1,648 matches
-
opri după o sută de pași și îi înapoie stindardul lui Mandzuk. încetul cu încetul, și alți oameni de-ai săi se desprinseră din încleștare și alergară, unii pe jos, alții călare, pentru a se regrupa în jurul stindardului său. Alanii, epuizați acum, se feriră să-i urmărească. Balamber își dădu seama că din tot mingan-ul său nu avea nici măcar două sute de războinici. Nu se întrebă dacă doar cu atât de puțini oameni avea să reușească să oprească manevra de învăluire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trebuia să încerce să-i oprească, trebuia să-și salveze regele. — Pregătiți arcurile! ordonă. Vizigoții erau numeroși și se apropiau cu iuțeală. Nu strigau, probabil fiindcă erau obosiți, iar înaintarea aceea tăcută într-un nor de praf, călare pe cai epuizați, părea o imagine de coșmar. în spatele său, Balamber auzi apropiindu-se și apoi crescând tot mai mult ecoul galopului unei mulțimi de cavaleri. Se întoarse și văzu trecând în viteză peste câmpie mingan-ul lui Atila, care cobora panta și gonea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zguduitoare cu berbecele de șaizeci și șase de milioane de miliarde de tone care este Pământul. Creierul îi sună în cap. Căzu în genunchi, apoi se ridică din nou ca un animal căruia îi rămăsese un singur impuls în corpul epuizat. Scapă! Fugi de aici! Ele vor veni să te caute. Fugi! Pornește! Craig nu fu conștient de nimic altceva până ce ajunse la râu. Apa era caldă, dar era o căldură de sfârșit de octombrie. Îi răcori buzele aprinse; îi aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
s-a încumetat vreodată nici să și le dorească. Jordan se înhăitase de copil cu un vânător ambulant de păsări, cu care cutreierase Balcanii, ungând crengile copacilor cu clei din fiertură de boabe de vâsc. Seara strângeau recolta de păsărele epuizate, cu picioarele înțepenite și aripile vlăguite de fâlfâit zadarnic. Îi povesti despre vulpi ce-și lăsau piciorul însângerat în capcană, ca o ofrandă adusă libertății. Despre biberi, vânați în Siberia pentru testiculele lor din care vracii extrăgeau "castoreum" un remediu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sale clipe, iar din propria bătrânețe făcuse un adevărat spectacol. După dispariția nonagenarei, reprezentantul firmei Golden Weyr tot insistase să-i ofere Mașei o altă slujbă. Dar după cele opt luni petrecute În compania Berthei, Mașa se simțea atât de epuizată, Încât abia aștepta să se Întoarcă În satul ei natal. * * * Aproape se luminase de ziuă. Aerul limpede și răcoros al dimineții pătrundea prin ușa grajdului, aducând de afară miros de baltă și mohor proaspăt cosit. Minusculele fracuri ale rândunelelor coborau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o dizertație despre ideologia “Marxist-Leninistă” și “Lupta de clasă”, până ce aproape adormiți, intram În așternuturi...! Ce eram obligați să executăm nu se putea numi instrucție militară ci insultă, batjocoră fiind forțați aproape zilnic să ne tăvălim prin noroaie flămânzi și epuizați fizic, ca Înainte de culcare să suportăm toată sporovăiala instructorului politic cu privire la doctrina comunistă. Având ceva cunoștințe În ale medicinei Îmi trecea prin memorie să simulez o Înbolnăvire când, ca de fiecare dată norocul Îmi veni repede În ajutor, la timpul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
a pus bazele scurtei, dar catastroficei rupturi dintre noi. În prima sâmbătă din decembrie, am luat-o pe Portia de la o ședință de radioterapie de la veterinar. Era întotdeauna cumva irirtată după aceste tratamente, dar de data asta părea cu totul epuizată. Am fost așa de răvășită de starea ei, încât m-am dus direct la familia Hart. Nu mă mai dusesem niciodată la Sheba neanunțată, dar am cântărit că circumstanțele erau suficient de grave ca să justificice lipsa de etichetă. Casa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
m-a întrebat Sheba, în timp ce conduceam prin vestul Londrei. S-a aplecat să-mi examineze roșeața. E o reacție alergică la ceva? — Nu, nu, am murmurat, îndepărtând-o. Sunt doar obosită, asta e tot. — Doamne, știu cum e. Eu sunt epuizată. Am dat din cap cu înțelegere. Probabil că ai fost îngrijorată de moarte... — Da, am fost, e adevărat. A făcut o pauză. — Și am stat și până foarte târziu aseară cu Steven. A zâmbit șugubăț. — Oh, am zis. — Mă tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
îndesat între copertele celor douăsprezece exemplare din vitrină de la Rakestraw. Toată lumea știe ce-ai pierdut. Jina a clătinat din cap. De-a lungul anilor, Zach venea înapoi, către ea, odată cu întunericul și cu Danny, iar ea știa asta. Era singură, epuizată, se întâlnea cu bărbați care nici nu se puteau compara cu Zach, dar accepta ceea ce i se oferea. Măcar în vise era iubită. Asta până când Mike a intrat în viața lor. Din clipa aia, Jina a început să-și amâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
în capul ei ? Alice n-are nimic în cap, i-a replicat Irene. Ea doar scrie. Asta e marea problemă. Din depărtare, a început să se audă avionul. Sunetul aparatului care se apropia de ei era acela al unui om epuizat, care abia mai respiră. Pilotul a făcut o buclă în aer, apoi a aterizat cu grijă, ca și când terenul de munte ar fi înțepat roțile avionului. Mary și-a mușcat buzele; Drew a strâns-o de umăr, apoi s-a îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
urcat muntele, iar Danny s-a temut c-a greșit iar drumul, dar, finalmente, după un cot, a văzut râul și pe Drew care aduna gunoaiele de pe mal. Danny și-a strâns pumnii, cu toate că se simțea mai curând ușurat decât epuizat. Nu întotdeauna e așa de grozav să descoperi unde te afli. S-a dovedit că, până la urmă, puștiul nu avea nevoie de un tată care să-i arate drumul. Și mai ales un tată care nu avusese pentru el nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Am demarat brusc și mașina țîșni Înainte, cu botul ridicat, ca o barcă pe creasta unii val, măcinînd parcă pietrișul sub roți. Fata abandonată rămase pe loc trăsnită, fără pic de expresie În priviri - ca un pește congelat. Mă simțeam epuizat. Cu senzația că am ieșit din timp, stăteam În fața telefonului din colțul tejghelei localului Camelia. — Cum? A murit? — Se pare că l-au torturat pînă a murit, se auzi vocea șefului, neobișnuit de emoționată, vibrînd puternic În receptor. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Și că vârsta e doar un număr. Și că ești tânăr atâta timp cât te simți tânăr. Acum dispari! A făcut o piruetă pe tocurile ei cui și, cu un zâmbet strălucitor, m-a strâns în brațe. —Anna, cum te simți, iubito? Epuizată, de fapt. Claire abia ajunsese de câteva clipe și deja țipetele, insultele și schimbările bruște de dispoziție mă proiectaseră înapoi în copilărie. Arăți mult mai bine, a zis, apoi a început să studieze holul, căutând-o pe Rachel. Unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fără ca totuși să-l nimerească. — Veșmântul Vostru alb e prea vizibil, Sanctitate! îi spuse însoțitorul său, grăbindu-se să-l acopere cu propria sa mantie, de culoare mov, mai puțin vizibilă. Sfântul Părinte ajunse la castel teafăr și nevătămat, dar epuizat, plin de praf, cu un aer rătăcit, cu chipul descompus. Porunci să fie coborâte grilajele mobile din fier pentru a interzice accesul în fortăreață, apoi se închise singur în apartamentele sale ca să se roage, poate și ca să plângă. În oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-și genunchii moi, începu să alerge spre locul unde își lăsase calul. Sări peste trupul decapitat, evită privirea capului înfipt în zăpadă, căzu, dar se ridică repede, gâfâind; simțea că plămânii aveau să-i explodeze. Continuă să alerge. Se opri, epuizat. Privi în jur, încercând să-și amintească unde își lăsase calul. Cuprins de spaimă, se îndepărtase de cărare, iar acum nu mai vedea drumul de întoarcere - doar zăpada neatinsă. Deodată, dintre copaci se ridică un strigăt gutural - un cântec de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
văzu că adversarii nu îl atacau; îl împungeau doar și se fereau de el. Daga lovea de fiecare dată în gol. Când unul dintre cei trei se afla în primejdie, altul îl ajuta, și în scurt timp Antonius să prăbuși epuizat, fără suflare. O nouă lovitură de bici - bărbatul mascat era tot în spatele lui - îl făcu să se ridice furios și să se repeadă înapoi, spre adversarul cel perfid. Încă o dată lanțurile îl împiedicară, încă o dată căzu, încă o dată bărbatul mascat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Disperat, o luase la fugă de-a lungul malului, scrutând apa, închipuindu-și că prietenul lui fusese atacat de peștii răpitori. Îl văzu însă la câteva mile în josul apei, viu și nevătămat. Când se așezase lângă Salix, care îi zâmbea epuizat, Valerius se simțise copleșit de rușine. De atunci, sentimentul acela îl însoțise mereu, zi de zi, an după an, și dispăruse abia când hotărâse să-l ajute pe Titus. Și-l aminti pe Salix așa cum îl văzuse cu câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tău. Proculus și Valerius străbăteau arena, îndreptându-se spre zona care le fusese rezervată. — Tehnica rețiarului? — Rețiarul nu aruncă pur și simplu plasa sau tridentul. El dansează în jurul secutor-ului, pentru a-l dezorienta și a-l face să se prăbușească epuizat. Trebuie să-i înveți mișcările, ca să le poți anticipa. Și cum poți să le înveți mai bine decât cunoscându-le în mod direct? Preț de o clipă, imaginea înspăimântătoare a lui Skorpius stărui în mintea lui Valerius. Acesta închise ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o schemă de atac pe care Valerius o repetase de nenumărate ori în timpul antrenamentelor cu Proculus. Începu să alerge, încercând să ignore fiorul de spaimă pe care-l simțea pe șira spinării. Trebuia să-l obosească pe Flamma. Se simțea epuizat, sfârșit de căldură; coiful nu-l lăsa să respire, gâtul îi ardea. Urletele mulțimii îi răsunau lugubru în urechi. Se opri și se întoarse brusc, gata să-l înfrunte pe rețiar. Se bucură văzându-l pe Flamma la vreo cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
metal și lemn și al celor două trupuri care se înfruntau răsună sinistru în toată arena. Se prăbușiră amândoi. Cu sângele amestecându-li-se, se luptau acum corp la corp. Se ridicară, apoi căzură, amețiți, la fel de îndârjiți, dar tot mai epuizați. Se ridicară și se prăbușiră din nou. Se ridicară iar în nisipul îmbibat de sânge. Deodată, mulțimea îl văzu pe Vitellius ivindu-se furios din pulvinar. Le strigă ceva gărzilor, care intrară imediat în arenă, se îndreptară spre cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unde se așeza la fereastră și fuma. O să-i arate lumii într-o bună zi; o să treacă peste copilăria lui marcată de sărăcie, peste cocioaba în care crescuse împreună cu unsprezece frați și surori, peste tatăl bețiv și drogat, peste mama epuizată. Într-o zi, lumea va întoarce în cele din urmă ochii către el. Aplauze. Premii. Reporteri de la ziar. Își va îndrepta chipul spre și, în toiul adulației, își va descoperi echilibrul, va discuta fluent și cu seriozitatea unui intelectual despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
vipere și foci. După tatu, antilope, zebre și balene. Cerea elefanți, hipopotami, iaci și cocori, macaci și... maimuțe! Maimuțe! Ah, să gătească o maimuță! Printre bambuși, prin desișul verde și galben de banane, printre urzici, până sus pe vârful dealului. Epuizat și murdar, spionul renunță să mai încerce să se țină după ea și se cățără într-un copac de unde spera să își poată continua urmărirea. Numai că, desigur, imediat o pierdu cu totul din ochi, fiindcă dispăru dincolo de cotitura unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
receptorul în nas. Va suna iar și iar. Trebuie să-l lași să vorbească, trebuie să-l lași să urle, să trăncănească, să suspine până când și-a epuizat numărul și s-a liniștit și vrea să-ți spună la revedere, epuizat, muiat, stors ca o cârpă. Lui Frank Telefon îi place să-ți explice plin de autoritatea expertului ce înseamnă să n-ai bani și toate celelalte. Frank Telefon nu are bani. El, de fapt, nu are nimic. Când s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și își sugea degetul mare. Vultur-în-Zbor ieși din șopron în urma Irinei. Ea încuie ușa, zăvorându-și iarăși secretul în spatele ei. — Domnul Page are o cheie de la ușa din celălalt capăt, spuse ea. Vine când poate. Se sprijini de șopron, părând epuizată. Apoi, brusc, se îndreptă hotărâtă. — Acum îți mai spun ceva, Vultur-în-Zbor, prietene, începu iarăși ea, sfredelindu-l cu ochii ei gri. Atinge-mi pântecul, îi porunci apoi și când el ezită, îi luă nervoasă mâna și i-o așeză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
acea limpezime absurdă a lucrurilor inexplicabile, că nu voi putea iubi nicicînd un alt bărbat așa cum Îl iubeam pe Julián, chiar dacă Îmi voi petrece restul zilelor Încercînd s-o fac. Într-o zi, Julián a rămas adormit În brațele mele, epuizat. Cu o după-amiază În urmă, În timp ce treceam prin fața vitrinei unei case de amanet, se oprise să-mi arate un stilou care stătea expus de ani de zile și care, potrivit spuselor negustorului, Îi aparținuse lui Victor Hugo. Julián nu avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]