566 matches
-
transzendentale Phänomenologie"). Husserl a murit la 27 aprilie 1938. Principalul discipol al lui Husserl a fost Martin Heidegger, care a dezvoltat ""Fenomenologia existențială"", prin care - ca și maestrul său - a marcat un nou început în filosofie. Jean-Paul Sartre a elaborat Existențialismul, pornind în egală măsură de la filosofia lui Husserl și cea a lui Heidegger. După decesul lui Husserl, manuscrisele inedite (peste 45.000 pagini ) au fost transportate în Belgia, la Louvain, grație unui discipol, H.L. van Breda. Seria de volume "Husserliana
Edmund Husserl () [Corola-website/Science/298014_a_299343]
-
(, pe numele complet Jean-Paul Charles Aymard Sartre; n. 21 iunie 1905, Paris - d. 15 aprilie 1980, Paris) a fost un filozof francez, reprezentant al existențialismului, scriitor (Premiul Nobel 1964), jurnalist și militant social. A influențat profund generația care i-a urmat, în special tineretul din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, nu doar prin filozofia și opera sa literară, ci mai ales ca
Jean-Paul Sartre () [Corola-website/Science/298016_a_299345]
-
o tematică antiautoritară. Câțiva — Vladimir Jankélévitch, printre ei — aveau să-i reproșeze mai târziu, cu toate acestea, o „lipsă de angajare politică” în acei ani ai ocupației. În 1943, publică cea mai importantă operă a sa, care a pus bazele existențialismului în Franța, "L'Être et le Néant" ("Ființa și neantul"). În 1945, Sartre inițiază apariția revistei literare și politice "Les Temps Modernes", redactând manifestul-program împreună cu prietenul său Maurice Merleau-Ponty. În 1946 ține la Sorbona o celebră conferință intitulată „Existențialismul este
Jean-Paul Sartre () [Corola-website/Science/298016_a_299345]
-
bazele existențialismului în Franța, "L'Être et le Néant" ("Ființa și neantul"). În 1945, Sartre inițiază apariția revistei literare și politice "Les Temps Modernes", redactând manifestul-program împreună cu prietenul său Maurice Merleau-Ponty. În 1946 ține la Sorbona o celebră conferință intitulată „Existențialismul este un umanism” ("vezi "Legături externe""), în care expune filozofia și morala existențialistă, punând capăt unor speculații naive asupra acestei doctrine filozofice. În acei ani Sartre înclină tot mai mult către o ideologie de stânga sau de inspirație marxistă și
Jean-Paul Sartre () [Corola-website/Science/298016_a_299345]
-
Phänomenologie und phänomenologischen Philosophie"" ("Idei pentru o fenomenologie pură și pentru o filosofie fenomenologică", 1913). Fenomenologia a fost mai departe dezvoltată de Martin Heidegger în Germania și de Maurice Merleau-Ponty și Jean-Paul Sartre în Franța, ceea ce a dus la apariția existențialismului. Fenomenologia în concepția lui Husserl se poate defini ca o metodă "științifică" de gândire transcendentală, prin care să se ajungă la structurile universale ale experienței. Ea propune o înțelegere a lumii lipsită de prejudecățile naturaliste, dominante în epoca respectivă. Husserl
Fenomenologie () [Corola-website/Science/298026_a_299355]
-
fenomenologică. Din perspectiva metodologiei transcendentale, "Ființa" este privită ca un corelat al luării ei ca act de conștiință, fără presupuneri sau judecăți asupra existenței sau nonexistenței conținutului conștiinței. În Franța, fenomenologia, prin lucrările lui Merleau-Ponty și Sartre, stă la baza existențialismului. Fenomenologia a avut o mare influență asupra psihologiei contemporane și, în mod general, asupra epistemologiei. Pornindu-se de la lucrările lui Ludwig Binswanger, a apărut un nou curent în clinica psihiatrică, și s-a dezvoltat metoda de psihoterapie instituțională (Pierre Fédida
Fenomenologie () [Corola-website/Science/298026_a_299355]
-
în forma unui sistem structural. În locul acestuia, se folosesc de preferință forme literare ca aforismele, parabolele sau dialogurile. Una din temele cele mai semnificative ale filosofiei existențiale este libertatea alegerii ca proprietate proeminentă a omului. Jean-Paul Sartre, reprezentantul principal al existențialismului francez, explică această proprietate prin faptul că - la om - existența este predecesoare esenței. De aceea, alegerea este determinantă pentru existența umană și de neevitat, pentru că și sustragerea de la o alegere, de la luarea unei decizii, este tot o alegere. Omul este
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
Kierkegaard, este dezvoltat de contribuțiile lui Husserl și Heidegger, devenind faimos după sfârșitul celui de-al doilea război mondial prin lucrările lui Jean-Paul Sartre și ale autorilor grupați în Franța în jurul revistei ""Les Temps Modernes"", Simone de Beauvoir, Maurice Merleau-Ponty. Existențialismul cuprinde deopotrivă un sistem ideatic, o morală și o doctrină de acțiune. Acest curent din gândirea filozofică se leagă și de numele unor scriitori care au exprimat, în operele lor, un „sentiment tragic al vieții” și ideea absurdității existenței (Dostoievski
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
s-a încercat să se extrapoleze acest principiu asupra omului (ca reminiscență religioasă: omul a fost creat conform unei anumite reprezentări). În tradiția filosofilor sec. XVII și XVIII, s-a vorbit despre așa zisă "natură umană", "esență comună tuturor oamenilor". Existențialismul dimpotrivă afirmă că la om - și numai la om - existența precede esența. Aceasta înseamnă că omul mai întâi este și doar după aceea este într-un fel sau altul. Într-un cuvânt, omul își creează propria esență (nu poate face
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
altfel), aruncându-se în lume, suferind acolo, luptând ca să se definească puțin câte puțin, și definiția rămâne totdeauna deschisă: nu se poate spune ce este acest om înainte de moartea sa, nici ce este umanitatea înaine ca ea să fi dispărut. Existențialismul refuză să dea omului o natură fixată pentru totdeauna. Angoasa ("die Angst" - anxietate, teamă nedeterminată) ocupă un loc dominant în filozofia lui Heidegger, căci prin ea se descoperă "neantul" care caracterizează ființa umană în fondul său. Omul este abandonat lumii
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
loc dominant în filozofia lui Heidegger, căci prin ea se descoperă "neantul" care caracterizează ființa umană în fondul său. Omul este abandonat lumii fără un sens al existenței sale acolo, este suspendat în spaima contingenței absurde a destinului său. În existențialismul lui Sartre, omul este considerat într-o permanentă activitate de definire de sine. Omul nu poate decât să acționeze, gândurile lui sunt proiecte și angajări, sentimentele lui sunt întreprinderi în sensul în care viața este unitatea conduitei sale. Atunci de unde
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
nu așteaptă nimic, care știe că nu are niciun drept și nimic nu-i este îndatorat, și care se bucură astfel de a conta numai pe el însuși, acționând în același timp pentru toată umanitatea. În viața socială și politică, existențialismul este o doctrină a libertății, a reflecției radicale și a acțiunii. Programul literar a fost expus (vezi Jean-Paul Sartre, Les Temps modernes, Prezentare, editorial) în manifestul revistei ""Les Temps Modernes"" apărută în 1945, creată de un grup de scriitori în jurul
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
pe lume", cu sufletul tânjind intuitiv după absolut, luciditatea noastră ne livrează pe "culmile disperării". Soluția nu este investigația (""mă miră faptul că unii se mai preocupă de teoria cunoașterii""), ci trăirea intensă și lucidă. "Trăirismul" - variantă românească a unui existențialism de nuanță creștină și mistică - îl recunoaște în perioada interbelică drept unul din cei mai notabili reprezentanți ai săi. Ieșirea din condiția tragică a omului ar fi cu putință prin două atitudini fundamentale: "cea naivă și cea eroică" (în "Pe
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
inceputul lunii octombrie 1855 suferă o apoplexie cerebrală și moare la 11 noiembrie 1855 într-un spital din Copenhaga. Opera sa a exercitat o influență considerabilă, mai ales dupa primul război mondial, fiind o sursă de inspirație pentru teologia dialectică, existențialismul filozofic și creștin și chiar asupra psihologiei moderne. Gândirea și stilul de viață a lui Kierkegaard reflectă drama vieții filosofului, chinuit de paradoxul sfâșierii între un Dumnezeu neînțeles, căruia i se supune, și disperarea individului părăsit într-o lume în
Søren Kierkegaard () [Corola-website/Science/298030_a_299359]
-
Străinul (în ) este un roman scris de Albert Camus și publicat în 1942. Temă și perspectivele sale sunt adesea citate ca exemple ale filozofiei absurdului și existențialismului lui Camus, deși Camus a respins personal ultima etichetă. Personajul principal este Meursault, un franco-algerian indiferent ("un cetățean al Franței domiciliat în Africa de Nord, un om mediteranean, un "homme du midi" care abia cunoaște cultura mediteraneană tradițională") care, după ce a participat
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
spun că eroul cărții mele este condamnat pentru că el nu joacă acest joc.” Romanul face parte din „ciclul absurdului”, o trilogie compusă din romanul „Străinul”, eseul "Mitul lui Sisif" și piesa de teatru "Caligula", constituind fundamentul filozofiei camusiene: absurdul, din cadrul existențialismului. Pe baza acestui roman, tradus în 40 de limbi, Luchino Visconti a realizat în 1967 o adaptare cinematografică. Meursault, un francez algerian, află de moartea mamei sale. La înmormântarea ei, el nu arată nicio stare de tristețe, ci mai degrabă
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
în spatele fiecărei porți, o altă poartă deschisă.” Totuși, opera rămâne ficțiune, nu eseu; de altfel, Camus mărturisește că a scris "Străinul" pentru a se destinde: romanul are un scop ludic și nicidecum filozofic, cu o aparentă legătură între ficțiune și existențialism. Într-un ultim interviu, Albert Camus se justifica astfel în ianuarie 1955: "„Am sintetizat «Străinul», acum ceva vreme, printr-o frază de care-mi aduc aminte, deoarece e paradoxală: «În societate, fiecare om ce nu plânge la înmormântarea mamei sale
Străinul (roman de Albert Camus) () [Corola-website/Science/311714_a_313043]
-
de poezie, care au avut un impact considerabil în țară. "Piedra y Cielo" au fost editate de poetul Jorje Rojas. În deceniul următor, Gonzalo Arango a inițiat mișcare nadaismului, ca răspuns al violențelor din acea epoca, infuențat de nihilism și existențialism. A urmat "boom-ul" literaturii latinoamericane. Reprezentații columbieni ai acestei epoci sunt Gabriel García Márquez, premiat cu premiul Nobel pentru O sută de ani de singurătate. Álvaro Mutis, unicul columbian deținător al premiilor Cervantes și Príncipe de Asturias. Alți autori
Columbia () [Corola-website/Science/311290_a_312619]
-
se constituie, de fapt, în „soluție revelatoare“ a ceea ce este „pozitiv“, și invers. Programatic-esteticește, absurdul se impune ca inconfundabilă dimensiune spirituală / literară către jumătatea secolului al XX-lea "(literatura / teatrul absurdului)", grație unor mari filosofi / scriitori ce ilustrează totodată și "existențialismul", neaflând capacitatea "ens"-ului uman de a fi în acord / sens cu legile / canoanele societății: Edward Albee, Samuel Beckett, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean-Paul Sartre. Albert Camus ne încredințează - în celebrul său eseu, "Mitul lui Sisif" (1942): "Teatrul absurdului" ionescian
Absurd () [Corola-website/Science/310164_a_311493]
-
-n „democrația junglei“), de fapt, un alt soi de șabloane / anchiloze, înrudite cu cele de tip proletcultist. Claudine Bertrand descoperă „polidimensionalitatea“ limbii / limbajului "(Limbă-criminal / care zgâlțâie certitudinile // Limbaj gol de cuvinte / Limbă-crucificatoare / Limbă-dâre-de-cerneală / Limbă-pe-hârtie...)", desigur, și dintre limitele tragice ale existențialismului sartrean, cu pentrusinele și însinele; nu descoperă Omul-Fantă înzestrat cu Necuvânt "(Non-Logos / Non-Verb)" ca Nichita Stănescu, ci Claudine Bertrand descoperă "rudele Omului-Fantă", ce se cheamă L'Ailleurs en soi („Altundeviții însinelui“): " Femeie-potop / tu frămânți / pământul-mumă / în ritmul corpului tău // ... // Dumnezeu
Claudine Bertrand () [Corola-website/Science/310355_a_311684]
-
mărturisește crima și așteaptă ispășirea. Sonia, cu sprijinul dragostei ce i-o poartă lui Raskolnikov, întruchipează trăsătura iertării creștine, acordându-i șansa de a-și ispăși vina și de a accepta pedeapsa. O altă temă este cea întâlnită și în existențialismul creștin prin care se definesc barierele morale ale faptelor omului, într-o lume stăpânită de Dumnezeu. Raskolnikov examinează barierele impuse și decide că un act imoral este justificat atunci când acesta conduce la un lucru extraordinar, la o amprentă a utilitarismului
Crimă și pedeapsă () [Corola-website/Science/305048_a_306377]
-
și îl impune drept unul dintre cei mai novatori autori ai genului. Atras mai întâi, ca mai toată generația sa, de teoria critică și de lucrările corifeilor Școlii de la Frankfurt, se orientează treptat spre fenomenologie și spre rădăcinile morale ale existențialismului, revendicându-se de la gândirile radicale alcătuind curentul nietzscheanismului de stânga. În "Sfere", opera sa de căpătâi, în trei volume, apărută de-a lungul a cinci ani și atingând vânzări de peste 20.000 de exemplare, filozoful formulează o teorie integratoare venind
Peter Sloterdijk () [Corola-website/Science/304838_a_306167]
-
care le povestesc, fiecare în felul său, așa încât, în cele din urmă, portretul fiecăruia se desenează din propria relatare a întâmplărilor și din reflectarea lor în relatarea celuilalt. În "Colecționarul" se conturează autoportretul unui intelectual care cultivă propria versiune a existențialismului; aceea a unui căutător al propriei identități, așa cum o caută personajele tuturor romanelor lui. Romanul a fost ecranizat în 1965 sub același nume, regizor William Wyler, cu Terence Stamp și Samantha Eggar în rolurile principale.
Colecționarul () [Corola-website/Science/313007_a_314336]
-
colajul și accentua rama obiectelor sau a discursurilor drept fiind cea mai importantă, mai importantă decât opera însăși, idee preluată ulterior și dezvoltată de filosoful Jacques Derrida. Un alt curent ce a avut un impact fantastic asupra postmodernismului a fost existențialismul, care plasa centralitatea narațiunilor individuale drept sursă a moralei și a înțelegerii. Cu toate acestea abia la sfârșitul Celui de-al doilea Război Mondial, atitudinile postmoderne au început să apară. Ideea centrală a postmodernismului este că problema cunoașterii se bazează
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
literatura scriitorului băcăuan operează la nivelul viziunii cu dezordinea. Un concept manierist, ce făcea istorie în arta de multă vreme. Dacă tragem linie, intuițiile lui Bălăiță din proza țintesc două lucruri: primul, de extracție franceză, că lumea e simultaneitate și existențialismul răspunde cel mai fidel interogațiilor. Al doilea, că lumea nu e altceva decât labirint. Joyce, că influența netăgăduita, proiecta, în fapt, exilarea din labirintul timpului prin dilatarea clipei în detaliu interior. Scriitorul român mixează tendințele cu subtilitate, adăugând idei și
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]