665 matches
-
război. În sec. al XVI-lea vlastelini erau numiți cei mai de seamă dregători ai țării. În Moldova, termenul vlastelin este întâlnit într-un singur document din 10 mai 1466. "Dregător" este termenul care desemna membrii sfatului domnesc care ocupau dregătorii. În Moldova, desemna pe cei care îndeplineau diverse slujbe mărunte (globnici, pripășari, osluhari et.) În a doua parte a secolului al XVII-lea termenii de "dregător" și "mare dregător" au fost înlocuiți treptat cu acela de "boier" și "mare boieri
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
globnici, pripășari, osluhari et.) În a doua parte a secolului al XVII-lea termenii de "dregător" și "mare dregător" au fost înlocuiți treptat cu acela de "boier" și "mare boieri". Sfatul domnesc era format din marii boieri, cu și fără dregătorii, care împreună cu clerul înalt, luau parte la conducerea țării, alături de domn. Actele domniei nu aveau putere dacă lipsea acordul membrilor sfatului, care apar în documente în partea finală, în așa-numita listă de martori. Sfatul domnesc avea circa 20-30 de
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
Laurian avusese în plan un articol pe acest subiect, intenția nu s-a materializat din cauza lipsei surselor. Ioan Brezoianu a publicat în 1882 cartea "Vechile instituțiuni ale României (1327-1866)", în care atribuia termenii „consiliu administrativ” și „oficiu” sfatului domnesc, respectiv dregătoriei. Conform istoricului Nicolae Stoicescu, supozițiile autorului asupra originii acestor instituții sunt greșite, precum și datele privitoare la dregători în parte. Un alt pas îndărăt, după un studiu mai competent al autorilor E. Picot și Gheorghe Bengescu, l-a constituit capitolul dedicat
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
al autorilor E. Picot și Gheorghe Bengescu, l-a constituit capitolul dedicat de N. Blaramberg într-o lucrare mai amplă, el preluând necritic afirmația greșită a lui Dimitrie Cantemir și combătută anterior, cum că Alexandru cel Bun ar fi înființat dregătoriile moldovenești la sfatul împăratului bizantin Ioan Paleologul. Preocupări în domeniu au avut și istoricii Dimitrie Onciul, Alexandru D. Xenopol și N. Iorga, care au atins subiectul în sinteze generale, tratând în special originea și atribuțiile dregătorilor. Însă un pas important
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
Dregătoriile au fost înființate treptat, odată cu organizarea Țării Românești și Moldovei, ca state nou înființate. Ele erau departamente medievale publice sau de curte domnească în statele românești din evul mediu. Chiar dacă izvoarele atestă aceste dregătorii treptat și târziu, cele mai multe dintre ele
Dregătorie () [Corola-website/Science/302173_a_303502]
-
Dregătoriile au fost înființate treptat, odată cu organizarea Țării Românești și Moldovei, ca state nou înființate. Ele erau departamente medievale publice sau de curte domnească în statele românești din evul mediu. Chiar dacă izvoarele atestă aceste dregătorii treptat și târziu, cele mai multe dintre ele datează din perioada de început a statului. Dregătorii (în sens modern, Înalți funcționari) puteau îndeplini sarcini din porunca domnească indiferent de atribuțiile principale ale funcției lor. În general pot fi deosebite două tipuri de
Dregătorie () [Corola-website/Science/302173_a_303502]
-
treptat și târziu, cele mai multe dintre ele datează din perioada de început a statului. Dregătorii (în sens modern, Înalți funcționari) puteau îndeplini sarcini din porunca domnească indiferent de atribuțiile principale ale funcției lor. În general pot fi deosebite două tipuri de dregătorii: dregătorii publice, în care posesorul avea atribuții publice (administrative și judecătorești) și dregătorii de curte, în care posesorii prestau în primul rând activități admistrative și de protocol la curtea domnească. Principalul dregător în Țara Românească, conducea administrația din Oltenia, judecător
Dregătorie () [Corola-website/Science/302173_a_303502]
-
și târziu, cele mai multe dintre ele datează din perioada de început a statului. Dregătorii (în sens modern, Înalți funcționari) puteau îndeplini sarcini din porunca domnească indiferent de atribuțiile principale ale funcției lor. În general pot fi deosebite două tipuri de dregătorii: dregătorii publice, în care posesorul avea atribuții publice (administrative și judecătorești) și dregătorii de curte, în care posesorii prestau în primul rând activități admistrative și de protocol la curtea domnească. Principalul dregător în Țara Românească, conducea administrația din Oltenia, judecător cu
Dregătorie () [Corola-website/Science/302173_a_303502]
-
Dregătorii (în sens modern, Înalți funcționari) puteau îndeplini sarcini din porunca domnească indiferent de atribuțiile principale ale funcției lor. În general pot fi deosebite două tipuri de dregătorii: dregătorii publice, în care posesorul avea atribuții publice (administrative și judecătorești) și dregătorii de curte, în care posesorii prestau în primul rând activități admistrative și de protocol la curtea domnească. Principalul dregător în Țara Românească, conducea administrația din Oltenia, judecător cu dreptul de a pronunța sentința capitală în acest teritoriu supus jurisdicției sale
Dregătorie () [Corola-website/Science/302173_a_303502]
-
doua jumătate a secolului al XVI-lea, când apare în sfat. A apărut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea - era comandantul pedestrașilor, fiind subordonat spătarului în Țara Românească și hatmanului în Moldova. La mijlocul secolului al XV-lea dregătorii au început să ocupe un rol mai important în Sfatul domnesc. La finele aceluiași secol Sfatul domnesc a ajuns să fie format numai din dregători și foști dregători. Dregătorii nu aveau leafă, fiiind răsplătiți cu danii și scutiri de către domn
Dregătorie () [Corola-website/Science/302173_a_303502]
-
fi avut și dreptul de stăpânire supremă a întregului teritoriu al țării, așa-numitul "dominium eminens". Atribuțiile de politică externă s-au diminuat considerabil odată cu intrarea Moldovei și a Țării Românești sub suzeranitatea Imperiului Otoman, domnia fiind asimilabilă unei înalte dregătorii în ierarhia imperiului. La începutul secolului al XVIII-lea, Poarta a impus regimul domniilor fanariote, care aveau să dureze circa un secol. În secolul al XIX-lea, odată cu unirea celor două principale, șeful statului a dobândit titlul de domnitor. Suveranul
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
Ungariei, cei care le-au dăruit aceste posesiuni în Transilvania cu drept temporar, limitat de credința față de rege. Domnul era echivalentul unui monarh absolut sau al unui rege. El era conducătorul administrației statului, îi numea pe marii dregători, înființa noi dregătorii și poruncea acestor funcționari în chestiunile legate de administrarea țării. Era comandantul suprem al oștii, care putea mobiliza oastea cea mare a țării; uneori atribuțiile militare puteau fi delegate unor demnitari care conduceau contingentul militar. Avea inițiativa și răspunderea în
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
s-ar tămpla moarte să stea în voia soborului pre cine ar alege să fie vlădică, pre care sfinția sa papa și înălțatul împărat să-l întărească și patriarhul de suptu biruința înălții sale să-l hirotonească. Și în obiceiul și dregătoriilor protopopilor carii sănt și vor fi, nici într-un fel de lucru să nu se amestece, ci să se ție cum și păn-acum. Iar de nu ne vor lăsa pre noi și pre rămășițele noastre într-această așezare, pecețile și
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
munteni, care potrivit unui document olandez din 3 noiembrie 1774, aleseseră „ca domn al lor pe Ștefan Prascoveanu”. A alcătuit un nou sfat domnesc, compus aproape numai din boieri pământeni, în care a fost inclus și Ștefan Prascoveanu. Excepție făcea dregătoria de spătar, încredințată unui prieten grec, dar și aceasta, spre sfârșitul domniei a fost încredințată lui Ienăchiță Văcărescu. A scutit mănăstirile de mai multe dări și le pune numai o taxă pentru susținerea școlilor. Ia pe plata domniei caii de
Alexandru Vodă Ipsilanti () [Corola-website/Science/299481_a_300810]
-
Teodor Cantemir, d. în anul 1627, în lupta cu tătarii. (Sever Zotta, "Neamul Cantemireștilor", ref.4 în secțiunea Note). Cariera militară i-a adus recunoașterea și respectul dușmanilor, boierilor locali, dar și al suzeranului. A deținut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întâi vornic de Bârlad (1664-1668), apoi armaș (1668-1672), serdar (1672-1681) și mare clucer (1681-1684)” Rangul de mare clucer era o dregătorie mică ce nu da dreptul la șederea în divan. De la 1672 și până la urcarea pe scaun în 1685
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
a adus recunoașterea și respectul dușmanilor, boierilor locali, dar și al suzeranului. A deținut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întâi vornic de Bârlad (1664-1668), apoi armaș (1668-1672), serdar (1672-1681) și mare clucer (1681-1684)” Rangul de mare clucer era o dregătorie mică ce nu da dreptul la șederea în divan. De la 1672 și până la urcarea pe scaun în 1685, el cumpără de la răzeși părți din nouă sate în ținutul Fălciu...Ajunge în cele din urmă, înainte de moarte, stăpân în unsprezece sate
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
ceremoniile de la înscăunarea, scoaterea din domnie, confirmarea domnilor, precum și reproducerea unor texte de acte oficiale care nu se cunosc din alte izvoare. Capitolul VI, despre "Boierii din Moldova și stările lor", adică despre dregători, este de mare valoare pentru definirea dregătoriilor și drepturilor (atribuțiilor) lor, în vremea autorului, însă Cantemir crede că toate dregătoriile au fost înființate de către "Alexandru I, numit cel Bun". În realitate, nu Alexandru cel Bun a înființat "dregătoriile" din Moldova, ci ele existau și înaintea acestui domn
Descriptio Moldaviae () [Corola-website/Science/304324_a_305653]
-
acte oficiale care nu se cunosc din alte izvoare. Capitolul VI, despre "Boierii din Moldova și stările lor", adică despre dregători, este de mare valoare pentru definirea dregătoriilor și drepturilor (atribuțiilor) lor, în vremea autorului, însă Cantemir crede că toate dregătoriile au fost înființate de către "Alexandru I, numit cel Bun". În realitate, nu Alexandru cel Bun a înființat "dregătoriile" din Moldova, ci ele existau și înaintea acestui domn. Capitolul VII, "Despre oastea moldovenească" descrie oastea pe care a văzut-o Cantemir
Descriptio Moldaviae () [Corola-website/Science/304324_a_305653]
-
adică despre dregători, este de mare valoare pentru definirea dregătoriilor și drepturilor (atribuțiilor) lor, în vremea autorului, însă Cantemir crede că toate dregătoriile au fost înființate de către "Alexandru I, numit cel Bun". În realitate, nu Alexandru cel Bun a înființat "dregătoriile" din Moldova, ci ele existau și înaintea acestui domn. Capitolul VII, "Despre oastea moldovenească" descrie oastea pe care a văzut-o Cantemir, pe care a ridicat-o în lupta alături de ruși la 1711. Capitolul al XI-lea , "Despre legile țării
Descriptio Moldaviae () [Corola-website/Science/304324_a_305653]
-
ordinul lui Grigore I Ghica, cel care dispusese în 1663 uciderea postelnicului Cantacuzino. Fratele său Șerban reuși să-l aducă la Constantinopol prin relațiile pe care le avea la Înalta Poartă și-l învesti odată ajuns domnitor, în 1678, cu dregătorii neînsemnate. Influența politică a stolnicului a fost totuși importantă, fiind exercitată mai ales prin membri ai familiei. Pe plan politic Constantin Cantacuzino a fost adeptul unei linii antiotomane și a pledat pentru apropierea de Rusia și Sfântul Imperiu Roman de
Constantin Cantacuzino (stolnic) () [Corola-website/Science/304363_a_305692]
-
denarus". Nu avea sediu precis, pendulând între Neustria și Austrasia, înre reședințe rurale și mari abatii de la periferia orașelor . Majordomii au fost eliminați, iar funcțiile instituției lor au fost preluate de comes palatii și de camerarius. Au fost însă menținute dregătoriile moștenite. În sarcina clericilor capelani a intrat redactarea actelor sub aspectul sintaxei, ortografiei, prezentării și scrisului. Pepin cel Scund a fost urmat la conducere de cei doi fii ai săi, Carol și fratele sau, Carloman. Cei doi au decis să
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
(var. Șătrar) este un termen care desemna o dregătorie în Evul Mediu românesc. A apărut în secolul al XVI-lea și se ocupa de corturile armatei în timp de război; rolul său sporește în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când apare în sfat. În Letopisețul Țării
Șetrar () [Corola-website/Science/311697_a_313026]
-
a pământului Moldovii: ... "" mare pre corturile domnești și-n oști și-ntr-alte căli și purtătoriu de grijă tunurilor". În Țara Românească, șetrarul este amintit pentru prima dată în anul 1520. La începutul sec. al XIX-lea se va păstra numai titlul dregătoriei, dar cu alte atribuțiuni. <br>
Șetrar () [Corola-website/Science/311697_a_313026]
-
în cei "Doisprezece Cezari" a lui Suetonius există exemple de astfel de documente și sunt considerate ca autentice. Cele din "Istoria Augustă" însă par a fi inventate, diagnosticul bazându-se pe aspecte de stil, pe menționarea de ranguri militare și dregătorii care au apărut în Imperiu mult ulterior perioadei la care face referire "Istoria" precum și alte fragmente bizare. Mai mult, "Istoria" citează din așa duzină de așa ziși istorici, biografi, scribi, apropiați ai unor autori, ale căror nume și opere nu
Istoria Augustă () [Corola-website/Science/311740_a_313069]
-
aceștia, în dorința lor de a trata pe băștinași drept parteneri neegali la bunurile comune, cu timpul au prins a se deda la fel și fel de practici menite a-i îndepărta pe români de pe pământurile lor, excluzându-i din dregătorii, împiedicându-i să se stabilească în orașe și obligându-i din ce în ce mai mult la suportarea diferitelor sarcini feudale. Mai mult decât atât, baștinașilor li s-a interzis să fugă de pe „"Pământul Crăiesc"” în cel al comitatelor și de asemenea, să-și
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]