2,119 matches
-
Yolande Martine Gabrielle de Polastron, ducesă de Polignac (8 septembrie 1749 - 9 decembrie 1793) a fost favorită a Mariei Antoaneta, căreia i-a fost prezentată la Palatul Versailles în 1775, un an după ce Maria Antoaneta a devenit regină a Franței. A fost considerată una dintre marile
Yolande de Polastron () [Corola-website/Science/320867_a_322196]
-
care ar fi putut fi contestabile. Nu există nici o confirmare în care Richard să fi avut vreo pretenție cu privire la legitimitatea fratelui său, în timp ce cererea sa a fost bazată pe ilegitimitatea presupusă a copiilor lui Eduard. În conrfomitate cu Polydore Bergil, ducesa Cecily, „fiind acuzată pe nedrept de adulter, s-a plâns în diverse locuri printre nobili, aducând prejudiciu lui Richard, că el ar fi făcut-o”. În cazul în care ea s-a plâns cu adevărat, aceste petiții ar fi putut
Eduard al IV-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312608_a_313937]
-
nebuniei fratelui său Leopold și a fost proclamat Mare Duce când doctorii au declarat că nu sunt șanse de recuperare. Căsătoria a avut loc la 20 septembrie 1856 la Palatul Neues din Potsdam. La câteva săptămâni de la nuntă, noua Mare Ducesă era deja însărcinată cu primul ei copil, Frederic. Louise a fost o soție și o mamă fericită, scriind unei prietene "de când nu ne-am mai văzut, viața mea a devenit mult mai frumoasă, mai prețioasă pentru mine, fericirea mea este
Prințesa Louise a Prusiei () [Corola-website/Science/315935_a_317264]
-
evadau cu bucurie la castelul lor de pe insula Mainau. Ei erau populari în Baden și toată lumea din Konstanz, unde Louise și Frederic aveau reședința de vară, vorbea cu mândrie afectoasă de ei. Louise a fost prietenă bună cu Alice, Mare Ducesă de Hesse, sora mai mică a cumnatei ei. Cele două se vizitau adesea. În scrisorile sale, regina Victoria se referea adesea la ei cu plăcere și simpatie ca "bunii Fritz și Louise de Baden". Deși ca fete Louise a fost
Prințesa Louise a Prusiei () [Corola-website/Science/315935_a_317264]
-
pare că Louise nu a putut rezista să se laude că cei trei copii ai ei erau mai sănătoși și mai mari la aceeași vârstă. Louise era afectuoasă cu nepotul ei iar Vicky i-a scris mamei sale că Marea Ducesă "l-a răsfățat îngrozitor de mult". De multe ori l-a sprijin împotriva părinților săi și strânsa relație cu Wilhelm a continuat și la maturitate iar el va scrie mai târziu în memoriile sale că Louise "poseda o capacitate politică considerabilă
Prințesa Louise a Prusiei () [Corola-website/Science/315935_a_317264]
-
cancelar anticatolic al tatălui ei, Otto von Bismarck, a displacut totuși Badenul, acesta fiind unul dintre statele catolice cele mai importante din Germania; el a văzut religia ducatului ca o amenințare la adresa stabilității noului Imperiu german. Datorită statutului de Mare Ducesă, Louise a fost foarte implicată în organizații caritabile ale ducatului, în mod special asupra problemelor femeilor. Louise a menținut corespondență cu Florence Nightingale și a avut o prietenie lungă cu Clara Barton, pe care a întâlnit-o în timpul Războiului franco-prusac
Prințesa Louise a Prusiei () [Corola-website/Science/315935_a_317264]
-
Charlotte Aglaé d'Orléans (20 octombrie 1700 - 19 ianuarie 1761) a fost Ducesă de Modena prin căsătorie. A fost fiica Philippe d'Orléans (care a fost succesiv Duce de Chartres, Duce de Orléans și Regent al Franței din 1715 până în 1723) și a soției lui, Françoise-Marie de Bourbon. S-a născut "prințesă de
Charlotte Aglaé de Orléans () [Corola-website/Science/321122_a_322451]
-
au fost plasate la mănăstirea Chelles, unde mai târziu sora sa va deveni stareță. În 1714 Charlotte Aglaé va fi trimisă de părinți la mănăstirea Val-de-Grâce. Apoi, familia a început să fie preocupată de măritișul ei. Sora ei mai mare, ducesa de Berry a sugerat o căsătorie cu tânărul Louis Armand de Bourbon,"Prinț Conti", fiul lui François Louis, Prinț Conti și a soției lui Marie Thérèse de Bourbon, dar Ludovic al XIV-lea nu și-ar fi dat consimțământul pentru
Charlotte Aglaé de Orléans () [Corola-website/Science/321122_a_322451]
-
femeile de la curte. Curtea din Modena fiind plictisitoare, pentru a se distra, Charlotte Aglaé a început să țineau mici adunări private în apartamentele ei, la care au participat și cele trei surori ale soțului ei, inclusiv Enrichetta d'Este, viitoarea ducesa de Parma. În septembrie 1720, Charlotte Aglaé s-a îmbolnăvit de variolă si, potrivit bunicii ei, i s-au acordat ultimele taine. Ea și-a chemat duhovnicul ei francez, Colibeaux, și i-a dat o cutie cu documente rugându-l
Charlotte Aglaé de Orléans () [Corola-website/Science/321122_a_322451]
-
ceară permisiunea să se întoarcă la Paris, împreună cu fiica ei mai mare, Maria Teresa. Această solicitare a fost inițial ignorată însă vechiul ei iubit, ducele de Richelieu și-a folosit influența asupra amantei curente a regelui Ludovic al XV-lea, ducesa de Chateauroux, pentru a obține aprobarea necesară. Când a ajuns la Paris, ea a fost întâmpinată cu toate onorurile datorate rangului ei. Ea era acum o femeie robustă, cu fața roșie, semănând cu tatăl ei. A locuit pe Rue de
Charlotte Aglaé de Orléans () [Corola-website/Science/321122_a_322451]
-
ajuns la Paris, ea a fost întâmpinată cu toate onorurile datorate rangului ei. Ea era acum o femeie robustă, cu fața roșie, semănând cu tatăl ei. A locuit pe Rue de Grenelle în Faubourg Saint-Germain și a devenit prietenă cu ducesa de Châteauroux. La moartea ducesa de Chateauroux, influența ei s-a diminuat pentru un timp. Totuși, în 1744, ea a putut să asigure pentru fiica ei, Prințesa Maria Teresa de Modena, o căsătorie cu ducele de Penthièvre, cel mai bogat
Charlotte Aglaé de Orléans () [Corola-website/Science/321122_a_322451]
-
fost întâmpinată cu toate onorurile datorate rangului ei. Ea era acum o femeie robustă, cu fața roșie, semănând cu tatăl ei. A locuit pe Rue de Grenelle în Faubourg Saint-Germain și a devenit prietenă cu ducesa de Châteauroux. La moartea ducesa de Chateauroux, influența ei s-a diminuat pentru un timp. Totuși, în 1744, ea a putut să asigure pentru fiica ei, Prințesa Maria Teresa de Modena, o căsătorie cu ducele de Penthièvre, cel mai bogat nobil din Franța. Louis Jean
Charlotte Aglaé de Orléans () [Corola-website/Science/321122_a_322451]
-
Marchesa Simonetti, o văduvă de 60 de ani. Ea a decis să lase în pace vechiul cuplu și a început să călătorească pe scară largă în Europa. A murit la Paris, la Petit Luxemburg, unde două dintre surorile ei, fosta ducesă de Berry si fosta regină a Spaniei, au murit anterior. După moartea ei, soțul ei s-a recăsătorit de două ori morganatic: cu Teresa Castelberco și cu Renata Teresa d'Harrach.
Charlotte Aglaé de Orléans () [Corola-website/Science/321122_a_322451]
-
(31 mai 1612 - 6 februarie 1679) a fost Ducesă de Parma și Piacenza prin căsătoria cu Odoardo Farnese, Duce de Parma. Margherita a fost regentă de Piacenza în 1635 și regentă a întregului ducat în 1646 după decesul soțului ei. Margherita a fost al optulea copil și a doua
Margherita de' Medici () [Corola-website/Science/326702_a_328031]
-
în Ungaria, țară aliată cu Germania, deși în principiu pretindea titlul de "regină a Franței", decizie care nu a fost iertată niciodată de soțul ei. Cuplul s-a separat la sfârșitul războiului. Ducele a murit în 1926 la Palermo, Sicilia, ducesa în 1932 la Alcsút.
Arhiducesa Maria Dorothea de Austria () [Corola-website/Science/323735_a_325064]
-
(28 iulie 1645 - 17 septembrie 1721) a fost Mare Ducesă de Toscana ca soție a lui Cosimo al III-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana. Lipsită de iubitul ei, Carol al V-lea de Lorena, Marguerite Louise și-a disprețuit soțul și familia acestuia, cu care se certa deseori
Marguerite Louise d'Orléans () [Corola-website/Science/321998_a_323327]
-
o educație rudimentară la curtea tatălui ei la Blois, unde s-a retras după eșecul insurecției împotriva nepotului său Ludovic al XIV-lea al Franței, Fronda. Marguerite Louise a avut o relație apropiată cu sora sa vitregă, Anne Marie Louise, Ducesă de Montpensier, "La Grande Mademoiselle", care o lua pe ea și pe prietenele ei la teatru și la baluri regale; Marguerite Louise a crezut că Madame de Choisy a sfătuit-o prost pe mama ei și a ruinat negocierile de
Marguerite Louise d'Orléans () [Corola-website/Science/321998_a_323327]
-
, ducesa de Bouillon (1649 - 20 iunie 1714), a fost cea mai mica din cele cinci surori Mancini, care împreună cu verișoarele lor din familia Martinozzi au devenit cunoscute la curtea regelui Ludovic al XIV-lea drept "Mazarinettes" după unchiul matern, Cardinalul Mazarin
Marie Anne Mancini () [Corola-website/Science/325086_a_326415]
-
o sursă de conflict în familie. Noua mamă vitregă a lui Leszek i-a îndepărtat pe copii din căsătoriile anterioare a soțului ei din moștenire, printre care și viitorul rege Polonez, Vladislav I cel Scurt. Unele cronici o acuză pe ducesă că a încercat să-și otrăvească copii vitregi. În 1261, tatăl lui Leszek, blocat într-un conflict cu Ducele Boleslav cel Pios din Polonia Mare, a trebuit să cedeze Ducatul Sierads lui Leszek. Deși era fiul cel mai mare, ducatul
Leszek al II-lea cel Negru () [Corola-website/Science/330653_a_331982]
-
Charlotte Stuart, intitulată Ducesă de Albany (29 octombrie 1753 - 17 noiembrie 1789) a fost fiica nelegitimă a pretendentului iacobit Prințul Charles Edward Stuart și singurului lui copil care a supraviețuit copilăriei. Charlotte Stuart s-a născut la 29 octombrie 1753 la Liège ca fiică
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
de la Paris însă abia la 6 septembrie 1787. În iulie 1784, separându-se legal de Louise, Charles a mutat-o pe Charlotte la Florența, unde își avea el reședința atunci și, în noiembrie a instalat-o la Palazzo Guadagni ca Ducesă de Albany. Cu toate acestea, fiind nelegitimă la naștere, Charlotte nu avea nici un drept de succesiune la pretenția Stuarților la tronul britanic. Când Charlotte a ajuns să locuiască cu tatăl ei în 1784, el era un alcoolic suferind. Ea a
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
său primar, Jean de Luxemburg, oferea un dineu la ambasada Luxemburgului de la Londra. Acolo s-a cunoscut cu Regele Mihai I, moment despre care își amintește ca fiind stânjenitor, din cauza unei gafe protocolare: „Am văzut-o pe regina Elena, pe ducesa de Aosta, pe sora ei și pe mama, iar de vorbă cu ele, în picioare, era un tânăr în uniformă, regele Mihai al României... Cum nu ieșisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverență, am luat poziție de
Ana, Principesă de Bourbon-Parma () [Corola-website/Science/299211_a_300540]
-
-le părinților miresei să participela ceremonie. În aceste circumstanțe familia miresei a fost reprezentată de unchiul matern al principesei, Erik al Danemarcei, care a condus mireasa la altar. La ceremonie au fost prezenți, printre alții, regina-mamă Elena a României, Irina ducesa de Aosta, Katherine principesă a Greciei, Regina Alexandra a Iugoslaviei, Regina Frederika a Greciei alături de regele Paul al Greciei, gazdele evenimentului, Amedeo duce de Aosta, principele Erik al Danemarcei, unchiul reginei Ana, și rude din partea familiilor de Hanovra și Hesse
Ana, Principesă de Bourbon-Parma () [Corola-website/Science/299211_a_300540]
-
I era luat drept un suveran străin. În Praga și în Ljubljana s-a ajuns în 1908 la revolte împotriva germanilor ca popor dominant în jumătatea austriacă a Dublei Monarhii. În 28 iunie 1914, Francisc Ferdinand și soția sa Sofia, Ducesă de Hohenberg, au vizitat Sarajevo, capitala Bosniei anexate în 1908. În aceeași zi, Regatul Serbiei celebra pentru prima dată Vidovdanul ca sărbătoare națională oficială, fiind ziua bătăliei de la Kosovo Polje din 1389 în care sârbii fuseseră nimiciți sub loviturile turcilor
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
metode, deși științifice ( de ex. psihologice, sociologice). Această schimbare este evidentă în colecția poeziilor „Peste femeie lamentație” extrasă din ciclul lamentațiilor scrise după moartea soției Małgorzata, și de asemenea în anumite programe la radio, la prima aruncătură de ochi convențională(„Ducesa”, „Poarta spre cer” ), în care reflecția literară a absurdurilor din viață este subordonată analizei propriilor emoții, sentimente și gânduri. Dintre cele mai importante opere, Müldner a mai scris: „Furtunul de gaz”, „Poem de serviciu”, tomurile de poezii „După femeie lamentație
Piotr Müldner-Nieckowski () [Corola-website/Science/329416_a_330745]