1,499 matches
-
reflectă în opera literară în strategii distincte de abordare a fantasticului de către scriitor. Slavici alege să introducă o distanță între personajul principal și narator astfel încât să nu cunoaștem poziția acestuia din urmă. Alături de modalitatea obiectivă, imperfectul realizează magistral, de exemplu, distanțarea naratorului de eroul central prin faptul că el nu se pronunță pentru preluarea sau respingerea tezei personajului despre vis. Pentru Tașcă, visul este un univers paralel, al iluziilor, al halucinațiilor, al imposibilului care devine posibil. Intervertirea domeniilor visului și realității
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
identifica, la nivelul concepției pragmatiste, intenția de a depăși atât concepția obiectivistă, cât și pe cea relativistă asupra ideologiei, este necesar să observăm atât aspectele în care viziunea lui Rorty se apropie de cele două, cât și cele care presupun distanțarea de ele. Într-o primă instanță, opinia mea este că ideea potrivit căreia ceea ce reprezintă binele pentru o comunitate umană este produsul acordului intersubiectiv al membrilor acesteia se apropie foarte mult de teza popperiană care susține că obiectivitatea științifică este
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
umană de a întrerupe, "din când în când", toate conexiunile pe care individul le are cu existența socială. Baza de configurare a acestui ideal este, potrivit gânditorului, societatea democratică, care face posibilă "transcendența tuturor categoriilor sociale", atingerea extazului individual prin distanțarea radicală de relațiile sociale și transformarea acestuia într-o "formă de experiență universal împărtășită"254. În mod evident, o astfel de teză este departe de cele susținute în Ideologie und Utopie, fiind susceptibil ca Mannheim să fi fost "sedus" de
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
speranța asumată a prezervării unei gândiri utopice care să se distanțeze de "idealurile revoluționare" și să preia din prezent pilonii organizării sociale de tip occidental. Constatăm astfel că, spre deosebire de Karl Popper, a cărui "căutare a unei lumi mai bune" implică distanțarea de orice proiect încadrabil în tiparele utopianismului de tip istoricist prezumtiv deținător al legilor raționale de evoluție istorică spre un scop predeterminat Daniel Bell responsabilizează ideologia pentru astfel de proiecții și consideră că acest lucru atrage în mod automat eliberarea
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
ales în filosofia europeană a secolului al XVIII-lea, presupune, în același timp, apariția unei identități între teritoriul pe care îl ocupa o națiune și națiunea însăși. Granițele teritoriale dintre națiuni s-au dezvoltat odată cu devenirea acestora, sub forma unei distanțări dintre unu și multiplu. Prin delimitarea teritorială a granițelor sale, un stat (sau o societate națională) și-a afirmat propria identitate și s-a distanțat de alteritate. Statul-națiune a apărut, așadar, în procesul "unificării unui aparat administrativ a cărui putere
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
asupra spațialității, iar acest lucru se realizează tot prin intermediul sistemelor globale de comunicare, astfel încât indivizi aparținând unor societăți diferite ajung să împărtășească anumite valori și să trăiască în comun anumite evenimente. Deși implică abordări ale procesului globalizării diferite ca nuanță, "distanțarea spațio-temporală" de care vorbește Anthony Giddens și "comprimarea spațio-temporală" de care amintește David Harvey au multe elemente comune. În timp ce Giddens sugerează că distanța spațio-temporală nu afectează interrelațiile dintre evenimente diferite, ci le accentuează, ca urmare a procesului de globalizare, Harvey
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
luate în calcul ca modalități de a răspunde la provocările postmodernității. Reafirmând intenția mea de a urmări posibilitatea recuperării ideologiei într-o societate marcată de procesul de globalizare, nu asum în mod necesar respingerea gândirii de tip utopic, ci doar distanțarea critică față de aceasta. Imaginația utopică e, ca și ideologia, prezentă în orice societate, iar postmodernitatea nu anulează în niciun fel această situație. Dimpotrivă, chiar și în condițiile "modernității radicalizate" pe care o analizează, Anthony Giddens vorbește despre un realism utopic
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
imperativ era: „Cetitor deparazitează-ți creierul”; iar „deparazitarea” Însemna radicala punere În chestiune a tuturor achizițiilor trecutului, În intimă relație cu promovarea noului; creație și invenție opuse imitației sterile a convențiilor (cu implicații mai generale, ținînd de o estetică antimimetică), distanțare de „gramatică” și „logică” (În Înțelesul de limbaj convenționalizat, dar și În cel propriu, În prelungirea sloganurilor futuriste și dadaiste): „Artistul nu imită artistul creează. / Linia cuvîntului culoarea pe care n-o găsești În dicționar. INVENTEAZĂ INVENTEAZĂ / Arta surpriza / Gramatica
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vorbea undeva - colorează În profunzime textele-manifest, conferindu-le o inconfundabilă notă de dramatism al implicării, de interogație neliniștită, traducînd un sentiment al fragilității și precarității ființei pe care cei mai mulți dintre confrații de crez au reușit să-l stăpînească oarecum, prin distanțare ironică, sarcasm ori invectivă. Discursul lui Voronca e Întotdeauna fundamental grav, el ia totul În serios, se implică pînă În pragul ascezei și sacrificiului de sine, cu o dăruire totală În orice demers, și - chiar În miezul entuziasmelor sale se
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și nule sînt toate arhitecturile filosofice, cît de penibilă și luătoare În rîs gîndirea exactă și prețioasă”. Schimbarea ironică a Îndemnului heliadesc cunoscut, În Faceți greșeli de gramatică (s.n.) spune destul despre interpretarea poeticității limbajului În funcție de așa-numitul, astăzi, écart, - distanțare de norma comună. Privită prin grila programului avangardist, o astfel de lectură indică, evident, momentul negației și al rupturii, În alianță cu afirmarea noului („Mereu inedit” - cere poetul În 75 H.P.), a invenției și spontaneității expresiei. Îndepărtării de „logică” și
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
semnele unei conștiințe a convenționalității acestui univers transpar cu destulă claritate: „Era În toate acestea tristețea unei poezii vechi”, „Toate acestea - știi? - sînt ca Într-un vechi album”, „Vezi seară romantică și fată ca lumină la ferestre”; rare momente de distanțare, Într-o poezie dominată, totuși, de langoarea simbolistă, de „spital”, Întreținută de decorul monoton-sumbru al „orașului Întunecat”. Tentația evaziunii („Case mici și albe voiau din orașul Întunecat să fugă”, „O! Lumina care vine acolo de pe cîmp, luminoasă”) completează evantaiul simbolist
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de unde și definiția dată imaginii poetice, În afara perspectivei mimetice, drept „plăsmuire abstractă [...], raport pur a două elemente cît mai Îndepărtate (sau cît mai apropiate) Între ele”; interesul particular acordat sintaxei textuale, În defavoarea Înțelesului noțional al cuvîntului; interpretarea poeticității limbajului ca distanțare de normă („faceți greșeli de gramatică”); refuzul distincției tradiționale dintre frumos și urît; tendința de dinamizare a discursului liric (În consens cu „ritmul vremei”) prin cultivarea unui imagism În care contează În primul rînd surpriza asocierilor, relația insolită, simultaneismul viziunii
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
un trapezist. Împreună cu acea mască a clovnului rîzÎnd „pentru reprezentația de sfîrșit”, astfel de versuri relevă cealaltă latură a lirismului lui Ilarie Voronca, În linia unei ambiguități moderne a atitudinii, asociind jubilația În fața spectacolului mundan Înnoit, cu un sentiment de distanțare, de solitudine și angoasă. Asemenea aspecte nu trebuie neglijate, oricît de interesați am fi de inovațiile formale, de inițiativele textualizante atît de indiferente În aparență față de Înscrierea În discurs a unui „sens”. Acesta se mai exprimă În Invitație la bal
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de acest fir conducător. Și dacă nu Întreagă suprafața imensului vitraliu e la fel de strălucitoare, rămîn destule fragmente care dau măsura talentului de excepție al autorului lor. DISCURSUL ÎNSTRĂINĂRII ȘI AL FRATERNITĂȚII Evoluția poeziei lui Ilarie Voronca de după Incantații indică o distanțare definitivă de lirismul jubilatoriu-spectacular: Între Zodiac și Petre Schlemihl (1932), apoi Patmos și alte șase poeme (1933), această carte apare ca un ultim interludiu, care e și un capăt de drum. Căci ultimele două volume amintite continuă mai degrabă filonul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
realitate „sacră”, propunînd-o admirației unanime și introducînd-o, ca atare, Într-un circuit „comercial”, al formulelor de „consum”. Pe de altă parte, apropierea de textul poetic Înseamnă pentru scriitorul de avangardă În primul rînd participare, Înțelegere simpatetică și, implicit, refuz al distanțării, de critic sau istoric literar interesat de analiza lucidă, fără parti-pris-uri a operei; cu atît mai mult cu cît intră În joc, foarte adesea, sentimentul solidarității de grupare, adeziunea la un ideal comun, cu inerentele delimitări polemice, nu mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
poeziei la ureche”, „mărgelele galbene sale soarelui” etc. Finalul textului marchează Însă un eșec: starea de tensiune a așteptării, chemările acestui univers anchilozat, tînjind timid spre lumină, nu se rezolvă, iar sfîrșitul e o ruptură presimțită În degradarea peisajului, În distanțarea de lumina solară și răcirea atmosferei: „Parcă pe pînzele subțiri de păianjen ale atmosferei, o pojghiță a lunecat; În ogrăzi securile izbesc cioturile de lemn cu un regret vibrînd ca o vîslire de păsări. Am lăsat departe mărgelele galbene ale
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de prezență), al acelui „tratament” aparte prin care se Încearcă ridicarea „realului” la Înălțimea imaginației libere, a unei „gratuități” sărbătorești. Periplul citadin al „personajului” cîștigă o valoare parabolică: e În același timp o inițiere În ordinea realului (ca descoperire a distanțării de vîrsta originară a „copilăriei” și a progresivelor ei degradări) și tentativă - eșuată - de provocare a metamorfozei transfiguratoare, de unde și culoarea predominant elegiacă. Poetul-personaj e, În chip evident, „mesagerul”, cel care, În locul „descinderii polițiste”, vrea să aducă (drept răspuns la
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În acea fază neosimbolistă a Începuturilor poetul manifesta un gust aparte pentru imagine (exemplul cel mai spectaculos, printre precursorii imediați, putea fi, cum s-a observat, Adrian Maniu din Figurile de ceară ori Salomeea, tratat În manieră mai sentimentală, fără distanțarea ironică de sursă laforguiană) supraîncărcîndu-și discursul cu comparații adesea insolite, dar și cu mai facile metafore in praesentia. În cazuri extreme, precum În strofa citată și de E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, fiecare expresie directă Își găsea dubletul metaforic
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
se vede, Însuși principiul ce prezida la construcția imaginilor, prin care se puneau, de fapt În chestiune chiar fundamentele limbajului liric tradițional. Or, programul poetului viza, - am subliniat acest lucru În mai multe rînduri - tocmai o atare destructurare, ca maximă distanțare față de coerența „anecdotică” a discursului și potențată sugestie a unei dinamici a viziunii bazată pe multiplicarea rețelei analogice, cu voita forțare a asemănării, pînă la „tabuizarea” (neo)barocă a obiectului și instituirea unui regim de cvasi-autonomie a semnificantului față de semnificat
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
imaginar al lui Voronca sub semnul metamorfozelor sărbătorești ale lumii, În ce măsură noua „semioză” poetică amplifică spațiul mișcării asociative, relaxînd relația de similaritate În cadrul unor toposuri În care izomorfismul semnificanților se lasă descoperit cu o oarecare dificultate, avînd În vedere tocmai distanțarea față de „sensul” imaginilor luate fiecare În parte, alterarea mimesisului În favoarea semiosisului. Ne-au Întîmpinat la tot pasul diversitatea „variațiunilor” pe anumite „teme”, metafora multiplă În cadrul unui discurs „macrologic” prelucrat prin procedee retorice menite să amplifice aria de rezonanță a imaginilor
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
repovestire de lucruri depărtate din punct de vedere spațiotemporal: iată povestitorul de față, aparent apropiat de destinatar (fie el cititor sau ascultător), iar dincolo, mai la distanță, se află povestea și subiectul ei. Această selecție a efectelor de apropiere și distanțare poate fi reprezentată grafic astfel. Dar, din moment ce povestitorul de aproape constituie singura modalitate de acces la subiectul de departe, există și un sens în care narațiunea determină transformarea a ceea ce este depărtat și absent în ceva anormal de prezent: o
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
accentuează în următoarea propoziție: Taică-său avea obicei să-i gonească în casă...dar micul Keogh făcea adesea pe santinela (10). Lipsa de consecințe în domeniul intrigii este sugerată și de folosirea frecventă a unor semnale (deictice sau spațio-temporale) de distanțare, cu accent pe relativa depărtare a evenimentelor și situațiilor în raport cu cititorul (sau, în acest caz, gînditorul) prezent. Deicticele de depărtare (pe vremea aceea, atunci) sînt proeminente: Totuși acum i se părea că erau fericiți pe vremea aceea (11). Tata nu
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
controlul asupra materialului narativ - care îi aparține. De asemenea, un astfel de fragment va fi de cele mai multe ori caracterizat de o trecere în plan secund sau chiar de o absență totală a modalității epistemice și a cuvintelor de distanțare (acești termeni vor fi explicați mai jos, o dată cu „modalitatea negativă”). Tonul folosit de narator va fi emfatic, încrezător, sigur de el, insuflînd o stare de confort destinatarului. Modalitatea negativă se realizează, din contră, cu mijloace lingvistice ce exprimă certitudinea sau
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
hotărîtă să înfrunte tot satul”, vom avea „Mergea cu pași mari și repezi, aparent hotărîtă să înfrunte tot satul”. O altă variantă, mai precisă, ar fi folosirea lui „ca și cum”. Multe dintre aceste elemente pot fi grupate și denumite „cuvinte de distanțare”, deoarece prin ele naratorul este plasat în afara evenimentelor, povestirea realizîndu-se fără ca acesta să aibă acces la gîndurile actanților. În astfel de texte poate predomina un ton de îndoială, circumspecție și chiar dezorientare sau alienare: narația cu modalitate negativă aparține unui
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
primind vești proaste într-o scrisoare” prin reprezentare vizuală, poate mai apoi să prezinte fața lui Jenny și/ori scrisoarea, în primplan sau de la distanță, luminată difuz sau centrată în cadru, într-o secvență continuă (cu apropierea planului sau cu distanțare); poate să dea mai multe secvențe și să le întrerupă abrupt, pentru a evidenția discontinuitatea. Întrucît filmul este mult mai puțin constrîns din punct de vedere formal decît romanul, a compara restricția formală sau structura romanului cu deschiderea filmului e
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]