2,256 matches
-
ideile sale. Nu m-ar mira, de altfel, ca în bizara lume academică, mereu în goană după asociații senzaționale, să se găsească cineva capabil să demonstreze existența unei filiații a existențialismului practicat de filozoful danez, după cum vor fi existând și exegeți pentru care lumea californiană străbătută de Philip Marlowe nu e decât o variantă a universului coșmaresc al lui Kafka! Abia acum, la a cincea încercare și cincisprezece ani după ieșirea în lume, se poate afirma că Raymond Chandler scrie cu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
un balast la care detectivul renunță dezinvolt, uitând de distanța politicoasă pe care a știut s-o pună adeseori între el și femei. Modificările de structură (dar nu și de stil) n-au însă de-a face - așa cum pretind anumiți exegeți ai lui Chandler - cu diminuarea forței creatoare a scriitorului. Epistolele expediate în intervalul 1955-1958, adică perioada în care a scris cea mai mare parte a cărții, colaborările la diverse publicații, precum și intensa viață sentimentală ne arată un autor mai plin
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
rupte. Era înspăimântată că nu poate să-i explice lui Marlowe ce se întâmplase. Pentru ea, evenimentele erau o repetare, sau un playback, în jargonul de televiziune întrebuințat de Chandler (Marling, 1986, p. 149). Nu e singura explicație oferită de exegeți. E bine cunoscut obiceiul lui Chandler de a croi narațiunea în jurul unor femei criminale. De data aceasta, scenariul e spectaculos răsturnat: deși e înfățișată de la început până aproape de final drept suspecta numărul unu în comiterea a diferite infracțiuni, Betty se
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
superb roman de analiză precum The Long Goodbye urmează o scriere în care aventura pură ocupă avanscena cărții, criticii au vorbit la unison despre „eșecul”, „fadoarea”, „plictisul” pe care l-ar degaja cele nici două sute de pagini din 1958. Unui exeget i se pare chiar că autorul regresase la „nota romantică” a poemelor și eseurilor din vremea debutului. Evident, nu voia să-i aducă un elogiu! Această observație m-a determinat să privesc însă romanul și dintr-o altă perspectivă. Romanticii
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
era traducător din Voltaire și Jean-François Regnard, dar și din Lamartine, și autor al unor ode de factură clasicistă. Simțind că i se apropie moartea, credea că va sfârși asemenea lui Nicolas Gilbert, inamic înverșunat al enciclopedismului și socotit de exegeții r. precursor al acestei direcții poetice. În același timp comentatorii lui Scavinschi vor pune în lumină „inaderența sa la estetica romantică”. În acei ani, precum și în cei care vor urma, r. românesc se va înfățișa statornic ca un Ianus cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
de efortul de a asimila valorile universale, urmată de aceea cuprinsă între 1840 și 1867, în care sunt puse în lumină valorile locale, și cea de a treia între 1867 și 1893, definită de sinteza între universal și local. Eruditul exeget al fenomenului romantic i-a evidențiat efectele în plan cultural - apariția unor reviste cu un orizont tematic tot mai larg și din ce în ce mai bine scrise, fundarea unor biblioteci publice, dezvoltarea teatrului (și implicit a dramaturgiei naționale). D. Popovici semnala și înrâurirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
implicații filosofice. Nu se merge niciodată până la a se nega socialul și naturalul, dar se apreciază că factorul lăuntric deține o importanță mult mai mare, că aici trebuie căutat esențialul.” Interesat de „idei”, de „probleme”, de „raporturi fundamentale”, de „esențe”, exegetul apelează la sugestii, idei și modele din sfera filosofiei, dar nu reduce literatura și operele cercetate la statutul de material ilustrativ. P. practică un raționalism hermeneutic nutrit de surse filosofice (Jean-Paul Sartre, Albert Camus, Jean-François Lyotard) și se bazează pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
decadenței mărețe”. În afară de A. I. Odobescu, S. consacră în volumul Clasicii noștri un amplu studiu lui Ion Creangă. Cele mai multe idei de aici vor fi reluate în micromonografia editată postum, în 1971. Deși combătuse biografismul chiar și în studiul din Clasicii noștri, exegetul își schimbă după câteva decenii atitudinea, adoptând modul de cercetare călinescian, și anume reconstituirea biografică extrem de scrupuloasă documentar. O făcuse și în monografia Calistrat Hogaș, apărută în 1968. El contestă caracterizarea lui Creangă drept scriitor rabelaisian ( G. Călinescu) sau renascentist
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
Uniunii Scriitorilor), „studiu istoric și teoretic asupra versului liber”, lucrare extrem de laborioasă, unică la noi, are ca punct de pornire teza de doctorat a autorului. După ce examinează versul liber european, antecedentele și originile, trecând în revistă cronologia versului liber francez, exegetul consacră capitole ample versului liber românesc, despre care afirmă că se constituie în secolul al XIX-lea. Primul inovator este Al. Macedonski, singurul care ajunge la definiția completă a versului liber, iar operă de susținere teoretică a întreprins Ovid Densusianu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
ș.a.), volumul reface indirect un portret al fiecăruia. În preocupările istorico-literare ale lui F., un teritoriu frecventat preferențial l-au oferit viața și opera lui Anton Holban. Minimalizând întrucâtva în titlul Divagațiuni cu Anton Holban (2001) rosturile și caracterul demersului, exegetul realizează în fond un studiu de cuprindere monografică, unde criterii clasice se întrețes în comentarii nu lipsite de originalitate. Pornind de la evenimentele biografice și contextul epocii, expunerea zăbovește mai îndelung, într-un capitol esențial, Recitind o operă, la ceea ce ar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287031_a_288360]
-
Marcel Proust (modelele generației tinere de prozatori de după război), dar nu face o pasiune specială pentru ei. De regulă ostil oricărei forme de „terorism literar” (Jean Paulhan), vrea să împace, prin scrisul său, toate tendințele estetice „spre zăpăceala și ciuda exegeților, bucherilor și învățătorilor și întru împlinirea sfintei dreptăți” (Incertitudini literare). Temele sunt foarte variate: de la Cezar Petrescu trece la Thomas Mann, Albert Camus, Paul Valéry, William Somerset Maugham, de aici la I. Al. Brătescu-Voinești, Mateiu I. Caragiale, Ioan Alexandru, apoi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
raționale 2. Cu oarecare cunoștințe de istorie, putem urmări cîteva din referințele făcute de Einstein. Ca să explice de ce nu putem Înțelege lumea dinăuntru În afară, el recurge la o fabulă destul de celebră: fabula Tărîmului plat - Platlanda -, născocită de un erudit exeget al lui Shakespeare, reverendul Edwin Abbott Abbott 3, la Începutul anilor 1880. Să presupunem că avem o lume bidimensională, cu locuitori bidimensionali. Aceștia vor ignora cu totul existența celei de a treia dimensiuni, iar fenomenele a căror explicație este banală
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mare număr de topoi anticreștini 231. Nu putem afirma nici că examenul critic al Bibliei este săvîrșit de gnostici fără patimă. Dimpotrivă, interpretarea eronată le garantează gnosticilor rolul tragic al unor rebeli prinși și striviți Între roțile mecanismului tradiției. Asemenea exegeți nu sînt deloc agreabili. Însă revolta lor, oricît ar degenera ea la contactul direct cu adversarii (În special creștini), este la origine o metafizică platonică. O Întrebare legitimă este, În momentul acesta: de ce gnosticii s-au implicat atît de profund
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ei. Gnoza de care putem lua cunoștință, chiar deformată grav de ereziologi vulgari sau, lucru poate și mai grav, de traducători egipteni, este, În Întregimea ei, Înalt intelectuală. 18. „Dualism” gnostic? În ce măsură oare ipoteza generativă explică faptul că gnosticii erau exegeți platonicieni raționaliști ai Bibliei? Nu ne Împiedicăm În cele din urmă de un anumit dualism gnostic ireductibil, care ar trebui abordat dintr-o perspectivă diferită? Și cum este oare posibil să explicăm două teze ale gnosticismului ce merg mînă În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
necesar și au criticat această poziție 12. Într-o anumită măsură Marcion se aproprie de medio-platonism, În distincția pe care o face Între cei doi dumnezei, după cum a remarcat R.M. Grant 13, Însă rămîne, În ciuda afirmațiilor lui Tertulian, un colosal exeget raționalist al Bibliei, nu un filozof. Interesul său vizează stabilirea tradiției corecte, nu constituirea unei coerențe interne a sistemului propriu. Raționalismul Îl Împinge pe Marcion la o hermeneutică a suspiciunii care Își extrage argumentele Împotriva Dumnezeului creator din nenumăratele contradicții
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a-i imprima valențe noi, e supusă riscului unui derapaj spre artificial, prin frecventarea unei piste false, neproductive. Oricum, e vorba de o latură prea puțin cercetată, iar depășirea abordărilor strict estetiste ar putea constitui o provocare pentru orice tânăr exeget. Găsim îndreptățită remarca unui subtil și consecvent comentator al operei argheziene: Nici un cercetător literar n-a studiat încă până la acest apogeu al vîrstei (în ambele înțelesuri ale cuvântului vârstă) argheziene risipa de talent și de idei a gazetarului"90. Cu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
despre creația sa) își va preciza limitele fără echivoc: "într-o caracterizare a viziunii sale (Tudor Arghezi, n.n.) despre om și lume, vom face abstracție de pamflet ca strict mijloc polemic"96. Prospectând terenul religiozității, al tensiunilor metafizice exprimate liric, exegetul e interesat în special de pamfletul anticlerical și de înțelegerea spiritului iconoclast. Intră așadar în sfera preocupărilor sale critice textele în care raportarea la real/actual se diluează într-atât în ficțiune încât "satira trece din pamflet în viziune sarcastică
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
asertivă, ca respingere argumentată, într-un dialog cu un destinatar concret, ale cărui teză și persoană fac obiectul unei ironii aparte. În acest din urmă caz (dezvoltat la momentul potrivit), vom descoperi discursul unui alt Arghezi, ocolit cu obstinație de exegeți. Urmărind mai departe relația dintre biografia omului și cea a scriitorului, trebuie precizat că a doua încarcerare, consecutivă publicării celebrului pamflet "Baroane" în Informația zilei (1943)129, are o dublă semnificație pentru demersul nostru: din punct de vedere strict biografic
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dată) meritele și calitățile: "Dacă citiți Facla, și am motive să cred că o citiți, veți fi aflat, ca un bărbat de știință documentară cum am onoarea să vă cunosc..." [s.n.] Dacă scrisoarea deschisă argheziană nu a suscitat deloc interesul exegeților e pentru că, probabil, nu i se recunosc defel atributele literarității. Încetând să ne întrebăm unde se termină proza ideilor și unde începe intenția artistică (la modul în care o face Mircea Anghelescu, în prefață la I. Heliade Rădulescu, Versuri și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mai prestigioși scriitori a constituit sursa unor cercetări de excepție, de la Courier la Léon Bloy, la Zola, la Bernanos până la Péguy, pentru a da doar câteva dintre numele cele mai cunoscute, ne întrebăm, firesc, ce a inhibat, la noi, curiozitatea exegeților de a sonda terenul eteroclit al publicisticii dintr-o perspectivă mai largă și mai generoasă, cu atât mai mult cu cât teoria, în domeniul literalului și a literarului, ne oferă, astăzi, un instrumentar atât de tentant. Una dintre explicații ar
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aceasta alunecă spre exces. Revenind la Odiseea, care este ea o referință obsedantă în cartea de care ne ocupăm, șederea lui Ulise în Scheria, la feacieni, pare plasată sub semnul unei ospitalități armonioase și depline, dar ea este, în lectura exegetului nostru, plină de contradicții și ambivalențe, provocate, între altele, de teama de străini; fiindcă feacieni trăiesc izolați de lume, teama lor ia forma unei primiri plină de risipă, iar conjurarea pericolelor potențiale pe care străinul-oaspete le reprezintă, se face prin
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
a unei actrițe japoneze - devine spectaculară și interculturală și pune probleme deosebite ca teatralizarea, estetizare și artializarea morții ospitaliere. Nici experiența de oaspete a lui Jean-Jacques Rousseau nu este lipsită de erotism, dar nu aceasta atrage în primul rând atenția exegetului în capitolul său dedicat oaspetelui și chiar parazitului care a fost, aproape toată viața, autorul Confesiunilor. Modul în care Rousseau gândește ospitalitatea trădează ambivalența fundamentală a situației ospitaliere. Deși s-a arătat critic față de politețe și de ipocrizia pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
că în această radiografiere a ospitalității în toate tipurile și categoriile ei, Alain Montandon identifică la Rousseau o ospitalitate solitară care nu mai înseamnă întâlnirea celuilalt în alteritatea sa, ci întâlnirea eului în celălalt. Mergând mai departe cu analiza sa, exegetul lărgește ideea de ospitalitate la scris și literatură și vede în autobiografie, pornind de la Rousseau, paradigma ospitalității interne în care eul se găzduiește pe sine pentru a se regăsi, a se accepta și a se reconstrui. În rescrierea pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
pluricategoriale. La o comunitate cu excepționale virtuți muzicale, cum este cea germană, frații Schlegel considerau (în revista Athenäum, 1798-1800) că: "Poezia este muzică destinată urechii interioare și pictură cu contururi estompate". Sinteză, deci, a mai multor limbaje. Stă în posibilitățile exegeților succesivi să compare, să adâncească, să ierarhizeze și să nuanțeze, pe scurt, să spună cum este poezia, încât, pornind de la texte să ajungă la o relativă interioritate a acesteia. Dar ce sceptic era Novalis! "Poezia motiv de subtile comentarii de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pentru toate comunitățile umane din imensa arie de răspândire a locuirilor celor trei faze de evoluție a culturii (complexului cultural) Cucuteni-Ariușd-Tripolie). După opinia noastră, marile teme religioase identificate de D. Monah (1992), V. Chirica (2004 a; 2004 b), de alți exegeți (A. Nițu, 1980; A. Nițu, V. Chirica, 1987, A. Nițu, M. Mantu, 1987; M. Petrescu Dîmbovița, M.-C. Văleanu, 2004 etc.) pot reprezenta doar idei generale ale religiozității comunităților umane cucuteniene, nu și manifestări cultice cu caracter individual, specifice unor
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]