606 matches
-
1500 m, pe versanții însoriți. -soluri: brun-acide, brune de pădure și soluri podzolice; -temperatura medie anuală de 6-8 °C; -lumină slabă -arbori: fag, mesteacăn, paltin de munte, carpen, ulm de munte, tei, molid, brad; -arbuști: alun, mur, corn; -plante erbacee: feriga, mușchi, licheni, mierea-ursului, păiuș; -animale nevertebrate: insecte (cărăbuș de pădure, croitorul fagului); -animale vertebrate: ciocănitoare, gaița, huhurez, cerb, urs brun, jder, râs, veverița, mistreț, pisica sălbatică. Pădurile de molid, (numite și "molidișuri"), ocupă regiunile înalte ale Munților Carpați, de la limita
Pădure () [Corola-website/Science/304085_a_305414]
-
-precipitații de 800-1300 mm anual; -lumină foarte slabă, pădurile sunt întunecoase; -vânturi, uneori, puternice. -arbori: molid, zada, zâmbr, pin, brad, fag, mesteacăn, paltin de pădure, etc. -arbuști: afin, merișor, zmeur, coacăz de munte; -plante erbacee: ciuperci, mușchi, licheni (mătreața bradului), feriga; -animale nevertebrate: insecte (omida, viespe ,etc); -animale vertebrate: șopârla de munte, năpârca, pițigoi de brădet, cocos de munte, ciocănitoare, veverița, jder, mierla, etc. Multimedia
Pădure () [Corola-website/Science/304085_a_305414]
-
Din cauza frunzelor uscate, toamna izbucnesc cu ușurință incendii care se întind pe zeci de kilometri. În sud-vestul țării este zonă de silvosavană, în care cresc arborele de fier, curmalul sudanez, abanosul, bambusul. În adâncurile junglei se găsesc liane, orhidee și ferigi. Nordul țării este aproape lipsit de vegetație, cu excepția deșertului nubian, unde cresc acacia și tamarinul. Relativ bogată, fauna sudaneză este caracteristică fiecărei zone în parte: deșert, savană, pădure tropicală. Dintre mamifere se întâlnesc în număr mare antilope, gazele, bivoli, elefanți
Geografia Sudanului () [Corola-website/Science/312240_a_313569]
-
montane și de dealuri din Europa, Asia, Madagascar, America. În România este comună în regiunea inferioară a munților până la etajul subalpin din întreg lanțul carpatic, crescând în pădurile de foioase, tufărișuri, locuri umbrite, buruienișuri de depresiune, este sporadică în molidișuri. Feriga este o plantă: Tulpina este un rizom gros, subteran, lung până la 30 cm, oblic-ascendent. El este acoperit cu resturi de pețioluri din anii precedenți, în formă de solzi bruni și este fixat prin numeroase rădăcini firoase, negricioase, adventive. Structura rizomului
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
lamina dublu-penat-sectată. Segmentele primare ale frunzei sunt în număr de 15-30 de fiecare parte. Pinule (rămurele sau segmente secundare ale frunzelor) sunt oblong-ovate, dințate pe margini, cu vârful rotunjit. Pe dosul frunzelor în timpul verii apar grupuri de sporangi, numite sori. Ferigile posedă două generații heteromorfe independente, care se succed în mod obligatoriu: sporofitul (generația asexuată) și gametofitul (generația sexuată). Sporofitul diploid reprezintă feriga propriu-zisă, cu rădăcină, tulpină și frunze, pe care se formează sporangii cu spori. Toate celulele corpului au numărul
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
oblong-ovate, dințate pe margini, cu vârful rotunjit. Pe dosul frunzelor în timpul verii apar grupuri de sporangi, numite sori. Ferigile posedă două generații heteromorfe independente, care se succed în mod obligatoriu: sporofitul (generația asexuată) și gametofitul (generația sexuată). Sporofitul diploid reprezintă feriga propriu-zisă, cu rădăcină, tulpină și frunze, pe care se formează sporangii cu spori. Toate celulele corpului au numărul de cromozomi dublu, iar la formarea sporilor are loc meioza prin care numărul lor se reduce la jumătate, deci ei sunt haploizi
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
au numărul de cromozomi dublu, iar la formarea sporilor are loc meioza prin care numărul lor se reduce la jumătate, deci ei sunt haploizi. Sporii maturi se desprind de plantă, cad la pământ și germinează, dar nu formează o nouă ferigă. Din spor se naște o plantă mică, numită protal, cu totul diferită de sporofit. Protalul duce o viață independentă de ferigă, este haploid și formează anteridii și arhegoane. Prin urmare protalul, generația gametofitică, este totdeauna mult mai mic decât sporofitul
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
ei sunt haploizi. Sporii maturi se desprind de plantă, cad la pământ și germinează, dar nu formează o nouă ferigă. Din spor se naște o plantă mică, numită protal, cu totul diferită de sporofit. Protalul duce o viață independentă de ferigă, este haploid și formează anteridii și arhegoane. Prin urmare protalul, generația gametofitică, este totdeauna mult mai mic decât sporofitul. Sporangele (organ în care se dezvoltă sporii) este lenticular și poartă un inel longitudinal, format din celule mecanice îngroșate, în chip
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
într-un arhegon, așezată în partea bazală, cufundată în țesutul protalului. Prin gâtul arhegonului, aplecat înspre protal, iese un mucilagiu, prin care străbat anterozoizii până la oosferă pe care unul singur din ei o va fecunda. Oosfera în urma fecundației, devine oul ferigii. Oul nutrit de protal se dezvoltă într-un embrion. Cu timpul embrionul devine o plantulă, constituită dintr-o rădăciniță, o tulpiniță și o frunzișoară verde. La început planta este prinsă, ca și embrionul plantelor cu sămânță de protal, adică de
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
și o frunzișoară verde. La început planta este prinsă, ca și embrionul plantelor cu sămânță de protal, adică de țesutul nutritiv, dar curând după înverzire formându-și frunze și rădăcină, trăiește independentă, iar protalul piere. Prin urmare sporofitul acestei plante, feriga, este viguros și peren, pe când gametofitul este mic și cu viață de scurtă durată. Rizomii de ferigă conțin principii active derivate din floroglucinol aflat în diferite stadii de condensare, denumite global filicină. Rizomul și frunzele conțin acid α și β
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
adică de țesutul nutritiv, dar curând după înverzire formându-și frunze și rădăcină, trăiește independentă, iar protalul piere. Prin urmare sporofitul acestei plante, feriga, este viguros și peren, pe când gametofitul este mic și cu viață de scurtă durată. Rizomii de ferigă conțin principii active derivate din floroglucinol aflat în diferite stadii de condensare, denumite global filicină. Rizomul și frunzele conțin acid α și β flavaspidic, acid filicic, ulei volatil, ulei gras, format din esteri ai acidului butiric cu alcool octilic și
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
filicină. Rizomul și frunzele conțin acid α și β flavaspidic, acid filicic, ulei volatil, ulei gras, format din esteri ai acidului butiric cu alcool octilic și hexilic, tanin, aspidinol, aspidină, paraaspidină, albaspidină, floroglucină etc. În trecut, extractele din rizomi de ferigă ("Extractum filicis") figurau în multe farmacopei, fiind utilizate în medicina umană și veterinară pentru combaterea viermilor intestinali și în special împotriva teniei. După administrarea dozelor terapeutice, se administra un purgativ, de obicei ulei de Ricin. Astăzi s-a renunțat la
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
a renunțat la această recomandare din cauza toxicității rizomului și a reacțiilor adverse frecvente. Substanțele active din rizom paralizează musculatura netedă a celor mai multe specii de tenie, dar și a altor specii de viermi ce parazitează intestinul ("Ankylostoma", "Ascaris", "Bothriocephalus"). Rizomii de ferigă sunt toxici în perioada de încolțire. Conservarea îndelungată a drogului și administrarea cu un purgativ uleios îi mărește toxicitatea. Intoxicația se manifestă prin greață, vomă, colici abdominale, diaree, enterite hemoragice, icter, midriază până la amauroză, aritmie cardiacă, dispnee, stări convulsive, paralizii
Feriga comună () [Corola-website/Science/310892_a_312221]
-
categoria plantelor otrăvitoare: spânzul, steregoaia, mătrăguna, ghințura, omeagul și lipanul. Pe malul pâraielor limpezi și umbroase din păduri, cresc în voie plante iubitoare de umezeală precum: „podbealul” (podbal), săpunarița, calcea, brusturul, rogozul, pipirigul, „izma-broaștii”, gingașa „nu-mă-uita”, asociate sau nu cu feriga. În fânețele din preajma pădurii, predomină „ierburile” (gramineele), cum sunt: timoftica, meișorul, păiușul „tremuricea” (Briza media) și „păru porcului”. Dintre plantele cu flori se cuvin a fi amintite: trifoiul sălbatic, „lipitoarea” ("Viscaria vulgaria"), „sunzuenele”, scăunelele numite și „scaonu popii” ("Dianthus carthusianorum
Geografia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309472_a_310801]
-
Transilvania. Pe tăpșanul și colinele din vest, sub râpă, se păstrează asociația "Caricetum humilis" - "Brachypodium pinnatum transsilvanicum" și "Staticetosum tataricae" cu "Centaurea atropurpurea" și multe elemente de stepă caldă sudică. Păduricea din fața râpei este o asociație "Acereto-Tilietum medio-transsilvanicum" și adăpostește feriga mediteraneană "Asplenium adiantum-nigrum" și arbustul "Cotoneaster integerrimus".
Râpa Roșie () [Corola-website/Science/309505_a_310834]
-
a biosferei în care au trăit, în lipsa concurenței, respectiv a dușmanilor biologici, și în izolarea lor geografică. Odinioară larg răspândite, populează astăzi numai regiuni restrânse. Unele specii, considerate demult dispărute, au fost redescoperite în ultimele decenii. Exemple: <br> "Floră": <br> Feriga arborescentă (Cyatheales)<br> Arborele pagodelor (Ginkgo biloba) <br> Coada-calului (Equisetum) <br> Cathaya argyrophylla, o specie de copac veșnic verde, din familia Pinaceae <br> Welwitschia mirabilis <br> Wollemie <br> Metasequoia glyptostroboides, conifer rar din familia Sequoia, cu frunze căzătoare "Faună": <br
Fosilă () [Corola-website/Science/305025_a_306354]
-
încercarea de clasificare a fosilelor în: Disciplina care se ocupă cu recunoașterea și cu modul și fazele de formare a fosilelor se numește Tafonomie. Existența fosilelor a folosit la documentarea teoriei evoluționiste din biologie, ajutând în studiul ca: trilobiții, amoniții, feriga uriașă (cu semințe), sau dinozaurii, care mult timp au fost considerați ca "jocuri ale naturii".
Fosilă () [Corola-website/Science/305025_a_306354]
-
plantelor superioare. Frunzele mici ale mușchilor reprezintă cea mai simplă frunză din punct de vedere morfologic și structural. Acestea au un țesut liberian primitiv, nu au vase lemnoase și deci nu sunt omologe frunzelor plantelor superioare. Frunză propriu-zisă apare la ferigi, iar la spermatofite ea are cea mai evoluata organizare. Funcțiile principale ale frunzei sunt: fotosinteză, transpirația și respirația. Fiind cel mai plastic organ vegetativ al plantei, frunză se poate metamorfoza, adaptându-se pentru îndeplinirea altor funcții: de protecție, de absorbție
Frunză () [Corola-website/Science/305192_a_306521]
-
absorbția energiei solare; -fotoliza apei; -fotofosforilarea și formarea NADPH prin reducerea NADP ; -absorbția CO din atmosferă. Asimilează carbonul (CO2) în procesul de fotosinteză.Se depozitează substanțe de rezervă precum amidonul, apa (cactus, etc.), aer la plante acvatice (nufăr, parenchim aerifer, ferigi). Pentru desfășurarea tuturor activităților plantele au nevoie de energie. Pentru această se ard o parte a substanțelor organice proprii (substanțe din structura organismului) ce se transformă în energie. Există două tipuri de respirație la plante: aeroba și anaeroba. Prin respirația
Frunză () [Corola-website/Science/305192_a_306521]
-
măceșul, porumbarul, mura. Plantațiile artificiale de salcîm sînt întîlnite îndeosebi deasupra dealului. În adîncimile din pante predomină frasinul, teiul, iar mai aproape de rîu - salcia albă, salcia galbenă. Din plante se întîlnește urzica, leunurul (leunurus cardiaca). Printre crăpăturile din piatră atîrnă feriga, în caverne se formează pernuțe de mușchi, iar porțiunile deschise ale pietrelor sînt împodobite cu diferiți licheni. În lunca rîulețului, mai aproape de sat, putem întîlni coada calului de luncă. Pe “Movilă” și pe “Țiglău” din insuficiență de umiditate sînt poiene
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]
-
fiind intermediari între producător și consumator, în prezent se cercetează procesele de transformare care au loc în coroana arborilor din etajele superioare a pădurii tropicale.O categorie însemnată (80 %) din vegetația regiunii o constituie plantele agățătoare (lianele) și epifiții ca ferigile, ciupercile, mușchii, orhidee, bromelii , care contribuie la îmbogățirea humusului.
Pădure tropicală () [Corola-website/Science/304758_a_306087]
-
in urma, prin două procese mai importante: Datorită energiei termice ridicate degajate prin ardere "huila" mai poartă numele de "aurul negru". Materia inițială de bază din care ia naștere cărbunele sunt resturi de plante fosile, care constau mai ales din "feriga uriașă" (Pteridopsida sau Polypodiopsida) care în urmă cu 400 de milioane de ani alcătuia adevărate păduri, azi feriga are între 9000 și 12000 de varietăți. După moartea lor aceste plante se scufundau în mlaștină unde fiind izolate de aerul atmosferic
Cărbune () [Corola-website/Science/304844_a_306173]
-
de "aurul negru". Materia inițială de bază din care ia naștere cărbunele sunt resturi de plante fosile, care constau mai ales din "feriga uriașă" (Pteridopsida sau Polypodiopsida) care în urmă cu 400 de milioane de ani alcătuia adevărate păduri, azi feriga are între 9000 și 12000 de varietăți. După moartea lor aceste plante se scufundau în mlaștină unde fiind izolate de aerul atmosferic urmează o serie de procese anaerobe, în primele faze se formează "turba". Prin migrația marilor aceste mlaștini au
Cărbune () [Corola-website/Science/304844_a_306173]
-
este alcătuit în principal din molidișuri pure (Picea abies), brad(Abies alba), zimbru(Pinus cembra), scorușul de munte (Sorbus aucuparia), socul (Sambucus racemosa), paltinul de munte(Acer pseudoplatanus). În răriștile din pădure apar: Macrișul iepurelui(Oxalis acetosella), Perișorul(Moneses uniflora), Feriga(Driopteris filix mas). "Etajul pădurilor de foioase" este alcătuit din păduri de fag în amestec cu molid, brad, și păduri de fag în amestec cu gorun și ocupă suprafețe apreciabile în partea de nord și de vest a masivului. Pădurile
Munții Șureanu () [Corola-website/Science/306299_a_307628]
-
Mai apar jugastrul (Acer compester) arțarul, ulmul, gorunul. Se întânesc chiar și exemplare de fag cu grosimea de 0,8 m și o înălțime de 30 m. Subarboretul e slab reprezentat fiind alcătuit din: alun, corn. În covorul ierbaceu semnalam: ferigile, pchivniul, obsiga de pădure, vinarița, mălaiul cucului, coada cocosului. Celelalte rezervații forestiere sunt: Pădurea Niculițel (11 ha), Pădurea Dealul Bujorului de la Babadag (50,8 ha) și Pădurea Vârful Secarul de la Atmagea (43,5 ha), toate reprezentând păduri termofile cu specii
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]