617 matches
-
din păcate, cu perceperea și „exploatarea” apocrifelor în România, consider necesare definirea câtorva termeni și o clarificare de ordin metodologic. Întâi de toate trebuie spus că denumirea de „apocrife” (apocrypha: „ascunse”, „tăinuite”, prin urmare „dubioase”) își are originea în mediile ecleziale, ortodoxe, nu în mediile care au dat naștere scrierilor respective. „Problema apocrifelor” este strict legată de „problema canonului” creștin și apare în a doua jumătate a secolului al II-lea, mai ales în Adversus haereses, importantul tratat al lui Irineu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
că, pentru un neopitagorician, de pildă, „cărțile sfinte” erau De vita pythagorica sau Viața lui Apollonios din Tyana, pentru un neoplatonician, Viața lui Platon sau Viața lui Plotin și așa mai departe. Evangheliile sunt reflecții ale Revelației, ca și Tradiția eclezială; ele nu conțin Revelația în sine, aceasta neputând fi conținută decât de Persoana lui Isus, Dumnezeu-Om. Relativizarea percepției noastre asupra Noului Testament, adică înțelegerea faptului că textele dintr-însul nu au căzut din cer și că ele conțin mesajul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
post partum. Maria joacă un rol-cheie în scenariul evanghelic, fapt pentru care creștinii din primele generații i-au acordat o atenție aparte, încercând să-i completeze biografia de la naștere până la moarte. Cultul ei izbucnește cu fervoare, întreținut și de autoritățile ecleziale, în timpul controversei nestoriene. În secolul al V-lea, Mariei i se atribuie titlul de theotokos („născătoare de Dumnezeu”), pe lângă cele deja consacrate de anthropotokos („născătoare de om”) și de christotokos („născătoare de Cristos”). În cultul creștin, Maria beneficiază de patru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
150 d.Hr.) cârmuitorii comunităților. Ei se asimilează „adevăraților profeți” din Vechiul Testament, luându-și-l drept model pe Isaia, martirizat de un rege necredincios. Precum Isaia, condamnat și torturat de propriul popor, profeții creștini sunt condamnați pe nedrept de autoritățile ecleziale. Prin urmare, viziunii propriu-zise din capitolele 6-11, generația următoare de profeți creștini i-a adăugat un fel de prefață, în care își revendică drepturile conferite prin Duhul Sfânt direct de Dumnezeu. În noile condiții, rolul profetului scade, iar valoarea inspirației
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și inocentizării, la fel de puțin justificată. Până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus! O cauză ar fi aceea a presiunii ideologice postmoderniste. Iuda, ca și Femeia, ca și Homosexualul, ca și Păgânul, e considerat o victimă a conspirației ecleziale multiseculare. Victimizarea este primul pas spre reabilitare, iar reabilitarea - primul pas spre canonizare. Dacă ideologia aceasta ne va convinge că Iuda a fost realmente o victimă a mașinăriei creștine vreme de aproape două mii de ani, atunci e de la sine înțeles
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
din blocuri de piatră. Decorațiile exterioare ale acestui palat sunt reduse la minimum, spre deosebire de casa cu sală gotică unde se constată mai mult rafinament în alcătuirea sa. Gheorghe Duca a gândit Mănăstirea Cetățuia ca pe un complex cu funcții multiple: eclezială, culturală, militară și reședință voievodală temporară. De aceea a ales acest loc ridicând în jurul mănăstirii ziduri puternice de apărare, capabile să reziste unui atac armat. În anul 1670 mănăstirea a fost închinată Patriarhiei de Ierusalim sub a cărei administrație a
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
dintre cele mai frumoase mănăstiri pe care le are țara noastră La Cetățuia se desfășoară în prezent o intensă viață călugărească, mănăstirea are un personal de 15 monahi cu media de vârstă de 40 de ani. Părinții au atât preocupări ecleziale, cât și culturale. Îngrijesc cu drag chinovia unde au depus în fața altarului jurământul: împlinirii voii lui Dumnezeu și ascultării de cuvioșii părinți; al sărăciei materiale și îmbogățirii spirituale; și al castității trupului prin logodna cu divinitatea. Mii de pelerini din
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
același patriarh-regent rămâne în continuare mitropolit și arhiepiscop), ignorând adevărata esență și adevărata forță a pravoslaviei. Patriarhul-regent reprezintă, în primul rând, o imposibilitate constituțională pentru că nu poate evita amestecul puterilor, iar, în al doilea rând, o imposibilitate canonică, pentru că dreptul eclezial interzice categoric, sub sancțiunea depunerii, oricărei persoane bisericești preluarea și exercitarea unor funcțiuni lumești. Referindu-se la proiectul de lege cu privire la exercitarea atribuțiilor și funcțiilor administrative și judecătorești ale Patriarhului pe durata exercitării mandatului de regent, Nae Ionescu recapitulează argumentele
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
și dogmatică care guvernează legile funcționale ale Bisericii luptătoare, la Predanie, ca singurul îndreptar al Ecclesiei. Valoarea normativă și eternă a canoanelor iese în evidență; ele apar ca un remediu utilizat de Părinții Bisericii pentru tratarea anumitor maladii ale organismului eclezial. Acest tratament decurge din natura permanentă și eternă a Ecclesiei; el este mărturia unei identități neschimbabile a Bisericii, a cărei organizare a fost decisă pe temeiul mărturiei apostolilor și garantate prin prezența Sfântului Duh. A disprețui cu bună știință canoanele
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
am propus prezentarea diacronică și sintetică a unui vast tablou care să surprindă articulațiile unei dezbateri teologice majore în care laicatul creștin reprezentat de o intelectualitate remarcabilă și-a asumat rolul de membru al Bisericii, întrucât participă efectiv la viața eclezială, o trăiește în chip conștient și are, prin urmare, dreptul de a formula o critică, fiind solidar răspunzător sau suferitor la toate neregulile care apar în sânul unei comunități, periclitându-i echilibrul. Între 1572-1585, Papa Grigore al XIII, prin bula
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
de cele sfinte, ci și să aibă, în calitate de protectori ai dogmelor și canoanelor, o autoritate mai mare decât cea ierarhică. Existența autorității harismatice, dincolo de contestările venite din partea autorității ierarhice, a trebuit în cele din urmă să fie recunoscută de ierarhia eclezială ( a se vedea situația Sfântului Simeon Noul Teolog care, la două secole după moartea sa, era discutabil pentru ierarhia bisericească, autoritatea sa harismatică fiindu-i cu greu recunoscută, ea provenind din acțiunea nevăzută a Sfântului Duh care lucrează continuu). Nae
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
episcop orgolios și despotic", a căutat să submineze autoritatea Sfântului Apostol Ioan; el a excomunicat creștinii pe care apostolii îi numeau frați, a încercat chiar excomunicarea episcopilor potrivnici, dorind să întrupeze, el singur, Biserica. Iată o dovadă categorică de cezarism eclezial. Dacă Sfântul Apostol Pavel ridică Biserica pe piatra lui Hristos și îi primește în interiorul ei pe vinovații Corintului, Diotref ruinează Biserica, plasându-se pe sine în centrul ei; acoperă de ocări pe Sfântul Ioan Evanghelistul. Dichotomia dintre Diotref și Sfântul
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
omului modern există o unică posibilitate: conștientizarea faptului esențial că adevărul neotestamentar, evanghelic este adevărul absolut. Acest adevăr evanghelic nu este decât o parte a adevărului hristologic, cea întoarsă spre ispășire și mântuire. În esența sa tainică, ultimă, creația este eclezială. În viziunea lui Berdiaev, în creația religioasă se clădește "trupul universal teantropic". Revelația perioadei creatoare este tocmai revelația împlinită a Teantropiei, dezvăluirea deplină în viața universală a lui Hristos în unitate cu omenirea. Credința se sprijină pe o viață spirituală
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
6. Prin urmare, mentalitatea modernă a generat apariția principiului autonomiei în perceperea acestor paliere esențiale: Ecclesia și națiune 7. Dacă națiunea lucrează într-un registru propriu, Biserica lucrează în dublu registru: comuniune și comunitate. Pentru a putea înțelege această realitate eclezială, ne propunem să pornim de la sensul Predaniei sau al Tradiției care nu este decât modul de aplicare practică sau de transmitere a lucrării înseși a lui Hristos. De aceea, vom aborda această problemă a Tradiției creștine, din perspectiva hermeneuticii teologice
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
lui Hristos, drept conținut al Revelației. Modul ortodox de transmitere a acestui conținut e cel mai adecvat cu conținutul însuși; este modul ce face acest conținut cât mai eficient. Cu alte cuvinte, acest conținut se cere transmis într-un cadru eclezial, printr-o participare efectivă a credincioșilor, într-un mod viu și practic, prin mărturisire și rugăciune. Într-adevăr, această transmitere nu poate fi numai opera, prin excelență teoretică, a unei autorități bisericești sau a unor teologi. Conținutul și modul de
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
despre Biserică, imposibil de adecvat, cu o precizie matematică, cadrului juridic. Cu alte cuvinte, canoanele nu au altă funcție decât aceea de a indica modalitatea în care putem rămâne fideli Bisericii în diverse ipostaze istorice pe care le cunoaște comunitatea eclezială. Dacă catolicii sunt hristocentrici, par excellence, ortodocșii sunt închinători ai Sfintei Treimi; Iisus Hristos este Dumnezeul în Sfânta Treime, creștinismul neavând sens fără Cele Trei Fețe Dumnezeiești. Pornind de la aceste disocieri dintre ortodocși și catolici, Mircea Vulcănescu dezvoltă semnificativ demersul
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
pregătire teologică. Prezența teologului George Racoveanu și a revistei sale în peisajul interbelic erau salutare în măsura în care Biserica Ortodoxă era supusă unor provocări dintre cele mai diverse: de la duhul modernității care încerca să se infiltreze, prin vocea unor chiriarhi, în structura eclezială, până la dialogul ecleziologic care căpăta un contur din ce în ce mai pregnant, Ortodoxia fiind chemată să dea un răspuns convingător. Ca parte importantă a acestui dialog se profila posibilitatea convocării unui Sinod Ecumenic (al optulea pentru Biserica Ortodoxă), mai ales în contextul tentativelor
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
prevăd asocierea unuia mai tânăr la păstorie. Dar de retragere sau demitere, nici vorbă"2. Episcopatul nu reprezintă un drept, ci o îndatorire, una dintre cele mai grele. Retragerea ar echivala cu o dezertare, ceea ce este de neconceput în lumea eclezială. Arhiereul învestit cu această sarcină dificilă a episcopatului trebuie să o ducă până la capăt împotriva tuturor atacurilor și adversităților. Mai mult, episcopatul nu constituie împlinirea unor satisfacții personale, ci asumarea unei jertfe "pentru gloria Bisericii"3. O scurtă trecere în
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
și mai ales spre sfârșitul secolului III, a prezentat veleitățile autonomiei și independenței provocând diferite focare de rebeliune, sufocate grabnic de puterea centrală. Această atitudine naționalistă se va extinde mai apoi și în sectorul civil, iar de aici în cel eclezial, ducând la nașterea unor mișcări eretice de tipul celei donatiste ce vor tinde să vadă puritatea creștină drept punct de referință doar pe pământul Africii. Activitatea sa literară se împarte în două etape determinate de atitudinea sa tot mai rigoristă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sărbători. Folosindu-se de ritualul iudaic, Mântuitorul a instituit Jertfa Legii celei Noi, Împlinită apoi prin moartea, Învierea și Înălțarea Sa. Astfel, Mântuitorul a investit ritualul cu valențe noi, prin aceasta Întregul canon euharistic devenind expresia integrală a unei conștiințe ecleziale vii, În care cultul legii vechi este receptat și folosit În contextul nou, al realității Împărăției lui Dumnezeu, prezente de acum În lume. Birkhat hamazon, „formă” a anaforalei liturgice de astăzi După A. Baumstark, Liturghia este un dat Într-o
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Mihail Iustin Mitrea () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92309]
-
adevăratele însușiri ale sufletului românesc"7. Există de asemenea o evidentă devenire în paralel, cu dinamici diferite, a programelor cu combustie oficială (edificii ale administrațiilor centrală și locală, edificii ale armatei, catedrale ortodoxe, palate și reședințe regale, sau ale ierarhiei ecleziale ortodoxe) pe de o parte și a celor promovate comunitar sau chiar privat (cartiere de locuințe individuale, biserici de parohie, clădiri de birouri și hale industriale) pe de altă parte. Edificiile din prima categorie sunt așezate în poziții privilegiate în
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
activitatea petiționară a lui I. Micu-Klein, în care argumentul central în revendicarea de drepturi politice a fost apelul la trecut. Tradiția petiționarismului românilor ardeleni a fost inaugurată prin asidua muncă a episcopului Micu, desfășurată între 1729 (anul instalării în funcția eclezială) și 1751 (anul în care, din exil, a demisionat din această calitate, punând punct episcopatului său). Numeroasele sale memorii adresate curții imperiale și Dietei transilvane solicitau drepturi civile pentru cler și "națiunea" română, revendicările sale fiind fundamentate prin recursul la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
drepturi semantice depline în anul 1274, cu ocazia Conciliului de la Lyon, în contextul căreia "națiune" ajunge să semnifice o "comunitate de opinie". Sensul secund se configurează în contextul dezbaterilor teologice medievale, unde "națiune" a început să desemneze "facțiunile din cadrul republicii ecleziale" (Greenfeld, 1992, pp. 4-5). Un al treilea sens s-a cristalizat odată cu emergența înțelegerii conceptului de "națiune" ca "reprezentanți ai autorității politice și culturale" (Greenfeld, 1992, p. 5), prin care s-a făcut tranziția de la sensul eclezial la sensul de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
facțiunile din cadrul republicii ecleziale" (Greenfeld, 1992, pp. 4-5). Un al treilea sens s-a cristalizat odată cu emergența înțelegerii conceptului de "națiune" ca "reprezentanți ai autorității politice și culturale" (Greenfeld, 1992, p. 5), prin care s-a făcut tranziția de la sensul eclezial la sensul de elită socială. După cum vom vedea, în scrierile incipiente ale cărturarilor ardeleni din secolul al XVIII-lea, "națiune" înseamnă tocmai acest sens de elită socială (politică, eclezială și culturală), cuprinzând numai reprezentanții masei populare și nu și pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
1992, p. 5), prin care s-a făcut tranziția de la sensul eclezial la sensul de elită socială. După cum vom vedea, în scrierile incipiente ale cărturarilor ardeleni din secolul al XVIII-lea, "națiune" înseamnă tocmai acest sens de elită socială (politică, eclezială și culturală), cuprinzând numai reprezentanții masei populare și nu și pe aceasta. Poate cel mai important salt semantic a fost înregistrat prin trecerea de la sensul III ("națiunea ca elită") la sensul IV ("națiunea ca popor"). Momentul de tranziție poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]