812 matches
-
le va făptui. Ca și pentru vrăjitoare, omorul e pentru el mai întâi un gând, o plăsmuire a minții: „is but fantastical” (termen folosit și de Banquo în legătură cu bizarele creaturi). Dar metamorfoza s-a produs deja: a fost suficientă imaginea fantomatică a actului criminal ce va fi săvârșit, pentru ca statutul uman al lui Macbeth să se modifice radical. Într-un anume fel, el se află încă de pe acum dincolo de omenesc, pe teritoriile unui altundeva („shokes so my simple state of man
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
profundei tulburări pricinuite de perfecta asemănare dintre frate și soră, dintre Sebastian și Viola: „Același chip, aceeași voce, aceleași veșminte, dar nu o singură persoană, ci două! Refracție naturală care, în același timp, există și nu există”. Aidoma unei realități fantomatice ori unei imagini răsfrânte într-o oglindă. Același care este, însă altul... Iată minunea (wonderful) asemănării desăvârșite a două personaje ce se reflectă reciproc. Minune cu nimic mai prejos decât aceea a aparițiilor; iar din cele două personaje, veritabile figuri
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în fața mea. Nu se uită la mine niciodată. Pur și simplu se află acolo”. Se află acolo, înăuntrul ei, în mintea ei, cu toată puterea tăcută a unui duh întrupat. Forța dominatoare a fantomei bărbatului crezut mort, forța prezenței lui fantomatice sunt atât de mari, încât copilul născut din căsătoria Ellidei cu Wangel îi moștenește culoarea ochilor, „schimbătoare ca marea”. Ellida avusese, într-adevăr, în timpul sarcinii senzația că logodnicul ei se întorsese. O prezență, așadar, nu numai psihică, ci simțită aievea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în realitate, muriseră. „Stăteam pe malul lacului Taunitz ca două cadavre reci și înțepenite și ne jucam de-a oamenii vii”. Rubek protestează: „Nu asta înseamnă să fii mort”, în sensul că semnul morții nu este cadavrul inert, ci existența fantomatică, viața-fantomă. În finalul piesei, urcușul spre vârful muntelui și moartea celor doi - surprinși de un viscol puternic și înghițiți de o avalanșă necruțătoare - nu evocă oare dispariția unor fantome? O recunoaște chiar Rubek, într-o clipă de exaltare: „Să ne
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
învecinate cu nebunia. Pentru umbrele moderne ca și pentru cele antice, întâlnirea cu fantoma se plasează întotdeauna la intersecția dintre experiența morții, cea a visului și cea a nebuniei; tot aici, la aceeași răspântie, se află și teatrul. Figurile peregrinării fantomatice După ciudata întâmplare prin care trecuse, Necunoscutul va avea, în raport cu lumea exterioară, senzația tot mai accentuată că se găsește într-un loc nedefinit, că plutește undeva între vis și realitate, între viață și moarte, că starea aceasta de nedeterminare îi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
opera lui Pirandello, Uriașii munților reprezintă, fără îndoială, piesa care formulează în modul cel mai explicit poetica dramaturgului, căci aici se întâlnesc și se reiau toate întrebările lui referitoare la statutul realității în teatru, în raport atât cu indecizia: „apariție fantomatică efectivă sau truc menit să înșele privirea?”, cât și cu tensiunea dintre evanescența imaginii din vis și materialitatea solidă, densă a statuii. „Camera aparițiilor” din actul al treilea devine un spațiu al tuturor ambivalențelor, în primul rând al ambivalenței mască
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
magic, „scăldată într-o lumină nouă, ca semn vestitor al unei apariții”. Într-adevăr, alături de Ilse - actrița în carne și oase -, celelalte două femei din piesă - veritabile personaje de „teatru în teatru” - sunt tratate ca niște „apariții”, ca niște arătări fantomatice. Ilse însăși atribuie prezența lor puterilor speciale ale lui Cotrone și îl imploră pe acesta să nu distrugă vraja: e ușor de înțeles că, punând „aparițiile” alături de actor, Pirandello a ținut să sublinieze forța de realitate a personajului imaginar, care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în teatru, înseamnă, pentru Pirandello, credința în spectrele de orice fel, deci și în aparițiile „fabricate”, însă nu mai puțin veridice decât cele efective. În Uriașii munților, începutul acțiunii apelează la un întreg arsenal de mijloace destinate „fabricării” unor apariții fantomatice, cum ar fi folosirea unei lumini crepusculare ce marchează momentul intrării în împărăția nopții (adică în împărăția lui Cotrone și a celor asemenea lui, într-un paralelism evident cu regatul lui Oberon, din Visul unei nopți de vară). În această
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sudoare, guri deschise, ochi rătăciți de oboseală, arme ce atârnau de curele ori erau târâte prin țărână. Alergaseră patru kilometri cu tancurile dușmane pe urmele lor, și, sub soarele care calcina drumul, se mișcau cu cea mai mare Încetineală, aproape fantomatici, fără alt zgomot decât duruitul surd al exploziilor din depărtare și târșâitul pașilor lor prin glod. Olvido n-a făcut nici o fotografie (aproape niciodată nu fotografia persoane, ci doar lucruri), dar, trecând pe lângă ei, Faulques s-a decis să fixeze
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ele, În felul lor. Faulques, prădător grafic fără complexe, pictase călărețul din frescă cu toate acestea În minte; de aici rezultau aerul de fotografie mișcată al personajului, feluritele contururi pe care parcă le lăsa În urmă ca pe niște urme fantomatice În spațiu. Lucrase pulverizând apă, ca să păstreze proaspete primele straturi, umed pe umed: culori diluate și tușe iuți pe dedesubt, cu o densitate și un desen mai ferm pe deasupra. Pictorul de război s-a ridicat În capul oaselor pe salteluța
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-i lăsa să doarmă, simțind pe pleoapele Închise licărul câte unei lanterne care Îi lumina o clipă. În fine, primele raze din zori ajunseseră la ei prin găurile din tavan și ferestrele cu geamuri sparte ale halei; și, În penumbra fantomatică, soldații Începuseră să se ridice În picioare și să iasă afară, În lumina murdară pe care se profilau siluete ca În acuarelele venețiene, duzini de bărbați și adolescenți ce priveau În jur precum câinii care amușinau aerul Înainte de a se
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
propriilor opere), contemplând gânditoare pictura, Olvido murmurase În italiană acel taci și odihnește-te: aici se sfârșește cântul. Al vieții tale. Al vechiului bocet. Apoi Îl privise pe Faulques cu ochi nespus de triști și, În lumina romană, albă și fantomatică ce Înviora casa, povestise că Înainte nu era așa, că În salon erau și alte mobile și tablouri vechi, iar sus, În atelier, stătea un soi de automat ori manechin enorm, sinistru, ca aceia pictați de artist În primele lui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
putuse fi cinstită când era ingenuă și imperfectă, la Începuturi, când aparatul fotografic putea să capteze doar obiecte statice și când pe vechile plăci orașele apăreau ca niște scene pustii, unde oamenii și animalele erau trăsături trecătoare, urme imprecise și fantomatice atât de asemănătoare celor din altă fotografie, posterioară, făcută la Hiroshima pe 6 august 1945: urmele unei siluete umane și ale unei scări, dezintegrate de deflagrația bombei, imprimate pe un zid. Lăsând camera foto jos, Faulques o zărise pe Olvido
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fotografia lui Ivo Markovic a ajuns una cu ansamblul, una cu peretele și restul frescei, printr-o țesătură poliedrică alcătuită din nuanțe de ocru, galben și roșu, pe care le-a definitivat cu o linie Închisă la culoare, lungă și fantomatică asemenea unei umbre, menită să rămână acolo și când deteriorarea frescei ar fi făcut să dispară pagina lipită. Pictorul de război a pus jos tuburile cu vopsele și s-a spălat pe mâini În lighean. Se simțea ciudat de liniștit
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
virtual, mișcă trupul uman din realitatea fizică. Aceeași problematică o întâlnim în „Stimbad”: un ecran tactil care operează stimularea musculară, astfel încât mișcările corpului sunt generate prin atingerea modelelor musculare de pe ecran. Nu aflăm nimic altceva din „Movatar”, un avatar inteligent, fantomatic, capabil să acționeze în lumea reală prin posedarea unui trup fizic din realitate sau din „Ping Body”, un corp care se mișcă involuntar, nu grație interfațării cu alte corpuri situate în alte locuri, ci, datorită fluxului însuși al activității Internet
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în rețea. Se dorește astfel evidențierea modului în care trupul uman nu mai este controlat de propriul sistem nervos intern, ci de stimularea externă a rețelelor computaționale: mișcarea și fluxul însuși al datelor determină mișcarea corpului, fie el „parazitic”, fie „fantomatic”, fie „fractalic” (vezi Stelarc, 1999Ă. Precum Arthur Elsenaar, inginer și artist la Institute of Artificial Art Amsterdam (IAAAĂ, care a construit o interfață computerizată, prin intermediul căreia se poate efectua controlul sincron al mai multor grupe de mușchi, iar în 1995
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ale acestora în crearea unei ființe imaginare. Dacă imaginea cyborgului poate fi înscrisă în regimul iconic al monstruosului, cu calificativele anormalității și ale ficționalului, în timp ce populează contingentul (vezi capitolul precedentă, imaginarul avatarului se poate încadra în registrul fantasmaticului sau al fantomaticului, cu atributele irealității și ale imaterialității care se manifestă și se arată în lumea obișnuită după criteriile virtualității paranormale sau a forțelor oculte. Studiul prezent preferă însă să nu disocieze între real și ireal sau între material și imaterial în ceea ce privește
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
lume a carnavalului pestriț prin care se transgresează limitele normalității, în care grotescul este norma și monstruozitatea este firescul, „arta carnală” desființează barierele dintre frumos și urât, real și fantastic, identitate șialteritate. În același timp, identitatea avatarică își relevă aspectul fantomatic, de pendulare între imagine și referent sau între imaterial și tangențial. Pe când Donna Haraway este cunoscută prin teoriile-manifest ale cyborgului, Orlan este renumită prin imaginile corporale avatarice. De asemenea, Catherine Ikam realizează, la Muzeul Viitorului din Linz, chipuri tridimensionale în
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
chirurgia estetică la „estetica chirurgiei”. Arta sa se identifică, nu doar cu o imagine, ci cu propriul chip: artista își programează transformarea deopotrivă pe corp și în imagine, prin chirurgie cosmetică și prin vizualul electronic. Așadar, își creează un corp fantomatic și fantasmatic, un asamblaj de o materialitate fluidă între elementul organic și tehnologia medicală și imaginală. Creațiile artistice devin, în acest context, produse ale tehnoștiinței, prin intervențiile chirurgilor plasticieni care produc artă, cu ajutorul laserului, din „pânza de carne”, dar și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
pierderea iluziei și a speranței. Alteritatea este, de asemenea, formulată (vezi Baudrillard și Guillaume, 2002Ă în termeni filosofic-culturali negativi: ostatic al codului, al formulei sau al matricei, individul este descris în rețeaua de branșări și de protuberanțe multiple, de la spectralitatea fantomatică care bântuie și care poate conota moartea sau dublul la spectralitatea prismatică care refractă diferitele fațete exterioare. Una dintre „figurile alterității” este prezentată în modelul turistului, preluat în spațiul virtual în înțelesul de traversare a deja-descoperitului, de călătorie centripetă și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de riscuri și dezavantaje în spațiul virtual al vitalității și al viralității. Mai mult, aceste aspecte luminoase și întunecate sunt, cel mai adesea, interrelaționate, astfel că deciziile umane în fața provocărilor tehnoștiințifice sunt dificile, echivoce și produc un imaginar monstruos sau fantomatic. În acest sens, virtualitatea este condiția virtuții și a virtuozității umane, atât prin implicarea responsabilă în chestiunile etice ridicate de domeniul biotehnologiilor, cât și în reprezentările artistice sau în creațiile umane în care esteticul, coroborat cu societalul, încearcă să exprime
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
secolul trecut ieșit din spital sau din închisoare, care spune la cale o lovitură” (III, 273). Altcineva este și personajul din tinerețe care îi poartă numele. Citind despre sine în jurnalul cuiva din anii 1938-’39, notează: „Mă văd mic, fantomatic, așa cum vezi pe cineva la capătul unui binoclu întors. Sau: pare că sunt la capătul unui tunel, umbră la capătul unei umbre” (III, 262). Iar atunci când îl întâlnește pe Noica, mărturisește: „Nu pot să cred că suntem ființe vii. Am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
trecutul", actorul dramaturg Constantin Popa își scrie propria partitură. Se petrece ea într-un spațiu al disperării cum pretinde autorul? Da, pentru că bătrînul care a ajuns să joace teatru pentru copiii din bloc este strivit între spectrul viitorului și trecutul fantomatic, prezentul fiind, la vîrsta lui, un coșmar. Mircea Ghițulescu (Istoria literaturii române Dramaturgie) Calul verde Doctorului Gh. Popescu ("gigi" "gogu" "Doctorul"), adică Celui ce m-a învățat cum se stă cu un picior și cu celălalt în iad...! 1981 Dan
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dă o singură explicație, raportată la condiția lui; nașterea la confluențele a două epoci generează acest sentiment de neliniște, de izolare, de resemnare similară morții: "Vai, vouă celor născuți la confluența însângerată a răsăritului cu amurgul". Poetul este un dezrădăcinat, fantomatic și palid; tânăr cavaler ce va trece prin viscole, pentru a deveni el însuși, sau pentru a muri, ne mărturisește singur, "Bătrân și nebun" ("Ritual"). Poetul este un intrus, neputincios, veșnic în fața unui zid ce-l izolează de ceilalți "Un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
formă de eliberare spirituală facultatea vocațională: Institutul de artă teatrală și cinematografică I.L.Caragiale din București. Dar nu știam mai nimic despre teatru. Zecile sau sutele de lecturi teatrale (piese și eseuri de specialitate) nu făcuseră altceva decât să multiplice, fantomatic, într-un adevărat labirint de îndoieli și dorințe, anume înclinații ori visuri ale mele. Pe scurt: nu aveam nimic concret de care să mă leg și care să mă ancoreze în realitatea imediată a aspirațiilor mele de foarte june "artist
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]