962 matches
-
Damian Ureche, LCF, 1966, 6; Ion Cocora, „Invitație la vis”, ST, 1967, 10; Dumitru Micu, „Viori fără amurg”, RL, 1969, 32; Anghel Dumbrăveanu, „Viori fără amurg”, O, 1969, 8; Haralambie Țugui, „Viori fără amurg”, IL, 1969, 12; Geo Găletaru, Nuanțe elegiace ale lirismului în poezia lui Damian Ureche, O, 1970, 5; Cornel Ungureanu, „Prințul marelui puțin”, O, 1971, 4; Alex. Ștefănescu, „Prințul marelui puțin”, LCF, 1971, 19; Mircea Constantinescu, „Prințul marelui puțin”, VR, 1971, 8; Dan Cristea, „Elegie cu Francesca da
URECHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290372_a_291701]
-
Ion Pillat și Lucian Blaga, după cum o dovedește antologia Salcâm uituc (1973), care sintetizează aproape o jumătate de veac de experiențe lirice. Cu toate acestea, nici chiar piesele cele mai reușite nu îl scot pe U. din sfera unui romantism elegiac minor, care i-a atras calificativul de „poet întârziat, chiar vetust, al caducității lucrurilor omenești” (Al. Piru): „Frunzele de aur peste noi, de plouă,/ Vor rodi pământul vechilor dureri./ Cum să plec aiurea, către nicăieri,/ Când mai am o floare
URSU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290388_a_291717]
-
pentru fiica mea”, RL, 1983, 32; Ion Dodu Bălan, Ștafeta responsabilității umane, CNT, 1983, 34; Artur Silvestri, „Geneza luminii”, LCF, 1984, 35; Artur Silvestri, „Elegii din infinit”, CNT, 1986, 51; Simion Bărbulescu, „Aripă nemărginită”, RL, 1987, 1; Aureliu Goci, Trilogia elegiacă, „Dimineața”, 1996, 23 decembrie; Popa, Ist. lit., II, 301-302; Opriță, Anticipația, 443. D. Mc.
VADUVA-POENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290404_a_291733]
-
lui Lucian Blaga și în baladescul lui Radu Stanca, toate acestea plasând lirismul lui V. sub zodia unui romantism trecut prin filtrul reflexivității ori chiar al autoironiei. Sub aspect retoric, poemele cunosc două tipuri de construcție. Primul urmează clasica structură elegiacă, în care prezentul dezagregat e pus în oglinda unui trecut real sau doar prezumat: „Au dispărut leii de piatră/ încă un prieten a plecat în exil/ o poartă mai puțin/ o iubire mai puțin /[...] / Astăzi s-a întors/ anotimpul în
VACARESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
banalul este o veche misiune a poeților. U. o preia cu uneltele sale în versuri simple și muzicale, în care se aude și vocea altora, de pildă a lui Octavian Goga din Cântece. Pretextul pentru o asemenea revelație cu vibrări elegiace i-l oferă, bunăoară, neînsemnata floare de păpădie: „Risipite-n ierburi / flori de păpădie / despre voi un cântec / nimenea nu scrie [...]. Prea vă treceți iute / triste flori de scamă / oamenii vă calcă / vântul vă destramă. / Nimenea pe lume / nu vă
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
a miracolului se stinge în exclamația șoptită, care se vrea însă cât mai cuprinzătoare și mai esențială. Tiberiu Utan își are locul și nota lui originală, provenită dintr-o sensibilitate aparte pentru universul mic, plin de transparențe și suavități. Tonul elegiac al versurilor și atitudinea delicată ce se poate ghici în spatele lor au fost puse în legătură de comentatorii primei sale culegeri (Chemări, 1955) cu lirismul lui St. O. Iosif. [...] T. Utan este un timid și poezia este pentru el un
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
meritele sale sunt mai mult ale unui precursor. A scris meditații și poeme în proză, schițe și povestiri moralizatoare și satirice, alegorii și apologuri. Poemele în proză pe tema morții, compuse după pierderea soției și a fiicei sale, îmbină accente elegiace preromantice cu meditația retorică religioasă. Alte meditații și alegorii, scrise într-o limbă firească, dar fără relief, sunt închinate frumuseților naturii și iubirii de oameni. O „novelă bănățeană”, Ruja, publicată în „Foaie pentru minte, inimă și literatură” (1845), este prima
VASICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290442_a_291771]
-
imaginea poemului care își devorează creatorul stârnește angoasă: „Și acest umil poem/ Devenind carnivor/ se va hrăni zilnic cu imaginea / Ta” (Neînțeles). Comentatorii au relevat capacitatea lui V. de a oferi versuri de o oarecare frumusețe, relativa autenticitate a structurii elegiace și sentimentale, a expresiei învăluite de „o melodie simplă” (Virgil Mazilescu), dar au semnalat totodată lipsa de curaj la nivelul exercițiului efectiv, angajarea pe căi bătătorite, cultivarea unor formule prin care se „merge la sigur”. I-a fost, așadar, reproșat
VARGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290429_a_291758]
-
Cunțan, Pastel, De la sat, Sergiu Cujbă, Serenadă), prevestind patriarhalismul sămănătorist, își are modelul în Coșbuc. Țăranul e și în atenția lui J. B. Hétrat, poet al existențelor umile, surprinse în alegorii morale. Sentimentalismul posteminescian, comun în epocă, trece în versurile elegiace ale lui George Murnu, la Elisabeta M. Z. Ionescu sau în lamentațiile lui H. G. Lecca. În schimb, o încercare de ieșire din această atmosferă de jale confecționată schițează debutantul I. Păun-Pincio în Te-afunzi mereu, poezie programatic antidecepționistă. Panaite Zosîn
VATRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
alte cărți de poezie: Navigator în septembrie (1983), Crinul îngândurat (1986), Oglindă retrovizoare (1991). I s-au decernat Premiul „G. Bacovia” al revistei „Ateneu” (1993), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1999) ș.a. Z. cultivă o poezie pătrunsă de un fior elegiac, de „o aleasă eleganță a versului, ce parcă vine să convingă că își face ucenicia la vibrația versului eminescian” (Anatol Ciocanu). Intenția poetului este de „a da glas esențelor vieții”, creșterii și reînnoirii plaiului natal ori de a-și interoga
ZEGREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290727_a_292056]
-
rătăci în formule bătute, lipsite de orizont. Drept urmare, volumul Ora fântânilor - din care au fost eliminate poeme ca Doleanțe, Septembrie, Bocet, Ev, Un căscat în amurg, Visul spânzuratului, Cosmopolis, Lamento - le apărea criticilor literari ai anilor ‘60 drept opera unui „elegiac minor” (Nicolae Manolescu), situat departe de estetica vizionară și efervescența deschizătorului de drumuri. Proza lui V., a cărei diversitate pare a îmbrățișa întregul spectru al preocupărilor pentru tehnicile moderne, de la impresionismul poemului în proză simbolist la meticulozitatea observației specifice romanului
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
sunt elegii erotice convertite, disimulate prin prozodii sprințare și prozaizări voite: „Noi ne iubim în paturi de-mprumut;/Pe-o canapea îngustă, fără pernă,/ Crezând că aventura de-un minut/ Devine lesne «dragoste eternă»” (Destin). Altele nu-și trădează substanța elegiacă, chiar dacă păstrează elemente prozaice: „Se-mbracă-n demnitate-amărăciunea:/Duminica de ieri și-a scos coroana./ Săruturile tac. Zi tristă lunea./ Rămas-bun ochi. Rămas-bun târg. Rămâne rana” (Duminica de ieri). Indiferent spre ce își orientează lirismul, V. aspiră mai presus de
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
în românește a poeziei italiene și franceze renascentiste și moderne, Z. se dovedește a fi, încă de la Călătorie spre transparență (1977), creatorul unui lirism în care cerebralitatea discursului și livrescul inspirației, împletite cu savoarea delicată a expresiei, conturează o viziune elegiacă, traversată de melancolii fără ieșire: „În lăuntrice chilii, / goale de iubire, / adun zile - cochilii / la un țărm subțire. // Unghii unor foste mâni, / țărmul plâng s-apuce, / însă unda-n săptămâni / și în ani le duce... // Marea vremii, val de val
ZELETIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290732_a_292061]
-
o ceremonie a diafanului), cu o imagistică barocă, de priceput orfevru în ultimele cărți. Modelele sunt acum Ion Barbu și, într-o oarecare măsură, Dan Botta. Poetul tinde spre un lirism ermetizant, dar ermetismul este limitat la suprafața versului. Spiritul elegiac din adâncurile ființei nu împiedică însă manifestările exuberante, simpatic teatrale în relațiile obișnuite de viață. Poezia este fastuos erotică, plină de aluzii și de solemnități în stilul parnasienilor și al simboliștilor. Z. scrie cu precădere despre eros, adunând în jurul lui
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
CNT, 1967, 5; Dumitru Micu, „Alcor”, GL, 1968, 13; Dan Laurențiu, „Iarnă erotică”, LCF, 1969, 17; Dinu Flămând, „Iarnă erotică”, ST, 1969, 5; Tomuș, Carnet, 194-195; Constantin, Despre poeți, 190-191; Gheorghe Drăgan, Corabia argonauților, Iași, 1972, 165-166; Constantin Ciopraga, Un elegiac solar, CRC, 1973, 48; Mircea Iorgulescu, „Orfeu plângând-o pe Eurydice”, LCF, 1973, 50; Andriescu, Disocieri, 85-94; Cândroveanu, Alfabet, 242-245; Ciobanu, Critica, 89-94; Barbu, O ist., 175-181; Mincu, Poezie, 143-145; Piru, Poezia, II, 112-116; Zalis, Tensiuni, 261-264; Raicu, Critica, 324-326
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
sufletul țipă sub tristețe ca lemnul sub ferăstrău”, „era o tristețe în noi ca o luntre în trestii”. Cu cel de-al doilea volum, Colomba, V. se detașează de modele, construindu-și o personalitate poetică integral proprie. Fondul său prim, elegiac, e luat în stăpânire autoritar, adeseori chiar strangulat (în Invitație la bal, spre exemplu) de inteligența estetică. Poetul se autoconstruiește în limbaj prin destructurarea discursului. În izbitoare contradicție cu propriile pledoarii patetice pentru constructivism și integralism, pentru „ordinea sinteză, ordinea
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
cheamă; / apă care sapi infinit rotund / și de mine însumi faci să-mi fie teamă”, toamna „lumini târzii se zdrențuie pe crânguri; / cresc adieri din lanuri cu tăciune, / și frunze slabe degetele strâng,/ să închircească-n scrum o rugăciune”. Reflexiv elegiac în Penumbre, poetul se abandonează contemplației, fără a-și reprima predispoziția meditativă, în Culori de apă, ciclu din volumul Poezie (1968), ce însumează grațioase stampe și inscripții marine. În câte două strofe sau în una singură, foarte sigur articulate, sunt
STRIHAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
dar superficial (lipsă de punctuație, uneori titluri șocante: Scris despre un dicționar al melancoliei, Scris despre alte naufragii ale surâsului, Scris despre tălpile de copil ale unei stele, Scris despre catalogul vulcanilor), exprimând o sensibilitate cuminte, de tip contemplativ și elegiac, modelată intermitent de reflecție. Cele mai multe poezii comunică reverii, confesiuni, vagi melancolii, nostalgii, unele fixând, cu grație, scene de idilă clasică. Înotând în râu, o fată devine personaj mitologic: „Tocmai din râu era / aproape fără vârstă era / aproape fără vârstă o
STRATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289972_a_291301]
-
delicatețe și grație. Poeta a fost influențată și de romanticii germani (Lenau, Heine), pe care îi cunoștea foarte bine, încât melancolia, regretul dureros în fața neînțelegerii, umbrele iubirii trecute, resemnarea sunt învăluite uneori în muzica lor. Versul rămâne în tonul sentimentalismului elegiac și romantic, însă limbajul fluent, elegant și discreția confesivă depășesc ceea ce s-a scris în lirica feminină de până atunci în Transilvania. Arareori, ritmul atinge o vioiciune tonică, cvasicoșbuciană. Întunericul este o alegorie amintind din nou pe Coșbuc din Vântul
SUCIU-RUDOW. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290010_a_291339]
-
și în lume marchează debutul unui autor egal cu sine, a cărui poezie va urma un traseu ce nu procură surprize. Printre caracteristicile remarcate de critici se află o sensibilitate tensionată și interogativă, note de melancolie captate într-o dicțiune elegiacă.Tema dominantă la S. e erosul, corelat cu sentimentul obsesiv al solitudinii, cu durerea adesea mascată și cu revolta în fața ireversibilului, cu ideea crepusculului. Erotica revelează imposibilitatea comunicării și a comuniunii depline cu o iubită-himeră, întruchipată enigmatic (doamnă, nimfă, fecioară
SUCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
Revista Fundațiilor Regale”, „Universul literar”, „Tribuna poporului”, „Familia”, „Orizont” ș.a. Semnează și Ieromonahul Grigorie, Ghiță Tac, Gheorghe Tărăban, Țic-Țic. Primul volum de versuri al lui T., Flori de lut (1920), dezvăluie predilecția pentru o poezie a simbolurilor, pentru atmosfera melancolică, elegiacă, dar și pentru „lirica de idei”. Următorul, Râsul apei (1923), așază în prim-plan și alte elemente: picturalitatea senină, alternând cu tentația spre meditația încercată adesea de neliniști, iar placheta Soare (1926), care marchează o evoluție, menținând picturalul, plasează versul
TALAZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290037_a_291366]
-
concretul și din sugestia unui spațiu opac, neguros, unde cunoașterea rațională nu are acces. Forța evocatoare a naturii nu pune totuși cadrul natural într-o relație de opoziție integrală cu cetatea. Pădurea nici nu este, de fapt, evocată liric și elegiac, demersul cultivând mai mult magia imaginii și formele rafinate ale simplității. Maniera naturală de transformare a ideii poetice în text, una din calitățile cele mai prețioase ale lui P., se impune chiar de la primul volum, amplificând impresia de rostire fundamentală
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
ca o „patetică elegie a dragostei nesatisfăcute”, o operă superior analitică („cel mai bun roman românesc de analiză”), o elegie (formula este fericită) „de o mare vibrație lirică, în tonuri wertheriene mai potolite, străbătute de un inefabil regret, în stilul elegiac al lui Anghel”. Studiul despre Ibrăileanu este, în totalitate (Viața... și Opera...), o operă solidă, cea mai importantă ce s-a scris despre criticul ieșean. Nu i s-ar putea reproșa decât ușoara tendință de a minimaliza, prin comparație, pe
PIRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
succesiv, redactor, redactor-șef adjunct și redactor-șef la revista „Basarabia”. În versurile din volumele Timpul probabil (1983) și Ghid pentru cometa Halley (1987), P. se definește ca un poet din categoria ironiștilor sentimentali, care întrețin lirismul într-o zonă elegiacă, dar și într-un registru dramatic. În postura ciudată de „ghid al cometei Halley” , el se vrea un tânăr Orfeu, care să restabilească legăturile rupte între om, natură și lucruri sub semnul cântecului identificat cu existența. Poezia din Lunaticul nopții
POPA-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
atrage atenția este reușita poetei de a-și difuza versurile peste hotare, traduse în mai multe limbi. Temperament romantic, P. contemplă lucrurile și creațiile umane din perspectiva lunecoasă a timpului, trecând poemelor (altfel de o limpiditate mediteraneană) un constant frison elegiac. Între participare și contemplare, ea o alege pe aceasta din urmă, după cum optează pentru o afirmare discretă a eului, și nu pentru exhibarea lui grandilocventă. Timpul și contemplația distanțează, efasând contururile lucrurilor și patosul trăirii, bemolează entuziasmele, dar reumple experiențele
POPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288955_a_290284]