2,734 matches
-
cruzimea, demonismul și inumanitatea eroului, prin descrierea unor suplicii și atrocități, corespunde și mentalității medievale occidentale, unde predomină ideea morții asociată cu imaginea tiranului sadic. Larga difuzare a povestirii germane în Europa Centrală și Apuseană s-a datorat atât legăturilor ecleziastice din mediul catolic, cât și celor comerciale întreținute de sași cu centrul Europei, dar și relațiilor politice ale Curții de la Buda. Popularitatea textului german este asigurată și de o serie de broșuri, tipărite în numeroase ediții, unele nedatate, la Nürnberg
POVESTIRE DESPRE DRACULA VOIEVOD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288993_a_290322]
-
al preotului greco-catolic Ioan Mureșanu; o tradiție preoțească există și în linie maternă. Învață la Năsăud și la Blaj, unde îi are profesori pe Timotei Cipariu și pe Simion Bărnuțiu. Deși la Blaj urmase și Seminarul Teologic, renunță la cariera ecleziastică și devine profesor de limba latină la Gimnaziul Romano-Catolic din Brașov, unde predă din 1837 până în 1875, din 1857 fiind și director. Se află de la început printre fruntașii mișcării naționale, alături de alți tineri cărturari stabiliți la Brașov. La școala unde
MURESIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288313_a_289642]
-
după profilul umanist apusean, incluzând, în două cicluri, gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia și muzica. Din 1510 va fi paj la Curtea din Buda regelui Vladislav II, până la moartea acestuia, în 1516. Urmează un deceniu dedicat studiului și vieții ecleziastice: secretar episcopal și canonic de Pécs (1518), arhidiacon de Komáron (1522) și canonic-lector (director de studii) la Strigoniu (Esztergom). Calitățile dobândite îl recomandă în 1526, într-un moment de restriște pentru soarta Ungariei, pentru funcția de secretar și consilier al
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
Bruxelles. Este perioada de maximă europenizare a umanistului O. Prin poziția de politician și diplomat la Curtea regentei, propovăduiește concordia între state, neuitând interesele patriei adoptive. Stabilește relații cu personalități princiare (Ferdinand I de Habsburg, împăratul Carol Quintul, frații regentei), ecleziastice (papa Clement al VII-lea, cardinali, episcopi), cu scriitori și filosofi umaniști (o prietenie epistolară privilegiată îl leagă de Erasm din Rotterdam), regăsindu-se, alături de savanți, erudiți, profesori clasiciști, într-o veritabilă „republică a literelor”. Își scrie în Țările de
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
elegiile” compuse în 1536 la moartea prietenului Erasm și a fratelui Matei, influențate, ca ton, de Tristele lui Ovidiu -, compoziții ocazionale, distihuri către amici, câteva satire și epigrame. O vastă corespondență (de peste șase sute de epistole), purtată cu personalități politice, diplomatice, ecleziastice și culturale din epocă, este spațiul de comunicare, într-o latină concisă și elegantă, a noutăților științifice și a problemelor din viața publică. Prețioase sunt, mai ales, cele 29 de scrisori adresate lui Erasm, între 1530-1536. SCRIERI: Carmina, în Șt.
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
oarecare suport năzuințelor românilor. Aproape concomitent domnul muntean îi cerea lui Manuil din Corint, „mare ritor” al Patriarhiei din Constantinopol, un text privitor la deosebirile de dogmă dintre ortodocși și catolici, având nevoie de un înscris emis de o autoritate ecleziastică. Doveditoare pentru faima voievodului este și promptitudinea cu care au reacționat înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe la invitația adresată cu prilejul târnosirii ctitoriei de la Curtea de Argeș, strălucirea ceremoniilor ce adunau asemenea participanți egalând fastul obișnuit la Curtea bazileilor. Ceea ce probabil că
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
din studiile sale (Rumänische Legenden aus der mündlichen Tradition. Fragmentarische Skizzen und exemplarische Texte, 1990), editorii Dieter Messner și Johann Pögl au așezat față în față cele două domenii de manifestare a credințelor: cel scris (legat mai ales de cercurile ecleziastice) și cel oral (legat mai ales de cultura populară). În timp ce limba germană are denumiri diferite pentru narațiunile legendare specifice fiecăruia dintre mediile amintite (Legenden față de Sagen), limba română le numește pe toate, nediferențiat, legende, oglindind o realitate specifică: întrepătrunderea curentă
KARLINGER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287702_a_289031]
-
sintetică, despovărată de tentația recurgerii excesive la taxinomie și la recenzarea corpusurilor, este panoramată creația populară orală. În prezentarea perioadei vechi și în cea a începuturilor perioadei moderne, factorilor culturali (civilizație materială, răspândirea tiparului și circulația tipăriturilor, religie și organizare ecleziastică, ideologii, mentalități etc.) le este acordată o atenție specială, dat fiind rolul acestora în configurarea literaturii propriu-zise. Îmbinarea cultural-literar e abandonată începând de la ceea ce e numit „emergența literarului” (capitolul Primul val romantic - 1830-1840), considerațiile privind fenomenele extraliterare relevante pentru literatură
MICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
Paul Sterian, Nichifor Crainic, Radu Gyr), câteva nuvele (Gala Galaction, Alexandru Mironescu), polemici (Gheorghe Racoveanu vs Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae vs Lucian Blaga), eseuri speculative (Dumitru Stăniloae, Mircea Vulcănescu), jurnale (Sandu Tudor) sau studii biblice, patristice, dogmatice sau de istorie ecleziastică (Gala Galaction, Vasile Radu, Nicolae Neaga, Liviu Stan, Iustin Moisescu, Irineu Mihălcescu, Ioan Coman). Multe cărți care apăreau primăvara la Paris ori Berlin erau recenzate cel târziu în toamna aceluiași an la București. Traducerile din autorii patristici au fost, de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și cu epoleți sub patrafir să practice, măcar la îndemnul rușinii, virtutea publică a smereniei 3. Slujbașii cu steluțe și epoleți au învățat însă mai repede alfabetul oportunismului politic 4. Cuvântul „demisie” nu figura în vocabularul pe rol al puterii ecleziastice tolerate de comuniști. Mărturisirea sinceră a păcatelor înșelării, mi s-a spus, ar fi devenit „pricină de sminteală” pentru popor (tratat cu aceeași condescendență). Alții au explicat mai precis: „Nu există ceva mai bun”. Apele tulburi din țara regelui nebun
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
seama eshatonului. În loc să recunoască imediat mucenicia unor mari cărturari din închisorile comuniste - cum ar fi exemplul lui Mircea Vulcănescu -, ierharhii pravoslavnici s-au grăbit să canonizeze figuri niciodată cunoscute pentru excesul lor de sfințenie personală. La drept vorbind, nici o conștiință ecleziastică păstrunsă de substanțele narcotice ale ipocriziei n-ar fi suportat ușor cura de dezintoxicare. De aceea, nimeni nu pare să se sfarme discutând pe față teme precum „Biserica și fenomenul corupției”, „Etapele reeducării în epoca de aur” sau „Istoria telegramelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
oferit în condiții de totală gratuitate, o asemenea opțiune ar fi oricând preferabilă pieței imobiliare seculare. Decât să stea în gazdă la o familie lipsită de valori creștine, studentul la Teologie ar prefera să plătească o cameră într-un cămin ecleziastic dotat cu asemenea facilități. Concesionând la preț redus un teren din proprietățile sale eparhiale, Biserica ar putea stimula investiția privată într-un asemenea proiect imobiliar. Fără să asigure studenților săi condiții de trai și de lucru decente, nici administrația facultății
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
riscă să se degradeze în ideologie, revelația să decadă la statutul unui „mesaj”, iar viață pravoslavnică să se compromită în anacolutele unei etici resentimentare. În absența rugăciunii și a slujirii, Evanghelia se afișează electoral, teologia e mărunțită gazetărește, iar canoanele ecleziastice trec drept fabrică de anateme. De aceea, nu este niciodată de prisos să afirmi sensul mistagogic al tradiției Bisericii, de la începuturile sale până astăzi. Ce înseamnă aceasta? Pe scurt, creștinismul - care, mai presus de orice, reprezintă o cultură a inimii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Alexandriei, între care Panten, Origen sau Clement, care au activat într-un context cultural sincretic, apropiat oarecum decorului potpuriu al postmodernității. Peisajul eclectic mediteranean a obligat cateheza creștină să depășească exercițiul explicativ mărginit în perimetrul Scripturilor. Era necesar ca dascălii ecleziastici să asume o abordare fie reconciliantă, fie polemică a temelor centrale din filozofiile și religiile eline. Recunoașterea noutății Evangheliei nu putea demara abrupt, dintr-un abis al ignoranței. Chiar și pentru cei mai însuflețiți creștini, lumea veche nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ca reper indispensabil pentru o corectă cronologie, istorie și hermeneutică a culturii teologice interbelice. Ignorarea acestui episod scurt și energic de operă creatoare în teologia românească, urzită de mințile libere ale unor laici credincioși Bisericii, dar neangajați în nici un parti-pris ecleziastic, este profund simptomatică pentru nivelarea discernământului și a lucidității profetice în teologia de școală românească, de ieri și de astăzi. Este ceea ce editorul semnalează într-o lungă notă de subsol (op. cit., p. 8, n. 1) adresată „specialiștilor” în teologie fundamentală
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
actualizat printr-o practică chenotică a memoriei, acest trecut al Bisericii este amenințat de o tristă marginalitate. Critica eclezială nu este deci degradată la statutul unei deconstrucții nihiliste. Nu sensul Bisericii este pus în cauză, ci problemele girării unui corp ecleziastic într-o epocă macerată de entropie și atrasă de confuzii. Conștienți de propriile slăbiciuni, Nae Ionescu și colegii săi de redacție vorbeau mereu din interiorul Bisericii, cu o inteligență apologetică lipsită de crispări, piperată cu ironie și altoită pe tangenta
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ortodoxia putea hrăni diversitatea fără să amenințe unitatea, stimulând polifonia. În cuvintele lui Mircea Vulcănescu, scrisul lui Nae Ionescu era „intransigent și țeapăn, neplăcut, dar reconfortant”. Iată un model de scriitură profetică, dar civilizată, greu de acceptat numai în mediile ecleziastice sclerozate. Nunc pro tunctc "Nunc pro tunc" Era loc în paginile revistei Predania - o mostră de conștiință catolică într-o Biserică ce s-ar vrea, pe deasupra, și națională - pentru semnătura mirenilor și a călugărilor, pentru pagini de filozofie și teologie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
adevărului-corectitudine. Redescoperirea grecilor păgâni, lipsiți multă vreme de avocați cu aplomb, era un demers mult mai fascinant decât ucenicia în marginea patrologiilor orientale. Reforma a acuzat distorsiunile speculative suferite de tradiția apostolică a Bisericii, validate de universalismul politic al centrului ecleziastic roman. Teologii au devenit istorici ai dogmei și, mult mai puțin, pneumatofori. Încercând să se întoarcă la Biserica primilor creștini, Reforma a rămas fixată pe imaginea unui schelet (Scripturile), pe care, în absența cărnii (tradiția Duhului), n-a avut cum
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de Lubac prefera să descrie creștinismul nu ca pe o religie a Cărții, ci ca pe o religie a Cuvântului. Scolasticii au început să vorbească despre arhitectonica gândirii. Improvizația dialectică de tip socratic și retorica rafinată în protocoalele politice și ecleziastice bizantine și-au pierdut prestigiul. Începând cu secolul al XIII-lea, le-a luat locul obsesia pentru perfecțiunea geometrică a expunerii. Austeritatea argumentației de tip logic putea compensa cu greu lipsa de imaginație poetică și teologică, atât de pregnantă în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
spre anonimatul atâtor continente. Eseul are în primul rând capacitatea de a redea importanța paradoxului în imensa parabolă a istoriei umanității, făcând-o vizibilă nu doar pentru elita savantă. Odată asigurat succesul alfabetizării, eseul putea deveni varianta laică a predicii ecleziastice. Eseul evocă urgența unui nou tip de lectură: aceea tăcută, cursivă și imediată. Contrastul cu tehnica ruminației (lectio divina), practicată de întreaga tradiție monastică, aproape că nu mai trebuie subliniat. După mărturia Sf. Augustin (Confesiuni 6.3.3), un început
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sui generis față de tradiție. Scolastica nu poate fi demonizată, desigur, datorită strânselor legături cu intuițiile epocii patristice. De asemenea, revoluțiile științifice născute în ambientul postscolastic al Europei nu pot fi nesocotite 1. Totuși, presupozițiile metafizice tari ale acestui nou proiect ecleziastic (negociat constant cu puterea seculară) se îndepărtează de aspirațiile Bisericii creștine din primul mileniu, care afirmă sfințenia ca primă vocație a omului în lume. Niciodată patristica n-a inhibat procesul de maturizare a gândirii științifice, cu importante aplicații tehnice. Bizanțul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un proces de secularizare treptată. Cu Eusebiu din Cezarea avem o interpretare triumfalistă a istoriei greu de înțeles pentru Augustin (354-430), episcopul Hipponei, care asistase înfricoșat la căderea Romei. Treptat, o atitudine trufașă ori nerăbdătoare față de alteritate a anchilozat conștiințele ecleziastice. Întâlnirea cu celălalt nu mai era pregătită de etosul liturgic al compasiunii, ci de voința oarbă de supunere. În absența curtoaziei, gratuității și a unui curiozități intelectuale genuine față de acele tradiții religioase care - numai prin îngăduința Proniei - au existat înaintea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
religioase care - numai prin îngăduința Proniei - au existat înaintea lui Moise, viziunea eshatologică și universalistă asupra istoriei umanității s-a transformat într-o tristă demonstrație de forță. Sămânța colonialismului economic modern a fost deja sădită prin retorica triumfalistă a liderilor ecleziastici din Roma și Constantinopol. Totalizarea misticătc " Totalizarea mistică" Există un puternic contrast între această viziune și sensibilitatea Evangheliilor față de alteritate. Pentru ucenicii lui Iisus, esențialul se petrecea în afara calculelor avide ale autocraților imperiali. Nu întâmplător, viața primelor comunități de creștini
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Elisabeth A. Clark 2 sau D. Brakke 3). Abordând spiritualitatea deșertului printr-o hermeneutică a suspiciunii, în care relațiile dintre episcop și „omul sfânt” evidențiază doar niște mecanisme ascunse ale voinței de putere, mai precis un amestec de politică, ideologie ecleziastică și psihanaliză avant la lettre, acești exegeți radicali caută și, fapt deloc mirabil, reușesc să găsească în scrierile Părinților deșertului mai ales repere pentru o istorie a ideilor (cum ar fi istoria conceptului de trup, a sexualității, a ascetismului etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și a Gnosticului, C. Bădiliță adoptă, în linii mari, metoda exegetică consacrată de Antoine Guillaumont acum aproape trei decenii (i.e., conferința „Un filozof în deșert”, reluată în volumul colectiv despre „fenomenologia monahismului”). În prefață, traducătorul român se opune oricărei „înregimentări” ecleziastice a monahului din Kellia. Ni se reamintește că, mai ales după condamnarea sa în contumacie din anul 553, Evagrie Ponticul a suferit o regretabilă damnatio memoriae, mai cu seamă în cercurile conservatoare ale ortodoxiei răsăritene 1. Dimpotrivă, Bisericile necalcedoniene (siriacă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]