1,082 matches
-
autorului"). Ar fi extraordinar dacă s-ar contura o teorie, o abordare coerentă, pe o singură voce sau măcar un singur cor, pentru intertextualitate. După cum tocmai prezentul capitol punctează, la momentul în care ne aflăm, există doar clasificări, completări, corelații, dihotomii departe de o teorie singulară și bine definită. * Nu am vorbi despre intertextualitate în termeni de tehnică deviantă, nici metamorfică. Deviantă nu poate fi, dacă o considerăm un fenomen benefic, constructiv și necesar. Gr. meta= altul, morphe= formă nu ni
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
et d'"interdiscours" pour l'ensemble des genres qui interagissent dans une conjoncture donnée]. 84 Pentru disocierea intertext/interdiscurs, revista ANADISS (Universitatea "Ștefan cel Mare" Suceava) dedică cele două numere din 2010 și oferă studii consistente și pertinente asupra acestei dihotomii, necesare cu atât mai mult cu cât intertextul din etapa kristeviană ne apare acum ca un interdiscurs. 85 Le discours publicitaire, genre discursif, Mscope, 8, Versailles, CRDP [Les stratégies de captation (s.a.) visent à séduire ou persuader le partenaire de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
anticomuniști versus postcomuniști, nu este, în opinia autorilor, decât o tensiune superficială a societății românești, una ce devine caducă după 2000, odată cu ratarea intrării PNȚCD în Parlament. Rezultatele electorale din Dobrogea confirmă ipoteza de mai sus: dacă până în anul 2000 dihotomia neocomuniști-anticomuniști, o tensiune superficială, cum o prezintă cei doi autori, avea o anumită coerență regională, ulterior aceasta își pierde sensul. Un altfel de efect al vecinătății (neighbourhood effect) Polarizarea spațială este un concept esențial în geografia electorală, iar modelele spațiale
Competenţa politică în România by Aurelian Giugăl () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1576]
-
traduce, probabil, mișcarea aggiornamento, imprimată Bisericii catolice de Vatican II4. D) Programul politic. Dacă partidele care au format familia creștin-democrată au reușit să stopeze divizarea lor în favoarea unei unități fragile, aceasta se datorează programului lor politic. Într-adevăr, ele scapă dihotomiei dreapta / stînga. Contrar programului anumitor partide protestante, programul creștin democrat nu-și propune să creeze "Împărăția Domnului" și nici Republica creștină. El se arată mai prozaic: să apere și să promoveze interesele rețelelor de învățămînt și sanitare instituite de Biserica catolică
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
precizată alunecarea ontogenezei dinamice spre o ontologie mult mai statică. Ceea ce este în joc în viața socială este chiar luarea în seamă a forței lucrurilor. Un alt mod de a vorbi de dinamică. "Forța lucrurilor" exprimându-se tocmai asupra depășirii dihotomiei bine/rău, bun/prost și a altor distincții de același tip. În acest mod trebuie să înțelegem în același timp reîntoarcerea animalității și indubitabila generozitate pe care o regăsim în sânul triburilor postmoderne. Se întâmplă același lucru cu apetența pentru
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
principale ale vieții sufletești. Pentru Platon, reflectarea este o problemă sufletească, ce se află suprapusă peste activitatea de cunoaștere. Ea este explicată asemănător celorlalți gânditori filosofi predecesori. Meritul lui a fost acela de a fi clasificat problema reflectării în termenii dihotomiei, cunoaștere senzorială versus cunoaștere conceptuală (a); a considerat că trăsăturile sufletești sunt proprii doar omului și sunt nereproductibile la nivelul senzorial al animalelor (b); a evidențiat diferențele dintre situațiile când subiectul care reflectă o face în acord cu legile naturii
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
între abstract și concret sau între universal și particular. Acest lucru înseamnă că privim obiectul într-un sens general atribuindu-i o existență universală și abstractă sau într-un sens restrâns: obiectul poate fi un concept concret și particular. Această dihotomie a obiectului este subordonată categoriei obiectului în sine. Însă obiectul, prin statutul său de fenomenalitate, pare să dobândească mai multe dihotomii în aparență contrare doar aparente, așa cum putem vorbi de un obiect concret, dar abstract ce oferă un contrast între
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o existență universală și abstractă sau într-un sens restrâns: obiectul poate fi un concept concret și particular. Această dihotomie a obiectului este subordonată categoriei obiectului în sine. Însă obiectul, prin statutul său de fenomenalitate, pare să dobândească mai multe dihotomii în aparență contrare doar aparente, așa cum putem vorbi de un obiect concret, dar abstract ce oferă un contrast între două categorii ontice diferite. Un astfel de obiect pare să nu existe întrucât prezintă o contradicție în sine însă, când vorbim
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o relație continuă cu al său contemplator, nu putem decât să încercăm o introspecție ontologică descriptivă, dar și revizionară, în măsura în care prin prima putem stabili principiile prime ale operei și putem trasa direcția de cercetare, iar prin a doua să explicăm dihotomia exprimată de obiectul artei. Ontologia ingardiană descrie structurile realității/realului, ceea ce pentru o ontologie a operei de artă nu e suficient întrucât obiectele artei nu sunt reale decât în măsura în care ne sunt reprezentate prin intermediul simțului. De exemplu: în cazul muzicii, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
survine prin posesia unor obiecte fermecate ce pot fi folosite pentru accentuarea sau însușirea anumitor abilități. Obiectele ficționale magice nu au și nici nu necesită un trecut, ci doar o descriere a funcționalității lor. Apoi, magicul poate fi împărțit în dihotomia dintre magia albă și magia neagră, cu scopul de a se fixa pe anumite elemente și de a oferi simboluri pentru a putea descifra magia practicată. Totodată, magicul devine o caracteristică a anumitor locuri (case, păduri) ce poartă, în mod
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
dihotomizante care permit o înaintare sigură (și care completează un demers sintetic orientat în această situație exclusiv pe cuplurile determinative interioare). O astfel de distincție este cea între cerințe negative și cerințe pozitive, care se împletesc în combinații variate cu dihotomia similară a prescripțiilor, conducând la unități semnificative din punct de vedere moral. Ele se convertesc în repere orientative și devin responsabile de turnura pe care o capătă strategia individuală, exercitând un fel de influență directă asupra hotărârilor importante pe care
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
subiectivității asupra obiectivității. Totuși, din această obiectivitate ajunge să facă parte și norma morală, în măsura în care devine purtătoare a unui mesaj transcendent, adică în măsura în care reprezintă suprastructura valorică universală și colectivă. Ea coboară în concretul situațional bifurcându-și influența după o altă dihotomie revelatoare: cea între cerințe permanente (atașabile oricărei situații și constant implicate în programul individual) și cerințe circumstanțiale (care asumă o integrare particulară și temporară, limitându-se la un singur segment evolutiv). Dacă joacă rolul unei cerințe permanente, norma cheamă activarea
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
evenimențială a momentului și asigură participația conjuncturală la un crâmpei de absolut, oferind o vizare indirectă către înălțimi abordabile fără continuitate și fără metodă, dar în legitimă autenticitate și cu garanția unei virtualități oricând preluabile în acte superioare de sinteză. Dihotomia nu funcționează aici cu rigiditatea unei separații exclusive, ci permite, prin jocul microuniversului individual, condensarea mântuitoare de contradicție a unei ample desfășurări normative, obținerea imaginii răsfrânte a unei lumi în care regula pare a fi cea a izolării inter-elementare (asamblarea
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
însuși act al conștiinței (gânditorul român refuzând pentru acesta posibilitatea atribuirii de calificative axiologice de tip teoretic). Întâietatea dorinței ca act valorizator fundamental o impune. Iar această distingere tranșantă întemeiază o altă determinare cu tentă reductivă, cea care încadrează unei dihotomii absolutizate nota deosebitoare a naturii teoretice: "ne simțim mai avuți și mai vaști prin cuprinderea adevărului... manifestăm acea dezinteresare practică în care, cu drept cuvânt, se recunosc unele din semnele cele mai caracteristice ale omului teoretic"62. Este vorba însă
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
deficiențe ale dezvoltării funcțiilor psihologice fundamentale implicate în aptitudinile sociale și a limbajului. Din 1987, versiunea corectată, DSM III nu recunoaște decât 2 forme de TPD - tulburare autistă, și TPD nespecific. Această clasificare ridică destule probleme, și accentuează mai ales dihotomia între autism și restul aspectelor negative definite. Mai mult o astfel de concepție neglijează dimensiunea psihopatologică și neagă suferința psihică care se manifestă în mod vizibil la unii copii. De asemeni, unii autori subliniază disfuncționalitatea psihologică și relațională și preferă
Autism : aspecte generale by Marinela Rață, Gloria Rață, Bogdan-Constantin Rață () [Corola-publishinghouse/Science/310_a_620]
-
Actualmente există încă printre specialiști întrebarea care factori, biologici sau de mediu, ar fi determinanți în dezvoltarea persoanei autiste și care sunt dificultățile acestora de adaptare. Pare evident că o căutare a unei etiologii unice de dezvoltare cum o sugerează dihotomia născut/ însușit pare nerealistă și nesoluționabilă. Cu privire la aceasta, Burzstejn (2007) contestă opoziția între etiologia organică și psihogenetică. El subliniază condiționarea inevitabilă a dezvoltării prin determinismul genetic și prin interacțiunile cu mediul. El recunoaște participarea factorilor neurologici plauzibili unei organizări mentale
Autism : aspecte generale by Marinela Rață, Gloria Rață, Bogdan-Constantin Rață () [Corola-publishinghouse/Science/310_a_620]
-
vor oferi inteligența noului stăpîn, poporul, aventurîndu-se în lupta politică, în edificarea culturii (în Rusia țaristă, această ipostază a intelectualului va genera populismul, va coaliza din ce în ce mai mult intelligentsia și va asigura succesul marxismului în sec. XX). Morin sugera că această dihotomie între clericatură și populism era, într-un fel, reflexul alteia mai vechi peste care se suprapunea, și anume, aceea produsă odată cu Rousseau între abstract și concret. Dar sciziunile s-au ținut lanț în istorie. Afacerea Dreyfus avea să moșească și
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
temei universal valabil). Ea caută astfel "unitatea și sensul ultim al existenței", intenție care o apropie de artă și religie 4. Tocmai din pricina acestei situații dilematice, filozofia se caracterizează printr-un dualism funciar. De altfel, combinând ingenios termenii a două dihotomii consacrate (subiectiv-obiectiv și relativ-absolut), Hermann Weyl a evidențiat într-o formulare memorabilă opțiunile dramatice ale cercetătorului, supus unei duble presiuni din partea rigorilor cunoașterii și, implicit, a exigențelor divergente pe care filozofia și le autoimpune -, astfel încât fatalmente, orice cunoaștere obiectivă rămâne
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a identifica o serie de legi pe baza experienței, aceasta nu înseamnă că el exclude orice tip de explicație. În acest sens, termenul german de Erklären introdus de Droysen și preluat de Dilthey pentru a marca, în opoziție cu Verstehen, "dihotomia metodologică" dintre Naturși Geisteswissenschaften 62 este sugestiv prin el însuși, trimițând la ideea de "clarificare".) Fenomenele primesc o explicație tocmai prin legile constatate. Și anume, "o explicație cauzală", așa cum o definește von Wright, diferențiind-o de "explicația teleologică" atunci când compară
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
intuiționismului lui Bergson, pe linia cunoașterii, și al lui Croce, pe linia actului de creație, fiindcă, așa cum observa Wellek însuși, Dilthey a pus "aproape totul, chiar și gândirea abstractă", sub semnul vieții în integralitatea ei (op. cit., p. 344), evitând astfel dihotomia dintre suflet și intelect. Ca atare, socotim că poziția lui Dilthey în cadrul a ceea ce numim îndeobște Lebensphilosophie este mult mai echilibrată decât pare. 28 Într-un capitol rezervat lui "homo sapiens", Max Scheler arată că ideea potrivit căreia rațiunea umană
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
dezvoltarea plenară a personalității” sunt înțelese diferit de diversele comunități culturale sau popoare. Prin urmare, propune înlocuirea lor prin concepte precum „scop educativ”, „rezultat educativ” sau „obiectiv pedagogic”, care sunt susceptibile de definiții operaționale ce permit consensul național. Chiar și dihotomii clasice pot fi depășite în acest mod. Wheeler insistă asupra polarizării semantice referitoare la rostul (sensul) educației. El distinge în literatura pedagogică șase categorii de opțiuni (accente): a) educația trebuie să contribuie la autorealizare; b) educația trebuie să asigure transmiterea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
R.J. Havighurst (1953) au construit o paradigmă pentru dezvoltarea curriculară pe baza conceptului de sarcini de dezvoltare 26. Conceptul definește indivizii umani ca „variabile de răspuns atât la nevoi proprii, cât și la cerințe sociale”. În acest fel este depășită dihotomia clasică între abordarea centrată pe individ și cea centrată pe societate din teoria curriculară modernă. După acești autori, se pot determina zece categorii de „sarcini de dezvoltare”. Autorii au în vedere întregul proces de creștere-maturizare-formare a copilului prin educație. Sarcinile
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
perspectivă, criza începe atunci cînd dimensiunea spirituală a unei culturi tradiționale se rupe de dimensiunea practică a vieții în general și de cea a vieții omului in special. Această ruptură este cauza profundă și reală a crizei ca transformare iminentă. Dihotomia dintre spirit și materie declanșează necesitatea rejudecării și reordonării, a re facerii legăturii dintre gîndire și acțiune. Aflarea în criză nu e altceva decât situarea într-un punct critic, acel punct în care, sau lumea este transformată prin re-gîndirea ei
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
calitate a vieții sociale) cu un mod anacronic, vechi, și care se pierde în cel nou. Maine descrie trecerea de la status la contract. Tönnies descrie trecerea de la gemeinschaft societatea intimității, a cunoașterii personale aprofundate, a stabilității, la geselschaft. Durkheim prezintă dihotomia între solidaritatea mecanică și solidaritatea organică. Și aici individul este un compus de activități specializate. Aceasta viziune comună celor amintiți a fost aprofundată de Școala de la Chicago. Dar, așa cum arătam și mai devreme, cele două solidarități la Durkheim sunt de
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
ele însele, nu sunt alese sau construite conform unui plan preconceput, sunt valoroase prin ele însele și nu raportat la cine știe ce finalități exterioare. În gemeinschaft rela(iile sunt personalizate, iar în gesellschaft sunt impersonale. Un alt mod de a prezenta dihotomia gesellschaft / gemeinschaft este acela între tendințele centralizatoare respectiv cele de descentralizare. Gemeinschaft și gesellschaft nu pot fi privite doar ca succedându-se în istorie una aparținând trecutului, iar cealaltă prezentului, ci există și o dimensiune pe orizontală a conexiunii. Rețelele
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]