2,549 matches
-
paradoxului temporal nu înseamnă decât existența a două universuri paralele, ce adesea se suprapun, fără ca personajele să conștientizeze asta (fapt întâlnit în mai multe opere). Autorul folosește tehnica narativă a paradoxului temporal, ca modalitate de prelungire a ambiguității narațiunii; întâlnim dialectică sacrului și a profanului, ambivalența oricărui fapt, existența individului ca o suită de probe inițiatice, însă personajul nu este conștient de aceste inițieri. În drama lui Gavrilescu se ascund idei ale filosofiei indiene, comune buddhismului, filosofiei Samkhya sau filosofiei Yoga
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
din La țigănci, și constă în depersonalizare și derealizare individului, cu pierderea sau distorsiunea reperelor spațio-temporale. Pentru această se folosește tehnica paradoxului temporal, adică crearea a două universuri paralele, care adesea se suprapun, fără ca el să conștientizeze acest fapt; întâlnim dialectica sacrului și a profanului, ambivalența oricărui fapt, existența individului ca o suită de probe inițiatice, însă personajul nu este conștient de aceste inițieri. Gavrilescu la umbra nucilor rămâne pentru o clipă derutat zâmbind: „Parcă s-ar fi aflat dintr-o dată
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
istoria unei revanșe sociale foarte dure și consistă în a recupera, în profitul învingătorilor revoluției, memoria și pe urmașii învinșilor. Soții Ceaușescu sînt autodidacți. Reușita lor presupune, în final, acapararea a ceea ce a dat forța și prestigiul elitelor române: cultura. Dialectica vechiului și noului este complexă. Omul nou român n-a inventat nimic: el este un produs al lui Stalin și nu se poate despărți de această filiație foarte grea decît întorcîndu-se la valorile sale naționale, la o moștenire recompusă pornind
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
bun. Aceasta este adevărată comuniune democratică, căci lucrătorii vor ca, în fața demonstrațiunii adevărului, să piară fantoma și declamațiunea; ei vor să vadă cine are dreptate, căci numai cine are dreptate poate conta pe sprijinul poporului. De aci înainte o nouă dialectică, va permite Franței să pășească înainte spre un viitor frumos și pacinic. Orice ar face agitatorii, fiți siguri că țara a rămas liniștită și rămâne absolut liniștită. Aceia cari cred că umanitatea este un obiect al experimentelor acelora știința le
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
ei se mărește, se dilată, urcă"4. Sau despre cele patru fețe triunghiulare ale piramidei unite la vârf, Virel Andre crede că ele corespund unei "sinteze alchimice": "a căror înălțare ar însemna crearea cercului corespunzător eterului-simbolizat în alchimie prin cerc (...). Dialectica pătratului și cercului simbolizează dialectica pământului și cerului, al materialului și spiritualului"5. Această perspectivă asupra spațiului explică la M. Eminescu adâncimea viziunilor sale cosmice ("categoria departelui"E. Papu), dar și răceala contemplației de sfinx. Căci poetul a notat mai
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
urcă"4. Sau despre cele patru fețe triunghiulare ale piramidei unite la vârf, Virel Andre crede că ele corespund unei "sinteze alchimice": "a căror înălțare ar însemna crearea cercului corespunzător eterului-simbolizat în alchimie prin cerc (...). Dialectica pătratului și cercului simbolizează dialectica pământului și cerului, al materialului și spiritualului"5. Această perspectivă asupra spațiului explică la M. Eminescu adâncimea viziunilor sale cosmice ("categoria departelui"E. Papu), dar și răceala contemplației de sfinx. Căci poetul a notat mai departe: "sfinxul e o-ntrebare
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
că sângele meu e înghețat și fără cuprins ca apa..." Este aici, într-un mod destul de pașnic exprimată, o lege a firii, a presimțirii morții, fără sfâșieri existențiale în spiritual vechilor texte egiptene. Conștiința tragică a căderii se deschide în dialectica reînturnării. 4. Personaje (regi, "populi") Încrederea lui Eminescu în deslușirea "hieroglifelor" rivalizează cu conceptual creștin al vieții de după moarte. Mutarea faptei în literă și deslușirea ei este singura reînviere din universal eminescian. Dacă există frică și îndoială la Eminescu ea
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
mite asfințești din ev în ev." (Memento mori) Despre acest dramatism rezultat din permanența antinomiilor se pronunță și Iurii Kojevnikov: Dacă examinăm cu luare aminte panorama ciclopică a căderilor lumii, zugrăvită de poet, nu se poate să nu observăm acea dialectică stihinică, care stă la temelia poemului, acea interacțiune și luptă a contrariilor, fără de care mișcarea nu este posibilă, iar progresul de neconceput"14. "Schimbarea" în interpretarea lui M. Eminescu devine progres sub gând auroral hegelian: Ideea generală, categoria ce se
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
conduita acestuia spre realizarea scopurilor educaționale. În al treilea rând, motivația este variabila care a asigurat și asigură continuu organizarea interioară a comportamentului în cele mai multe dintre acțiunile sale. În context școlar, motivația educațională poate avea calitatea de: - scop - reflex al dialecticii în plan proiectiv a raportului dintre valorile extrinseci și cele intrinseci; - mijloc - expresie a interferenței semnificative între stimulările prezente în activitățile de învățare și a celor prezente în momentele de control și evaluare a activității de învățare; - sursă - manifestare a
MOTIVAŢIA ȘCOLARĂ ȘI ATITUDINEA ELEVULUI SUCCES SAU INSUCCES by ANDREEA MILENA LUPAŞCU () [Corola-publishinghouse/Science/1757_a_3172]
-
necesitatea istorică, cerințele legilor obiective ale dezvoltării sociale și desfășoară o activitate conformă cu acestea, cu atât societatea socialistă înaintează mai rapid pe drumul progresului. În acest context al corelației obiectiv-subiectiv, creșterea rolului conducător al partidului constituie o manifestare a dialecticii dezvoltării sociale, o cerință a legilor obiective care acționează în societatea noastră. Rolul partidului în viața socială este indisolubil legat de sarcinile pe care societatea le pune în fața sa, în momentul respectiv. Amploarea și complexitatea sarcinilor continuării pe o treaptă
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
și continuu și discontinuu este un exemplu similar. În mod paradoxal, nu Bohr, ci Lupasco a dezvăluit consecințele logice ale principiului complementarității, arătînd că e vorba de un principiu de contradicție, organizator și structu-rant al unei noi viziuni asupra Realității. DIALECTICA TERNARĂ A REALITĂȚII Lupasco situează în centrul meditației sale filosofice conceptul de energie. În fizica clasică, rolul central este jucat de noțiunea de obiect, cea de energie fiind una derivată, secundară. Fizica modernă, relativistă și cuantică, a răsturnat această ierarhie
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
suficient pentru a asigura mișcarea. Este necesar un al treilea dinamism, care implică echilibrul perfect, riguros între omogen și eterogen (și care nu este, deci, nici omogen, nici eterogen). Logica axiomatică a lui Lupasco degajă astfel trei orientări privilegiate, trei dialectici : o dialectică de omogenizare, o dialectică de eterogenizare și o dialectică cuantică. Lupasco utilizează termenul de tridialectică pentru a caracteriza structura gîndirii sale filosofice, termen care exprimă structura ternară, tripolară (omogen-eterogen-stare T) a oricărei manifestări a Realității, coexistența acestor trei
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
a asigura mișcarea. Este necesar un al treilea dinamism, care implică echilibrul perfect, riguros între omogen și eterogen (și care nu este, deci, nici omogen, nici eterogen). Logica axiomatică a lui Lupasco degajă astfel trei orientări privilegiate, trei dialectici : o dialectică de omogenizare, o dialectică de eterogenizare și o dialectică cuantică. Lupasco utilizează termenul de tridialectică pentru a caracteriza structura gîndirii sale filosofice, termen care exprimă structura ternară, tripolară (omogen-eterogen-stare T) a oricărei manifestări a Realității, coexistența acestor trei aspecte inseparabile
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
necesar un al treilea dinamism, care implică echilibrul perfect, riguros între omogen și eterogen (și care nu este, deci, nici omogen, nici eterogen). Logica axiomatică a lui Lupasco degajă astfel trei orientări privilegiate, trei dialectici : o dialectică de omogenizare, o dialectică de eterogenizare și o dialectică cuantică. Lupasco utilizează termenul de tridialectică pentru a caracteriza structura gîndirii sale filosofice, termen care exprimă structura ternară, tripolară (omogen-eterogen-stare T) a oricărei manifestări a Realității, coexistența acestor trei aspecte inseparabile în orice dinamism accesibil
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
care implică echilibrul perfect, riguros între omogen și eterogen (și care nu este, deci, nici omogen, nici eterogen). Logica axiomatică a lui Lupasco degajă astfel trei orientări privilegiate, trei dialectici : o dialectică de omogenizare, o dialectică de eterogenizare și o dialectică cuantică. Lupasco utilizează termenul de tridialectică pentru a caracteriza structura gîndirii sale filosofice, termen care exprimă structura ternară, tripolară (omogen-eterogen-stare T) a oricărei manifestări a Realității, coexistența acestor trei aspecte inseparabile în orice dinamism accesibil cunoașterii logice, raționale. Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
ajunge, într-adevăr, la o brumă de obiectivitate... Dar de ce natura acestei "brume de spațiu" ar fi incompatibilă cu "bruma de spațiu" din care țîșnește conștiința umană?"32. S-a considerat adesea că tridialectica lui Lupasco e o variantă a dialecticii lui Hegel, ignorînd, pe de o parte, rolul fundamental al stării T ca mecanism dinamic independent și, pe de altă parte, coexistența în fiecare clipă a celor trei polarități distincte și contradictorii în orice manifestare. Noțiunea de sistem la Lupasco
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
un spațiu-timp propriu. În consecință, timpul corespunzător unei actualizări va fi necesarmente discontinuu, căci rezultă din acțiunea concomitentă a acestor trei poli cu spațiul-timpul asociat fiecăruia: "Orice timp evoluează în sacade, în salturi, prin înaintări și reculuri, prin însăși constituția dialecticii care îi dă naștere... Temporalitatea logică este astfel discontinuă... "40. Fecunditatea abordării lupasciene a spațiului-timp în muzică 41 și literatură este uluitoare. EXISTĂ CONSTITUENȚI ULTIMI AI MATERIEI? Există o relație directă între natura spa-țiului-timp și vechea problemă a constituenților ultimi
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Supercorzile 12, așa cum apar astăzi în cea mai ambițioasă teorie a unificării în fizica cuantică și relativistă și care se presupune că reprezintă particulele și antiparticulele, nu sunt mai degrabă relații decît elemente substanțiale ? Terțul inclus este asociat cu o dialectică cuantică, cea a "contradicției relativ actualizate prin posibilul ambivalent, prin echivoc". Ea oferă accces spre "logica concretă care domnește adesea în adîncimile "sufletului", logica "psihică"". Terminologia este semnificativă aici. Într-adevăr, pentru Lupasco trebuie să existe isomorfism (și nu identitate
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
în adîncimile "sufletului", logica "psihică"". Terminologia este semnificativă aici. Într-adevăr, pentru Lupasco trebuie să existe isomorfism (și nu identitate) între lumea microfizică și lumea psihică. Isomorfismul lor se naște din prezența continuă, ireductibilă a stării T în orice manifestare. Dialectica cuantică este, potrivit frumoaselor cuvinte ale lui Lupasco, cea a "dilatării îndoielii"13. Noțiunea de trei materii este deja prezentă în Principiul antagonismului. Dialectica cuantică dă "naștere unei a treia materii, materia pe care am putea-o desemna sub numele
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
lumea psihică. Isomorfismul lor se naște din prezența continuă, ireductibilă a stării T în orice manifestare. Dialectica cuantică este, potrivit frumoaselor cuvinte ale lui Lupasco, cea a "dilatării îndoielii"13. Noțiunea de trei materii este deja prezentă în Principiul antagonismului. Dialectica cuantică dă "naștere unei a treia materii, materia pe care am putea-o desemna sub numele de materie T, care ar fi poate ca o materie-sursă, ca o materie-mamă, un fel de creuzet fenomenal cuantic din care ar țîșni cele
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
consider pe domnul Stéphane Lupasco unul din cele mai înzestrate spirite filosofice ale epocii noastre"2. La rîndul său, Lupasco apreciază în mod deosebit lucrările lui Bachelard, după cum putem constata, spre exemplu, în cronica sa despre La dialectique de la durée (Dialectica duratei), publicată în 1936 (deci la un an după publicarea tezei sale de doctorat) în "Thalès"3. Dar această apreciere e mereu ușor polemică. Să ne oprim o clipă asupra acestui articol, a cărui tonalitate este în același timp surprinzătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
În 1940, Bachelard publică, la PUF, celebra sa carte La philosophie du non (Filosofia lui NU). Tonul acestei lucrări este surprinzător de lupascian, dar Lupasco nu este citat decît marginal. Bachelard citează teza din 1935: În sensul acestei apropieri [între dialectica filosofică și dialectica științifică], putem cita lucrările lui Stéphane Lupasco. În importanta sa teză despre Dualismul antagonist și exigențele istorice ale spiritului, Stéphane Lupasco a studiat îndelung toate dualitățile care se impun cunoașterii, atît din punct de vedere științific, cît
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
publică, la PUF, celebra sa carte La philosophie du non (Filosofia lui NU). Tonul acestei lucrări este surprinzător de lupascian, dar Lupasco nu este citat decît marginal. Bachelard citează teza din 1935: În sensul acestei apropieri [între dialectica filosofică și dialectica științifică], putem cita lucrările lui Stéphane Lupasco. În importanta sa teză despre Dualismul antagonist și exigențele istorice ale spiritului, Stéphane Lupasco a studiat îndelung toate dualitățile care se impun cunoașterii, atît din punct de vedere științific, cît și din punct
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
dualizantă a spiritului este, pentru el, neîncetată. Pentru noi, ea se limitează la a pune în mișcare un fel de caleidoscop care bulversează brusc raporturi, dar care păstrează mereu forme. Suprara-ționalismul nostru este, deci, alcătuit din sisteme raționale juxtapuse doar. Dialectica nu ne servește decît pentru a mărgini o organizare rațională printr-o organizare suprarațională foarte precisă. Ea nu ne servește decît pentru a vira de la un sistem la altul". Și Bachelard continuă: "O filosofie a lui nu care nu vizează
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
7. Cuvîntul "divergență" este reluat de Lupasco, opt ani mai tîrziu, în prefața la Logică și contradicție: "Bachelard alunecă atunci în reflexele învăluitoare ale acesteia din urmă [logica lui Hegel] și conferă un sens nou și din cele mai prudente dialecticii: un nu neîncetat vitalizează și trebuie să vitalizeze rațiunea, pentru ca spiritul să elaboreze și să precizeze ceea ce numește un supraraționalism. Numai că, dacă trebuie dialectizat totul, dialectica rămîne, pentru el, doar o metodă în serviciul unei cunoașteri triumfătoare, care e
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]