818 matches
-
bagă ăștia în el, n-ar fi exclus să te îmbeți. He, he, cum ar fi o mahmureală după o beție cu lapte pasteurizat?! Ușa se deschise. Un ofițer îi urlă să sară în tranșee și îi aruncă o armă. - Dobitocule, suntem atacați, unde-i fost? Curtea Marțială te mănâncă dacă mai faci așa ceva!!! Mirosea a pucioasă și burnița. O ceață lăptoasă bloca privirea la vreo cincizeci de metri în față. Lipit cu pieptul de malul de pământ, cu apa murdară
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
lume În care tot mai mult ilegalul se contopea cu legalul, dacă tot stăteai să numeri foile plăcintei, rămîneai nemîncat. Cu gura plină de salivă, cu asta te alegeai, Îți venea să te scuipi singur, pe urmă, În oglindă, ce dobitoc! Thomas ar fi putut zice că, după ce ajunsese părtaș la Încălcarea unei legi divine, ce-ar mai fi Însemnat, deacum, să treacă un pas, doi dincolo de marginea uneia omenești, care nici lege nu era pe de-a-ntregul; o co nvenție
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
jur de patruzeci de ani era numai bun la toate, pe urmă lucrurile se mai schimbau: și bărbat, și femeie, după vîrsta asta, apucau, la o adică, ce mai puteau. Mai venea la mascul andropauza, vroia În preajmă fătuci; un dobitoc, mai bine singur. Nici așa. Cu Adanil, Thomas murea și Învia În fiecare noapte; vremea era Încă potrivită; erau nenumărate Adanil, trebuia doar să le găsească, Îl găseau și ele, se adulmecau. Doar că multe dintre acestea vroiau tot femei
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
când Mia îl trase de păr, țipând la el: - Bă, nenorocitule! Tu nu vezi că nu ai cu cine, bă? Las-o dracului de proastă că ai cu cine te... distra. Ne reclamă asta la decan, boule! - Așa este, bă, dobitocule! se auzi mai puternică și vocea Monicăi, din spatele Miei. Ne faci nouă necazuri, nu ție. Relu intenționă să le răspundă și să le împingă, dar fetele, ceva mai iuți în mișcări și mai hotărâte, îl traseră de mâini și îl
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Stănică,reintrat în casă, că mi-a spus doctorul că n-ai nimic. Doctor excelent, face minuni! - Când îți spun eu că sunt sănătos tun! Dați-mi să mănânc. - Asta nu, protestă Aglae, ai auzit că trebuie sa ții dietă! - Dobitoc! rânji Simion și începu să se plimbe mai repedeprin odaie. - Dați-i, domnule, să mănânce, încurajă Stănică, convinscă asta ar putea agrava starea socrului. Aglae îl pierdu cu totul din vedere, încredințată de doctor că nu e nimic. Pentru ea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mă duc, gîndește-te și tu. Poate esingur acasă, în odaia lui. Cum o să intru eu, o fată, la el? Stănică, nervos, ieși din casă și se duse drept în camera lui Felix, pe care-l găsi citind cursuri. - Cum spune dobitocul ăla că nu ești acasă? - Care dobitoc? - Păi Titi, domnule. L-am trimis la dumneata să te cheme și mi-a spus că nu te-a găsit. - N-a fost deloc aici! se miră Felix.Stănică, tenebros ca întotdeauna, găsi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acasă, în odaia lui. Cum o să intru eu, o fată, la el? Stănică, nervos, ieși din casă și se duse drept în camera lui Felix, pe care-l găsi citind cursuri. - Cum spune dobitocul ăla că nu ești acasă? - Care dobitoc? - Păi Titi, domnule. L-am trimis la dumneata să te cheme și mi-a spus că nu te-a găsit. - N-a fost deloc aici! se miră Felix.Stănică, tenebros ca întotdeauna, găsi că se țese la mijloc o conspirație
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dacă, să zicem, e sezon de gândăcei... I-ai geandit pe toți... Ai pus și specia pe ei. Iar seara, îți pică și cana aia vișinie la plată... În clipa aia te simți de parcă ai fi deja cu băutura în dobitoc!! - Vrei să zici că te simțeai gata machit, doar c-o geandeai pe a vișinie?! Păi, parcă mi se părea mie că se plângea mă-ta, când o luam la făcăleț, cât de cu scamele ești în sânge... Cum naiba
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un deget, mai multă drojdeală... - ... - Că n-ai vrea tu să fie aici a vișinie!... Care să dea pe-afară de frecțioară. Și care să-ți zică: "Bruță, astăzi hai să ne facem albiniști! Lasă-mă pentru ca să-ți sui la dobitoc". Adică la creirul mic. Avansau și ei de-a lungul parterului înalt, angajîndu-se când în escaladarea unor surplombe pitice, când gâfâind îndîrjiți. Le hârâia saliva pe gâtlej, ca boaba de nisip pe hârtie. - Bruță... - Hep! - Ciohordoaica ta e dilie? Din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Pe panglica mea o cheamă Ursula, turuia fata. Te-ai încumeta să ghicești și cum o cheamă pe șuvița mea? Dar băiatul nu mai percuta. N-o auzea și zâmbea obosit. 151 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI iar pe dobitoc, adică pe frunte, îi fusese înfundată o scufie. Nu avu timp nici să înjure cumsecade, fiindcă bufni de dușumea. Azvârli tichia, pentru că se împletici și în tichie. Vărsă o porție dublă de înjurături și, c-un efort supraomenesc, suflecîndu-și poalele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ei (taică-su, mi-a picat fisa a doua zi), m-a amenințat că mă va scurta cu un cap, slujindu-se de o coasă. Am fost peste poate de încîntat de reîntrebuințarea pe care se gândea s-o ofere dobitocul uneltei agricole. M-am tras o anumită distanță înapoi, pentru a-i lăsa destul loc să-și ia avânt. M-am trezit în beznă, în frig, într-un pat jos, lângă o masă joasă de lemn, ațintind cu grijă tavanul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și răstoarnă un maldăr impresionant de cutiuțe, pline cu pudre și farduri. "Nenorocito, îi spun, n-ai fost atentă și ai spart o vitrină!" Mi-a răspuns așa cum n-aș fi crezut niciodată. "Care vitrină, dragă, nu vezi că ești dobitoc?!" Am izbucnit în plâns, am fugit până la baie, unde am vărsat tot conținutul cinei din seara în care o așteptasem pe ea. M-am străduit să-mi potolesc bătăile inimii, mă speriasem. Când am revenit în sufragerie, am găsit întinsă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tău e iremediabil paralel soartei omului. Ajungi încetul cu încetul să nu te mai întîlnești cu nimeni niciodată. În tristețe - moartea și nebunia luîndu-se la întrecere -, nădejdile vitregite se întorc în gânduri ucigașe. Și devii un ostatic al neființei, din dobitoc uman ce-ai fost. De ce nu s-or întinde peste mine umbrele veșnicei prostii și răcorile neștiinței? Căldurile unui bărăgan de deznădejdi... Într-un creier defunct, timpurile plecate-n cruciadă de distrugere nu vor putea ucide amintirea unui Dumnezeu plămădit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
numai gură, dar nu cap, cugetare, opiniune. Ceea ce dictează doamna Lume e sigur ca fondul și ca absolutul, [ceea]ce scrie d. Destin e relativ, e forma acelui fond, acelei m[aterii *]. D. e., dacă d-na Lume dictează: A. Creață, dobitoc în piel [e de] om, și Destinul scrie A. Creață, ministru al Instrucțiunei, [atunci] acest ministru nu e decât forma sau formalitatea fondului, [nu] e decât haina ce îmbracă corpul, nu e decât numirea Minis [tru ] ce îmbracă individul dobitoc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Nu doar poeții germani au constatat aceasta. Cu mult înaintea lor, romanii născociseră un proverb care-a făcut o carieră sclipitoare: Senatores omnes boni viri, senatus romanus mala bestia, toți senatorii sînt oameni de bine, dar Senatul roman e un dobitoc prost. Astfel defineau ei contrastul ce opunea calitățile probabile ale fiecărui senator considerat separat, lipsei de înțelepciune, de considerație și rigoare morală, caracteristică deliberărilor comune ale ilustrei adunări de care depindea în acele vremuri pacea sau războiul lumii antice. Reluînd
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
le găsească singur, căci îi depășesc cu mult propriile facultăți naturale. Ceea ce îl îndreptățește pe Tarde să conchidă într-o notă comică: Dacă s-a putut spune, pe drept cuvînt, că senatorii sînt oameni de bine, dar Senatul e un dobitoc, am avut de sute de ori ocazia să remarc că jandarmii, deși nu de puține ori sînt isteți, sînt mai puțin isteți decît jandarmeria în ansamblul ei"247. Ironia formulei îi răstoarnă sensul: jandarmeria e mai inteligentă decît jandarmii. Afirmație
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de Domnul. Doi indivizi îi dăduseră pe răsculați pe mâna spaniolilor, arătând locurile și momentele atacurilor, formațiunile și chiar și numele multora dintre ei. Firește, fra' Tommaso fusese denunțat drept căpetenia răscoalei. Visul tău, Călugăre, a fost cel al unui dobitoc; voiai cumva să răstorni un imperiu cu o armată de zdrențăroși? La hohotul de râs al judecătorului, Tommaso răspunse: Zdrențăroșii aceia erau oameni, dar ați făcut din ei niște insecte spurcate, niște viermi. Ei însă dau rod, se înmulțesc. Va
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
toate aceste enormități într-un ton de badinaj, dorind parcă să insinueze că e conștient de neseriozitatea lor și că e în căutarea unui pretext fantezist. Când Gaittany plecă aproape convins, Ioanide nu-și putu reține un gând critic: "Mare dobitoc!" Cu toate acestea, el însuși începuse a crede în posibilitatea pretextelor sale. Însă în realitate lucrul era mai simplu: singura cravată pe care o putea pune într-o astfel de împrejurare i se rupsese în mână. De unde repulsia complicată împotriva
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ca și când ar fi ghicit gândurile arhitectului, madam Valsamaky își ținea mâinile mai mult pe sub masă, așezîndu-se în poziții avantajoase și studiate. - Smochinele dau apendicită, avertiză inocent GonzalvIonescu, neintuind nici una din reflecțiile subtile ale arhitectului. Acesta îi aplică imediat, mental, calificativul "dobitoc", tare însă îl amenință sarcastic, fixîndu-l cu ochii săi inverosimil de albaștri: - Am o știre importantă pentru dumneata, iubite domn! Nu i-o spuse totuși, ci, întorcînd capul spre madam Valsamaky, o chestionă direct: - Ioana? - Bine! zise aceasta cu fineță
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Cișmigiu, voind să-și continue prin el impresia asupra bazinurilor asimetrice cu pretenții de lacustritate naturală. Gonzalv nu înțelese și, speriat, confesă că nu era specialitatea lui. Cel puțin așa nara întîmplarea Ioanide, care nu uita să facă pe Gonzalv "dobitoc". De aceea Gonzalv Ionescu privea, contemporan cu Pomponescu, la distratul Ioanide și se simțea revoltat din toată inima de neseriozitatea lui. În treacăt fie spus, Ioanide nu persifla în acel moment pe Pomponescu, reflecțiile lui fiind următoarele: G. Călinescu "În
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
semnala fără greș firele noi de păr alb. - Domnule Ioanide, îl prevenea, ca și cum era cu putințăsă ia măsuri grabnice până nu se prăbușea, îți albește părul. Ioanide se indispunea nu de nuanța părului, ci de insinuarea de decrepitudine, detesta pe "dobitoc" și privindu-se în oglindă constata că arăta neschimbat și că acele câteva fire de păr alb într-o parte unde îl avusese totdeauna cărunt erau accentuate de lumina solară. Și în definitiv, ce are de a face culoarea părului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
În ziua când Saferian vindea portretul lui Ingres, la nouă dimineața, Suflețel intră în curtea lui Gaittany, pe sub poarta în prăbușire. Geamurile de la birou erau deschise de perete și Suflețel auzi niște strigăte oribile, imposibil de acordat cu persoana locatarului. "Dobitocule, striga un glas parcă asemănător cu al lui Gaittany, dar formidabil, strident, imperios ca al unui arendaș față de argați, să-ți vâri mințile-n cap altă dată! Te zvârl pe ușă afară!" O umbră se agita în sus și în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ultimului cuvânt o nuanță echivocă și privi iar pe Tudorel, care bâlbâi ceva în felul unei afirmații, recompunîndu-și îndată o figură impenetrabilă). Pe toți ăștia îi găsești în anunțurile mortuare ale familiei Gaittany. - Ce om simpatic! constată doamna Ioanide despreGaittany. - Dobitoc! decretă scurt arhitectul, vîrîndu-și o bucatăde friptură în gură. O asemenea sentință închidea orice discuție, și masa se sfârși în tăcere, Ioanide renunțând la orice veleitate de anchetator. În fond, digresiunea Gaittany îl scosese din prezent și-l întorsese la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
neglijate și că dragostea bărbatului are în ea ceva incoercibil și de la sine motivabil. Ea găsea femeilor câte un cusur, lipsă de frumusețe, neglijență, indiferență. Pe bărbați îi scuza, și chiar despre Gonzalv Ionescu, pe care, firește, Ioanide îl făcuse dobitoc, îl găsi politicos, îndatoritor. Hergot și Erminia iritau pe Ioanide la fel ca și Elvira, prin faptul că duceau respectul de oameni până acolo încît îi găseau pe toți perfecți. După Ioanide existau trei categorii: indivizi care nu-l interesau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
iritau pe Ioanide la fel ca și Elvira, prin faptul că duceau respectul de oameni până acolo încît îi găseau pe toți perfecți. După Ioanide existau trei categorii: indivizi care nu-l interesau deloc și cărora le întorcea spatele, apoi "dobitocii", în fine, aceia care intrau în definiția "un om". Exclusivismul lui pornea nu din mizantropie, ci dintr-o filozofie a faptei. Acela pentru care avea o stimă nelimitată, considerând capacitatea lui, era "om". Ceilalți (excluzînd pe neinteresanți) erau dobitoci, și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]