca repede și zvârlea unui argățel frâul. Suia apoi cele două trepte de la ușa din față; după care se răzgândea, se întorcea în loc, și foarte grăbit ocolea și intra pe ușa de dindos. Nevasta sosea și ea după o clipă, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]