948 matches
-
mai presus de orice vedere, cerul ascuns și logosul din care izvorăște străvezimea celor ce urcă de la literă la duh, până în nemăsurabilul luminii în care Cuvântul nu mai e decât slăvire pură. "O cântare a treptelor" - cum e subintitulat volumul Epifania - care înalță spre nevăzutul în care totul începe, ia forma transparentă a urmării. Treptele decreației În trecerea invizibilă prin distanța deschisă de orizontul ființei, semnificabilul inaparent dobândește forma posibilității sale de expresie, ia chipul unei manifestări care se dă vederii
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a putea fi numit, ridică lucrurile din moarte la viață, căci ele respiră acum în lumina în care semnifică, rostesc viața care le cuprinde. Poate cuvântul poetic să rostească acest grai în care Cuvântul luminează, să fie cuprinsul mărturisitor al epifaniei? Ce nume va da el "fericirii/ de-a străbate până la ultimul cer", cum va putea "să aibă/ în el acum/ focul Cuvântului/ și să nu ardă"?54 Lăsând să se rostească în el ultimul, primultimitatea izvorului din care procesează toate
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
știu ce scriu", "scriu, eu, acum,/ și nu mai știu cine vorbește în poem"13. Încercare a unei radicale îndurări, exercițiul anti-retoric este totuși o confesiune până la capăt, de la capăt. Negativul nu e deriva, dispariția fără urmă, ci apariția inversă, epifania nimicului. Nu, prin urmare, "moartea din limbajul cinstit și metaforic" - "piatra verzuie a morții" - care arată încă imaginea exterioară, fața poetică a unei morți inexistente, ci despuierea totală, golirea până la nimicul despre care nu poate fi vorba, "până ce față nu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în ascunderea în care semnele vizibilului se voalează 49. Abia acum începutul începe, poate să răsară în vedere; un început nesfârșit care iluminează lumea, ale cărei semne semnifică de fiecare dată acest început, prefacerea originară a neîncetatei sale creații 50. Epifania imaginii este totodată și o dezvăluire a inaparentului, deschiderea sa prin vălul diafan al formei: un văl care dezvăluie, acoperirea în care totul se descoperă. Dar vălul acesta nu e cu adevărat transparent decât în forma albului, pe ecranul de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cutremură" și întunecă lumina lumii pune în evidență structura (și viziunea) ierarhică, nivelică, a lumii. Diafanul posedă de acum o imagine proprie: este, într-un fel, o "creatură" a aerului, un "nor" luminos și incolor (...). Diafanul nu mai ține de epifania vizibilului, nu mai constituie revelatorul obiectului privirii, căci - dobândind în acest nou context o corporeitate proprie situată ca intermediar, și determinată ontologic de la bun început, între terestru și ceresc - el ține acum de propria epifanie, de propria dia-fanie, autoreflexivă în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Diafanul nu mai ține de epifania vizibilului, nu mai constituie revelatorul obiectului privirii, căci - dobândind în acest nou context o corporeitate proprie situată ca intermediar, și determinată ontologic de la bun început, între terestru și ceresc - el ține acum de propria epifanie, de propria dia-fanie, autoreflexivă în vizibil" (Anca Vasiliu, Despre diafan. Imagine, mediu, lumină în filosofia antică și medievală, Editura Polirom, Iași, 2013, p. 133). 34 "Cum s-ar putea vreodată ca zeului să-i fie dat un sălaș pe potrivă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ne este îngăduit să modificăm puțin un cuvânt sfânt, vom spune că marea taină a creștinismului nu este în primul rând Apariția, ci Transparența lui Dumnezeu în Univers. Da, Doamne, nu doar raza ce atinge, ci raza ce pătrunde. Nu Epifania ta, Isuse, ci Diafania ta. (...) Diafania, de care nicio putere din lume nu ne poate împiedica să ne bucurăm, pentru că ea se manifestă mai adânc decât orice putere și a cărei ivire, din același motiv, nicio putere din lume nu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Lipsește termenul mediu/ care nu e nici/ afirmație/ nici negație/ și fără de care/ omul/ e o pasăre mută// Inventează-l" (Ca soarele, ciclul De la capăt, în Cezar Baltag, Poeme, Editura Eminescu, București, 1981, p. 231). 1 Vina, în Daniel Turcea, Epifania (1978), Editura Cartea Românească, București, 1982, pp. 133, 134. În continuare vom nota cu E poemele ce fac parte din volumul Epifania și cu PD pe cele cuprinse în ciclul postum intitulat Poeme de dragoste. Paginile trimit la ediția menționată
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ciclul De la capăt, în Cezar Baltag, Poeme, Editura Eminescu, București, 1981, p. 231). 1 Vina, în Daniel Turcea, Epifania (1978), Editura Cartea Românească, București, 1982, pp. 133, 134. În continuare vom nota cu E poemele ce fac parte din volumul Epifania și cu PD pe cele cuprinse în ciclul postum intitulat Poeme de dragoste. Paginile trimit la ediția menționată. 2 Calea lactee, (E), p. 105. Sufletul - spune Simone Weil - "se ascunde în spatele cărnii, se acoperă cu ea luând-o drept văl
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
om curge" (Platon, Phaidon, 87 d). 20 Rug (PD), p. 259. 21 Vicleim (PD), p. 291. 22 Trupul (PD), p. 320. 23 Deasupra râului (E), p. 113. 24 Vina (E); Floare carnivoră (E), pp. 135, 150. 25 Certarea filosofilor (E); Epifania (E), pp. 157, 190. 26 Cel care, neștiut (PD), p. 293. 27 Și cum fusesem chemați (PD), p. 261. Dezgolirea este smerirea în Dumnezeu: "partea cea mai înaltă din insondabila sa profunzime răspunde coborârii supreme în profunzimea umilinței" (Predica 10
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
-nstelată/ ca din moarte, învie/ învie acum/ Cuvânt necuprins" (Din litere, PD, p. 311). 51 Despre poezie (E), p. 147. 52 Frumusețea acestei zile (PD). "E-adânc ascuns/ și nimeni niciodată/ izvorul să-l privească" (Numim, PD, p. 325). 53 Epifania (E); Iubire, împărăteasă (E); Peisaj (PD), pp. 190, 173, 181, 300. 54 Certarea filosofilor (E); Portret din memorie (PD), pp. 157, 278. 55 Logos, izvorul (E); Portret din memorie (PD), pp. 200, 277. În acest sens, Logos-ul înseamnă rațiune
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
poetică unde e oriunde, urmele sunt amestecate, camuflate în întrețeserea lor contradictorie, desenează sensul în toate sensurile: "potecile, unde ne scot/ într-un crâng primăvăratic, nicăieri, aici,/ acolo, dincolo" (Potecile, în Curtea Medicilor, ed. cit., p. 17). 51 Faptul că epifania are loc în simplul inaparent al lumii determină astfel de interogații deschise, al căror răspuns e chiar misterul, ca posibilitate a unei arătări imposibile: "Spune, răspunde, ce luminează?" (Spune, răspunde, în Câmpiile magnetice, ed. cit., p. 24), " Un luminiș se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Viziunea ce unește zorii lumii cu sfârșitul timpurilor", "Spectrul destrămării înfățișându-se încă de la țeserea Pânzei" (Fragmentele, 68, 40, vol. A cincea esență, 1989, în op. cit., p. 118, 114). O întrevedere pe care doar transparența creației divine o face posibilă, epifania eshatologică dată ab origine, în care deslușirea oricărui lucru se realizează revelator, ca apokalypsis, "în lumina crepusculului său" (Pustiitorul, vol. Atotsfârșitul, în op. cit., p. 189): " a desluși în floarea pomului împrimăvărat fructul putrezit;/ cu ochii tot timpul orbiți de incendiul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pe care o aveam la tine înainte de a fi lumea. Eu am făcut cunos‑ cut numele tău oamenilor. Eu le ‑am dat strălucirea, frumusețea pe care mi‑ai dat‑o tu93. Frumusețea fizică a lui Cristos este o rază, o epifanie a frumuseții sale esențiale, interioare; într‑o operă de artă tot ce lezează frumusețea exterioară a lui Cristos în reprezentarea plastică, este o lezare a frumuseții sale interioa‑ re de aceea trebuie să fim convinși că un artist adevărat exprimă
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
epoca noastră să se realizeze o nouă alianță cu artiștii, după cum preconiza veneratul predecesor Paul al VI‑lea în vibrantul discurs adresat artiștilor în timpul întâlnirii speciale din capela Sixtină, din 7 mai 1964. Din această colaborare, biserica speră într‑o epifanie reînnoită a frumo‑ sului pentru timpul nostru și răspunsuri adecvate la exigențele proprii ale co‑ munității creștine. Răspunsul vine din partea Conciliul Vatican al II‑lea care a pus bazele unui raport reînnoit între biserică și cultură cu reflexe imediate și
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
profund răsunet interior, în a căror succesivitate trebuie citite nu doar zguduirile care prevestesc maturizarea, ci și reactivitatea exacerbată a copilului, respectiv adolescentului, care trăiește concomitent teroarea și fascinația tutelei (paterne, în ordine mundană, divine, pe calea de consecință a epifaniei). Vizibila motilitate psihică a tînărului este motivată prin postura lui mereu dependentă și, disproporționată, forța care se opune relativului echilibru dobîndit. Copilul primește iluminarea: "...pe urmă rămase însă numai crucea aurită sus, de parc-ar fi plutit în văzduh...Apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
acela cuprins între clădiri, trupul sufletesc al fiecăruia își depune spuma vie a tuturor simțurilor." Exaltarea eroinei nu este străină de o conștiință a privirii îndrăgostite sub care doar ei, și tocmai de aceea orașul i se revelează, ca o epifanie învăluitoare, în corpul lui inefabil. Identificîndu-se cu "punctul de miră", fix, personajul se autodesemnează drept centru al viziunii și al discursului. Rolul "reflector" este indicat aici cu accente clare: mise en abyme, implicînd postura privilegiată a punctului de vedere pe
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
identitatea. În mod evident, acest lucru nu implică faptul că alteritatea ar respinge sau ar nega total Eul, ci doar că Celălalt rămâne "infinit transcendent, infinit străin"430, nivel la care Lévinas introduce conceptul de chip, în care are loc epifania celuilalt, reprezentare care se detașează de tot ce ar putea fi considerat comun cu Eul. Spre deosebire de perspectiva ontologică a identității, punctul de vedere al lui Lévinas evidențiază faptul că între Eu și Altul nu există doar o relaționare, ci un
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
Ibidem, p. 9). 428 Ibidem, p. 22. 429 Ibidem, pp. 23-24. 430 Ibidem, p. 167. 431 Ibidem, p. 20. 432 "Faptul originar al fraternității este constituit de responsabilitatea mea față de un chip care mă privește ca pe un străin absolut; epifania chipului coincide cu aceste două momente." (Ibidem, p. 185). 433 "Importantă aici este noțiunea unei responsabilități precedând noțiunea unei inițiative vinovate. Vinovăție fără vină! Ca și cum celălalt ar fi însemnat mereu ceva pentru mine, ca și cum condiția lui de străin m-ar
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
ale tenebrelor, omorârea vânatului și moartea unui membru al familiei, catastrofele cosmice, eventualele crize de entuziasm, de nebunie sau de ferocitate homicidă ale membrilor tribului. Un rol decisiv au valorizările magico-religioase ale limbajului. De pe acum, anumite gesturi puteau să indice epifania unei puteri sacre sau a unui "mister" cosmic. Probabil că gesturile figurilor antropomorfe erau încărcate nu numai de semnificație, ci și de putere. Semnificația religioasă a "gesturilor-epifanii" era cunoscută încă de anumite societăți primitive către sfârșitul secolului al XlX-lea45. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
călărind uneori animalul său sacru, taurul. Varietatea picturilor pe pereți este uimitoare; nu există două sanctuare care să fie similare. Reliefuri ale zeiței, adesea înalte de doi metri, modelate în ipsos, în lemn sau în argilă, și capete de tauri - epifanie a zeului - erau fixate pe pereți. Simbolistica sexuală este absentă, dar sânul femeii și cornul taurului - simboluri ale vieții - se întrepătrund deseori. Un sanctuar (înjur de ~ 6200) conținea patru cranii umane așezate sub capete de taur fixate în perete. Unul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
din fugarii de la Hacilar și Cătai Hiiyiik. Complexul religios de la Teii Halaf nu diferă prea mult de culturile care ne-au reținut până în prezent. Morții erau îngropați însoțiți de ofrande, printre care figurine din lut. Taurul sălbatic era venerat ca epifanie a fertilității masculine. Imagini de tauri, bucranuri [motive ornamentale figurând capete de taur descărnate - nota trad.], capete de berbeci și securea dublă aveau, desigur, un rol cultual, în legătură cu zeul furtunii, atât de important în toate religiile Orientului Apropiat antic. Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
prezintă o viziune fragmentară și, în fond, mutilată a vieții și a gândirii religioase. Am văzut ce ne revelă documentele religioase ale primelor culturi neolitice: culte ale morților și ale fertilității reprezentate prin statuetele zeițelor și ale zeului furtunii (cu epifaniile sale: taurul, bucranul); credințe și ritualuri în legătură cu "misterul" vegetației; asimilarea femeie-glie-plantă, implicând omologia naștere-renaștere (inițiere); foarte probabil, speranța unei postexistențe; o cosmologie comportând simbolismul unui "Centru al Lumii" și spațiul locuit ca o imago mundi. E de 43 Marija Gimbutas
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
aventurării într-un domeniu care nu mai aparține de drept omului: lumea subterană cu misterele sale și cu lenta gestație mineralogică ce are loc în măruntaiele Mamei-Pământ. Toate mitologiile minelor și munților, nenumăratele zâne, genii, elfi, fantome și spirite sunt epifaniile multiple ale prezenței sacre pe care omul o înfruntă pătrunzând în nivelurile geologice ale Vieții. Încărcate de această sacralitate întunecoasă, minereurile sunt îndreptate apoi către cuptoare. Atunci începe operația cea mai grea și cea mai aventuroasă. Meșterul se substituie Mamei-Pământ
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
el a transmis această funcție fiului și succesorului său, primul Faraon. Acest transfer de putere a consacrat regalitatea ca instituție divină, într-adevăr, gesturile faraonului sunt descrise în aceiași termeni ca aceia folosiți pentru a descrie gesturile zeului Ra sau epifaniile solare. Ca să cităm doar două exemple: crearea lui Ra este rezumată adesea într-o formulă precisă:"El a pus ordinea (ma'af) în locul Haosului". Și în aceiași termeni se vorbește despre Tutankamon, după ce a restaurat ordinea în urma "ereziei" lui Akhenaton
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]