788 matches
-
lucru semnala fie o situație reală (domnii în ambele țări) fie o aspirație de viitor. Un loc aparte îl ocupă stemele sau sigiliile care conțin scena săgetării corbului, ori corbul cu inelul în cioc. Acestea erau menite să sugereze înrudirea dinastică a domnitorilor din Țara Românească ori Moldova cu familia Corvineștilor. În timpul domniilor fanariote obiceiul stemelor unite a fost perpetuat și sporit, unele dintre ele incluzând și scena săgetării corbului. Astfel, pe portretele ori sigiliile unor domnitori precum Constantin Mavrocordat, Grigore
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
2011, pe fondul unor procese în Germania referitoare la fostul nume de Hohezollern-Veringen al ginerelui său, Radu, dar si a temerii, conforma unora, privind eventuale pretenții ale Hohenzollernilor germani la șefia Casei Regale române, Mihai a rupt legăturile istorice și dinastice cu Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, a schimbat numele familiei sale în "al (a) României" și a renunțat la titlurile conferite lui și familiei sale de către Casa princiară. La data de 10 iunie 1948, la scurtă vreme după abdicarea la care
Ordinea de succesiune la tronul României () [Corola-website/Science/307335_a_308664]
-
puterea și în cele din urmă a fost zdrobit când a încercat sa revină.Se impune deci o explicație a dimensiunii pe care figura sa a primit-o după moarte. Trei factori sunt importanți: rolul său în creștinarea Norvegiei, relațiile dinastice între familiile conducătoare ale vremii și nevoile ulterioare de legitimizare a puterii. Olaf este în general considerat ca forța activă ce a dus la finalizarea creștinării Norvegiei. Este în realitate o exagerare. Crucile mari din piatră dar și alte simboluri
Olaf al II-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/308608_a_309937]
-
Mare Postelnic, începând cu iunie 1517 , mai apoi, începând cu septembrie 1520 să urce la rangul de comis. Va rămâne în această demnitate până la moartea lui Neagoe Basarab și, probabil, pe tot parcursul scurtei domnii a fiului acestuia. Problema succesiuni dinastice după moartea marelui voievod se acutizează constatându-se în perioada septembrie 1521-august 1525 nu mai puțin de 11 încăunări a 5 pretendenți, în marea lor majoritate dovedite ca fiind făcute prin violență. În acest context intern semi-anarhic se produce și
Radu Bădica () [Corola-website/Science/308222_a_309551]
-
de musulmani. Deși succesorii lui Heraclius au reușit să salveze Constantinopolul de două asedii arabe (în 674-677 și 717), Imperiul în secolul al optulea și începutul celui de-al nouălea a fost zguduit de marea controversă iconoclastă, însoțită de lupta dinastice dintre diversele facțiuni de la curte. Triburile bulgare și slave au profitat de aceste certuri și au invadat Iliria, Tracia și chiar Grecia. Pentru contracararea acestor amenințări, a fost introdus un nou sistem administrativ. Administrația civilă și militară regională era încredințată
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
asemenea, au practicat negoț cu Nubia la sud, cu oazele din deșert de la vest , și culturile din estul Mediteranei și Orientului Apropiat la est. Mormintele regale nubiene și artefactele de la Qustul poartă cele mai vechi exemple cunoscute de simboluri egiptene dinastice, cum ar fi coroana albă a Egiptului de Sus și șoimul. Cultura Naqada a produs o serie variată de bunuri materiale, reflectând creșterea puterii și bogăției elitei, precum și producerii de produse de uz personal, care au inclus piepteni, statui mici
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]
-
Inițial s-a considerat că scenele piesei comemorau nunta lui Narmer cu o prințesă a Egiptului de Jos, însă trebuie precizat faptul că până în prezent nu există alte dovezi care să susțină o eventuală unificare a Egiptului printr-o „căsătorie dinastică“. Aceea figurină de pe obiect se poate considera o zeitate, iar obiectul comemora o ceremonie religioasă dintr-un district al orașului Buto din nord-vestul Deltei cu ocazia unificării țării. În mitologie, unificarea Egiptului este descrisă că zeul-șoim, Horus, ca rege al
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]
-
manieră stilizată, însă Akhenaten este înfățișat în picturi și gravuri cu trăsături deosebit de feminine, șolduri largi și trăsături faciale delicate. Unele teorii presupun că acestea s-ar datora de fapt malformațiilor de care suferea faraonul (destul de des întâlnite în familiile dinastice) deci nu ar fi vorba de reprezentări stilizate. Spre sfârșitul celui de al șaptesprezecelea an al domniei, Akhenaten și-a luat un co-regent, Smenkhkare (considerat de unii fratele său). Doi ani mai târziu, odată cu moartea lui Akhenaten se revine la
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]
-
echivalentul perioadei arheologice Naqada III. Mai este cunoscută și ca "Dinastia 0" sau "Perioada Predinastică Târzie". Perioada Protodinastică este caracterizată ca fiind perioada când Egiptul Antic trecea prin procesul de unificare politică, ducând la apariția unui stat unitar în Perioada Dinastică Timpurie. Mai mult, in acesta perioada limba egipteana este pentru prima oara reprezentata prin Hieroglife. Formarea statului a început în această perioadă, poate chiar mai devreme. O mulțime de mici cetăți-stat s-au ridicat de-a lungul Nilului. Secole de
Perioada protodinastică a Egiptului () [Corola-website/Science/303022_a_304351]
-
Lady Frances Brandon, fiica Mariei Tudor, sora cea mică a lui Henric al VII-lea. De la vârsta de 9 ani a locuit în casa ultimei soții a lui Henric al VIII-lea, Catherine Parr, unde a fost educată conform tradiției dinastice. A rămas acolo până la moartea reginei, în anul 1548. Atunci, pentru prima oară, s-a nutrit planul de a o înscăuna pe Jane Grey ca succesoare a regelui Eduard al VI-lea. Jane era o persoană fermecătoare și educată. Sub
Lady Jane Grey () [Corola-website/Science/303059_a_304388]
-
Inițial s-a considerat că scenele piesei comemorau nunta lui Narmer cu o prințesă a Egiptului de Jos, însă trebuie precizat faptul că până în prezent nu există alte dovezi care să susțină o eventuală unificare a Egiptului printr-o „căsătorie dinastică“. Acea figurină de pe obiect se poate considera o zeitate, iar obiectul comemora o ceremonie religioasă dintr-un district al orașului Buto din nord-vestul Deltei cu ocazia unificării țării. Trebuie precizat faptul că unificarea s-a realizat prin intermediul unor lupte purtate
Narmer () [Corola-website/Science/303082_a_304411]
-
Acest articol conține o listă a faraonilor Egiptului Antic, începând cu Perioada Dinastică Timpurie înainte de 3000 î.Hr. până la sfârșitul Dinastiei Ptolemeice, când Egiptul a devenit provincie a Imperiului Roman sub conducera lui Augustus Caesar în 30 î.Hr.. Datele din tabelele de mai jos sunt în marea lor majoritate aproximative. Există mai multe moduri
Lista faraonilor egipteni () [Corola-website/Science/303127_a_304456]
-
în secolele care au urmat. Boierii erau nobili ereditari împărțiți în trei categorii: Boierii Rurikizi și Gediminizi, ai căror înaintași au fost principi independenți, se considerau înrudiți cu țarul și, prin aceasta, aproape egali cu autocratul. În timpul perioadelor de tulburări dinastice, așa cum au fost cele din timpul minoratului lui Ivan al IV-lea, boierimea a reprezentat o forță internă care a fost o continuă amenințare pentru tron. Una dintre primele forme de luptă ale țarilor împotriva boierilor turbulenți a fost "opricinina
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
asemenea, au practicat negoț cu Nubia la sud, cu oazele de deșert de la vest , și culturile din estul Mediteranei și Orientului Apropiat la est. Mormintele regale nubiene și artefactele de la Qustul poartă cele mai vechi exemple cunoscute de simboluri egiptene dinastice, cum ar fi coroana albă a Egiptului de Sus și șoimul. Cultura Naqada a produs o serie variată de bunuri materiale, reflectând creșterea puterii și bogăției elitei, precum și producerii de obiecte de uz personal, care au inclus piepteni, statui mici
Egiptul Antic () [Corola-website/Science/302264_a_303593]
-
lista civilă, astfel că domeniul nu a făcut niciodată parte din Domeniile Coroanei, care erau proprietăți ale statului doar puse la dispoziția suveranului. După moartea Regelui Carol I, domeniul a trecut în proprietatea Regelui Ferdinand I și a succesorului acestuia dinastic, Regele Mihai I. Regele Carol II nu a avut niciodată domeniul de la Sinaia în proprietate și astfel nepotul lui din căsătoria morganatică cu Ioana Zizi Lambrino nu are nici un drept de proprietate. Castelul Peleș este situat în Sinaia, pe Valea
Castelul Peleș () [Corola-website/Science/302059_a_303388]
-
care era neobișnuit pentru acea vreme. Poate doar Republica Veneția mai existase un regim politic asemănător, și interesant este faptul că ambele republici se mai numeau și " Serenisima Republică". În vreme ce țările europene erau conduse către centralizare, monarhie absolutistă și războaie dinastice și religioase, federația polono-lituaniană se bucura de descentralizare, federalizare, democrație, toleranță religioasă și pacifism, (în condițiile în care Seimul vota de obicei împotriva planurilor regale de război). Acest sistem unic își avea rădăcinile în victoriile șleahticilor în luptele sociale și
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
1320/5 este menționat un anume Balică sau Balko în Principatul Cărvunei (Dobrogea), care se întindea de la zona actualului Babadag în nord, până la Mesembria (azi Nesebăr) la sud. În 1346, fiii lui Balică, Dobrotici si Teodor, se implică în luptele dinastice din Imperiul Bizantin de partea împărătesei Ana de Savoia. Din cauza aceasta, în 1347, din ordinul împăratului Ioan V Paleologul, emirul Bahud din Umur, un vasal al Bizanțului, conduce o expediție împotriva lui Balică, în timp ce dromoanele bizantine atacă porturile de la Marea Neagră
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
1404. Înfrângerea lui Baiazid I de către Timur Lenk la Ankara în 1402 deschide o perioadă de anarhie în Imperiul Otoman.În 1403, Mircea ocupă cetatea genoveză Licostomo de la gurile Dunării, iar în 1404 recucerește Dobrogea și se implică în luptele dinastice din Imperiul Otoman. După moartea lui Mircea, în 1418, fiul său Mihail I, reîncepe luptele cu turcii, pierzându-și viața într-o luptă în 1420.În anul acela, sultanul Mehmed I cucerește Dobrogea, Țara Românească rămânând doar cu Delta Dunării
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
marele stat turcic al bulgarilor de pe Volga. După mai multe campanii militare, Riazanul a fost fâcut una cu pământul, iar bulgarii au fost forțați să plătească tribut. Moartea lui Vsevolod din anul 1212 a marcat începutul unui șir de conflicte dinastice. Fiul cel mai mare al lui Vsevolod, Constantin, după ce a căpătat ajutorul boierilor din Rostov și al cneazului Kievului, Mstislav cel Cutezător, l-a expulzat din Vladimir în Rosdtov pe moștenitorul de drept, fratele lui, Iuri al II-lea. După
Cnezatul Vladimir-Suzdal () [Corola-website/Science/302209_a_303538]
-
an mai târziu (453). Aetius a fost ucis în 454 de către Valentinian al III-lea, care a fost ucis doi ani mai târziu, în 456, de către suporterii huni ai generalului Aetius. Odată cu sfârșitul dinastiei Teodoriene, o nouă perioadă de luptă dinastică a urmat. Vandalii au profitat de neliniște și au navigat până la Roma, pe care au jefuit-o, în 455. Instabilitățile cauzate de uzurpatori în Imperiul de Apus, au ajutat aceste triburi în cuceririle lor, iar începând cu anii 450 triburile
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
din ideologia acestuia. Emblemă partidului reprezenta o cruce verde, cu majuscula H albă la mijloc și cu vârfurile crucii în formă de săgeată, într-un romb alb pe fond roșu; cealaltă jumătate a câmpului heraldic fiind identică cu steagul casei dinastice arpadiene (cinci fâșii roșii și patru albe). Ideologia partidului era similară nazismulului (național-socialismului), fiind de factură naționalist-militantă. Programul Partidului Crucilor cu Săgeți viza refacerea revizionista a Ungariei Mari și a valorilor maghiare, definite prin expresia "Hungarizmus", i.e. „ungarism”. În martie
Partidul Crucilor cu Săgeți () [Corola-website/Science/302709_a_304038]
-
scopul de a crește controlul militar și administrativ asupra Marelui Ducat. Situația militară și strategică a Rusiei devenise mai dificilă din cauza creșterii puterii Germaniei și Japoniei, iar ideea panslavismului căpăta rădăcini la Sankt Petersburg. O putere centrală a „Uniunii Multinaționale Dinastice Ruse” dorea să unifice țara mare și eterogenă. Finlandezii, care se bucuraseră de largi puteri locale și autonomie, au denumit politica de integrare „Prima Perioadă de Oprimare, 1899-1905”, și au început să pregătească pentru prima oară o separare de Rusia
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
întotdeauna un singur obiect: România. Orice greșeli vom fi făcut, pe noi ne-au animat de fiecare dată intențiile cele mai bune și sunt convinsă că și poporul știe acest lucru."” Faptul că această căsătorie a fost stabilită din interese dinastice, fără ca cei doi viitori soți să aibă vreun cuvânt de spus, ca și diferența de vârstă și temperament a lor, a făcut ca în primii ani de căsătorie relația celor doi să fie una destul de tumultoasă și inegală. Cu timpul
Regina Maria a României () [Corola-website/Science/302772_a_304101]
-
România. Regele Carol i-ar fi păstrat cei doi copii, principele Carol și principesa Elisabeta, despre care afirma că aparțin înainte de toate Coroanei României, iar Maria ar fi fost probabil nevoită să se întoarcă la familia sa, în urma unui aranjament dinastic specific. Maria nu concepea ca toate sacrificiile sale să fi fost în zadar și de aceea va alege să se bată pentru a-l susține pe Ferdinand în lupta sa cu boala. „"Se va bate pentru că știe că acest om
Regina Maria a României () [Corola-website/Science/302772_a_304101]
-
cea mai mare măsura ne scapă, simbolizând prosperitatea și autoritatea. Thutmoses III vorbește despre țările pe care le-a cucerit, și posibil despre restul lumii deasemenea, spunând „toate ținuturile erau sub sandalele mele”. Printre cele mai vechi imagini ale perioadei dinastice sunt picturile purtătorului-de-sandale al faraonului, și pentru oficialul Weni al dinastiei a șasea. Acest post era se pare o treaptă importantă într-o carieră splendidă, menționată de doua ori in autobiografia sa. ""Sandalele erau foarte strâns și frumos împletite din
Vestimentația Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302843_a_304172]