608 matches
-
privit cum moare, cum iese din casa morții, atât de tăcut, atât de distant, apoi cum traversează tăcut grădina, eu în spatele lui și el în față, privind tot înainte. Un chicotit de-al lui Alexei, idiotul, vlăstarul râzând de părintele descumpănit, o piesă de șah căzută la pământ, după care înapoi, înapoi spre casă, unde s-a pus jos și s-a uitat în gol. Sărman anacronism îngust la minte, și-a găsit alinarea în brațele curvelor, fiindcă n-a aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sperii ușor. Ce știi dumneata? Se dăduse jos de pe scaun și chiriașul venise lângă ea, privind-o serios, cu o cută pe frunte. - Câți ani ai? - Da de ce-ntrebi? se ițise copila spre el, scuturuidu-și părul. Procopie tăcu o clipă, descumpănit. - Întreb și eu, așa... - Oi fi curios, să nu-ți fie de deochi... Râseră amândoi. - Tot nu mi-ai spus. - Dumneata câți îmi dai? Își așezase mâinile la spate și-și aruncase pieptul abia ivit înainte. - Păi, ai treisprezece? Veta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu mai poate fi stăvilită. Foarte tânărul Beardsley Îi uluiește pe cei prezenți la Salonul parizian din 1893 cu mixtura savantă de griuri a costumului, mănușilor și pălăriei. Și totuși, scandalul Wilde Îl afectează direct. E demis de la Yellow Book. Descumpănit, Îndurerat, Își găsește refugiul (În 1896) la o altă revistă, Savoy, singura care mai are curajul să publice texte și desene ale autorilor decadenți. Măcinat de tuberculoză, cu un corp scheletic, Înveșmântat Însă cu un rafinament desăvârșit, Beardsley se convertește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și resemnare“. Cum mă sculam să plec, dezamăgit și furios, continuă tata, Hamed mi-a mai dat, pe un ton de confidență, un ultim sfat: „Există în orașul ăsta multe văduve de război, multe orfane copleșite de lipsuri, multe femei descumpănite. Există astfel de femei, fără nici o îndoială, chiar și în propria ta familie. Oare Cartea Sfântă nu le-a recomandat bărbaților în putere să le ia sub ocrotirea lor? Se cuvine ca la ceasul marilor nenorociri, cum e cea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întinse pe nisip, apoi, căzând în genunchi cu fața spre Mecca, porni să recite cu glas tare rugăciunea de la amiază. Toate astea s-au petrecut cât ai clipi din ochi și cu un aer atât de firesc, încât bandiții rămaseră descumpăniți. În vreme ce se consultau din priviri, un praf gros țâșni de pe drum, ca prin minune, la mai puțin de o milă în fața noastră. Răufăcătorii abia avură vreme să încalece pe cai, luând-o la sănătoasa cât putură de repede în partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
toată ziua din casă, căci de două vineri îl durea într-o parte. Avea șaptezeci și nouă de ani, ne-a spus el, și socotea că trăise de ajuns, „dar asta judecă doar Dumnezeu“. Vizita a doi ștrengari ce păreau descumpăniți îl intriga. — Trag nădejde că n-ați venit să-mi dați o veste proastă. Harun începu să vorbească. L-am lăsat. Inițiativa era a lui. Tot el trebuia s-o ducă până la capăt. — O veste proastă, da, dar nu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
exces de afecțiune, dar și din lașitate. Ea n-a rostit nici un cuvânt de reproș. Mi-a zâmbit de parcă abia ne despărțiserăm, mi-a cerut vești despre studiile mele; mi-a părut atât de senină, încât am fost intimidat, mâhnit, descumpănit. Poate că aș fi preferat s-o văd plângând, să fiu nevoit să-i alin durerea, fie și de la distanță, dat fiind firul de apă dintre noi. I-am vestit trimufător făgăduiala suveranului. A reacționat exact atât cât era necesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu nehotărâri și rătăciri, simt cum, de fapt, lutul frământat mă modelează el pe mine. 8tc "8" Începusem să descopăr Biblioteca încă din primele zile ale studenției. M-a dus Lia la Universitară și mi-a arătat fișierul. Am rămas descumpănit văzând puzderia de dulăpioare, cu zeci și zeci de cutii cu fișe. Ea era învățată cu multe din secretele Bibliotecii. Mama ei era bibliotecară în B. și Lia se jucase din copilărie printre astfel de dulăpioare cu fișe. Mergeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceva care o durea cumplit. În fond, același lucru se Întîmpla și cu Rodrigo... Și cu Germán. Mă aveau; le aparțineam, și cu toate astea trăiau chinuiți de teama că aș putea să dispar În orice clipă - dădu din cap, descumpănită. Niciodată nu erau siguri pe ei, iar asta, poate, m-a determinat să-i părăsesc. — Mă obosești, Îi spuse el cu naturalețe. Hotărăște-te odată ce vrei să faci, fiindcă n-am de gînd să stau aici și să ascult povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lăsa țintașii ascunși, dar nu descoperi nici urmă de viață omenească. La răsăritul soarelui, cercetă cu ajutorul ocheanului fiecare cotlon, fiecare sîncă, pădurice sau vîlcea și se asigură din nou că nu se vedea nici un fel de pînză la orizont. Plecaseră. Descumpănit, se așeză pe stînca lui, să mediteze la surprinzătorul fapt că dușmanii lui renunțaseră atît de ușor să-l captureze, de vreme ce era evident că veniseră hotărîți să-l prindă. Cui se datora acea grabă, cînd lupta abia Începuse? Avu nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Soneria zbârnâia lung, agasant. ― Așteptați pe cineva? repetă căruntul. Doamna Miga își luă mâinile de pe frunte. ― Nu. Du-te tu, Ioniță, să vezi... Am impresia că sânt înșurubată în scaun. Profesorul se ridică nesigur, căutând ochii lui Scarlat. Bărbatul părea descumpănit. ― Ce se întîmplă? În pragul bucătăriei apăruse Raul Ionescu. Era murdar și transpirat, dar ochii-i străluceau de satisfacție. ― Sună cineva la ușă, șopti căruntul. Doamna Miga oftă. ― O greșeală probabil. Scarlat își mușcă buzele. ― Trebuie totuși să știm... Domnule
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ăla care mai bea ceva în casa asta... Melania Lupu îl privi cu luare aminte. Coborî pleoapele încurcată: ― Îmi pare rău că te-am deranjat, domnule Matei, poate că dumnealor au dreptate. Nu e cel mai potrivit moment. Sculptorul rămase descumpănit, apoi ridică din umeri: ― Duceți-vă dracului! Scoase dopul și duse sticla la gură. Brusc, se răzgândi. În ochi i se aprinse o lumină veselă. ― Nu vreau să se împartă la trei! Cel puțin nu din cauza mea. Bătrâna respiră adânc
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dracului stațiunea asta! Zări un taxi și ridică mâna. Mașina opri la câțiva metri. Cristescu începu să rîdă: ― Am să trec diseară pe la dumneavoastră. Vreau să discut neapărat cu domnișoara Scurtu. Evident, dacă nu vă deranjez! Bătrâna păru o clipă descumpănită, mai mult o impresie, apoi declară senină: ― Nici gând să ne deranjați, domnule maior. Ne va face multă plăcere. Vă așteptăm negreșit. Draga Valerica! Va fi încîntată că vă ocupați de ea. ― Bate câmpii cretina, mormăi cu spatele întors Grigore
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Încearcă! Amenințarea din glas era evidentă. Melania Lupu continua să rămână în expectativă, plimbîndu-și privirea și surâsul de la unul la celălalt. ― Mă întreb cum ai să mă oprești... ― Încearcă și ai să vezi! Din ochii bătrânului țâșneau fulgere. Sculptorul rămase descumpănit. Aprinse o țigară mai mult ca să câștige timp. ― Mi-ai pregătit și mie o surpriză? Ceva în genul celor gustate de Panaitescu și Valerica înainte de a-și da duhul? Grigore Popa clătină din cap edificat. ― Ești prost, băiete ― Altceva mai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
-se. Adus de spate, se îndreptă spre partea de birou pe care-o ocupa și închise ușa. Pariez că va comunica cu ministerul, ca să ceară instrucțiuni, spuse inspectorul, Ce se întâmplă cu el, întrebă agentul, Se simte ca și noi, descumpănit, Pare să nu mai creadă în ceea ce face, Dar tu, crezi, Eu îndeplinesc ordine, dar el e șeful, nu poate să ne dea semnale de dezorientare, după aceea consecințele le suportăm noi, când valul se izbește de stâncă, cele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
apoi, întinse gâtul, înghiți în sec, nodul omușorului i se mișcă în sus și în jos ca o suveică... și întrebă brusc: -Ș-atunci... cine-i stăpânul, boierule?! La întrebarea neașteptată a bătrânului, moșierul în blană de lup, rămase o clipă descumpănit; și, amintindu-și de strămoșul nostru, al dacilor, zeul-lup, răspunse fără șovăire... -Zalmoxis, măi Fanachi... Zalmoxis!.. din moși-strămoși! Exclamă boierul dintr-o răsuflare. Cuvântul Zalmoxis se revărsă peste ei, umplând văzduhul, ca și cum cerul, pădurea... totul l-ar fi rostit ca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
profită de ocazie ca să sloboadă cele mai murdare înjurături din vocabularul lui cazon, blestemându-l pe targuí și blestemându-l, în trecere, mai insistent, și pe „tâmpitul de locotenențel“ care se lăsase înșelat ca un novice. Ce facem acum? întrebă descumpănit unul dintre soldați. Nu știu ce-o face locotenentul, dar eu, cu sau fără voia lui, o să mă îndrept spre puțul de la Sidi-el-Madia. Oricât de targuí o fi canalia asta, nu poate răbda atâtea zile fără apă. Un veteran care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
absolut al orașului adormit, pe care părea că vrea să i-l dispute doar un câine vagabond. Mai târziu trecu o mașină galbenă, și, pe urmă, o femeie îl chemă încetișor din pragul unei porți. Se apropie respectuos și rămase descumpănit văzându-i decolteul și fusta crăpată ce lăsa să se vadă un picior, dar ea fu și mai încurcată când lumina unui felinar îi îngădui să-l vadă bine. — Ce vrei? întrebă cu oarece timiditate. — Nu, nimic - se scuză prostituata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
copil și cred că nu puteți sta astfel de vorbă cu el, decât în prezența părinților lui..." Cei doi, având probabil pragul auditiv ceva mai ridicat, nu-și imaginau că eu aud ce vorbesc. Osânza în albastru a rămas puțin descumpănită, agățându-se, pentru câteva clipe, de un "Cum adică?"... Știți, zice directorul, copiii sunt sensibili și orice discuție de acest gen poate avea urmări. Am și eu, aveți și dumneavoastră copii și cred că... Dumnezeule mare! Ha, ha, ha! Directorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Se poate rupe doar printr-un acord între yubani și Guvern. Sau nu-i așa? Nu știu ce să răspundă. Se scărpină în cap și alese să ridice din umeri. Așa ar trebui să fie, dar ei spun altceva... José Correcaminos păru descumpănit. Se îndreptă spre ai săi și începu să stea la taifas pe limba lor. După câtva timp, se întoarse din nou: — Tratatul spune că yubani-i au dreptul să-i ucidă pe cei care le năpădesc pământurile... Legea noastră este lege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ai săi. Nu păreau excesiv de îngrijorați, ca și cum ar fi fost convinși de puterea lor și de faptul că, numai să-și propună, și i-ar fi aruncat pe albi în râu. Își dădea seama că erau doar supărați și puțin descumpăniți. După o jumătate de oră și după serioase deliberări, Correcaminos - „Curierul lui Dumnezeu“ - i se adresă din nou. — Oamenii mei spun că dacă faci întotdeauna ce făgăduiești, trebuie să promiți că vei merge pe pământul albilor, unde e Guvernul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
liniștită înainte de a se scufunda definitiv. A fost un spectacol ciudat. La primul salt, aparatul a părut că scoate un urlet, dar apoi a continuat cu o muzică stridentă până când apele s-au închis peste el. Vilegiaturistul și-a ridicat descumpănit fața, a făcut gestul de a protesta cu tărie, a măsurat într-o clipă statura dușmanului său, i-a studiat expresia rece și a ales să se trântească din nou cu gura în jos, considerând incidentul închis. S-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în ambarcațiune. Îmi permiteți să vă fac niște fotografii? — Nu, încercă el să se disculpe. Îmi pare rău, dar nu vreau să mă transform în știre. Nu caut altceva decât să fiu lăsat în pace. — Dar...! jurnalistul părea într-adevăr descumpănit. Un reportaj fără fotografii nu valorează la fel... E nevoie să fiți văzut, să se știe cum este omul care se opune Progresului, aliatul yubani-lor... — Scuzați-mă, îl întrerupse zâmbind. Dar eu nu sunt nici aliatul yubani-lor și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mitraliere și începu să se ridice de pe jos, cu macheta lui lată în mâna dreaptă și sarbacana în stânga. Dintr-o săritură sprintenă trecu peste peretele de saci și se aruncă asupra servanților mitralierei. După o clipă, se ivi din nou, descumpănit. Strigă ceva și începu să dea furios lovituri de macetă în saci, care plesniră lăsând să le scape un pământ roșiatic. — Ce se întâmplă acum? Nu e nimeni, traduse José Correcaminos. Albii au fugit... — Dumnezeu fie lăudat! Se ridică în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cum, în depărtare, Cáceres vorbea cu părintele Carlos și cu Tomás Sierralta. Își plimbă privirea asupra grupului de jurnaliști care se serveau cu răcoritoare la cantina taberei și, pe urmă, asupra grupului de războinici care apăreau lângă hățișuri, timizi și descumpăniți. Îi arătă cu mâna: — Uitați-vă la ei! le ceru el. Goi și lipsiți de apărare, sunt periculoși exact din acest motiv. Pot pricinui mai multe daune decât o armată, pentru că în mintea multora, ei par mai degrabă animale, decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]