6,379 matches
-
deschideau alte bolți, care mai de care mai mare și mai frumoasă, susținute de stîlpi uriași de piatră. Totul părea dăltuit de cea mai măiastră mînă. Stalactitele și stalagmitele, răspândite peste tot, păreau colții unui uriaș adormit cu gura deschisă. Fiori nemaicunoscuți pînă atunci, de admirație amestecată cu teamă și curiozitate, săgetară cu mii de ace cele cinci trupuri strînse unul în altul ca în fața unei primejdii. Luminile lanternelor se întretăiau mereu deschizînd direcții noi spre un tărîm fantastic. Vrăjiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de privirea aceea ca un fulger care i-a răscolit toată făptura cînd i-a cerut să-i aducă și ei păstrăvi... Apoi, deși a țipat la el, tot ochi frumoși avea... grozav de frumoși!... Și Bărzăunul trăi din nou fiorii acelei priviri și se hotărî să-i prindă păstrăvi cu orice preț. Numai așa o va putea convinge, poate, să meargă altă dată cu el în pădure, la pescuit... s-o privească mereu, s-o știe lîngă el... s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cine se rîde. Cîteva clipe, rîsul tuturor avu un efect miraculos. Fiecare deveni altul; mai bun, mai prietenos, mai dornic să se afirme într-un fel sau altul. Cînd se apropiară însă de marginea prăpăstiei și priviră adîncurile oarbe, un fior de groază străbătu pe fiecare. Nimeni nu îndrăzni să spună că vrea să coboare pentru a ajunge la cele două guri de umbră văzute de jos și atît de rîvnite de Bărzăun. Chiar și el, curajosul și neînfricatul de pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ale căror momente de iluminare sunt energizate de trăirea profundă, cu spiritul și inima, a actului de instituirea a unei neorealități ideale; pe de altă parte, transa acestor trăiri devine inițiatică, produce atât la creator cât și la contemplator, acel fior (Schauder) eliberator goethean, acel "fulger sacru" hölderlinian, care ne "explodează" moarte și înviere în cel mai fascinant Dincolo; de fapt, cea mai densă și orbitoare Plenitudine. Tempt me no more; for I Have known the lightning's hour, The poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prezenturi absolute. Ca atare, potrivit mitului lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii orfice intră următoarele elemente: capacitatea de cântare, caracterul incantatoriu și caracterul inițiatic purificator (catharsis). Poezia nu este nici metrică, nici rimă, nici metaforă. Este fluid muzical, fior metafizic, transfigurare cu eliberare în inefabil indiferent de mijloacele stilistice utilizate. Cuvântul "poezie" derivă de la grecescul poiein care însemnează a face, a crea, iar la anticii elini recitarea poeziilor era acompaniată de liră. Prin urmare, poezia trebuie sine qua non
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care cheamă un ochi transcendental. Poezie și filozofie Poezia este demnitatea filozofiei. Dante, Infernul, IV,102 Când a apărut în univers conștiința de sine a omului, acesta a avut două reacții: pe de o parte, uimirea de a exista și fiorul cosmic în fața nemărginirii și a misterului; pe de altă parte, conștiința că este un străin, o singurătate exilată într-o lume pe care nu o cunoaște, iar destinul său este finitudinea, ignoranța și moartea. Pentru a depăși această realitate dramatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sens de desfășurare spațio-temporală infinită, fie transvaluantă, în sensul că procesualitatea axiologică are loc sub semnul universalului. De subliniat, sentimentul cosmic este, ipso facto, emoție a minții. Tensiunea spațio-temporală devine tensiune filozofică. a. Desfășurarea macrocosmică spațială și temporală, îmbinată cu fiorul cosmic, cu infinitatea tensiunii gândirii, are loc, de pildă, în Imnul Rigvedic al creației sau tabloul în desfășurare echivalent din Scrisoarea I eminesciană. De asemenea în viziunea vechilor egipteni piramidele și raporturile lor cu marile coordonate ale universului, supradimensionarea statuilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
muzica lui Bach, armonia sufletească cea mai pură, mai elevată în muzica lui Mozart, lupta prometeică dintre om și destin, cu triumful final al omului, în creațiile lui Beethoven. Sentimentul cosmic reunește simțul armoniei, al unui întreg perfect structurat, cu fiorul nemărginirii și etica proiectării în universul valorilor. Lectura cosmică a unui poem, a unui tablou, a unei piese muzicale necesită "instinctul metafizic", de care vorbește Eminescu. Este una din marile bucurii ale spiritului. Ea ne pune în prezența celei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
infinit, nu rămâne exterior, ci are funcție bine definită acela al cosmicului ca modalitate de expresie lirică, de trăire poetică. Dimensionarea cu nemărginire a momentului poetic are rolul de a conferi acestuia valoare universală, și anume, de a ne induce fiorul eliberării radicale a spiritului. Astfel, luceafărul dezmărginește spațiul sufletesc al Cătălinei: "Dar un luceafăr răsărit/ Din liniștea uitării / Dă orizon nemărginit / Singurătății mării"; gândul în seninătate apolinică domină fuga timpilor: "Priveliștile sclipitoare/ Ce-n repezi șiruri se diștern/ Repaosă nestrămutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
luminii absolute, la Blaga nimbul cosmic este clar-obscur. Limita lucrurilor se estompează, se pierde într-un halo de luminescență viorie prin care are loc absorbția în existența mitică. Rezumând, Eminescu conferă stării poetice sens peren făcându-ne să participăm la fiorul cosmic cu deschidere până la zborul fulminant al lui Hyperion către Demiurg; Tudor Arghezi dă valoare universală lucrurilor prin condensarea cosmosului în jurul lor, prin centrarea lor în lume, considerându-le cea mai inatacabilă certitudine; iar Lucian Blaga își propune să transsubstanțieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
diversele forme de condiționare finitudine, zilnic, profan, nesemnificativ, eliberare mergând până la depășirea radicală în inexprimabil. Poezia are o singură definiție: aruncă în minți și inimi cuvântul care purifică și sămânța ce rodește aripi spre înălțare. Ca atare, poezia este suflu, fior și deschidere cosmică. Este vizionară. Aceasta este justiția ei. Restul e literatură. Poetul este justițiarul axiologic al Ființei. Experiența poetică nu este pur estetică, nu doar celebrează existența, ci prin faptul că transformă poetul, lumea, cititorul, ne schimbă identitatea spirituală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai ales în secvențele lente, în care vibrația melodică suavă, elevată, răscolitoare posedă prin excelență magia de a sublima și transfigura neliniștea ontică. Așa are loc cu mișcările adagio și andante din concertele pentru pian și orchestră ale lui Mozart, fiorul dramatic din Simfonia neterminată și trio-ul Nocturna ale lui Franz Schubert, tensiunea infinită din Cântecul de mulțumire adresat lui Dumnezeu, din Cvartetul 132 al lui Beethoven, ori Sanctus și Benedictus din Missa solemnis; sau poemul simfonic al lui Richard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai puternică dintre creațiile culturale, în sens hölderlinian: înălțare spirituală, iluminare, elevație mistică, transfigurare cuvântul analog din filozofia sanscrită fiind samădhi. Precum afirmam și în altă parte, poezia nu este nici metrică, nici rimă, nici metaforă. Este fluid muzical și fior metafizic. Este magie, este transmutare în negrăit. Precum știm, la anticii elini recitarea poeziilor, care se bucurau de o neîntrecută știință privind diversitatea metrică, era acompaniată de liră. Prin urmare, poezia trebuie sine qua non să dezvolte virtuțile transfiguratoare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
masă, și de prosoape... Numai gândul la vasul acesta al acvariilor cu pisici de mare, raci tran dafirii și păstrăvi uriași, pentru care stăpânul lui a creat mici cascade artificiale și curgeri de apă printre pereții de sticlă, îi dă fiori lui Evgheni. Se vede bătrân și desculț, luând-o de la capăt și obișnuindu-se (oare a câta oară?) cu hachițele unui stăpân mai tânăr decât zănaticul ăsta care-și caută ruina cu lumânarea. — O să avem șervete brodate cu scoici și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nu susura; picior de animal nu călca, aripă de pasăre nu zbura; nimic nu părea să fi tulburat vreodată neclintirea ireală. Dacă nu i-ar fi bătut în piept o inimă de viteaz, pe Lupino l-ar fi trecut, poate, fiori de frică. Să umbli de unul singur printr-o pădure împietrită, să nu vezi nimic la doi pași în fața ta, să ai sentimentul că ești prins într-o grotă fără ieșire nu-i puțin lucru. Noroc că magia se termină
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
strige, și Lupino îi auzea tînguirea greoaie. Totuși, nu se grăbi. Ca să reușească, trebuia să se asigure că nu-i rămîne nici un petec de blană uscat. Se înghesui mai vîrtos în firicelul de apă. Și cînd, în ciuda căldurii infernale, simți fiori reci pe șira spinării, înțelese că reușise. Se năpusti atunci, cu tot curajul lui de lup neînfricat, direct către cercul de foc. Se piti la marginea lui, închizînd ochii și adunîndu-și coada și picioarele, transformîndu-se miraculos într-un ghem zemuind
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ridică pipa umezită de iarba dimineții. — Ce de timp a trecut... Cu ce treburi pe la noi? își mai veni în fire autorul și se avântă direct în subiect, de teamă ca frumusețea tulburătoare a Annei să nu-i trezească vreun fior căruia nu ar mai fi știut să-i facă față ca-n vremea primei apariții a romanului. — Cu ce treburi..., cu ce treburi..., chicoti Anna, întrezărind fiorul căruia autorul nu ar mai fi știut să-i facă față ca-n
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
subiect, de teamă ca frumusețea tulburătoare a Annei să nu-i trezească vreun fior căruia nu ar mai fi știut să-i facă față ca-n vremea primei apariții a romanului. — Cu ce treburi..., cu ce treburi..., chicoti Anna, întrezărind fiorul căruia autorul nu ar mai fi știut să-i facă față ca-n vremea primei apariții a romanului. Cu treburi importante, de bună seamă, dar despre asta vom avea timp să stăm de vorbă pe îndelete. Nu trebuie să vă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
orice apropiere a lui o afecta atât de mult. O agita, o bucura și o întrista în același timp. Un amalgam de sentimente o copleșeau nu numai când simțea prezența lui, ci și atunci când se gândea la el. O răscoleau fiori doar amintindu-și vocea lui. Aceeași întrebare se întorcea mereu și mereu în gândurile ei: cine era el, Străinul? Și cu cât se străduia mai tare să afle, cu atât se adâncea mai mult în întuneric. Ca și cum el nu-i
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
cunoscută și totuși nedeslușită. O apropie de față închizând ochii. Mătasea fină încă purta parfumul atingerii lui. Amintirile momentelor petrecute împreună reveniră pe neașteptate. Brațele în care se abandonase simțindu-se în siguranță, o cuprindeau din nou retrăind emoțiile și fiorii care o străbăteau până în vârful degetelor de la picioare. „- Unde ești?” Aceleași brațe abandonând-o în singurătate tocmai când avea atâta nevoie de ele. „- Nu pleca! - Mă voi întoarce, promit!” Cuvintele mușcau cu sălbăticie din sufletul ei și așa rănit de
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
pentru el, dar era evident că era o atracție puternică pe care nu o putea nega. O atrăgea misterul în care se izolase. O atrăgea dorința de a dezlega taina celui a cărui voce îi mângâiase auzul trezind în ea fiorul iubirii. Soneria stridentă a unui telefon îi întrerupse șirul gândurilor, în timp ce autobuzul încetinea pentru a opri în stație. - Alo? Da, eu sunt. Sigur, ajung în 10 minute. La revedere! Vocea pe care o căuta era doar la doi metri de
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
lipsei afecțiunii. Devine rece, insensibil și e ca și cum ar fi murit. Și ea își închisese sufletul în această închisoare-mormânt ani la rând și doar iubirea reușise să-l readucă la viață, să-l scoată la lumină. Simțise din plin atât fiorul plăcut care îl străbătuse, dar și durerea dezamăgirii. Fusese mai tot timpul la extreme, de parcă pentru ea nu exista cale de mijloc. Abandonă imaginea din oglindă, care, în acea dimineață, avea rolul de a o deprima și se îndreptă spre
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
cadranul ceasului de parcă aștepta să se întâmple ceva, ceva ce nu mai avea loc, nu se mai producea. Dar, răbdătoare, ea continua să aștepte și să urmărească obsedant acele ceasornicului. Orele treceau însă indiferente la așteptările ei, amuzându-se de fiorii care o trezeau violent când acestea coincideau cu minutele, secundele. Superstițiile o țineau în gardă la orele fixe: 00:00; 10:10; 22:22 etc. Momente cruciale în care totuși nu se întâmpla...nimic. Schimbarea spre care se îndreptase ținuse
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
știut, înainte de a continua povestirea noastră, că mariajele pot fi inductive sau deductive. Se întâmplă, în realitate, cu destulă frecvență, că, umblând prin lume, se întâlnește bărbatul cu un delicat corpușor feminin care cu aerele sale și mersul său, produce fiori pe măduva spinării, cu niște ochi și o gură ce i se lipesc de inimă; bărbatul se îndrăgostește, pierde pasul și, intrat în reflux, nu se află un mai bun remediu de a scăpa de pericol decât făcând ca grațiosul
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
tensiune 1. Prin psihologia bogată și suplă, prin analiza pe care o face Sofocle personajului, Electra este superioară personajelor feminine ale predecesorului său. Ca soliditate arhitecturală, piesa lui Euripide nu o egalează pe cea a cvasicontemporanului său, excelent condusă ca fior dramatic, ca acumulare de tensiune atât în prezentarea faptelor, cât și a personajelor. Deși sentimentele dominante rămân ura și dorința de răzbunare, Electra lui Euripide se caracterizează prin sălbăticie, nu prin dârzenie. O demonstrează blestemele asupra cadavrului lui Egist și
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]