1,411 matches
-
lordul Palmerston și încearcă, printr-o perseverentă activitate diplomatică, să câștige sprijinul guvernului englez în favoarea Principatelor. Întors la Paris, publică Question économique des Principautés Danubiennes (1850). În noiembrie 1850, B. scoate revista „România viitoare” (număr unic). Mâhnit de conflictele dintre exilații români, bolnav, renunță în mare măsură la activitatea politică și se consacră redactării monografiei istorice Românii supt Mihai-Voievod Viteazul. În primăvara anului 1851, slăbit de boală, se stabilește lângă Paris, la Ville d’Avray. Spre sfârșitul anului, în căutarea unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
lupte despre care trecutul nu ne poate da nici cea mai mică idee... SAINTE-BEUVE, Caiete din l847 Zilele trecute, am dat peste un carnet cu adrese de dinainte de război. La fiecare pagină, a trebuit să pun cruci și precizări sinistre: Exilat... Dispărut... Mort... Ucis în luptă... Împușcat de inamic... Împușcat de ai săi... ALFRED FABRE-LUCE, Jurnal din Europa l946-l947 I Am trăit mereu cu certitudinea că acea casă care le adăpostise dragostea, iar mai târziu nașterea mea, era mult mai aproape de
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
se facă auzit și înțeles, simte nevoia absolută de a fi martor final. Între cei doi scriitori există paralelisme inclusiv în ceea ce privește parcursul biografic: boală (insomnii-somnambulism), ruptură de spațiul natal, relația cu mama, exponenți ai unor "literaturi mici", condiția de (auto)exilați că trăitori ai aceleiași epoci. În timp ce Sábato proclama că scrie "cu sânge", Cioran afirmă în Ispita de a exista că "viața nu-și revelează esență decât ochilor injectați de sânge". Sângele cu care scriu amândoi nu este simplă teorie, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nu își găsise admiratori, ci, dimpotrivă, putem vorbi de un fenomen à rebours, se imită tot ce venea de la Paris, iar scriitorii latino-americani erau criticați când încercau să înlocuiască principesele dintr-o literatura artificială și ridicolă, povestirile cosmopolite ale veșnicilor exilați ai Parisului, cu o literatura în care eroii erau indienii. Li se spunea că discreditează America spaniolă. Tot ceea ce era specific era ținut ascuns, scriitorilor le era rușine să expună sau să vorbească despre asemenea lucruri, relatează Miguel Angel Asturias
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
lăuntrica a transformat-o în "viziune asupra lumii", desi tânărul Cioran nici macar nu a încercat să o cunoască pe acea față. Același sentiment de furie neputincioasa caracterizează iubirea-ură pentru România și mai târziu pentru Franța, de acelasi neant se consumă exilatul din București, Berlin și Paris, ca și tânărul solitar din parcul sibian, pentru că iubirea și ura sunt simbiotice la Cioran: Nu există faptă fără ură. Iubirea justifica faptele, dar ea nu este mobilul lor. De câte ori se micșorează ură în mine
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în sensul pe care îl dă acestei dicotomii Mariana Bustelo 160. Distanță față de țara Bustelo o definește fie ca rezultat al deciziei personale, fie determinată de cauze exterioare sau din ambele motive. De aceea, trebuie făcută o delimitare strictă între exilat, imigrant și emigrant. Noțiunea de imigrant se referă la condiția persoanei în țara de adopție, emigrant înseamnă, din punctul de vedere al țării de origine, plecarea spre condiții mai bune de viață, dar cu posibilitatea de întoarcere în orice moment
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
orice moment, în timp ce exilat se referă la "a fi obligat" să lași totul, abandonând țară cu minimul necesar, este diferența dintre a vrea să pleci și a trebui să pleci, iar autoexilat cuprinde atât sensul de imigrant, cât și de exilat, "două rele unite" spune autoarea. Tangoul că dans este "straniu", singular în lume prin stil, introvertit și introspectiv în același timp. "Lumea bună" îl catalogase drept dans lasciv, cu vădit caracter sexual, așa cum, de fapt, orice dans, de la originile sale
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pentru stări interioare conflictuale, dintr-o reflecție asupra condiției umane în general, ci și din avatarurile istoriei ce-și desfășoară dinamică sub propriii ochi. Suntem, în acest sens, de acord cu Sorin Alexandrescu, care, în amplul capitol ce-l dedică "exilatului Cioran", afirmă că un Cioran angoasat, disperat în fața nevolniciei condiției umane "ar fi, într-adevăr, o imagine seducătoare, dar, cred, înșelătoare: examinarea operei sale românești ne face să descoperim nu numai un Cioran înainte de Cioran, ci și un Cioran secret
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sfârșit prin a-și "pune capăt vieții"9. Neantul revelat adolescentului în Pe culmile disperării și combătut cu violența în presă și în Cartea amăgirilor va fi reluat, pentru că tânărul Cioran revine la starea de nefericit a anilor 1931-1932, ca exilat român la început, apoi ca scriitor francez ajuns la maturitate, după Précis de décomposition 10. Acest Cioran secret a coborât el de pe culmile disperării pe care le urcase în 1934? Va fi visat el, odată întors în România, la o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
rolurilor celor două personaje devine și ea o expresie metaforică a perspectivei parodice pe care hipertextul o lansează asupra hipotextului care l-a născut. De fapt, în ambele cazuri parti-pris-ul romancierilor ține de domeniul evidenței. Defoe își proteja protagonistul, rămas exilat pe o insulă, modelându-i comportamentul astfel încât să corespundă și chiar să "oglindească" anumite principii ale iluminismului. Michel Tournier procedează antitetic: dacă, la început timid, Robinson îl educă pe reprezentantul lumii păgâne, sfârșește prin a-și însuși de la acesta o
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
trebuia să rămână un furnizor de informație aservit guvernului sau se cuvenea să fie, de fapt, un reprezentant independent al culturii americane. Acestuia i s-au adăugat posturi de radio speciale precum Radio Libertatea și Radio Europa Liberă care, prin intermediul exilaților, transmiteau către blocul estic. În general, în timpul Războiului Rece a apărut o divizare între cei care favorizau mijloacele lente de diplomație culturală arta, cărțile, schimburile culturale -, al căror efect se infiltra cu greu, și cei care preferau informația obținută prin
by Joseph S. Nye, jr. [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
erau condițiile acolo? S. Ț.: Din lagăr se putea ieși pe poartă, că nu te întreba nimeni nimic, numai de intrat nu se putea intra fără să fii luat la întrebări, ca să te vadă dacă ești pe lista lagărului de exilați. Veneau antreprenori din Viena și din Treiskirchen să ia oameni la lucru, în construcții. Așadar, de ce să nu stau eu liniștit, că doar aveam bani!? Nu am putut sta și m-am dus și eu la lucru. Am căzut la
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
frăție, unitate”, se deschidea cu o proclamație către poporul român, scrisă de Bălcescu, dar semnată de întregul comitet de redacție. Se publică studiul lui N. Bălcescu, Mersul revoluției în istoria românilor, precum și alte articole politice legate de activitatea și programul exilaților. Aici apare pentru prima dată poemul în proză Cântarea României, cu o Precuvântare a lui N. Bălcescu în spiritul mistificărilor romantice, opera fiind atribuită unui călugăr necunoscut. Revista mai cuprinde trei poezii, aparținând lui V. Alecsandri (Cântec haiducesc), D. Bolintineanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289340_a_290669]
-
lumea liberă n-au încercat în niciun moment al crizei să influențeze mersul evenimentelor. Astfel, revoluția ungară din 1956 confirmă existența blocurilor și a sferelor de influență. Societățile vest-europene care și-au manifestat simpatia față de revolta ungară, îndeosebi prin primirea exilaților, găsesc în aceste evenimente o nouă justificare a profundului lor anticomunism* și confirmarea adevărului că un regim de democrație populară* nu se poate menține decât prin teroare*. Polonia scapă, aparent, unei astfel de analize și constituie un fel de excepție
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de primă necesitate. Socialismul alfabetizării și al îngrijirilor medicale se împletește cu represiunea permanentă și cu penuria. Castro caută un sprijin economic și internațional în URSS*, ceea ce antrenează, ca reacție, organizarea de către SUA, pe 17 aprilie 1961, o debarcare a exilaților cubanezi vizând răsturnarea regimului. Foarte prost pregătită, această operațiune - zisă „din Golful Porcilor” - eșuează și amplifică prestigiul antiimperialist* al lui Castro. Dacă acceptă ajutorul sovietic, Castro nu este dispus să suporte supremația Moscovei și inițiază, în 1962, o epurare a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
încă din 1949, după înfrângerea în războiul civil, comuniștii greci se exilează în URSS și în democrațiile populare, antrenând cu ei mai mult de 10.000 de persoane. în afară de asta, instaurarea regimurilor comuniste a provocat și ea gigantice valuri de exilați fugind de dictatură, de teroare și de mizerie, aspect adesea uitat al tragediei din țările „socialismului adevărat”. Exilul rușilor „albi” începând din 1918, rușii calificați din diverse motive ca „albi” de către puterea bolșevică încearcă să scape de dezastrul și de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Berlinul devine unul din marile sale centre, și aici apar numeroase cărți și periodice -, țările baltice, Franța, China. în Franța, figura fostului general rus ajuns șofer de taxi a devenit celebră. De altfel, ea nu-i decât parțial adevărată: numeroși exilați muncesc în uzine și, la Billancourt, Renault înregistrează un important contingent de ruși și de ucrainieni, printre care și anarhistul Nestor Mahno. în amintirile ei, Nina Berberova descrie dificultățile prin care trec intelectualii emigrați în încercările lor de a-și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
surghiunul. în toamna anului 1922, Lenin* ordonă expulzarea a 160 de intelectuali - economiști, scriitori, profesori -, denunțați ca „ideologi burghezi activi”. Printre aceștia, numeroși savanți cunoscuți: filosofii Berdiaev, șestov, S. Bulgakov, lingvistul Roman Jakobson. Odată ajunși în străinătate, nu înseamnă că exilații au terminat cu puterea sovietică: ei sunt urmăriți, grupurile lor sunt infiltrate cu agenți ai poliției politice* care se străduiesc să-i neutralizeze, fie pisându-i să se întoarcă în URSS, fie eliminându-i prin asasinat politic* pe cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în Franța de repatrieri. în ce-i privește pe generalul Kutiepov și succesorul său, generalul Miller, liderii Uniunii Militare Generale care-i regrupează pe „albii” din Franța, ei sunt răpiți în plin Paris și lichidați. Unul dintre cei mai celebri exilați este Lev Troțki*, expulzat din URSS în februarie 1929 și urmărit fără cruțare de Stalin* care ordonă să fie asasinat în august 1940 la Mexico. Exiluri provocate de victoria sovietică asupra Germaniei Cel de-al doilea război mondial provoacă enorme
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de lituanieni care trec în Vest. 1.500.000 de polonezi părăsesc partea răsăriteană a țării lor, anexată de URSS. Exilul este în acest moment o opțiune ineluctabilă, determinată de natura noilor regiuni: absența democrației, persecuții, spolieri. Unii dintre acești exilați înființează în țările în care se stabilesc veritabile centre culturale. Astfel, militari ai armatei poloneze a generalului Anders, rămasă blocată în Vest după război, fondează în 1946, în Franța, sub direcția lui Jerzy Geydroye, Institutul Literar, apoi lansează, în iunie
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lui Jerzy Geydroye, Institutul Literar, apoi lansează, în iunie 1947, revista Kultura. Institutul devine unul din centrele cele mai importante ale emigrației din Europa Centrală și Răsăriteană, și reușește să stabilească o continuitate între generațiile poloneze: comuniști „revizioniști” din 1956, exilații după martie 1968, disidenți* ai KOR și din alte grupări democratice, în sfârșit militanți ai Solidarność* împiedicați să se întoarcă în Polonia după decembrie 1981. Filmul [Est] Vest al regizorului Rîgis Wargnier (1998) ilustrează un alt fenomen, acela al repatrierilor
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mii de cubanezi pătrund în ambasada statului Peru din Havana, obligându-l pe Castro să lase să plece 125.000 de oameni, de toate condițiile. Criza reizbucnește în 1994; acum pleacă 25.000 de persoane și apare fenomenul balseiros, acei exilați care-și riscă viața și încearcă să traverseze prin toate mijloacele posibile Marea Caraibilor pentru a ajunge în SUA. Se estimează că 2 milioane de cubanezi trăiesc în exil, față de 10,5 milioane în Cuba. în timpul cuceririi Vietnamului* de Sud
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
vizează eliberarea „națiunilor captive”. Ea se bazează atât pe acțiuni specifice războiului psihologic, cât și pe dezvoltarea legăturilor cu societățile est-europene și pe ajutorarea candidaților la emigrare. Crearea postului de radio Europa Liberă, răspândiri masive de manifeste, infiltrarea grupurilor de exilați care au reușit să treacă dincolo de „cortina de fier” sunt principalele elemente ale acestui dispozitiv despre care conducătorii sovietici află datorită rețelelor lor de informații, îndeosebi în Marea Britanie. Descoperirea de către SUA a amplorii spionajului* sovietic transformă lupta împotriva comunismului într-
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
la muncă silnică, și chiar deportate în Gulagul sovietic. în Bulgaria, cel puțin 30 000 de dispariții în toamna lui 1944. în Iugoslavia, peste 100 000 de asasinate comise de titoiști la Eliberare* și zeci de mii de deportați și exilați. în China, între 1949 și 2007: circa 70 de milioane de morți, din care 40-50 de milioane datorate foametei din perioada Marelui Salt înainte*. Cambodgia, între 1975 și 1979: 1 700 000 de morți din mai puțin de 8 milioane
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
permitea o mai mare libertate de expresie decât orice alt stat european. Aici îl regăsește pe Moses Hess. În iulie 1845, Marx și Engels vizitează Anglia. La Londra au întâlnit pe liderul cartist George Julian Harney și o mulțime de exilați pe temei politic din Europa. Din anul 1846 se dedică în totalitate organizării clasei muncitoare, iar în 1848 scrie Manifestul partidului comunist publicat în luna februarie a aceluiași an, cu intenția de a oferi un program politic. A fost expulzat
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]