1,160 matches
-
stăruie în cele spirituale se arată neclintită în fața ispitelor dușmanului, opunându-i-se per diametrum 1; dimpotrivă, dacă persoana care face exercițiile începe să se teamă și să-și piardă curajul în a lupta cu ispitele, nu există fiară mai fioroasă pe fața pământului precum dușmanul firii omenești în urmarea blestematului său plan cu o tot mai mare răutate. 326. A treisprezecea regulă. șDușmanulț se poartă ca un curtezan șiret care dorește să se ascundă și să nu fie dat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
prezentat, și-a pus cazmaua (mâna) pe neajutoratul vinovat și, hotărât, l-a mânat spre mașină. A demarat la fel de decis precum se observau urmele de frână de la sosire. Urmează partea fantastică: - Unde doreai să ajungi? - l-a întrebat arătarea aceea fioroasă, cu o voce, dintr-o dată, umană și caldă. Orice urmă de teamă, teama aceea înfricoșătoare determinată de neputința de a-ți fi propriul tău stăpân, dispăru. Gheața, ce-i strânsese ca un clește inima, determinând un puls nebun prin toate
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
se adapteze la noile realități. La cele de mai sus, la Berlin se adăuga și "Zidul", construcție diabolică de beton, sârmă ghimpată, curent de înaltă tensiune, mine..., păzită cu strășnicie zi și noapte de gărzi înarmate până în dinți și câini fioroși, din august 1961 simbol al urii și rușinii. La "liniștea" cetățenilor RDG vegheau Partidul, trupele sovietice și STASI, celebra securitate, un trio atât de bine pus la punct că nu putea să greșească. În acest context, probabil că mulți cetățeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
niște colegi de grupă și citeam (unul din noi citea) cu voce tare o poezie de Esenin, în tălmăcirea lui Lucian Blaga. Ne plăcuse foarte mult poezia aceea în care, întorcându-se istovită de la iazul unde stăpânul ei, un mujic fioros, tocmai îi înecase cățeii, cățelei-mame i se pare că luna care răsărea este botul unuia din puii uciși. Amintindu-mi acum de acea, poate unică în viața mea, lectură de grup - simții un spasm în stomac: „Te pomenești că boala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Alergând după el prin troiene, Gâfâia prin omătul-ndesat... Și mult după-aceea, multă vreme, Oglinda apei a tot tremurat. I. Olteanu (1988) Bolnavă trupește și sufletește, epuizată fizic și năucă de durere, cățeaua se întoarce, cu ultimele puteri, spre ograda fiorosului ei stăpân, unde o aștepta culcușul pustiu, când: Deasupra casei i-apăru pe zare, În locul lunii, unul din căței. Lesnea Luna sus, deasupra izbei, I se păru unul din puii ei. Blaga I se păru că luna pe casă ivită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la Roma. În consens cu ceea ce s-a spus în scrierile vechi, trebuie să compun numai epistole plângăcioase. Aici nu există decât mirosul urât al oilor și caprelor care se balegă pe drum. În fiecare zi se aude numai zăngănitul fioros al armelor. E necesar ca la Roma toți să-și închipuie mari suferințe în ce mă privește și să creadă că doresc cu disperare să mă-ntorc, să fug cât mai repede din pământul acesta barbar. Trebuie să mă plâng
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
-și ascundă dragostea? Ca orice flacără, aceasta este trădată de propria-i strălucire. Așadar îți este impusă această probă: să-njugi la același plug grumazurile a doi tauri feroce. Taurii, ce erau ai lui Marte, nu înspăimântau numai prin coarnele fioroase; suflarea lor teribilă era de foc, aveau copite de bronz și împroșcau bronz fierbinte pe nările înnegrite de flacări. Ți s-a cerut apoi să semeni pe câmp, cu mână de moarte, acei dinți de zmei care trebuiau să dea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ilustrat în nici un domeniu al culturii (ba, uneori, fiind cu totul refractar ei) se așează ca mușița pe suprafața problemei eminesciene și o umple de o cangrenă verzuie și fetidă [...]. Eminescologul este ori cu desăvârșire incult, ori de o incomprehensibilitate fioroasă, de un fanatism și de un moralism superlativ, care mârâie la orice presupusă atingere a operei eminesciene. Dacă Eminescu ar trăi și ar citi ce scriu eminescologii noștri despre el sunt încredințat că ar muri subit". Și Dan Mănucă își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mrene argin tii cu carnea albă ca de Înger și cu icrele otrăvite, somni lucioși și raci de smaragd. Am băgat și eu mâna până-n umăr după ei, printre răgălii de sălcii și arini, scoțându-le de prin vizuinile lor fioroase pe aceste lighioni ciudate, Învoite de Dumnezeu pentru ospătarea creștinilor, fiindcă s-au miluit, zice-se, să taie cu foarfecele lor legăturile Domnului pe Cruce; lighioni În armuri și cu halebarde Înfricoșate, ca pentru cine știe ce turnir nemilos de cavaleri. Dar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ai epopeii napoleoniene, plini de păduchi și de glorie, de la un capăt al Europei la altul. Înalt și monumental În uniforma lui de cavalerist, uitată și descoperită prin vechi albume de familie, În cizme de trupă, cu barba incultă, mustățile fioroase, părul netuns cu lunile și lă sând să-i cadă pe umeri o ploaie de mătreață, bătătorită una cu postavul, purta o sabie de uriaș la coapsă, ca smulsă dintr-o veche panoplie sau dintr-un muzeu militar. Înțelept, cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
din ochii ei verzi boabe diamantine de lacrimi pure, izvorâte fie și la o cârciumă, sub focul mărturisi rilor mele neinspirate; sau surâzând și râzând cu dințișorii ei perlați printre care am dibăcit, de m-am cutremurat, cei doi canini fioroși ca de mică bestie carnasieră, gata să mă sfâșie. Iar alura ei androgină, cu pulpele și talia Înaltă, sânii mărunței și gâtul lung, nu trezea, desigur, apetiturile mele concupiscente, cât, aș zice, oarecari rămășițe uitate din mai știu eu ce
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
celui din urmă meșter cojocar din Ploiești. Iar ducipalii mei de ceramică țărănească, atât de hieratici, smălțuiți În verde de aramă coclită, la fel ca și faraonoaicele mele de legendă, jumătate om, jumătate pește, la fel ca și zăvizii mei fioroși și cu fluier În coada lor bârligată, la fel ca și solnițele mele cu figurații de perechi Îmbrățișate la horă - sunt toate dibăcite prin târgurile, câte au mai rămas astăzi prin țară, de Sân-Pietru, de Drăgaica, de Sf. Ilie și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
torționarii prin puterea miraculoasă a Credinței. În bolgiile Securității din Bacău (unde erau aduși de oriunde s-ar fi aflat), în iadul Penitenciarului Galați (unde dădeau de sadicul criminal Goiciu), pe șantierele Canalului Dunăre-Marea Neagră (la Peninsula mai ales, unde fioroasa „brigadă disciplinară”, formată exclusiv din preoți, îi trecea prin caznele muncii silnice), mai târziu în minele de plumb din Maramureș, sau în Zarca de la Aiud și Gherla, sau - aproape fără excepție - în hrubele subpământene ale Jilavei, toți acești martiri s-
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
unică, în felul său, cu prețul multor suferințe nimeni nu-l putea scoate din ritmul său. De pildă, într-o zi s-a oprit din lucru și s-a așezat pe marginea roabei. La apostrofarea brigadierului Zubrinschi (poate cel mai fioros dintre toți, „Il Capo” de la canal): „Ce faci acolo, Butnarule?”, spre mirarea tuturor a răspuns: „Domnule brigadier, mă găsesc la o intersecție de planuri și nu știu pe care s-o apuc!” Lucru de mirare, conflictul s-a soldat doar
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
al Moldovei, fiind zi de harț, nu pregetă să se împărtășească cu câteva picături din "Sângele Domnului": izbânda se cuvine a fi prăznuită. Ștefan, cu coroana Mușatinilor pe cap, în tronul domnesc o horbotă sculptată în lemn -, vegheat de capul fiorosului bour moldovenesc, alături de flamura oștirii închipuind pe "Sfântul Gheorghe ucigând balaurul", se ridică, în mână cu ulcica sa smălțuită cu margarete și albăstrele. E cam scurticel de stat, dar vânjos și în cabanița de brocart roșu tivită cu blăniță de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
amestecându-se cu bubuitul pușcilor ce băteau Cetatea Dâmboviței... Aaa... Atunci? Țara Românească înfrântă era sub călcâiul "Moldoveanului cumplit". Taica, scăpase... Prin fugă la turci! Mi-a scăpat printre degete... Noi eu și maica am rămas în Cetate, dobândă... ..."Balaurului fioros", râde Ștefan amintindu-și. ...Împreună cu maica, stăteam strâns îmbrățișate, tremuram, plângeam și ne așteptam moartea... Atunci, lovită cu piciorul, ușa a sărit în lături... Și "Căpcăunul cel fioros" a intrat cu sabia însângerată, să taie capul fiicei și Doamnei Radului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
printre degete... Noi eu și maica am rămas în Cetate, dobândă... ..."Balaurului fioros", râde Ștefan amintindu-și. ...Împreună cu maica, stăteam strâns îmbrățișate, tremuram, plângeam și ne așteptam moartea... Atunci, lovită cu piciorul, ușa a sărit în lături... Și "Căpcăunul cel fioros" a intrat cu sabia însângerată, să taie capul fiicei și Doamnei Radului Vodă fostul Domn a toată Țara Muntenească! își ascunde Ștefan zâmbetul într-o cumplită încruntare. Stăteam cu ochii închiși, tremuram ca varga, ascultam zornăitul pintenilor ce se apropiau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Buzatu a răspuns „da”. Primul căruia a avut cinstea să-i pună ștreangul a fost chiar căpitanul său, Ion Chetrariu. După cum spune N.A.Bogdan, Gavril Buzatu era „un țigănoi colos la trup, pogin de slut la față, cu o privire fioroasă, de te vâra în friguri la cea întăi căutătură.” Despe execuția ultimilor răufăcători, frații Cuciuc, dovediți că împreună cu mama lor vitregă și un rob al lor și-au omorât tatăl, „Albina Românească” no. 85/1847 relata: „In ziua de 25
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
în podul șurii unde avea niște lucernă cosită mai demult, își făcu un culcuș și adormi de îndată. Marița încercă să adoarmă dar în spatele pleoapelor se perindau imagini înfricoșătoare. Buturuga găsită de Gheorghe lua forme diferite, ba părea un cioroi fioros, ba o vietate de spaimă, cu două coarne și barbă ca de țap, ba devenea un taur ce scotea două fuioare de aburi pe nări. Se trezi, sări din pat repede și bău două guri dintr-o fiertură de mac
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Rusia și prea departe de Dumnezeu"". Nu, marile puteri nu au sentimente... 51 Niște pasiuni ale noastre pot sau nu să se împlinească. E ca și cum eu-l nostru, plin de curaj și de frică în același timp, ar explora un fioros păienjeniș de junglă. Unii susțin că e chiar feroce, eu nefiind de acord cu ei. Am motivele mele. Pasiunile omului pot fi multe, nici n-are rost să amintim gama lor uluitor de bogată. Vedem ce se întâmplă în jur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
fake dezgus tător (cum și este în bună parte) iese limpede în evidență cînd ne gîndim că faimosul - sau, cum spun americanii, in-famous - număr despre Eminescu al Dilemei e creația lui. La demistificarea mitului eminescian au contribuit atunci, cu texte fioroase, și T.O. Bobe sau Răzvan Rădulescu, din același fost cenaclu contracultural. Mai tîrziu, Cezar a editat o carte în care a adunat toate reacțiile - furibunde sau aprobatoare - la intervențiile din acel număr (unde scrise sem și eu, în nemernicia
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
morții se instalează la unii În postura de adevărată zeitate. Și nu putem să nu invidiem, noi, europenii, acele popoare și culturi În care Moartea apare nu sub forma unui bărbat cu coasa - ca la Nemți! - sau a unei bătrâne fioroase Înzestrate cu aceeași sculă, ci În forme profund pozitive, amabile chiar, unul dintre acele fenomene majore care fac posibilă existența. Izbăvindu-ne de un trup și o minte uzate, dar, mai ales, dăruindu-ne ceea ce aș putea numi tensiunea existențială
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pripă drept „dușmani” - cei naivi care nu fugiseră, nu putuseră să o facă! -, deoarece, nu-i așa, „deși avem puterea militară, polițienească și administrativă, lupta se ascute, iar dușmanul se arată mai fioros ca nicicând”. Și, ha-ha, cu atât mai „fioroși” cu cât se ascund, Încercând să ne intre În voie, vroind să ne răstoarne „pe dinlăuntru”, să ne submineze, cum se zice! Și atunci, nu-i așa, cu atât mai lăudabile „creațiile” unor tineri tovarăși-scriitori, precum Petru Dumitriu sau Titus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sute de tineri, din imprudență naivă sau din Întâmplare, pur și simplu, sau pentru că purtau acea „ștampilă” de burghez, decretată inamică, au fost târâți În injustiție continuă și flagrantă, eșuând, mulți dintre ei, dacă nu În Închisorile staliniste, cele mai fioroase ale Europei, Într-o marginalitate socială „Închisă” și stabilă. Și atunci, stimatul meu lector, ce mai rămâne din „paradisul tinereții”?!... Nu mult, nu foarte mult; un fizic și un metabolism normal, ascultător, câteva aventuri lirice sau erotice - toate În umbra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
se adapteze la noile realități. La cele de mai sus la Berlin se adăuga și "Zidul", construcție diabolică de beton, sârmă ghimpată, curent de înaltă tensiune, mine..., păzită cu strășnicie zi și noapte de gărzi înarmate până în dinți și câini fioroși, din august 1961 simbol al urii și rușinii, a cărui cădere a fost consemnată la 9 noiembrie 1989. La "liniștea" cetățenilor RDG vegheau Partidul, trupele sovietice și Stasi, celebra securitate, un trio atât de bine pus la punct că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]