751 matches
-
Paulcescu Victoria) Mi-a plăcut totul, a fost o întâlnire reușită. (Lazea Ileana) Timpul a fost prea lung, cred că era nevoie de puțină sinteză. (Negrilă Liliana) Unele idei au fost prea scoase în evidență, adică au fost duse la exasperare de către unii elevi. (Chindriș Anuța) Poza cu semnul de la McDonalds în apă și unele păreri absurde. (Zăvoianu Alitea) Ce aș mai vrea să știu despre subiectul discutat? Despre cameleon și masca acestuia. (Zăvoianu Aliteea) Ce efecte va avea încălzirea globală
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
geloziei maladive. Pe ecran, drama unui gospodar înstărit și a nevestei care îl luase de bărbat deși îl iubea pe fratele lui, transcede conturul banal al triunghiului adulterin. Deși îmbogățit cu precise sugestii de natură istorică și socială foametea și exasperarea țăranilor spoliați de arendași prevestește pojarul și măcelul răscoalei din 1907, în timp ce personajul invalidului nebun readuce în memorie sacrificiul oștenilor din Războiul de Independență din 1877 povestea nu își pierde fluența, dimpotrivă. Și nici nu nu trădează spiritul textului. Dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cumplită întâmplare din mahala, unde oamenii se zbat în măruntaiele politicii, în fustele și în furourile clevetirilor și bârfelor de gang, în noroiul și în maldărul de resturi de ziare aruncate în scenă ziare care seamănă unul cu altul până la exasperare. Totul devine în această lume de margine, cu pretenții de "onorabilitate", cu lustru de centiron și mundir cu epoleți, în această lume zbuciumată la nivel glandular, isterizată și pusă pe scandal, totul devine demagogie. Personajele din Noaptea furtunoasă a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
suferința păcătosului în fața lui Dumnezeu. Atât timp cât Dumnezeu lipsește, păcatul nu e interzis, iar în finalul psalmului, poetul renunță la divinitate, amintind, însă, comuniunea anterioară cu aceasta. Considerând că de Dumnezeu depind toate nenorocirile, psalmistul afirmă tăios, într-un moment de "exasperare antidivină" (N. Balotă): "Mă clatin din întregul arcuirii mele/ știind că fără vină Tu nu mă vei lăsa". Fătălăul Fătălăul este una dintre poeziile tipice pentru modernism, care înfățișează lumea de la periferie, anormalitatea, excepția. Variantă a androginului, Fătălăul este ironizat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
desfășurării narațiunii. Acțiunea propriu-zisă este însă un dialog, sau mai exact o povestire. Episodul începe în afara cafenelei cu ceea ce ar putea fi un cadru de localizare 12. Acțiunea o privim de la distanță [P. Ans. Stradă, în fața cafenelei, noaptea]. Insistența până la exasperare a lui Antim de a-și recupera violoncelul are dinamică repetitivă și gestualitatea de film mut: "De mai multe ori, în fața cafenelei, Antim încercase zadarnic să-i ia violoncelul din mână. În cele din urmă, ridicase exasperat brațele în aer
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Personajul categorial, personajul carismatic și procesul construirii de imagine În procesul cunoașterii absolute, personajul categorial are rolulul unui catalizator spiritual din perspectiva căruia sunt înserate în ordinea firească a vietii "evenimente care schimbă un destin, într-o evidență stare de exasperare și tensiune."5 Relevanță comportamentului uman asociat cu retorica eului determina într-un grad înalt persuasiunea comunicării și influența personajului categorial în modularea / construirea imaginii de sine prin supremația actului creator și în relație cu ceilalți. În structura acestuia, dialogul
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Ștefan și Smaranda. Acest episod este ocazia întâlnirii băiatului cu pupăza din sat ănumită „cuc armenesc-). Nefericit pentru că trebuie să se trezească dimineața la cântecul păsării, Nică se răzbună prinzând-o în cuibul ei, proces îndelungat care îi duce la exasperare pe muncitorii care-l așteptau. Întâmpinat cu ostilitate de angajații tatălui când ajunge în cele din urmă la destinație, băiatul se întoarce la teiul pupezei și leagă pasărea extenuată, ascunzând-o în podul casei, de unde nu mai poate cânta. Fapta
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
creează odată cu scriitura este cu suferința, care devine un loc comun al textului său, și nicidecum originea artei așa cum afirmă în Vizuina luminată. Tema principală a creației blecheriene rămâne neputința eului de a evada din sine: ,,Trebuie să constat până la exasperare că trăim în lumea pe care o vedem. Nu era nimic de făcut împotriva acestui lucru"156. Astfel, autenticitatea textului blecherian constă în redarea acelor modalități, proiecții imaginare prin care eul poate dobândi o altă individualitate fie că aceasta este
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de o parte, iar pe de altă parte soluțiile prin care va reuși să evadeze din realitatea dată. Dacă în primul roman, soluția va fi irealitatea imediată, în următoarele, realitatea interioară va fi generatoare de noi lumi. Deși constată cu ,,exasperare că trăim în lumea pe care o vedem"233, naratorul-personaj din Întâmplări în irealitatea imediată reușește o primă proiecție a unei realități secunde, constrâns și exasperat de tirania obiectelor reale care-l înconjoară. Este interesant de observat cum realitatea se
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
na T. ia loc, în două rânduri, pe divanul psihoterapeutului. În perioada de gestație a romanului " Patul lui Procust" (1926-1928), școala lui Freud câștiga tot mai mulți adepți: "Ruptura, provocată apoi subtil și brutal de mine, chiar în vremea acestei exasperări, i-a agravat net patologicul tulburării, până când, nemaiputând umbla pe stradă, din neliniște nedefinită, a intrat într-un sanatoriu din Viena."11 Tot aici, eroina își va găsi un vremelnic refugiu după moartea neașteptată a lui Fred Vasilescu. Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
văzut în mitul lui Oedip o soluție infailibilă de interpretare a unor capodopere din literatura universală. Celebră a rămas paralela pe care Freud o face între tragedia lui Sofocle și Hamlet. Ce îl determină pe "prințul Danemarcei" să amâne până la exasperare pedepsirea lui Claudius? Nu e nici laș și nici fricos, dovadă că îi ucide pe Polonius și fiul acestuia, Laerte. Ezitarea constă într-un fenomen de transfer, Claudius îl asasinează pe rege și îi ia locul în patul conjugal. La
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
introducă obstacole în transferul de informații și tehnologie către China. Aceasta se teme de o revenire a protecționismului și de o serie de războaie comerciale care i-ar fi defavorabile. De asemenea, nu cedează presiunilor privind convertibilizarea monedei sale, spre exasperarea partenerilor occidentali. Introducerea nedeclarată a capitalismului a transformat profund societatea chineză. Aparatul de stat nu a reușit să se adapteze, în timp ce fiecare grup social își apără interesele, de unde multitudinea de conflicte. Oamenii cer, uneori violent, indemnizații sociale, posibilități de recalificare
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
hiperbolizat la începutul narațiunii, nu mai este un argument al simplei crize nevrotice, întrucît zgomotul capătă materialitate, pare a fi perceput chiar de către polițiști care, diabolic (în viziunea torturatului personaj), amînă momentul adevărului doar pentru a prelungi agonia. Cuprins de exasperare, eroul cedează nervos, admițîndu-și crima și indicînd locul ascunderii cadavrului, loc malefic, stigmatizat de contracțiile "inimii destăinuitoare". Ceva deranjează la simplitatea și coerența raportului investigator prezentat. Privit cu atenție, el pare să se întemeieze pe cel puțin două discrepanțe care
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Sînteți răspunzător de individul pe care l-ați lăsat acolo /.../. /.../ Refuză să copieze acte, refuză orice fel de muncă, spunînd că preferă să se abțină. Refuză, de asemenea, să părăsească biroul" (p. 90). Acesta e noul proprietar al birourilor, iar exasperarea sa a fost cauzată de către impenetrabilul Bartleby. Putem localiza aici, cu ușurință, punctul culminant al povestirii, nu atît datorită dinamismului epic, altfel discutabil, cît atitudinii surprinzătoare și, în mod clar, simbolice a naratorului. Departe de a fi revoltat de acuzația
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pulează "ideologic" să-i accepte viziunea flexibilă asupra amorului liber. În consecință, cu știința celei de-a doua soții (și, uneori, chiar cu complicitatea ei derutantă!), scriitorul va avea zeci de relații extraconjugale (cu femei tinere și vîrstnice!), aducîndu-și la exasperare contemporanii. Între altele, o seduce pe Amber Reeves, fiica prietenilor fabieni, William și Maud, absolventă strălucită a Univesității Cambridge. În urma legăturii, Amber va naște o fată (Anna-Jane). O cucerește și pe Rebecca West, scriitoare feministă și mamă a fiului nelegitim
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
eventual, argumente ale credibilității lui. Ca atare, polițistul intră într-un tip de transă investigatorie, privîndu-l pe Wilt de somn (trei zile și trei nopți) și trecîndu-l prin serii infinite de întrebări epuizante (venite de la anchetatori succesivi). Protagonistul rezistă spre exasperarea lui Flint (pornit chiar să-l lovească, la un mo ment dat!), dar, după un timp, devine conștient de o insur montabilă și sinistră realitate. Această revelație constituie situația specială, trimiterea subterană a autorului, "lucrul complicat" din roman, la care
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pe jumătate ironică, "Madame Bovary sunt eu", e fuziunea completă autor-narator-naratar într-un intens "da, da, Gabriel / Elisabeth sunt eu și sunteți dvs.". La Houellebecq (care, de altfel, nu e deloc avar cu declarațiile contradictorii și răsunătoare, dovadă a unei exasperări identificatoare), deriva întreținută și de combinarea ludică a tipurilor de discurs (științific 'dur', sociologic, filosofic, poetic, ficțional) conduce la perversa confuzie între Michel autorul și Michel naratorul și tinde să rupă pactul de lectură clasic. Prin urmare, cîteva obrăznicii flagrante
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
tabuuri și intoleranțe, dar și să pună lucrurile la punct cu acuratețe: Pe Michel îl iubeam ca Michel, nicidecum ca pe un tată: niciodată n-am resimțit față de el cea mai ușoară gelozie, cea mai mică acreală, cea mai mică exasperare, ceea ce nimeni nu e îndreptățit să aștepte de la cel mai bun fiu, sau de la cel mai bun iubit. Între cei doi poli reprezentați de figurile masculine tutelare din viața sa (tatăl apare sub pseudonimul Sam în caz că nu e vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
social și cultural, descoperindu-se incapabilă de a comunica cu tinerii occidentali. Șocul a avut o consecință notabilă a determinat-o să se apuce de scris, spre negrăita bucurie a multora (cititorii fideli numărîndu-se azi cu zecile de milioane) și exasperarea crescîndă a altora (mult mai puțini), care nu înțeleg o iotă din succesul colosal de care se bucură micile romane nothombiene. Astăzi, un simbol literar excentric, răsfățata mass-mediei, definită vizual de uriașe și contorsionate pălării negre, Amélie Nothomb a scris
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
zile mă aflu constant mai prejos de mine însumi!" Poate că aceasta e cheia de lectură pentru Cioran, om al intervalului. Lipsit de fericirea de a se pierde în divinitate, sau de cea a coincidenței cu sine, gînditorul alege provocarea, exasperarea diferențelor, în speranța ascunsă de a-i atenua importanța. Această diafora, această fractură de sine, desigur rafinată de-a lungul timpului, nu e mai puțin prezentă de la un capăt la altul al operei sale, înnobilată de un stil ucigaș, tonic
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
-meu" avînd în memorie cuvintele tatălui care, pipăindu-i creștetul îi spunea cu orgoliu plebeu: "Nu vezi că strămoșii noștri au purtat tablaua cu plăcinte?" Nu va fi uitat nici invectiva pe care i-o arunca tatăl, în momente de exasperare, ca cele rememorate de Tușchi: " Când tata se întorcea uneori seara pe viscol și viforniță, pe când eram încă în București, bătea violent în ușa cu geamlâc și noi ne repezeam să-i deschidem. Se întâmpla uneori să nu putem merge
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
dintre noi. Cine nu are vîrsta sa de aur, epoca sa privilegiată de referință afectivă, acel moment din trecut în care s-a conturat visul luminii și al fericirii? Există cineva care să nu fi trăit, uneori, acele momente de exasperare provocate de dorința unei răsturnări, a unei eliberări? De fapt, orice apel emis de miturile politice, atît de numeroase și de contradictorii, din vremea noastră, își primește din noi înșine răspunsul, aceasta pentru că primele manifestări, primele lor imperative se află
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
socială 93. Dar, în contextul tradițional ai vieții comunitare africane, ele erau ținute sub control. Frînele au cedat odată ce au încetat să funcționeze supapele de siguranță. Intr-o situație de vid cultural, de ruptură de mediu, simptomele nevrotice au atins exasperarea, pentru a se manifesta apoi în toată amploarea lor... În măsura în care produsul de eliberare și de amplificare a delirului este asimilabil contextului mitic, referința nu e întîmplătoare. Nu există o diferență de natură, ci numai de nuanță, între o exprimare mitică
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de evenimente alternând cu gândurile personajelor, ideea care se desprinde treptat este aceea că moartea este ,,marea certitudine, singura certitudine” (p.197), singura soluție pe care personajele o întrezăresc la capătul unui puternic conflict interior. Născut în primul rând din ,,exasperarea” care domină întreaga parte a doua, sentimentul morții se conturează deja în germene la sfârșitul acesteia pentru ca în a treia parte și ultima să devină scopul în sine al existenței epice a personajelor. Finalul romanului este anticipat în momentul în
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
virgină de marmură (evident, metaforă)” - p.60) și întrebările retorice care, dincolo de suspendarea momentană a dialogului, ar fi putut crea o altă perspectivă asupra gândirii personajelor. Întrebările acestea retorice, ca și scurtele momente de autoironie, își au sursa în aceeași ,,exasperare” existențială prezentă, în intensități diferite, de la un capăt la altul al romanului. David Dragu se întreabă, exasperat, ,,de ce trebuie numaidecât să ai un rost în lume” (p.52), în timp ce Pavel Anicet monologhează pe un ton meditativ-interogativ: Acesta o fi destinul
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]