6,294 matches
-
poetic al minții. Prin gândirea poetică nietzscheană ne auto-descoperim ca adevăr al ființei și ne înaripează în elanul de a ne depăși. Acest lucru nu prin precepte, "prescripții", ci prin "sentimentul intelectual" care nu se află decât într-o sensibilitate filozofică deschisă spre adevăruri ultime, prin "intuiția metafizică" de care vorbea Eminescu. Gândirea lui Nietzsche ne menține într-o tensiune continuă, poetică, străbătând prin apofantic și apofatic, prin afirmații și negații, nu ca un joc speculativ, ci ca înțelegerea că totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu ca un joc speculativ, ci ca înțelegerea că totul este contradictoriu, astfel că, scrie Jaspers, se poate ca negarea să ne înalțe, iar ceea ce credeam în mod curent că este pozitiv, să ne coboare. Fugind de dogmatismul unor sisteme filozofice, Nietzsche ne cere să nu-l dogmatizăm, ci ne învață cum să ne creăm propriile deschideri, drumuri spre a realiza supraomul, să ne purificăm de ceea ce este de rând, să ne reînnoim spiritual mereu sinele, acest lucru în devenire, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a umanității ? Prietenia dintre Ghilgameș și Enkidu. Omul rămâne valoarea superioară în lume prin înariparea sufletului său, iar divinitatea este aruncată în umbra răului. O cu totul altă viziune a morții în Miorița. Deși aici moartea constituie nu o problemă filozofică, de perspectivă, dimpotrivă, este o amenințare iminentă, invocarea firească a divinității lipsește, acest lucru din toate variantele baladei. Faptul este extrem de semnificativ. Omul se află singur în fața naturii care l-a creat, și în care se va întoarce prin nunta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al ambiguității este întrebarea hamletiană, To be or not to be, that is the question cu dezvoltarea sa pe parcursul celebrului monolog, idee reluată dramatic de Eminescu atât în Mortua est !, cât mai ales în postuma Bolnav în al meu suflet. Filozofic vorbind, ambiguitatea este definitorie pentru formula ontologică umană, viața purtând în ea germenul pieirii. Pe de altă parte, și capacitatea de cunoaștere este ambiguă. Ca atare, cuvintele, instrumentul nostru cognitiv de numire, suferă de două ori: necunoașterea esenței lucrului numit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
introduce ambiguitatea. Ca și în finalul Melancoliei ("Parc' am murit de mult"), și în acest poem "parcă" transmută momentul sufletesc în idee, în simbol. Dacă Ea (subliniat, deci nu un nume, ci yin pur) ar fi venit, poemul cu încărcătura filozofică actuală nu s-ar fi născut. Aici poetul se plasează în momentul unui început: apa constituie element genezic primordial are culoarea eterului, este logodită cu cerul, și este plină de nuferi, floarea nașterilor originare la indieni și egipteni, culoarea galbenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ți-e grea. Hafiz Neliniștea este intrinsecă, structurală, nu doar psihologic, ci ontologic omului. Apare sub două hipostaze: existențială și metafizică. Cea dintâi are cauză moartea, cealaltă misterul, drama cunoașterii. Stihia neliniștii în existența umană a fost recunoscută și discutată filozofic de la presocratici și până la Heidegger, care îi dedică capitolul final din Sein und Zeit. Heraclit pare a se fi aflat printre primele profunde conștiințe mărturisitoare ale neliniștii ontologice: Moarte este tot ceea ce vedem în stare de trezie, visuri ce vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
condiția norocului plătit cu perisabilitate. Neliniștea decăderii și apunerii străbate civilizațiile din Memento mori, încheiată cu marea neliniște "Poate că în văi de haos ne-am pierdut de mult... de mult", din moment ce astăzi trăim apusul zeilor și a marilor idei filozofice, profețite de Eminescu. Povestea magului călător în stele este un spațiu infinit al intensei neliniști provocată de răscoala, seismele naturii care însoțesc trezirea geniului la conștiința de sine: un străin într-o lume străină, străin și lui Dumnezeu însuși, astfel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
afla locul și poeții autentici, până la mesianicul poet nou. Precum și exegetul luminat cel care vede, se bucură și, pentru el, a transmite această bucurie constituie un comandament sacru, împărtășind altora, iluminați, cel mai elevat adevăr omenesc adevărul poetic. Suferința stare filozofică Suferința este stare filozofică. O filozofie orfică. Este Gânditorul lui Rodin, meditând asupra dramaticului destin uman, este Gândirea (model, Camille Claudel) a aceluiași sculptor, meditând la transcenderea suferinței prin impulsionarea la crearea unei ființări superioare prin artă. Creația lumii de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
autentici, până la mesianicul poet nou. Precum și exegetul luminat cel care vede, se bucură și, pentru el, a transmite această bucurie constituie un comandament sacru, împărtășind altora, iluminați, cel mai elevat adevăr omenesc adevărul poetic. Suferința stare filozofică Suferința este stare filozofică. O filozofie orfică. Este Gânditorul lui Rodin, meditând asupra dramaticului destin uman, este Gândirea (model, Camille Claudel) a aceluiași sculptor, meditând la transcenderea suferinței prin impulsionarea la crearea unei ființări superioare prin artă. Creația lumii de către Demiurg a fost consecința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Demiurg a fost consecința unei suferințe: singurătatea. Lumea a fost încercarea sa de a-și vindeca rana unicității. Dar în mod fatal, multiplul creat, fragmentarea de sine a Unului, a născut o lume a durerii și a pieirii. Budismul religie filozofică a fost creația suferinței metafizice a lui Buddha în fața suferinței universale și a morții. Suferința lui Iisus a creat creștinismul, o meditație dureroasă asupra destinului tragic al omului consecutiv miticii greșeli și căderi adamice. În ambele viziuni, viața este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
umană, pe care omul o învață de la erou, care în acest scop, fură focul de la Zeus, focul fiind spiritul creator. Precum este știut, tragediile sunt superioare estetic și ne impresionează inapreciabil mai mult decât comediile. Tocmai pentru că ele sunt stări filozofice consecutive meditației asupra dramaticei vieți omenești, datorită agresării omului de către destin sau de către om (homo homini lupus). Înalt filozofice sunt, alături de Prometeul eschilian Oedip și Antigona lui Sofocle, Hamlet, Regele Lear. Foarte semnificativă este cartea lui Oscar Wilde, De profundis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
creator. Precum este știut, tragediile sunt superioare estetic și ne impresionează inapreciabil mai mult decât comediile. Tocmai pentru că ele sunt stări filozofice consecutive meditației asupra dramaticei vieți omenești, datorită agresării omului de către destin sau de către om (homo homini lupus). Înalt filozofice sunt, alături de Prometeul eschilian Oedip și Antigona lui Sofocle, Hamlet, Regele Lear. Foarte semnificativă este cartea lui Oscar Wilde, De profundis, scrisă după condamnarea și căderea brutală a poetului, de la marele răsfățat al saloanelor, la omul în lanțuri, carte care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poate evita să producă suferință umană și eonică. Doina, unicat românesc, este o expresie de înaltă noblețe a inimi, și profundă rezonanță a suferinței metafizice: "Eu nu cânt că știu cânta,/ Cânt că-mi doare inima." * Că suferința este stare filozofică apare mai ales la Eminescu și Leopardi: "E funesto à chi nasce il di natale"pentru că totul este deșertăciune, durere și apunere. Georg Trakl semnează una din cele mai tragice poezii oglindind suferința metafizică La Eminescu, suferința apare sub cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sale în forma apărută, și anume, starea înghețată, era nesatisfăcător, fără logică internă. Pentru că încremenirea este moarte, iar viul este mișcare. Suferința lui Hyperion era metafizică, era viață spirituală dureroasă. * Tema celui mai profund dintre pictori, Rembrandt, este suferința. Starea filozofică a suferinței a creat arta lui Van Gogh, încheiată cu tabloul Stol de corbi deasupra unui lan de grâu, prefață imediată la autoliza pictorului, al cărui cuvânt ultim apare emblematic pentru condiția umană: "La tristesse durera toujours"tristețea o să dureze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Simfonia neterminată a lui Schubert. La fel, poemul simfonic al lui Richard Strauss, Moarte și transfigurație. Aceste compoziții concentrează în mod miraculos suferința și bucuria îndurerată de a fi. Actualmente, odată cu apusul gândiri și abolirea ori pervertirea valorilor spirituale, suferința filozofică creatoare apare desuetă. Doar caricaturizări ale durerii, model Guernica lui Pablo Picasso, care nu mai stârnește compasiune, ci disconfort repulsiv față de atitudinea de a degrada, a schimonosi durerea. Ce distanță axiologică uriașă între Guernica și tabloul lui Mathias Grünewald, Răstignirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
61 Lectura cosmică a poemului 65 Homo cosmicus. Uomo universale 67 Cosmicul în creațiile de artă 67 Stare poetică și deschidere vizionară 77 Poezia și absolutul 86 Bucuria poeziei 94 Celebrarea bucuriei de a trăi 94 Bucuria creației 101 Viața filozofică, viața poetică 108 Friedrich Nietzsche filozoful poet 115 Justiția poetică 127 Poezia reinstituie primordialitatea 129 Poetul causa sui 130 Alte hipostaze ale justiției poetice 132 Esențiala unitate a lumii este poetică 136 Poezie și hazard 137 Sens și antisens în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lumii este poetică 136 Poezie și hazard 137 Sens și antisens în poezie 144 Poezie și ambiguitate 150 Neliniște și catharsis 158 Poemul și cvadratura cercului 176 Poezia și absurdul 176 Absurdul temă existențială 176 Absurdul antipoezie 176 Suferința stare filozofică 176 Poezia cel mai înalt posibil 176 Metaforele 176 Mitul 176 Armonia 176 Morala poeziei 176 Eliberarea poetică 176 Poezie și imposibil 176 Antidotul 176 Poezie și transposibil 176 De același autor Poeme: Laudă formei, Ed.Tineretului, 1969; Constelația Hyperion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fi scăpat de domnia despotică a perechii criminale; astfel, fiul reginei devine un eliberator. În tragedia lui Eschil, părțile cântate de cor au o mare importanță, egalând și depășind uneori dialogul actorilor. Intervențiile acestuia sunt pline de lamentații, de meditații filozofice, adoptând cu ușurință tonul liric și pe cel epic. Corul are mișcări și gesturi solemne, dansuri pline de grație, cu efect puternic asupra spectatorilor 1. Autorul introduce al doilea, apoi, după exemplul lui Sofocle, mai tânărul său rival, al treilea
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
perioada în care se afirmă teatrul epic de factură brechtiană și teatrul absurd, pe care Sartre îl consideră prin excelență burghez, el se declară partizanul teatrul de situații, formulă adecvată genului de angajare susținută de autor, dar și întregului sistem filozofic existențialist. Interesant este că atunci când, în 1943, Gabriel Marcel a pus în circulație conceptul de „existențialism”, Sartre preciza că nu știe ce este acesta, el fiind preocupat de filozofia existenței. Premisa fundamentală a filozofiei sartriene este de natură existențială, căci
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
devine, printr-un complex sistem de simboluri, „un cosmos viu, articulat, semnificativ" universul poetic. Dar peisajul eminescian nu Înseamn? numai „o stare a sufletului", ci un Intreg univers de simboluri, pentru c? poetul pune totul sub semnul unei profunde viziuni filozofice asupra universului pe care Il concepe „În raport cu simbolurile condi?iei sale omene?ți "; astfel, „ viziunea paradisului terestru e În tot momentul proiectat? În oglindă iubirii ?i a mor?îi, cei doi factori fundamentali ai existen?ei romantice" . Luna, codrul, lacul
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de a recrea universul. Poetul construie?te spa?îi atent gândite pan? la ultimul detaliu arhitectural, ce comunic? nu numai „titanica sete de frumuse?e ?i plenitudine rev?rsat? În crea?ie" (Z.D.-Bu? ulenga). ci ?i semnifică?iile filozofice, superioare ale felului în care gândirea uman? poate transcende timpul istoric, al devenirii. Indiferent c? sunt proiectate În universul celest, În lumea magicului codru sau a palatelor de cle?tar din inimă m?rii, elementele ce configureaz? spa?iul poetic
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
poate transcende timpul istoric, al devenirii. Indiferent c? sunt proiectate În universul celest, În lumea magicului codru sau a palatelor de cle?tar din inimă m?rii, elementele ce configureaz? spa?iul poetic descris tind s? cumuleze semnifică?îi adânc filozofice: luna devine simbol, imuabil al cosmosului, marea o matrice existen?ial?, simbol al genezei, codrul o lume atemporal? etc. Universul subacvatic este descris ca un imens labirint arhitectural, desf??urându-?i ț?cut frumuse?ea În sclipirile argintii ale astrului
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
atribui o perspectiv? nelimitat?, constituindu se astfel În sugestie a infinitului. Dar nu numai pictură sau arhitectură pot oferi asemenea sugestii ale deschiderii unei perspective nelimitate. Spa?iul poetic eminescian devenit proiec?ie a fanteziei creatoare, a unei proprii viziuni filozofice, uime?te prin for?a revelatoare a orizonturilor cosmice nem? rginite (cum le nume?te Edgar Papu). Aceast? deschidere c?tre „metaspa?ialitate" se contureaz? pe de o parte la nivelul con?inutului imagistic, dar ?i la nivelul expresiei poetice
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
la perspectiva cosmic???i la dimensiunea mitic?. Astfel, prin raportarea la conceptul de spa?iu poetic, privit că sistem complex, la a c?rui configurare contribuie pe de o parte parametrii temporali ?i spa?iali cu multiplele lor semnifică?îi filozofice, iar pe de alt? parte, sentimentele ?i viziunea eului liric, topos urile poetice eminesciene uimesc prin ineditul expresiei, prin misterul ?i farmecul orizonturilor nem?rginite ce se reveleaz? necontenit privirii noastre. Nici unul dintre elementele ce compun acest univers poetic nu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
viziunea eului liric, topos urile poetice eminesciene uimesc prin ineditul expresiei, prin misterul ?i farmecul orizonturilor nem?rginite ce se reveleaz? necontenit privirii noastre. Nici unul dintre elementele ce compun acest univers poetic nu e lipsit de o semnifică?ie superioar?, filozofic?, pentru c? În poezia eminescian? orice configura?ie spa?ial? respir? dimensiunea metafizic? a gândirii marelui poet: „În preajma lui Eminescu, spiritul uman respir? aerul marilor concepte ?i Începe s? priveasc? În jur de la etajul superior al ideii” . (Eugen Simion) Eminescu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]