715 matches
-
Într-un balon de săpun care dispăru, lăsîndu-i privirea pustie, pierdută spre altă fereastră, una de mai sus, de la etajul al doilea, pe care palatul nu-l avusese niciodată. Poate că de aici venea expresia angoasată a buzelor lui, Încă destinse și curbate, dar complet lipsite de bucurie. — Hai să ne odihnim. Îi spuse Santiago prietenului său, Întrerupind observația minuțioasă a lui Julius. Mai Întîi cina de Crăciun cu bătrînii, diseară; pe urmă ieșim. CÎteva ore de somn nu ne-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de lampa pe care o văzusem mereu pe biroul lui, tata mi-a apărut Înaintea ochilor. De luni Întregi mă gîndeam la el ca la cineva neprietenos și ostil. Mi-l imaginam cu un chip răuvoitor și-l regăseam liniștit, destins, de parcă ar fi pătruns În moarte prin cezariană. Pierduserăm luni de zile În cursul cărora am fi putut sta de vorbă. A fost o eroare pe care am comis-o amîndoi, o eroare pe care n-am putut s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
adevărata iubire presupunând unirea în veșnicie. Într-un anume sens, dramaturgul român pare mai consecvent spiritului tragediei decât maestrul său grec Euripide. Eliminând personajul parțial burlesc al lui Heracles, el reduce oricum elementul comic din piesa înaintașului său. Singurul moment destins al dramei e scena în care Străinul/ Pan și șerbii săi discreditează maieutica, arta de a scoate cu ajutorul analizei apă din piatră seacă și adevărul din nimic (III, p. 234), precum și spiritele subtile care împart trei paie la doi măgari
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
timpul zilei? Lumânarea de deasupra patului aruncă reflexe palide și multi co lore, ca într-un joc, inundând fața adormită cu un caleidoscop de lumini și umbre. Care o fi imaginea ta adevărată? murmură descurajat. Cea de acum, lascivă și destinsă, sau cea pe care i-o impun educația și moravurile rigide moștenite din străbuni? Își lasă degetele să alunece lin prin părul ei bogat, în timp ce suspină nefericit. Sanctitatea căminului nu este aproape niciodată compatibilă cu fericirea conjugală. Se întoarce mânios
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe o distincție personală? Când se pun în mișcare, este rândul lui Plautius Silvanus să-și exprime nedumerirea: — Mergem singuri? Neînsoțiți... ăăă... fără... — Fără o suită de senatori sau cavaleri de rang ilustru? îi ia Tiberius vorba din gură. Râde destins. — De obicei nu îngădui nimănui, în afara credincioșilor mei Seianus și Lygdus, să mă însoțească. Da’ nu te temi pentru viața ta? remarcă acru Silvanus. — Să mă tem? chicotește Tiberius. De cine să mă tem? De cei care îmi dau voturile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
viață, pentru el era o formă a melancoliei. Acel libertinism intelectual deprimat al lui ascundea o disperată sete de absolut. Lucru greu de Înțeles la prima vedere, fiindcă Belbo compensa momentele de fugă, de ezitare, de desprindere, cu momente de destinsă ușurință În conversație, sau se distra producând alternative absolute, cu o hilară lipsă de a crede În ele. Asta era pe când Împreună cu Diotallevi construia manuale ale imposibilului, lumi pe dos, teratologii bibliografice. Și văzându-l atât de vorbăreț și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
se eschivă, spuse că nu se putea stabili cu precizie, pe urmă consimți să-mi examineze palma, Își trecu degetele peste ea, mă privi În ochi, apoi zise: „Ești fiul lui Oxalá”. M-am simțit mândru de asta. Amparo, acum destinsă, sugeră să se dezvăluie al cui fiu era Agliè, dar el spuse că prefera să nu știe. Întorși acasă, Amparo Îmi spuse: „Te-ai uitat În palma lui? În loc de linia vieții, are un șir de linii frânte. Ca un pârâiaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ureche, le ascultau sfatul, le primeau influența benefică, se pierdeau În mărturisiri, se ușurau În felul ăsta. Unii dădeau semnele unui Început de transă, pe care cambonos Îl Încurajau cu moderație, conducându-i apoi din nou prin mulțime, acum mai destinși. În spațiul destinat dansatorilor se mai mișcau Încă mulți candidați În extaz. Nemțoaica se agita cu totul nefiresc, așteptând să devină agitată, dar degeaba. Unii fuseseră luați În posesie de Exu și afișau o expresie răutăcioasă, prefăcută, vicleană, făcând niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
spate, destul de relaxat. Domnul Mundy Își scoase, În cele din urmă, batista, Își suflă nasul și-și șterse fața. Dar lacrimile i se uscaseră deja; se ridică fără ajutor și păru că merge puțin mai bine și are mintea mai destinsă. Duncan Îi luă haina. Domnul Leonard se ridică și se dezmorți, apoi sorbi puțină apă dintr-un pahar. CÎnd domnul Mundy Îi dădu banii, Îi luă ca și cum și-ar fi cerut mii de scuze. — Și diseară, bineînțeles, adăugă el, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Avea ochii negri, ca ai Juliei, cu pleopele grele. Părul era grizonat, dar Înnegrit de mizerie; fruntea și tîmplele erau și ele murdare - sau pistruiate, nu-ți puteai da seama. În timp ce vorbea, o măsură pe Helen cu o privire exersată, destinsă. Oricum, mă bucur că vă interesează. Vreți să stați și să dați o mîna de ajutor? Nu fi prost, tati. Helen are o slujbă extrem de importantă deja. Lucrează pentru Comisia de Asistență. — Comisia de Asistență? Chiar așa? Acum se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
frumoasă și în minte i se conturează ceva care-i produce trăiri stilizate și mărețe. Chipul îi este îmbujorat sub pălărie, din cauza efortului pe care-l face să pedaleze, iar rochia albă de bumbac i se lipește de coapse întins, destins, întins, destins. Are un chip de păpușă, oval, fin, cu trăsături delicate. O șuviță de păr blond îi acoperă un ochi. Bridgeman se oprește din mers cu ochii la ea. Elgar și ceaiul de trandafiri. Pedalează prin spațiile verzi delimitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în minte i se conturează ceva care-i produce trăiri stilizate și mărețe. Chipul îi este îmbujorat sub pălărie, din cauza efortului pe care-l face să pedaleze, iar rochia albă de bumbac i se lipește de coapse întins, destins, întins, destins. Are un chip de păpușă, oval, fin, cu trăsături delicate. O șuviță de păr blond îi acoperă un ochi. Bridgeman se oprește din mers cu ochii la ea. Elgar și ceaiul de trandafiri. Pedalează prin spațiile verzi delimitate de pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ne batem joc de ei. Ni s-a întâmplat să fim niște acrobați fără plasă. Acum piesa e atât de apreciată, că spectatorii sunt cuminți. Astăzi suntem niște acrobați a căror plasă de salvare e notorietatea piesei. Jucăm mult mai destinși, mai echilibrat. Asta s-a schimbat în timp. Piesa asta e atât de solidă, încât îmi spun în fiecare seară: „Ce piesă extraordinară! Ce piesă formidabilă!“, fără să fie o nouă descoperire, ci doar o constatare. Cum a evoluat teatrul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
consolă portabilă și să o branșeze pe emițător. ― O, perfect, absolut perfect! făcu Hudson cu un entuziasm prefăcut. Uiți însă un lucru: chestiile alea care bântuie pe-acolo. E important. Bishop făcu un pas înainte. ― Mă duc eu. Era calm, destins, ca și cum nu avea de ales. ― Ce? Ripley rămase cu gura căscată. El zâmbi, parcă scuzându-se. ― Eu sunt singura persoană calificată pentru a ghida de la distanță o navetă, iar climatul inospitalier al acestei lumi mă afectează mai puțin decât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
apropiară de șanț. — Stănciulescu Vasile! - zise unul din voinici, întinzând brațul. — Stănciulescu Demeter! - spuse și celălalt, făcând aceeași mișcare. își strânseră îndelung mâinile, se îmbrățișară cu respect. — Poftiți, ședeți, nu vă sfiiți! - spuse Stănciulescu Demeter, lăsându-se în iarbă. Călugării, destinși, căutară din ochi un petec de pământ și luară loc. — Noi suntem lotri - spuse Stănciulescu Vasile - și de aceea precum ați văzut... în sfârșit... ce să mai vorbim, v-ați dat seama. — Nu face nimic - spuse Metodiu. Mare-i grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ea În sfârșit, relaxându-se. Stăm bine, Norman. Norman se prăbuși pe covor extenuat, simțind brusc efectul efortului și al Încordării În fiecare fibră a corpului. Se terminase. Criza trecuse. Acum totul avea să fie bine. Își simți corpul mai destins. Calvarul se sfârșise. 12.30 ORE Sângele Încetase să curgă din nasul zdrobit al lui Harry, care acum părea să respire mai regulat, mai ușor. Norman săltă punga de gheață ca să arunce o privire feței lui tumefiate, iar apoi reglă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
grădinari, argați, surugii, maseuri... Mariana a intervenit irepresibil: — Acu ai cum să zici că nu iești invidios și neîncrezător dân fire? N-ai zis nimic dă Mario, care sta lângă noi cu ogeacu plin dă buchernițe, să pricepe când femeia destinsă fuge dă vulgaritate și nu-și pierde vremea trimițând răvășele ca păunu. Că te-a lăsat cu gura bușbeie și n-ai zis nici o iotă. Și miroase bestial. — Exact; Îndeobște Îmi dau câte o mână de tăcere. Doctorul Mario Bonfanti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
așa, o oază izolată, o insulă uitată, orice s-ar întîmpla la Vladia n-ar constitui un exemplu pentru nimeni și n-ar influența cu nimic evoluția evenimentelor în restul țării." Ar fi vrut să se așeze, se simțea foarte destins, eliberat parcă, hotărît lucru cei doi ofițeri erau totuși niște caraghioși. Dacă puneau la cale o asemenea manevră, o acțiune politică în stare să întoarcă țara pe dos, ce naiba să caute în Vladia? Înțelesese că de ascuns nu aveau nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu un fier de ondulat părul. — Aceasta e sonda pe care-o introducem pentru colectarea de ovule. Folosim un prezervativ, desigur. Sincer, consumăm mai multe prezervative decât Warren Beatty în secția asta. Fran chicoti, uimită din nou de cât de destinsă era atmosfera. — Punem partenerii s-o facă, dacă nu cumva tremură ca o frunză-n vânt. De fapt, adesea au nevoie de mai multe sedative decât femeia. Oare de ce nu mă mir? Deschise o ușă ce dădea spre laboratorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
zi de după sosire, într-o duminică dospind de ploaie, disperat că nu are cu cine sta de vorbă. Seara a venit la el, cu o intuiție extraordinară, s-au privit câteva clipe, s-au strâns în brațe într-un sărut destins, pe care el nu și-l închipuise dinainte. Până să-și lepede tunica și pantalonii negri și-au povestit ore întregi, de parcă erau înfometați de sunetul vorbelor. Mângâierile au fost încrâncenate, își zdrobea sânii mici de pieptul lui, coapsele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
punându-i mâna căuș pe gură, întocmai ca atunci când trebuia să-i domolească izbucnirile de după povestirile ei despre spiritul negustorului grec care umbla noaptea prin camera cu parchetul trosnind. Iar mai apoi, dezvelită, nădușită, înfierbântată, cu buzele întredeschise ușor tremurânde, destinsă, cu o mână lăsată pe spate într-o poziție nefirească, asemenea unei păsări moarte, stând pe spate și totuși pe o parte, continuând s-o privească, până în clipa în care, mângâindu-i obrazul, i-a spus „dormi“, atunci întorcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pauză în care nu se auzeau decât sunetele clavecinului, foșnetul frunzelor copacilor, zgomote nedeslușite, îndepărtate, ce erau restul lumii. Mai departe, un uruit slab de avioane care decolau sau aterizau pe aeroportul din apropiere. După care bătrâna doamnă a spus, destinsă, cu glasul de dinaintea luptei cocoșilor: „Ziceam că m-am gândit la o mulțime de lucruri pe care aș vrea să le știi și tu, acum, cât mă simt mai bine.“ Arătând și bucuroasă, și tristă. „Vreau să le știi pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
câteva clipe i-a simțit aproape trupul gol și fierbinte. I-a smuls cămașa, rupându-i nasturii, i-a mușcat din nou buzele și umerii. „Știam eu, știam eu bine că așa o să fie“, a spus când s-a liniștit, destinsă, cu capul lipit de pieptul lui. „Acum am să mă îmbrac, nu aprinzi lumina decât când îți spun eu. Îți dau voie să mă conduci. Mă grăbesc, am niște treburi. Mâine am să vin mai devreme. Cumpără-mi o sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
repede câte i se întâmplaseră și cât de bine se descurcase. „Nici nu știi ce încredere mi-a dat. Mă simt grozav“, i-a spus. Vorbea calm și repede, aproape nu-l lăsa să scoată un cuvânt, sigură pe ea, destinsă. I-a spus că în seara dinainte nu fusese acasă, toată familia fusese invitată la o onomastică. „Tu cum stai cu lucrul?“, a mai spus. „Merge“, „Bravo, mă bucur pentru tine. Acum te las, mă cheamă la masă, mai vorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în parcul din apropiere. „Deci e clar, e clar“, se gândea el, „nici măcar nu mai vrea să mă primească în casă, nu exagerez, e foarte clar că s-a petrecut ceva și încă se petrece“. O privea mergând alături de el, destinsă și fericită. N-o întreba nimic și câteva minute nu și-au vorbit, pe urmă ea a început să-i spună din nou cum a fost în Polonia. S-au așezat pe o bancă. „Te ascult, spune-mi“, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]