7,156 matches
-
probabil murise între timp. Intervine schisma datorată chestiunii cristologice, comunitatea dizolvându-se încetul cu încetul. Membrii asimilați de Biserica instituționalizată se văd obligați să camufleze identitatea apostolului fondator, dat fiind că acesta era o femeie. Prin urmare, ei înlocuiesc în evanghelie numele Mariei Magdalena cu formula, deopotrivă misterioasă și neutră, „ucenicul pe care Domnul l-a iubit”. Atât studiul lui De Boer, cât și cel al lui Jusino pleacă de la o schemă ideologică apriorică, formulabilă astfel: Maria Magdalena a devenit foarte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
paix d’une faute irrémissible? Un Judas avec l’âme de Bouddha, quel modèle à une humanité future et finissante! ș...ț Judas est l’être le plus seul dans l’histoire du christianisme. (E.M. Cioran, Précis de décompositon) Publicarea Evangheliei lui Iuda a redeschis, pătimaș, am spune, dosarul „ucenicului pierdut” al lui Isus. Ziariști, istorici, scriitori și, desigur, teologi au ieșit la scenă deschisă, aprobând sau condamnând, confirmând sau infirmând, într-un cuvânt, creând un vălmășag de nedescris, a cărui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sau condamnând, confirmând sau infirmând, într-un cuvânt, creând un vălmășag de nedescris, a cărui țintă a fost deja atinsă: transformarea traducerii unui text din secolul al IV-lea într-un bestseller mondial în secolul XXI. Campania publicitară dusă în jurul evangheliei gnostice s-a bazat pe o interpretare tendențioasă a conținutului, așa cum vom vedea ceva mai încolo. Totuși, ea a prins atât de bine, încât specialiștilor onești le va fi foarte greu să reașeze lucrurile în matca lor firească. „Taina trădării
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nouă disciplină, „iudalogie”. Omul a devenit etichetă, simbol, mit. Omul a dispărut, și-a pierdut adevărata și unica identitate în spatele etichetei-stigmat. Teologia l-a transformat pe Iuda Iscariotul, dintr-o persoană aievea, ucenic al Domnului și propovăduitor, o vreme, al evangheliei, într-un fel de stigmat atemporal. Iar orice încercare făcută de istoricii sau de credincioșii mai puțin „exemplariști” de a reînvia sufletul din spatele acestui stigmat se izbește de platoșa fanatismului de cazarmă ori a scepticismului încăpățânat. În paginile care urmează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Isus, redând termenilor proprietatea lor semantică și teologică. Apoi, voi prezenta și comenta un dosar mai puțin frecventat de publicul larg, alcătuit din mărturii ale Antichității creștine și iudaice, urcând până la biografiile medievale. După aceea, mă voi opri asupra Evangheliei lui Iuda. Voi propune o lectură fidelă a textului, care contrazice esențial și, sper, argumentat vulgata răspândită de National Geographic. Într-o ultimă secțiune, foarte pe scurt, voi prezenta câteva reconfigurări moderne ale personajului nostru în eseul filozofic și în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
kai paradous auton; în Mc. 3,19, hos kai paredoken auton; în Lc. 6,16, hos egeneto prodotes. Etichetarea personajului e strâns legată de sensul acestui verb. Pentru a percepe corect relația dintre Iuda și Isus, așa cum apare ea din Evanghelii, trebuie să ne oprim asupra acestui verb capital. Paradidomi, compus din para(„pe lângă”, „alături”, „împotrivă”) și didomi („a da”), are următoarele sensuri principale 32: 1. „a da, a livra ceva cuiva”. În Ioan 29,30: „și-a dat sufletul” (paredoken
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Las pentru mai târziu comentarea fragmentului din Matei, întrucât moartea lui Iuda constituie un alt subiect controversat și trebuie invocate alte două mărturii vechi, care contrazic parțial relatarea de mai sus. Să tragem deocamdată o concluzie cu caracter provizoriu. Spre deosebire de Evanghelia după Marcu, unde Iuda apare cu parcimonie, prezentat jurnalistic, cu o anumită detașare, în Evanghelia după Matei el capătă contur, biografie, destin. Matei îl înfățișează ca pe un personaj voluntar (el propune târgul preoților); la Cina de Taină el iese
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
subiect controversat și trebuie invocate alte două mărturii vechi, care contrazic parțial relatarea de mai sus. Să tragem deocamdată o concluzie cu caracter provizoriu. Spre deosebire de Evanghelia după Marcu, unde Iuda apare cu parcimonie, prezentat jurnalistic, cu o anumită detașare, în Evanghelia după Matei el capătă contur, biografie, destin. Matei îl înfățișează ca pe un personaj voluntar (el propune târgul preoților); la Cina de Taină el iese din masa apostolilor, pune separat întrebarea fatală și primește separat răspunsul fatal. După condamnarea lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pocăință”), înapoiază banii, se îndepărtează de locul faptei sale și se spânzură. Un pas înainte în acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda va fi făcut de Luca. Puțini exegeți au remarcat faptul că, în cazul Evangheliei după Luca, există nu trei, ci patru ispite ale diavolului. Primele trei sunt cele bine știute, dinaintea începerii misiunii publice. Ele apar și la Marcu, și la Matei. Ultima însă este creația lui Luca. În capitolul 4, după consumarea încercărilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unctio Bethaniae. Risipa acceptată, ba chiar binecuvântată de Isus, îl va fi împins pe ucenic să-i caute pe arhierei și să le propună predarea Învățătorului său. Luca are alt scenariu. Unctio se află în cu totul alt loc din Evanghelie și are o cu totul altă semnificație decât la Marcu și Matei. El trebuie să ofere o explicație inedită gestului făcut de Iuda și o găsește legând momentul de cele trei ispite din pustiu, relatate în capitolul 4. Iuda merge
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îmbrățișat de Satana (Lc. 22,47-53). Raportul dintre cei doi, așa cum observăm, devine tot mai dușmănos. Moartea personajului va fi amintită de Luca abia în capitolul 1 din Faptele apostolilor. Voi cita fragmentul la locul potrivit. Dușmănia atinge apogeul în Evanghelia după Ioan, unde Iuda este diabolizat, făcut praf, executat fără nici o urmă de toleranță și înțelegere. Teologizarea temei trădării merge mână în mână cu această campanie de efectivă diabolizare. Pentru Ioan, Isus știa din capul locului că unul dintre apostoli
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și ucenici. șocați de „enormitatea” pretențiilor lui Isus, mulți (polloi) dintre ei „dau înapoi”, părăsindu-L fără nici o ezitare. Isus nu-i cruță nici pe cei doisprezece, punând degetul pe rană: unul dintre ei nu va fi posedat, ca în Evanghelia după Luca, ci este chiar Satana. Exegeții au dreptate să se întrebe nedumeriți referitor la acest pasaj: dacă Isus știe de la bun început pe cine a ales, înseamnă că apostolul care-L va preda trebuie exonerat de vina principală. El
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
precum cel descris de Ioan și care nu prea concordă cu Iuda din Sinoptice? Dar să mergem mai departe, fiindcă povestea nu s-a încheiat. Aș spune că Ioan face din ultima Cină momentul supremei răfuieli (13,1-30). Dacă, în Evanghelia după Luca, lui Iuda nu i se acordă nici o atenție și dacă Marcu, deși sugerează ceva, nu dă absolut nici un nume, încercând parcă să pună în umbră lucrurile dezagreabile în această „seară de adio”, Ioan, dimpotrivă, insistă numai asupra acestor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aparte. Luca face primul pas spre diabolizare/teologizare, încercând explicarea deciziei lui Iuda de a-L preda pe Isus prin posedare: diavolul a intrat în sufletul acestui discipol, obligându-l să facă ce-a făcut. Apogeul diabolizării e atins în Evanghelia lui Ioan. Autorul nesinopticei pare obsedat de personajul Iuda, pe care-l taxează drept „diavol” prin gura lui Isus Însuși. Există un conflict permanent între Isus și Iuda, care, în realitate, reflectă conflictul dintre Bine/Lumină/Adevăr, pe de o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dintre Bine/Lumină/Adevăr, pe de o parte, și Rău/ Întuneric/Minciună, pe de alta. Iuda încarnează Răul absolut. El nu mai are nici o șansă de mântuire, e marele inamic terestru al Fiului. Mai mult, autorul celei de-a patra evanghelii îl descrie ca pe un hoț, iubitor pătimaș al banilor. Tot de aici, și numai de aici, aflăm că Iuda ar fi fost casierul corupt al apostolilor. De la Marcu până la Ioan are loc nu o simplă evoluție, ci de-a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
imaginarul creștin a preferat preluarea, perpetuarea și îmbogățirea versiunii sadice din Faptele apostolilor. Dovadă e un fragment puțin cunoscut dintr-o lucrare a lui Papias, Cinci cărți de explicare a cuvintelor Domnului, care ne-a parvenit prin intermediul unei „catene” despre Evanghelia lui Matei. Textul lui Papias e citat de Apolinarie al Laodiceii (secolul al IV-lea) și sună așa: Iuda n-a murit prin spânzurare (anchone), ci a supraviețuit, căci a fost coborât înainte de a se înăbuși. Faptele apostolilor arată și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iuda apare în culori sumbre. Există unele tradiții mai îngăduitoare, dar firave. În general, predomină diabolicul. Voi încerca să urmez cât de cât o ordine cronologică, deși, în cazul acestor texte, fără origine și autor precis, datarea pune probleme. În Evanghelia arabă a copilăriei, versiune din secolul al V-lea, probabil, Iuda se întâlnește cu Isus la o vârstă foarte fragedă. Autorul apocrifei încearcă să răspundă narativ la două întrebări: cum a devenit Iuda ucenic al lui Isus și de ce L-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
contur și adâncime psihologică. Astuția sa trimite la astuția șarpelui edenic, iar înrudirea apropiată cu marele preot îi explică, îi raționalizează oarecum gestul și comportamentul, dar îl și descalifică moral de la bun început. Iuda nu apare, așa cum e descris în evanghelii, ca un ucenic à part entière până la un punct, sincer devotat Domnului, ci ca un turnător de joasă speță, în solda Sinedriului, fără nici o legătură cu mesajul cristic. În fine, Evul Mediu va construi o adevărată biografie a lui Iuda
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a vădit că Iuda a luat-o de soție pe mama sa și și-a omorât tatăl. După scena recunoașterii dintre mamă și fiu, Iuda merge să-L caute pe Isus, ca să se pocăiască. Restul povestirii curge după informațiile din evanghelii, cu precizarea totuși că omul nostru, ajuns vistiernic al grupului, fura zece procente din fiecare pomană. Versiunea din Legenda aurea amestecă mai multe tradiții medievale și este una dintre cele mai elaborate 53. Trama principală, spuneam adineaori, se înrudește cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Sale magice s-au dovedit mult inferioare calităților lui Rabbi Iehuda. Prin urmare, Iuda joacă rol de adversar. El îmbracă numai pentru o clipă haina de ucenic al lui Isus, pentru a-l prinde și denunța pe acesta coreligionarilor săi. Evanghelia lui Iuda În Săptămâna Mare a anului 2006, cunoscuta revistă National Geographic lansa, printr-o campanie publicitară ieșită din comun, una dintre „bombele” mileniului abia început: o apocrifă cunoscută sub numele de Evanghelia lui Iuda (și nu Evanghelia după Iuda
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prinde și denunța pe acesta coreligionarilor săi. Evanghelia lui Iuda În Săptămâna Mare a anului 2006, cunoscuta revistă National Geographic lansa, printr-o campanie publicitară ieșită din comun, una dintre „bombele” mileniului abia început: o apocrifă cunoscută sub numele de Evanghelia lui Iuda (și nu Evanghelia după Iuda, cum greșit i se spune uneori). E vorba despre un text aparținând unui codex datat secolul al IV-lea d.Hr., descoperit în 1978 sau 1979 în regiunea Minieh din Egiptul Mijlociu. Codexul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
coreligionarilor săi. Evanghelia lui Iuda În Săptămâna Mare a anului 2006, cunoscuta revistă National Geographic lansa, printr-o campanie publicitară ieșită din comun, una dintre „bombele” mileniului abia început: o apocrifă cunoscută sub numele de Evanghelia lui Iuda (și nu Evanghelia după Iuda, cum greșit i se spune uneori). E vorba despre un text aparținând unui codex datat secolul al IV-lea d.Hr., descoperit în 1978 sau 1979 în regiunea Minieh din Egiptul Mijlociu. Codexul respectiv conținea patru texte, printre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
greșit i se spune uneori). E vorba despre un text aparținând unui codex datat secolul al IV-lea d.Hr., descoperit în 1978 sau 1979 în regiunea Minieh din Egiptul Mijlociu. Codexul respectiv conținea patru texte, printre care două inedite (Evanghelia noastră și o Carte a lui Allogenes, despre care însă nu se vorbește aproape deloc). Nu voi intra în amănuntele acestui story științifico-negustoresc reconstituit în parte de Kasser în volumul publicat ulterior și tradus, profesionist sau amator, în mai toate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-i sustrage numeroase fragmente și de a-l fotografia cvasiintegral. Pe scurt, dacă manuscrisul ar fi fost achiziționat imediat după descoperire și dacă ar fi ajuns pe mâinile și sub ochii unor oameni pricepuți, polemica de acum legată de conținutul Evangheliei lui Iuda probabil n-ar mai exista. Evanghelia lui Iuda constituie „piesa de atracție” a Codexului Tchacos și asupra ei mă voi opri în continuare. În aprilie 2006, spuneam, se lansa la Washington prima traducere a acestei apocrife, realizată de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fotografia cvasiintegral. Pe scurt, dacă manuscrisul ar fi fost achiziționat imediat după descoperire și dacă ar fi ajuns pe mâinile și sub ochii unor oameni pricepuți, polemica de acum legată de conținutul Evangheliei lui Iuda probabil n-ar mai exista. Evanghelia lui Iuda constituie „piesa de atracție” a Codexului Tchacos și asupra ei mă voi opri în continuare. În aprilie 2006, spuneam, se lansa la Washington prima traducere a acestei apocrife, realizată de o echipă internațională, constituită din profesorii Kasser, Meyer
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]