9,387 matches
-
achita datoriile față de stat să se comporte demn. Ce moralitate să pretinzi unei mase informe, sărăcita și batjocorita de cinsimul politicienilor? La ce comportament etic să ne așteptăm de la cei care văd ziua de mâine prin cețurile spaimei și ale disperării? Cum am putea convinge un tineret născut apatic, în a cărui minte e înșurubata doar ideea părăsirii cât mai grabnice a corabiei scufundate până la nivelul punții de comandă, să se comporte cu vrednicie? Ce model comportamental i se oferă românului
Bingosex, bingolene, bingocinism by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17581_a_18906]
-
să notez împrejurările călătoriei, scurtă, dar nu contează. Sigur este faptul că pe ziua de 1 Mai 1960, - patru ani după revoluție (notez acum) mă îndrept întîia dată către capitală europeană pe care străinii o confundă des cu București, spre disperarea românului cu vocație europeană, daca nu, si mai, universală... Astăzi, în 1999, cînd dau de notițele carnetului mic de călătorie cu data de 1 Mai 1960, - azi scriu cu cuvintele mele de acum pe care, în 1960, mi-ar fi
Budapesta 1960 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17593_a_18918]
-
duce departe, spre lumea copilăriei, spre fantasmele nostalgiei sale, ca doarme, așadar, ca să fugă de prezent, de realitate. Dincolo de mecanismele somatice ale somnolentei, în trîndăvie, Oblomovii din toate vremurile, se ascund și își veghează, de fapt, lucid și atent, propria disperare și neputința. Un evazionism banal, cotidian, dar nu mai puțin tragic. Tînjind după somnul de după-masă, nu rîvnim, măcar într-o anumită măsură, la un spațiu secret și un răstimp în care să ne ferecam în noi înșine, nu pentru
Demonul de amiază by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17614_a_18939]
-
de ore, soarele pare că abia se mai mișcă, sau chiar că s-a oprit cu totul, refuzînd să apună, clipă devine un ocean care îl înghite pe călugăr cu totul. Iar în vreme ce zadarnic se împotrivește, acesta e cuprins de disperare, neagră melancolie, ura față de aproape, nostalgie după cele lumești, după copilărie și casa părinților, si mai ales de un dor nespus de ducă. Chilia în care își duce zilele devine insuportabila, apăsătoare temnița, instrumentul însuși al plictiselii și întristării. Monahul
Demonul de amiază by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17614_a_18939]
-
trecut inaccesibil, sau himeric aruncată într-un viitor ce nu va veni niciodată. Că și pentru anahoreții căzuți pradă demonului akediei, dezvrăjitii despre care scriu Cain și Anselme trăiesc într-un timp dilatat enorm, în abisul căruia își văd simultan disperarea momentana și decrepitudinea finală. Dezvrăjitul se privește în oglindă că un Narcis îmbătrînit, sau ca un Dorian Gray cuprins de groază în fața portretului sau: vede urîtul, decăderea, dezastrul, ravagiile unui timp despotic. Adică mai multă și mai grea dezvrăjire. Și
Demonul de amiază by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17614_a_18939]
-
care se vor petrece orori, torturi și interogatorii fioroase, are, într-adevăr, o coerentă firească. Dar și aici, anumite „găselnițe” regizorale ne par inadecvate atmosferei operei. Țoșca nu este o criminală sadica. Ea este o femeie credincioasa care ucide din disperare afectiva în încercarea ei de a-și salva onoarea și pe iubitul condamnat la moarte. În spectacolul de față ea îl omoară pe Scarpia cu sadism, cu mai multe lovituri de cuțit, îl privește apoi de pe un scaun cu sila
„Tosca“ by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/2476_a_3801]
-
bogăției la un pol al societății să fie exclusă, ca instrucția publică și cultura maselor să devină, în fapt, una din prioritățile politicii de stat. Firește, și generalizarea concentrată în verdictul de mai sus suferă de subiectivitate, ea exprimând comparația disperării făcute de o populație lovită crunt prin jaful postdecembrist, prin prăbușirea economiei, a standardelor de viață și a tuturor rânduielilor țării, cele ce le ocrotiseră înainte viața, făcând-o suportabilă în pofida neajunsurilor. În nenorocirea de azi, ce a fost înainte
Evocări din „prima fază“ by Dumitru Popescu () [Corola-journal/Journalistic/2472_a_3797]
-
După moartea lui Dej s-au schimbat o mulțime de denumiri. Cinematograful «Gorki» a devenit «Ion Creangă»...” Dar iată evocarea aceleiași lumi făcută și de alt personaj: „Toți alergau după mâncare și din cauza aceasta unii, destul de mulți, se îndopau cu disperare, de parcă ar fi fost ultimul prilej. Magazinele erau goale, dar se mânca mai mult decât atunci când erau pline. Se mânca mult și prost -margarină, parizer sărat și plin de apă, pâine la orice, slănină și picioare de porc, cele mai
Un roman complex by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2496_a_3821]
-
de echilibru devine o din ce în ce mai mare izolare în muzică. Mai precis, jazzul și toate formele sale „adiacente”: Duke Ellington, Benny Goodman, Petruciani, Woody Herman, Charlie Parker, Stan Getz, Benny Carter până la Net King Cole, Donna Summer, Jim Morrison... Dezamăgirea și disperarea prezentului și viitorului sfârșesc totdeauna întrun nihilism schopenhauerian trecut mai întăi prin „detronatorul ” nitzschean al lui Dumnezeu: „Nimeni nu semnează nimic și nimeni nu e autorul timpului pe care îl trăiesc. Nici chiar Dumnezeu...” (p. 10) Toată viața sa a
Un Robespierre modern – cântăreț de jazz by Eugen Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/2500_a_3825]
-
combativitatea socială; dacă majoritatea colegilor săi din Cenaclul anilor ‘60 se vor recunoaște, în ultimul deceniu al secolului, drept niște vencidos da vida („cei învinși de viață”), Eça știe să evite prăbușirea spirituală a acestor „învinși” fără să cadă în disperarea ultimă, care i-a măcinat pe eroii din Os Maias. Estetismul și arta pură - iată o interesantă soluție personală de supraviețuire. Ultimele romane queirosiene (Corespondența lui Fradique Mendes, Ilustra casă Ramires, dar mai ales Orașul și muntele) duc la extrem
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
de carisma teribilă și, e drept, cumva rasputiniană a lui Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu rămâne - privind retrospectiv întreaga perioadă - figura cea mai echilibrată și, poate, cea mai coerentă a grupului. Pentru el n-a fost nevoie să ajungă „pe culmile disperării”, și nici să guste din ceea ce același Cioran numea „blestemul nostru al tuturor”. Măsura lui venea, în fond, din înțelegerea în adâncime, în practică a celebrei apoftegme a Fericitului Augustin: „Iubește pe Dumnezeu și fă ce vrei!”. O editură creștină
Adevăratul interbelic by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2504_a_3829]
-
în ansamblu însă, cele trei cicluri deschid o fereastră spre lumea unui Gauguin mai puțin cunoscut. Spre deosebire de picturi, cu extraordinara dar repetitiva lor paletă coloristică, gravurile lui Gauguin sunt mai aproape de vis, mai aproape de abstract. Delimitează un univers marcat de disperare mai degrabă decât unul dominat de peisaje idilice și nuduri voluptoase... Definesc un artist mereu gata să experimenteze, mai legat de Munch decât de confreria post-impresionistă - Van Gogh, Cézanne, Seurat - cu care numele său este îndeobște asociat. Ca și alți
Evenimente la MoMA by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2508_a_3833]
-
altele, independența României, însă cu dureroase sacrificii. Articolul 19 preconiza că Sublima Poartă va ceda sangeacul Tulcea (Dobrogea), Delta Dunării și Insula Șerpilor către Rusia, care, la rândul său, își rezerva dreptul de a le schimba cu sudul Basarabiei. Totodată, spre disperarea cercurilor conducătoare de la București, se stipula dreptul de trecere pe teritoriul românesc, timp de doi ani, a trupelor rusești care staționau în Bulgaria". Autoritățile ruse, nemulțumite de atitudinea protestatară a Guvernului român față de aceste decizii amenințau chiar cu "ocuparea României
Când au început românii să urască Rusia by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/25174_a_26499]
-
afurisit, necruțător, al dracului. Scrie, bunăoară, despre Proust în 1929: „Își stăpânește forma până la a deveni sclavul ei. Unele din metaforele lui iluminează pagina ca o explozie strălucitoare, altele sunt atât de chinuite, încât par să exprime cea mai cumplită disperare de a scrie”. Și încă: „Locvacitatea lui e ca o vomă care dă afară tot ce a îngurgitat o gură fără dinți și un stomac măcinat de colici”. Despre poezia „iezuitică” a lui Mallarmé: „Port doliu după integritatea emisiunii de
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2530_a_3855]
-
vulnerabilă din punctul de vedere a respectării legii pe președinții secțiilor de votare. Pur și simplu BECJ Constanța profită de necunoașterea legislației de către aceștia, punându-i în situația de a încălca grav legea numai și numai pentru că Nicușor Constantinescu, în disperarea că nu-și atinge obiectivul pervers, și anume o falsă legitimitate a unui referendum organizat într-o crasă manipulare a cetățenilor din județul Constanța și cu grave încălcări ale procedurilor electorale, să poată să obțină validarea referendumului", arată prefectul de
Prelungirea referendumului de la Constanţa ilegală. Prefectul face plângere împotrvia BEJ () [Corola-journal/Journalistic/24625_a_25950]
-
folosit bâte, furci, topoare. Ni se semnalează și răniți. Vom reveni atunci când vom avea amănunte și imagini. Pentru câteva clipe, mi s-a părut că nu mai văd în fața ochilor. Presimțiri negre mi-au zguduit sufletul. Într-un fel de disperare, am sunat în Ucraina. Nu mi-a răspuns. Am deschis, iarăși, calculatorul, însă, al Olesyei era tot închis. Câteva clipe mai târziu, mi-a venit ideea să o sun pe Yanina. Unde ești? - am întrebat-o imediat cum a deschis
De sărbători, dulcele plâns. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Journalistic/87_a_47]
-
trece în estetic, în decor vestimentar, corpul devenind o metaforă care să-i ajute omului să uite acel moment de umanitate originară, dureros existențial. Teoria culturii: formele, stilurile nu sînt decît uitarea, pe care omul și-a sugerat-o cu disperare, prin veacuri, a acelei clipe de cădere”. Un factor esențial al unei atari redresări ontologice îl constituie corpul. Cultura n-ar fi cu putință fără o corporalitate nu doar senzorială, ci și senzuală: „Nu trăiește arta decît cel care o
I. Negoițescu inedit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2466_a_3791]
-
mâncarea gătită de mine o înghit în picioare/ știind că există cineva mai flămând” (p. 51). Concretețea imaginilor (și nu amănuntul că două dintre poeme se numesc Psalm, nici acela că dimensiunea înalt religioasă face casă bună cu grotescul și disperarea) mă încurajează să vorbesc despre arghezianism aici. Un arghezianism de fond, unul freatic, desigur. Fiindcă Marta Petreu resuscitează o direcție de efect (poate cea mai de efect) a poeziei române, fără să lase impresia de afinitate ancilară. (Așa cum, până la un
Din nou acasă, pe Câmpia Armaghedonului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2467_a_3792]
-
viciile și puroiul acestor ani de restriște și împilare istorică, au caracatițat organismul militar românesc, metastaziindu-i interdependențele, altitudinea morală și curajul libertății instituționale; - Dintr-o instituție generatoare activ de speranță și curaj social, Armata României, demoralizată până la alienare, batjocorită până la disperare, umilită până dincolo de marginile firii, dezarticulată relațional, persecutată moral, deposedată cu brutalitate de drepturile, dar și de obligațiile sale constituționale, pulverizată și distrusă psihic, a ajuns o instituție care trăiește din mila arogantă a bandei de jefuitori aflați la cârma
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate: Nu putem sta deoparte, trebuie să ne trezim şi noi () [Corola-journal/Journalistic/23816_a_25141]
-
ridică osanale președintelui hulit de o țară întregă, în timp ce presa anti-sistem o ține într-un breaking news permanent în speranța că va pica Băsescu. Băsescu a încercat să ofere norodului un premiu, prin revenirea lui Arafat. Gestul seamănă izbitor cu disperarea lui Ceaușescu care a vrut să ofere angajaților din uzine 100 de lei pentru a scăpa basma curată. Lui nu i-a mers, pentru Băsescu, încă nu ne pronunțăm. Adevărul reînvie spiritul de Scânteia. Patriciu încearcă din răsputeri să țină
Arafat, suta de lei a lui Băsescu () [Corola-journal/Journalistic/23862_a_25187]
-
Acest impuls ubicuu DOCTRINA cunoaștere Paradoxal în Durate...: Praf letal, drog de fruct interzis Foamea de sine: eroarea terorii, de a muri parte din pe rănile “pluralității egalitare” a Marelui Zero gravid. Moartea altora... utopica Foame de Unu, Alo Această disperare remember De foarte aproape zic vouă A căderii în sus. Godot nu mai vine. Această fisură a Nimbului are spini pe dinăuntru Mutația vi se amână. Acest doliu pe c urcubeu... boala asta e ca un arici întors pe Vestea
Opera editată. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_62]
-
conceptual se vor articula cu predilecție ideile lui Angelo Mitchievici. Așa încât citim multe analize memorabile. Voi aminti câteva: în Grand Hotel „Victoria Română”, toate senzațiile ce au în comun disconfortul și supralicitarea nervoasă „se amestecă componistic într-o uvertură a disperării”, rezultând un „cockteil sinestezic” toate acestea în rama unei „viziuni mecanomorfe”. În O făclie de Paște surprinde un „mecanism subreptic al violenței”; în 1 Aprilie „figurile inversiunii și ale crimei rituale în lapidarea unui rege al carnavalului indică forța cu
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
poezia engleză a secolului XX există cu adevărat un filon experimentalist. Sunt poeți care se declară experimentaliști, dar eu nu cred asta. Lumea îi privește ca interesanți, niște curiozități și atât. Nu cred că eu sunt un desperado. Nu simt disperare. Sunt critic la adresa a ceea ce se întâmplă, dar nu sunt un rebel. Sunt, însă, foarte nerăbdător. Din punct de vedere politic. Dacă cineva mi-ar fi spus în anii ’60, când eram un foarte mic politician, cum vor sta lucrurile
Interviu cu Alan Brownjohn - Nu sunt un desperado... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2416_a_3741]
-
atât de pierduți c-ai zice că două spații goale îi sălășluiesc pe față. Șuvițe de păr vopsite în negru și polen roz pe pleoape. Între dinții din față o strungăreață (dinții norocului!) - de fapt o adevărată cavernă - pe care disperarea ei o face să semene cu un puț în care dispar cuvintele rostite. Clinchetul monedelor e la fel de asurzitor precum tăcerea respirațiilor ținute. Inițial ea protestează, apoi e obligată să-și golească geanta și să se mire la culme, printre lacrimi
Inga Abele - Natură moartă cu rodie by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/2418_a_3743]
-
a personajelor, reflectată mai ales de Clară, o tînără care își cîștigă existența că dactilografa, neavînd pe nimeni în Germania, decît iubirea ei secretă și jenata pentru Ganin, care dă protagoniștilor o alura thomasmanniană. Toți sînt suferinzi, dar nici unul cu disperare, nici macar Potdiaghin odată ce descoperă că și-a pierdut pașaportul. Ce-i drept, revelația îi dă un atac de inimă, iar mai tîrziu va muri, vegheat de ceilalți locatari ai pensiunii, dar moartea lui e mai curînd semnul unei înțelegeri a
Nostalgia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18188_a_19513]