558 matches
-
defectele. Lup Dușman dintotdeauna al omului, lupul simbolizează cruzimea și agresivitatea. Simbolizează caracterul neîmblânzit al instinctelor, energia pulsională liberă și nestăvilită, făcându-l pe om să își piardă stăpânirea de sine. În plan psihanalitic, trimite la oralitate, la un libido devorator, la aservirea față de instincte. Asociat cu foamea insațiabilă și vorace, «o foame de lup», el pune problema transgresării lucrurilor interzise. Din acest motiv, este expresia dorinței, a tentației și a ademenirii periculoase din basmul Scufița Roșie. Astfel, deși fetița este
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
a Mor ților, o persoană decedată de curând trebuia să jure în fața zeilor că nu își înșelase niciodată vecinul, furându-i din pământ. Era un păcat care se pedepsea cu scoaterea inimii mortului și aruncarea ei unei fiare oribile, numită Devoratorul. În Egipt, „mușcarea“ din terenul vecinului era considerată o ofensă la fel de gravă precum încălcarea unui jurământ, omuciderea sau masturbarea în templu.) Faraonii desemnau supraveghetori care să estimeze pagubele și să restabilească delimitările de teren. Astfel a luat naștere geometria. Acești
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
cazul lui Flaubert, Baudelaire sau Zola, antrenează, în toată Europa, incepand cu anul 1880, o generatie întreaga la demascarea ipocriziei. Prototipurile feminine, definite în Dictionnaire thématique du român de mœurs. 1850-1914 (2003) sunt: mama a familiei, înger, amantă pasionala, curtezana devoratoare, prostituată [v.Hamon, Viboud, p.246]. Dacă în prima jumătate a secolului al XIX-lea locul femeii este mai mult pe piedestal, cea de-a doua jumătate produce o imagine mai puțin poetica. Pariziana din jumătatea a doua nu mai
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în literatura și arta secolului al XIX-lea a suferit metamorfoze mari. Spre sfârșitul secolului aproape nu mai întâlnim imaginea Muzei, Madonei sau Îngerului. Ele se preschimba spre sfârșitul secolului în soție morocănoasa, mama castratoare, amantă sufocanta, femeie insolenta, femeie devoratoare. Românul premodern, de la cel antic până la cel realist, se caracterizează prin valorizarea femeii că muză sau madona, ființa care guverneaza destinele masculine. Această aureola a femeii va fi disputată de românul realist, care-i refuză femeii postura de erou, readucând
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
reprezintă nenumărate Salomee în perioada decadenta. În prefață la volumul sugestiv intitulat Diaboliques (1874), Barbey d'Aurevilly prezintă eroinele sale drept noi Eve, monștri cu aparente de îngeri. Eroinele sunt femei-sfincși, femei dominatoare și virile, reprezentări ale mamei teribile și devoratoare. Diferitele variante ale mitului Parizienei exploatează diferite miteme, punând accentul pe momentele de înnobilare a Parizienei: "On faisait une Parisienne avec de l'argent. On en faisait une autre grace à un scandale. On en faisait une troisième hélas! avec
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
capitale, nommée par le petit peuple, le paradis des femmes, le purgatoire des hommes" [Mercier, 1828, vol.I, 21, p.40]. Femeia pariziana are, la rândul ei, trăsăturile orașului care a generat-o: "ba o amantă supusă, ba un monstru devorator, iar aparentă pe care el o ia depinde de perspectivă celuia care intră în contact cu el" [v.Buuren, p.74]. Pariziana, la fel ca Parisul, se oferă bărbaților destul de puternici, cum ar fi Eugène Rougon, Saccard sau Octave Mouret
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
p.74]. Pariziana, la fel ca Parisul, se oferă bărbaților destul de puternici, cum ar fi Eugène Rougon, Saccard sau Octave Mouret. Femeia pariziana are, la rândul ei, trăsăturile orașului care a generat-o: "ba o amantă supusă, ba un monstru devorator, iar aparentă pe care el o ia depinde de perspectivă celui care intră în contact cu el" [v.Buuren, p.74]. Pariziana, la fel ca Parisul, se oferă bărbaților destul de puternici, cum ar fi Eugène Rougon, Saccard sau Octave Mouret
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
concepte. În Phaedrus, prin mitul căilor înaripați și surugiului, Platon configurează, într-o formă alegorica, un model tripartit al sufletului (care este și punctul liminar al teoriilor de mai târziu - Kant, Coleridge, Bergson): surugiul reprezintă rațiunea intelectul, calul negru, pasiunile devoratoare, iar calul alb, natura irascibila. Doar îmblânzind caii poate vizitiul să se ridice la ceruri și să se bucure de cunoașterea divină. Pentru a ajunge la adevărata înțelegere, sugerează filozoful antic, omul trebuie să își controleze natură pasionala. Edgar Poe
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
152). De asemenea, este (foarte) greu să ne dăm seama ce simt alții într-o situație de conflict (copleșiți de propriile noastre stări sufletești). De fapt, uităm (neglijăm) că și alții ca și noi au reacții emoționale (intense și distrugătoare/devoratoare) și îngustimi de perspectivă. Prin urmare, cei aflați în conflict "se simt adeseori neînțeleși, ignorați în ceea ce privește sentimentele lor" de către ceilalți (ibidem). Sintetizând, în context, D. Schapiro (ne) avertizează: "Dându-ne seama mai bine de ceea ce se află în inima și
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
echivala cu un detestabil eșec. Pentru Heliade este o împlinire sacră. El înnobilează, astfel, conjugalitatea și face din ea figura dominantă a vieții afective. Mitul poeziei lui nu este Don Juan, nu este, pînă la capăt, nici Tristan (mitul pasiunii devoratoare). Este mitul cuplului biblic, simbolul unei mîndre singurătăți în doi" (E.S.). Sînt subliniate în Dimineața poeților cîteva priorități la autorul Anatolidei, prima: e cel dintîi la noi care scrie poema leagănului și a neliniștii paterne în fața pruncului bolnav. Erosul este
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
libertatea de a scrie ce gândesc fără a avea pretenția prostească a adevărului absolut, dar gata să mă duelez (cu floreta, nu cu ghioaga), pentru ideile mele, cu o neîndurătoare eleganță. Chiar dacă puterea cuvântului scris a pălit astăzi în fața imaginii devoratoare și superficiale a televiziunii, poate că o opinie echilibrată, rațională, nuanțată își mai găsește totuși locul în zarva generalizată care ne asurzește într-un război mediatic, haotic, al fiecăruia cu toți ceilalți, al tuturor cu ei înșiși. Se înțelege, sper
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
fragmentarismului, ea unifică nivelele temporale ale jurnalului. Presiunea ei, mai slabă sau mai puternică, modulează amplitudinea iluziei. După anihilarea completă a senzației de incertitudine, dată de fragmentarismul „demonstrației” implicate de orice act literar, jurnalului Îi rămâne intactă, neintrată În mecanismele devoratoare ale rutinei, Încă o misiune: de a-și atinge, prin consecvență, cota maximă a fidelității față de propria-i existență și de propriile-i condiții de funcționare. Premisa jurnalului intim reclamă supunerea la un cod: fragmentul se dizolvă În Întreg, evenimentele
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
scopul de a suplini lipsa de știința începutului acestei țări, apoi ca să combată adăosăturile, ocările și basnele adnotatorilor lui Grigore Ureche. Imaginea României cum vedem nu este o preocupare chiar foarte recentă ! Cele două complexe sunt omniprezente, dominante și adesea devoratoare. Le regăsim, în forme subtile, camuflate sau brutal exprimate, la toți creatorii români, fără excepție. O explicație elementară, sumară, dar profundă în felul său, rămâne, în primul rând, raportarea la eternul amor propriu (vanitate și orgoliu) universal uman. De ce el
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
fel de amenințare cu scop de șantaj), căruia îi aduce elogii pentru moderație și clemență. Ar merge bucuros de la Tomis în oricare alt loc din lume, până și în Styx; mai mult, s-ar resemna să fie ars de flăcările devoratoare ale Etnei sau să fie aruncat în mare din vârful stâncii Leucada: cel puțin ar fi nefericit, dar ar avea o anumită siguranță (tutius). Cu ocazia aniversării nașterii soției (Tristele, V, V), Ovidiu își propune să-și stăpânească durerea, ca să
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
echivala cu un detestabil eșec. Pentru Heliade este o Împlinire sacră. El Înnobilează, astfel, conjugalilatea și face din ea figura dominantă a vieții afective. Mitul poeziei lui nu este Don Juan, nu este, pînă la capăt, nici Tristan (mitul pasiunii devoratoare). Este mitul cuplului biblic, simbolul unei mîndre singurătăți În doi. Un Portret din 1836 este mai Încurajator. Liniile sînt mai ușoare, mai fine, imaginile se deplasează dinspre iarna conjugală spre primăvara logodnei. SÎnt imagini, nici vorbă, gata făcute: zîmbetul „vesel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
retrase În care sălășluiesc umbrele, iazmele. SÎnt locuri sumbre, ascunse de ochii lumii, bătute de viscole rele, stăpînite de neguri. Ele stimulează În așa chip gîndirea Încît gîndirea, de obicei potolită, resemnată, Închisă În propria-i suferință, devine ageră și devoratoare „ca tigrul În pustiuri”: „Îmi place a naturei sălbatecă mînie, Și negură, și viscol, și cer Întărîtat, Și tot ce e de groază, ce e În armonie Cu focul care arde În pieptu-mi sfîșiat. La umbră-n Întunerec, gîndirea-mi se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se presimte doar. Presimțirea (așteptarea) poate lua forme teribile, antrenînd un peisaj de Întunecimi grandioase (În Suferința). Mai Întîi locul (spațiul) așteptării: În Întuneric, sub un cer „Întărîtat” și Într-o natură zguduită de o mînie sălbatică. Este faza furioasă, devoratoare a așteptării: „La umbră-n Întunerec, gîndirea-mi se arată, Ca tigrul În pustiuri, o jertfă așteptînd, Și prada Îi e gata... De fulger luminată, Ca valea chinuirei se vede sîngerînd.” Așteptarea stimulează ( În poemul cu același nume) o meditație mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de pe vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.” Este imaginea unei naturi lucrate de un „sculptor cu mîna aspră”. Iarna stimulează forțele devoratoare: lupii ies după pradă, corbii zbor vîrtej, viscolul frămîntă lumea etc. O agresiune generală care naște, firesc, o spaimă și o agitație de apocalips: turmele tremură, arborii se Îndoaie, din codri, de pe dealuri, din cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Caen în 1812, trebuie împușcați oameni pentru a da exemple și burghezia începe să se teamă pentru interesele sale. În sfîrșit, recrutarea devine o apăsare intolerabilă, dezertările se înmulțesc deci, iar propagandei engleze îi dă mîna să difuzeze legenda căpcăunului devorator de carne tînără. Astfel apare o fragilitate care se ilustrează în octombrie 1812, cînd ciudatul general Malet lasă să se creadă că Împăratul murise și cînd nimeni nu se gîndește să pună în marș procesul regulamentar al succesiunii imperiale. Dar
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
părțile cu o forță parcă inumană. Inevitabil, arterele uterine suferă compresiuni severe, care jugulează primejdios fluxul de oxigen, hrană și căldură către fetus. Este un coșmar claustrofob în care suferința, anxietatea, disperarea și neputința ating paroxismul. Apariția unor monștri arhetipali, devoratori potențează aceste trăiri agonizante. Traversând un asemenea calvar, individul respectiv se poate identifica și empatiza cu martirii din istoria umană. Decodificând simbolic, matricea perinatală II, ea înseamnă experimentarea plenară a infernului, când, așa cum scria Grof (1998, p. 141), omul traversează
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
iar prosperitatea, trăim încă oarecum în sărăcie. Polului sărac, se înțelege, numai de pictură nu-i arde. Celui prosper îi arde, dar... dar... cum să spun, într-un al patrulea, al cincilea, al șaselea rînd. Și asta după acaparantele și devoratoarele proiecte. Dacă aceste proiecte se conturează, se derulează normal, atunci harnicul întreprinzător (pentru că întreprinzător leneș e un nonsens) își poate îngădui mica/marea plăcere a achiziționării unei lucrări de artă. Dar, vai, cît de puțini sînt acești semeni care, într-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
permanente, zi și noapte, în care viața se consumă, firesc (un firesc filmat!), în datele ei cele mai anodine. Protagoniștii devin astfel eroi de-o zi ai planetei. Ce,-i puțin lucru? În care din noi nu stă pitită această devoratoare dorință de a fi... văzut? Mistuitorul ambîț e cu atît mai acut cu cît persoana/persoanele sînt oameni ca toți oamenii, neîncercați de... talente vizînd obligatoriu mediatizarea. (În ce ne privește, ce sînt, la urma urmei, deocheatele alaiuri stradale, cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fiu printre aceste victime. Dacă mă aflu încă aici, este datorită furiei de a trăi și de a lupta cu un bunic la care eu visam. Și care nu era aici." În fond, ce se mai putea spune despre Picasso, devoratorul secolului său? Iată însă că... atipica lui nepoată a strecurat în raftul suprasaturat o carte de o manieră scriptică ieșită din comun (Grand-père, 2001, tradusă acum la Editura Vivaldi: Bunicul). Îndurînd, alături de frățiorul ei, inconștientele (?) umilinți produse de colosalul bunic
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
punerea moțului?! Asta și face acest personaj fără de care România postdictatorială și-ar fi recăpătat, nu fără convulsii, demnitatea pierdută. Și care, cu fariseismu-i moștenit, încearcă să amețească mințile (dispuse oricînd să fie amețite). Să nu ne înșele, cumva, dragostea devoratoare pentru cultură a fostului ștab al Editurii Tehnice și deci aureolarea confraternă a celor ce-și consumă caloriile în aceeași cultură. Să fim serioși: totul e doar propagandă. Și disperată confecționare de imagine. Dar, în fond, pe cine-i are
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Mașina de vînt" e o piesă pentru actori, care-și așteaptă spectatorii în SALA STUDIO a Naționalului, în acest iunie incendiar la "rivalitate" cu fotbalul. Anca Negruți Din cronici Spectacolul "readuce în atenție problematica regimului comunist și a puteri politice devoratoare, care se infiltrează, lent sau cu brutalitate, în intimitatea indivizilor, distrugîndu-le căsniciile, sufletele, viața. Scrisă înainte de '90, piesa " Mașina de vînt" de Constantin Popa surprinde o situație de criză din interiorul unei familii în care El și Ea au încetat
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]