1,154 matches
-
în fragmentele universului și ale timpului decât la romantici, sufletul nu încetează totuși să aspire la un punct de idealitate, îndepărtat de contingent la o distanță măsurabilă în absolut. Trecut prin ontologia banalității sufocante a simboliștilor, încercat de fiorul metafizic expresionist, poetul recuperează romantismul printr-un proces de o specială clasicizare a atitudinii. Simptomatice sunt unele texte din Visuri în vuietul vremii, unde se abandonează declarat elementul circumstanțial, ocazional, în favoarea unei viziuni supratemporale. Poezia cantonată în cadre conjuncturale, aleatorii este repudiată
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
umbra de-atunci (cât se cuvine)/ Sunt propriul meu tată și fiu - triunghi pe cer” (Clara sublim - I). Din când în când chiar și aceste trasee caracteristice sunt întrerupte de structuri vădind exersarea câte unui nou registru, cum este cel expresionist din poemul Subpădure: „Animalul bolnav e adus. Din cheagul de sânge ce l-a atins/ Va sări un șuvoi pentru moarte și mult mai mult/ pentru viață”. Ordinea și armonia (1981) trimite prin titlu către sistemul normelor clasice, însă repertoriul
POPA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
barbară” și panică (în sensul lui Lucian Blaga), poetul apărând drept un „băutor de imagini tari” în fața unei eternități dumnezeiești sau satanice. În Careul cu raci (2003), cea mai importantă carte de versuri a sa, P. se dezvăluie un neomodernist expresionist, ezitând între suferința melancolică, neputincioasă și revolta amenințătoare, între transparența și alegoricul evaziv al notației, între voința de puritate și conștiința maculării. Înainte de toate, este însă un poet social, al „vinei” tragice de a se fi născut basarabean: „Cărări de
POPA-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
și de vidul semiotic și ontologic - „acum vom trăi mâine. / astăzi e prea târziu”. Războinicul cu ciorapi de piele continuă această radiografiere a cotidianului, însă aici faptul comun este nu o dată supus insolitării generatoare de imagini stranii, simbioză de tehnică expresionistă și suprarealistă: „soția eschimosului își dezbrăca / rochia din blană de focă / și imediat după aceea / săniile pornesc din partea de sus a sânilor / trasează în goană lungi semne sângerii”. Discursul liric e mai puțin segmentat, eliptic și abrupt, conservându-și totuși
POPA-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
și cel mai reușit din punct de vedere estetic, P. se relevă ca un scriitor greu de anexat unui curent sau unei generații: scopul său pare a fi singularitatea de dragul singularității. Într-o oarecare măsură, povestirile pot fi afiliate canavalei expresioniste prin predilecția pentru cronotopul universului închis, prin reprezentarea (schematic) contorsionată a lumii, populată de oameni-voci-manechin. Majoritatea prozelor sunt parabole și par a fi construite, într-o manieră bizară, prin înțesarea metaforelor sau a nucleelor liricoide sau eseistice pe un vag
PORUMBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288981_a_290310]
-
-mpuște toți dumnezeii mărunți./ Mă iubesc copiii desculți. Ei sunt fiii mulți ai pământului.” Marcată de momentul postavangardist, cu ofensiva prozaicului, demonetizarea lirismului, vidarea miturilor, radicalizarea opțiunilor sociale, poeta exersează formulele moderniste aflate în circulație. Mai definită decât amprenta vitalismulului expresionist al lui Lucian Blaga e tutela argheziană, sub care P. produce crochiuri gracile în linia miniaturalului infantil sau animă brutal peisaje; din stânga modernistă a insurgenței și frondei, în siajul lui Ion Caraion, Constant Tonegaru și mai ales Geo Dumitrescu, vine
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
Teatrul Popular din Tismana. Tot în 1927 scrie, împreună cu N.N. Șerbănescu, scenariul pentru filmul Iancu Jianu. Publică în „Premiera ilustrată” (1928-1929) o serie de articole (despre Stanislavski, Hermann Sudermann, Georg Kaiser, Franz Wedekind, Karl Sternheim, August Strindberg, despre estetica dramei expresioniste etc.), în care își afirmă adeziunea la curentul expresionist, pe care îl elogiază și îl explică teoretic. Mai colaborează la „Adevărul”, „Azi”, „Ecoul”, „Rampa”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a., folosind și pseudonimele Ion Negrea, Ion Noapte, I. Nopteanu, Vladimir Spătaru și
RACACIUNI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289077_a_290406]
-
N.N. Șerbănescu, scenariul pentru filmul Iancu Jianu. Publică în „Premiera ilustrată” (1928-1929) o serie de articole (despre Stanislavski, Hermann Sudermann, Georg Kaiser, Franz Wedekind, Karl Sternheim, August Strindberg, despre estetica dramei expresioniste etc.), în care își afirmă adeziunea la curentul expresionist, pe care îl elogiază și îl explică teoretic. Mai colaborează la „Adevărul”, „Azi”, „Ecoul”, „Rampa”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a., folosind și pseudonimele Ion Negrea, Ion Noapte, I. Nopteanu, Vladimir Spătaru și Ric-Rac (în colaborare cu N. Stroe și N. Vlădoianu
RACACIUNI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289077_a_290406]
-
literară, continuă să scrie, însă nu publică decât un volum de memorialistică, Amintiri (1967), precum și câteva traduceri. A lăsat în manuscris texte dramatice (parțial tipărite postum) și un jurnal care „acoperă” patru decenii. R. este considerat unul dintre pionierii dramaturgiei expresioniste în literatura română (Ov. S. Crohmălniceanu). Cea mai apropiată de expresionism este drama Trei cruci, dar și alte piese, în special Omul de departe, unde se pot depista motive și procedee expresioniste: exaltarea erotică, elogiul instinctualității privite ca o cale
RACACIUNI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289077_a_290406]
-
decenii. R. este considerat unul dintre pionierii dramaturgiei expresioniste în literatura română (Ov. S. Crohmălniceanu). Cea mai apropiată de expresionism este drama Trei cruci, dar și alte piese, în special Omul de departe, unde se pot depista motive și procedee expresioniste: exaltarea erotică, elogiul instinctualității privite ca o cale de regenerare față cu marasmul „burghez”, iluminări mistice extatice, contestarea civilizației, constatarea demoniei orașului modern, apelul la idei nietzscheene și la idealul unui „om nou”, introspecția nemiloasă și autodevorantă, amestecul de blazare
RACACIUNI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289077_a_290406]
-
blazare și de exaltare, gesturile bruște, imprevizibile, stilul patetic, imaginile șocante, energia conflictului, organizat antitetic. Interesante sub aspectul acomodării expresionismului la noi, piesele rămân modeste sub raport estetic, cea mai izbutită fiind, probabil, Poste-restante, prin însușiri mai degrabă realiste decât expresioniste, ca și Omul de departe, aceasta din urmă reductibilă, în cele din urmă, la genul bulevardier superior, ilustrat cu succes și de alți dramaturgi, de la A. de Herz la Victor Eftimiu. Ca prozator, R. a fost remarcat mai ales pentru
RACACIUNI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289077_a_290406]
-
aerului, distins de Asociația Scriitorilor din Iași cu Premiul „Mihai Eminescu” pentru debut. Colaborează cu versuri, cronici literare și cronici plastice la „România literară”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Poesis”, „Contemporanul”. Critica literară a relevat coerența mito-poetică și forța imagistică, de sorginte expresionistă, din Liniștea aerului. Evitând sentimentalismul, poeta fascinată, totuși, de iluzie își proiectează ipostazele lirice într-un mod dinamic, prin succesiunea motivelor: viața ca teatru, singurătatea, arborele emblematic, criza de identitate, proiecția celuilalt. Simbolurile naturii originare se armonizează cu acelea ale
RADULESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289106_a_290435]
-
să reînveșmânteze concluziile curente ale exegezei tradiționale în savante haine teoretice. Remarcabil este studiul despre opera lui Fundoianu, scindată, prin chiar motivația profundă a genezei sale (mărturisită de poetul însuși), între o „poetică a rupturii” și „animalității”, generatoare de tensiune expresionistă, și o încercare de reinventare a „realului” ultragiant prin intermediul „spectacolului memoriei”, textul funcționînd, așadar, ca o utopie salvatoare a unei materii roase de morbul autodistrugerii. În Proza lui Alexandru Ivasiuc (1988) studiul tematist, de o certă subtilitate, se îmbină cu
MORARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
o neliniște tulbure: „Umbra ta de femeie singură / taie frigul / și-l risipește / pe caii / din imaginație / Licornii ridică privirea din podea / Afară corbii nu mai sfârșesc de căzut / în lumina roșie a iernii” (O dimineață). Alături de „naivitate” apar notele expresioniste în formule care au rolul de a declanșa memoria culturală a cititorului (Gheorghe Perian). Critica sesizează acum o relativizare a modalităților poetice și o aliniere moderată, prudentă la canonul postmodernismului. Pe traseul a două motive, singurătatea și melancolia, un splendid
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
forme geografice și dimensiuni astrale: munții, marea, cerul, pădurea, soarele, luna, cosmosul (care adăpostește „cuvinte noi”, ca pentru o continuă „facere”). Deși e un elegiac mizând pe clar-obscur, poetul se dovedește și un visător care creează reverii fantaste în tipare expresioniste. El este „un expresionist care nu cultivă însă beatitudinile și imponderabilele naturii, ci semnele ei amenințătoare” (Eugen Simion), ca, de exemplu, în „Să ne adăpostim, stele / bâjbâie în întuneric clătinând frunzele, norii de-alcool / Ceva de nerecunoscut stă prin preajmă
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
astrale: munții, marea, cerul, pădurea, soarele, luna, cosmosul (care adăpostește „cuvinte noi”, ca pentru o continuă „facere”). Deși e un elegiac mizând pe clar-obscur, poetul se dovedește și un visător care creează reverii fantaste în tipare expresioniste. El este „un expresionist care nu cultivă însă beatitudinile și imponderabilele naturii, ci semnele ei amenințătoare” (Eugen Simion), ca, de exemplu, în „Să ne adăpostim, stele / bâjbâie în întuneric clătinând frunzele, norii de-alcool / Ceva de nerecunoscut stă prin preajmă și încrețește apa flămândă
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
moarte”. Un perisabil resimțit acut, destinul fracturat, lecția morții cu firescu-i tragic („Eram mereu atrasă de pământul/ aproape locuit, aproape tânăr/ brusc înserat crescut la loc”) se proiectează ca durate ale vegetalului. Starea de pustiire se amplifică, translând, cu urme expresioniste în limbaj, seismele din imediatul existenței, într-o tendință de cosmicizare a climatului „absenței”, cu asumarea - privilegiată în final - a complementarităților spre care se aspiră („Râs și lacrimi, în adânc bolțile se-mpreună”). În teritoriul poeziei însă, nu s-au
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
Aionios, care sugerează eternitatea. Titlul altei cărți, Eudaimonia, are similitudini cu grecescul eudaimon („norocos”), culegerea cuprinzând poeme ce invocă personaje ale Antichității greco-latine în poemele Către Aurora, Către Tais. Poetul tinde spre cunoaștere metafizică, cultivând tragicul existenței perceput în note expresioniste. El creează o geografie spirituală, lipsită însă de coerență, de vreme ce viziunea se întemeiază pe imagini poetice disparate. Se simt influențe mai cu seamă din Lucian Blaga și Mihai Eminescu. Poemele erotice, pentru care există o predilecție vizibilă, sunt pătrunse de
NEAGOE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288382_a_289711]
-
mai sensibile. Stihurile, arborescente inițial, își diminuează entropia, urmând, în șerpuirea multiplă a ingambamentelor, paradigmele semantice ale textului. Dintre ele, cu precădere Eros și Thanatos, această asociere bipolară, fundamentală pentru poezia lui P., se manifestă ca o figură de sursă expresionistă. SCRIERI: Lebede ale puterii, București, 1972; Obelisc, Timișoara, 1974; Neînceputa mireasmă, Timișoara, 1975; Obiecte pierdute, Timișoara, 1980; Clima temperată, București, 1981; Autobiografie ermetică, pref. Șerban Foarță, Timișoara, 1992; Erotica hermetică - Die hermetische Erotik, ed. bilingvă, tr. Balthasar Waitz, Timișoara, 1994
PETROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288801_a_290130]
-
Fântânii somnambule are cele mai substanțiale afinități și chiar metafora titulară e o replică la Corabia beată. În Rimbaud își are una din rădăcini expresionismul și, încă din primele trei cărți de versuri, romantismul funciar al lui P. învederează propensiuni expresioniste. Potrivit propriei declarații, insidios autopersiflantă (din Iubiți-vă pe tunuri, 1981), stilul efuziunilor sale e un „romantism desuet și expresionist”. Nu atât stilul, cât atitudinea situează o parte a acestei poezii în prelungirea expresionismului. Prezumtivul străbătător al infiniturilor deploră, asemenea
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
are una din rădăcini expresionismul și, încă din primele trei cărți de versuri, romantismul funciar al lui P. învederează propensiuni expresioniste. Potrivit propriei declarații, insidios autopersiflantă (din Iubiți-vă pe tunuri, 1981), stilul efuziunilor sale e un „romantism desuet și expresionist”. Nu atât stilul, cât atitudinea situează o parte a acestei poezii în prelungirea expresionismului. Prezumtivul străbătător al infiniturilor deploră, asemenea atâtor confrați neoexpresioniști, stingerea, în mileniul nostru „târgoveț”, a „rasei” cântăreților: „O, disperații cântăreți,/ ce rană veche îi apasă? / Într-
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
îl întrece, și nici măcar nu îl egalează în obținerea de efecte literare prin manipularea doar vag prelucrată a vorbirii cotidiene aspre, a injuriei plastice la modul elementar, a expresiei pamfletare. E dificil a disocia în fiecare propoziție constituenții cu tentă expresionistă, modernistă în general, de cei pur romantici, însă percutanța vocabulelor, insolitul alăturărilor, modul provocator al construcțiilor frastice și imagistice dau multor versuri un aspect incontestabil modern. Adeseori instrumentul vorbirii poetice e paradoxul. Fie că semnalează situații paradoxale, fie că enunță
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
Mi-e creierul abcdefghijklmnoprsștțuvxw” (Creier aprins). Modernismele și ultramodernismele de această speță nu sunt însă decât momente de relaxare și amuzament într-o activitate poetică impulsionată de un patos romantic eruptiv, înscris în sensibilitatea modernă îndeosebi prin adoptarea unor unelte expresioniste. Ca autor de proză narativă, P. s-a afirmat cu povestirile fantastice din Cărțile poștale ale morții (1970; Premiul Uniunii Scriitorilor) și cu fragmente de roman apărute în presă. A publicat și un alert memorial de călătorie, De la Bârca la
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
Tribuna”, „Steaua”, „România literară”, „Contrapunct”, „Euphorion”, „Adevărul literar și artistic”, „22” ș.a. Este căsătorită cu criticul Ion Vartic. Alături de Ion Mureșan, Aurel Pantea, Ioan Moldovan și George Vulturescu, P. ilustrează ramura ardeleană a generației ’80, promovând o poezie de filiație expresionistă, deschisă în egală măsură către transcendența numinosului și către visceral, amplificând angoasa la cote paroxistice și exhibând trăirea imediată până în pragul disoluției sinelui. Ca și în cazul poeților congeneri, lirica sa nu cunoaște mutații spectaculoase, ci doar modulații discrete, provenite
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
integralei operei poetice a lui Rilke și a lui Goethe (aici intrând și cea de-a treia versiune românească la Faust, după cele realizate de Lucian Blaga și Ștefan Aug. Doinaș), tălmăciri din lirica de expresie germană, de la romantici la expresioniști (Eduard Mörike, Conrad Ferdinand Meyer, Ricarda Huch, Hugo von Hofmannsthal, Richard Dehmel, Ernst Stadler, Else Lasker- Schüler, Oskar Loerke, Gottfried Benn) și din Paul Valéry. Traduceri: Georg Heym, Poezii, pref. Thomas Kleininger, București, 1986; Georg Trakl, Poezii, pref. Mihai Mangiulea
NEMES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288418_a_289747]