1,410 matches
-
contemplă Proust, evocându-l pe Charlus. Își compune un stil crepuscular, ușor pervers, cum perversă și amorală este chiar seducția pe care o exercită asupra celor din jur. Poate Însă dandysmul generaliza fără nuanță un asemenea mod de a concepe erosul? Strict ca doctrină, deci ca eșafodaj teoretic, da. Impasibilitatea flegmatică a unui dandy nu este compatibilă cu seducția practicată de un Don Juan, chiar dacă ei au multe trăsături comune (mai puțin relația cu femininul). „Răceala” construită a dandy-lor intră În
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
de scriere era/ pe mine numindu-mă/ pe mine scriindu-mă”), dă nota specifică a primelor sale plachete de versuri. Semeț solitară, atemporală, vocea lirică rostește o elegie austeră, încifrată inițiatic, despre suferința în lume, nenoroc, căutare de sine sau eros arzând sub semnul tragic al lui Orfeu: „sub mâna care te mângâie/ți se deschide carnea/ca sub cuțit un drum/dintr-un tărâm/în celălalt tărâm”. În Departele Epimenides (1976), D. își lansează tema predilectă, a „depărtării lăuntrice”, niciodată
DIACONU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286755_a_288084]
-
embleme pentru „peregrinul” în spirit, către începutul absolut al marilor paradigme. Anabaza prin tărâmul sinelui străpunge până în „depărtarea” transcendenței, unde se împlinește suprema identificare cu marele însingurat divin. Volumele Depărtarea lăuntrică (1980) și Discurs despre liniște (1989) transferă în regimul erosului dialectica paradoxală („iubito ce-mi dărui/un trup de înalt/ într-un trup de prăpăstii”) a lăuntrului spiritual care dezmărginește insul precar. Dar sacra tautologie eu/celălalt, consubstanțiali și deopotrivă transcendenți sinelui, se vede perturbată de o „geografie” simbolică enigmatică
DIACONU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286755_a_288084]
-
aparte, trecând prin întâlniri intelectuale formative și tribulații sentimentale care pot fi alăturate probabilului model joyceian, Portret al artistului în tinerețe, mai ales în paginile digresive. Cele douăzeci de proze scurte care alcătuiesc volumul Smog (1971) au ca temă comună erosul banalizat, grotesc adeseori, degradat de „smog” (existența obscură a pesonajelor): gustul autorului pentru artificiul stilistic (ca o trăsătură dominantă a scriiturii lui - aglomerarea de determinanți, antinomici adesea, în jurul unui nume), pentru bizarerii și grotesc-trivial devine evident. Încercare de cronică de
CONSTANTINESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286374_a_287703]
-
temă majoră a lui C. - se păstrează o vreme ca mască a unui sentimental și timid disimulat ludic, exprimându-se în dantelării ceremonioase și fastuoase, îngânând stilul elaborat, rafinat cu cel frust (dar tot „stil” și acesta). Starea definitorie a erosului este însă cea de „aiurare” (o vocabulă tematică). Petrarchist și shakespearean (sonetele), poetul își cântă „arderea cărnii”, trăiește asceza sentimentului, ipostaziat printr-o ultimă transsubstanțiere în „vertebra” cuvântului, în „pajura cu care mă zbor”, în visul astral. Neîndoielnic, acest liric
CORDUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
gânditor, un reflexiv, năzuind să-și clarifice relațiile cu lumea. Cele nu mai puțin de 935 de aforisme și comentarii, reunite postum în Caleidoscop (1974), sunt, de fapt, niște meditații succinte, deschideri inteligente spre social și etic, sondări psihologice în eros (cu accente cvasimisogine). Pe Lucian Blaga, pe Al. A. Philippide, ca și pe alții îi tratează de sus, cu asprime (ulterior ajungând la dreapta măsură); la moderniști, conchidea el, „contemplația estetică se risipește într-un întins catalog de senzații” (opinie
CONSTANTINESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
cu literă/sunt singur și în tăcerea din jur/aproape aș putea să luminez.” „Îmbătrânirea” întru clasicizarea senzorialului se joacă foarte bine în jurnalul scris împreună cu Ștefania Coșovei, Les Années folles du socialisme (2000), carte „bicefală”, prin care petrecerile cuplului (erosul și domesticitatea, bufonadele și automatismele, dorlotările reciproce, ironia iubitoare și, în general, amestecul de giumbușluc și sarcasm) rezumă și temele poeziei. SCRIERI: Ninsoare electrică, București, 1979; 1,2,3 sau..., București, 1980; Aer cu diamante (în colaborare cu Mircea Cărtărescu
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
odaie, pe umeri m-apăsa - / Vedeam ce nu se vede, vorbeam ce nu era.” Sau în Poveste, unde apare „șoptirea singuraticei păduri” și, în acest spațiu tipic eminescian, se înfiripă și femeia „ca o pală rătăcire coborând din alte zări”. Erosul bacovian descoperă acum codrul mirific, tema depărtării, idila, „povestea cu dureri și cu mistere”, euforia sărutului, pe scurt, amorul în faza juvenil-pasională. Chiar ritmurile acestei frumoase povești de iubire amintesc de desfășurarea lentă, mătăsoasă a versului eminescian: „Îți aduci aminte
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
atras de stările tulburi, incerte, fie sociale, precum în Neamul Coțofănesc sau în Conspirația Dărmănescului, fie individuale, precum în Rumilia. Aici, imaginația se dezlănțuie fără opreliști, excitată de ceremonialuri erotice fără număr. Prezentat în mai toate ipostazele, normale și patologice, erosul are aspectul unui delir permanent. Odată eliberate de complexele culturale, personajele devin „animale sănătoase”, de o indescriptibilă vulgaritate. Unele pagini din romanele lui B. sunt în drum către pornografia în stare pură, iar scenele de dragoste au, câteodată, o trivialitate
BARNOSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285651_a_286980]
-
pribegie ori ocol într-un spațiu închis, zbatere în menghina condiției umane, o captivitate fără ieșire. Reacționând ca un primitiv, uimit și copleșit sub povara urgiilor iscate de potrivnicia naturii, a sorții, de păcat și de rău, reface experiențe originare: eros, moarte, individul înaintea divinității. Traseele căutării Ființei, percepute în adevărul și intensitatea dramei personale, sunt, în esență, filosofice, fără ca expresia să fie cea a unei dezbateri intelectuale. A. proiectează „durerile de viață” în metafore și simboluri nedespărțite de limbajul tainelor
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
și ale satului. Răscolit de soare și de seve, de impulsuri sălbatice sau de neliniști și dorințe nedeslușite, acesta debordează de bucuria de a trăi, de vitalitate, de setea împlinirii, extrapolându-și trăirile, într-o frenetică celebrare a forțelor telurice. Erosul, abia presimțit, abia sugerat în primele culegeri, ocupă un loc central în Cununa soarelui. Iubirea este o chemare imperioasă, năvalnică, o supunere în fața unei legi inexorabile. Protagoniștii sunt făpturi ale naturii, dar intens poetizate, ca și decorul puternic luminat, fierbinte
CIUREZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286287_a_287616]
-
urmărite „arhetipuri și metafore fundamentale”, în al doilea - „fascinația tiparelor originare”. De fiecare dată se identifică un strat arhetipal și mitologic, dedus, în cazul lui Eminescu, spre exemplu, din câteva metafore esențiale: haosul, acvaticul, astralul, bolta, pădurea, muntele, geniul, privirea, erosul, tanaticul. Este reconstituit, de asemenea, „arhetipul poetului”, pentru a se intui căile prin care, la autorul Luceafărului, se conjugă „omul interior” cu „omul cosmic”. Concepută după o schemă riguros tradițională și academică, Literatura română între 1900-1918 (1970) realizează o panoramă
CIOPRAGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286265_a_287594]
-
gestul abstract este supus unui fenomen de concretizare totală. Voi prezenta în continuare suficiente exemple de „legări” care-și păstrează în mod evident caracterul magic : „legarea” monstrului prin descântec (prin magia cuvântului), „legarea” prin circumambulațiune (prin magia gestului), „legarea” prin eros (magico-erotică) etc. Dar, chiar și atunci când zeul (eroul) leagă la propriu demonul (monstrul), sunt uneori păstrate date care atrag atenția asupra subtextului magic al demersului. De foarte multe ori, în colindele românești, eroul (eroina) leagă monstrul cu „o ață răsucită
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
mâna pe anumite obiecte [și ființe - n. A.O.], ca să le atragă și să le aducă înspre ei înșiși” (128, p. 128). Dar cel care, la sfârșitul secolului al XVI-lea (la un veac după Ficino), a încununat teoria identității dintre Eros și Magie este Giordano Bruno, într-o carte destul de ignorată, De vinculis in genere (Despre legături în general ). Și din nou Culianu este cel care are meritul de a o fi scuturat de praf. Acțiunea magicianului și a îndrăgostitului este
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
îndoială valabilă pentru Algeria, Iran, Indochina etc.). Ca și confrații săi, iacobinismul a transformat genealogia sa mediatică în ordin moral și cult civic. Republica este o idee a literelor, masculină adică, urbană, intelectualistă, elitistă, egocentristă, învrăjbită cu corpul și cu Erosul, gustînd ceremoniile și solemnitățile publice, dar respingînd din instinct teatrul și dansul. O idee de biblioman, concepută de cititori pentru cititori. "Comuniunea republicană" imaginată sub Directorat de un iacobin, Leclerc, nu are oare drept cămin "cartea de familie", în același
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
iubit la cel care iubește, de la ton eromenon la to eron, iar întrebarea trebuie să fie privitoare la acesta din urmă; 2. trecerea de la problema onoarei tânărului la problema dragostei pentru adevăr. E tot o problemă de metodă în joc. Erosul comun definea iubirea pornind de la obiectul ei - iubitul, caz în care iubirea joacă, într-un fel, rolul consecinței. Întrebarea platoniciană inversează lucrurile: definirea iubirii are ca rezultat identificarea a ceea ce e obiectul ei (și atunci obiectul iubirii este cel care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de la obiectul ei - iubitul, caz în care iubirea joacă, într-un fel, rolul consecinței. Întrebarea platoniciană inversează lucrurile: definirea iubirii are ca rezultat identificarea a ceea ce e obiectul ei (și atunci obiectul iubirii este cel care joacă rolul consecinței). În erosul comun accentul cade în primul rând pe trup și abia apoi pe suflet (și dacă?); în erosul filosofic accentul se mută pe suflet și pe ceea ce sufletul își amintește că a văzut deasupra cerurilor (și atunci el se va lega
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lucrurile: definirea iubirii are ca rezultat identificarea a ceea ce e obiectul ei (și atunci obiectul iubirii este cel care joacă rolul consecinței). În erosul comun accentul cade în primul rând pe trup și abia apoi pe suflet (și dacă?); în erosul filosofic accentul se mută pe suflet și pe ceea ce sufletul își amintește că a văzut deasupra cerurilor (și atunci el se va lega de obiectul dorit numai dacă află în el, dacă recunoaște în el, reflexe și imitări ale frumuseții
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
că e nimic. Caracteristica iubirii adevărate nu presupune anatemizarea trupului; ea presupune raportarea la adevăr; 3. trecerea de la problema inegalității partenerilor la cea a convergenței iubirii. Inegalitatea erotică are în vedere faptul că iubitul este eromenos, iar îndrăgostitul este erastes. Erosul pornea de la cel de-al doilea către cel dintâi. Eromenos-ul era cel iubit; i se cerea, ca răspuns, să fie afectuos. Consecința era chiar inegalitatea partenerilor pe linia diferenței dintre iubire și afecțiune. Eromenos-ului, prin inegalitatea creată, i se refuza
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
se refuza egalitatea cu instituția provocatoare. Relația lor este imperfect reciprocă (și alături de această inegalitate mai amintesc: inegalitatea de vârstă, de statut, de experiență etc.). Cei doi nu iubesc la fel, și dacă așa stau lucrurile ei nu depășesc ambientul erosului comun. Relația trebuia să fie perfect reciprocă, și cum aceasta nu era posibil pe linia inegalităților de accident, avea să satisfacă posibilitatea pe linia egalității de substanță - raportarea la adevăr. Chestiunea aceasta ține de începutul platonismului, de Lysis mai cu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
-i este necesar, sau îl înlătură de unde-i înrădăcinat, acela este adevăratul tehnician. Căci el e capabil să dezvolte o amiciție între cele mai dușmănoase elemente ale corpului și să trezească în toate o atracție reciprocă”. Așa arată legătura dintre Eros și medicină, și ca un om de știință ce era, medicul ne spune că natura corpurilor organizate conține în ea ambii Eros fără contradicție, la fel cum trupul, tot fără de contradicție, conține sănătatea și boala, e drept, nu în același
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cele mai dușmănoase elemente ale corpului și să trezească în toate o atracție reciprocă”. Așa arată legătura dintre Eros și medicină, și ca un om de știință ce era, medicul ne spune că natura corpurilor organizate conține în ea ambii Eros fără contradicție, la fel cum trupul, tot fără de contradicție, conține sănătatea și boala, e drept, nu în același timp și nici sub același raport. E de remarcat că Platon nu ridiculizează pe Eryximachos (așa cum face Pausanias!), deși este un personaj
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cu o anume lipsă de rigoare (lipsă care e de recunoscut, în chip fatal, în tipurile de limbaj). Pseudomoralismul lui Pausanias, erotica biocosmică a lui Eryximachos și antropologia fantastică a lui Aristofan dau treptele urcușului (și al katabasei, prin anamneză) erosului demistificat. Mai e o treaptă însă, cea a lui Agathon, și nu cea din urmă; e. discursul lui Agathon. E ultimul dintre „discursurile martor” și închide, la prima vedere, un cerc. Platon pare să revină, prin Agathon, la Phaidros și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fiului risipitor. Dovadă că este riscat în Republica fără ca Platon să se riște pe sine în Nomoi. Așa rămâne Platon un fiu risipitor, măcar că e unul incomplet (ceea ce, la o adică, nu e chiar deloc puțin lucru)! 4. Politica seducției. Erosul socratic și erosul platonician (sau despre cum nu are dreptate cel sedus) Subtitlul Banchetului este peri érotos. Iubirea despre care se vorbește în dialog este iubirea homosexuală, mai exact o subspecie a acesteia: paid-erastia. Amintesc că relația paid-erastică era dublată
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
că este riscat în Republica fără ca Platon să se riște pe sine în Nomoi. Așa rămâne Platon un fiu risipitor, măcar că e unul incomplet (ceea ce, la o adică, nu e chiar deloc puțin lucru)! 4. Politica seducției. Erosul socratic și erosul platonician (sau despre cum nu are dreptate cel sedus) Subtitlul Banchetului este peri érotos. Iubirea despre care se vorbește în dialog este iubirea homosexuală, mai exact o subspecie a acesteia: paid-erastia. Amintesc că relația paid-erastică era dublată de una paid-agogică
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]