1,215 matches
-
își fixează identitatea specifică în legătură cu termenii corelativi ai diferitelor opoziții categoriale: dezinența -i exprimă persoana a II-a singular, în flexiunea verbală, în opoziție cu -ă sau -e de la pers. a III-a (cânt-ă, merge/cânți, mergi) și pluralul, în flexiunea nominală, în opoziție cu -Ø, -e, -ă, -u, de la singular: student/studenți, codru/codri, țară/țări, carte/cărți. Morfemele omonime care intervin în organizarea aceleiași categorii gramaticale generează neutralizarea unor opoziții categoriale: dezinența -e, de exemplu, în structura substantivelor feminine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
neutralizarea opoziției de număr. Opoziția se restabilește prin introducerea altor morfeme; articolul-morfem al determinării dezvoltă, în aceste structuri, o dublă funcție; exprimă sensul de ‘determinare definită’ și precizează sensul de număr al substantivului: ‘singular’ - directoare-a/‘plural’ - directoare-le. În flexiunea nominală, omonimia la nivel de dezinență poate fi anulată de prezența morfemului pe, specific genului personal: „A venit Maria/mama.” vs „Am văzut-o pe Maria/mama.” Polisemia morfemelortc "Polisemia morfemelor" Este o caracteristică a limbilor flexionare sincretismul diferitelor categorii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
A venit Maria/mama.” vs „Am văzut-o pe Maria/mama.” Polisemia morfemelortc "Polisemia morfemelor" Este o caracteristică a limbilor flexionare sincretismul diferitelor categorii gramaticale și sincretismul diferitelor sensuri dezvoltate în interiorul acelorași categorii gramaticale. Sincretismul generează polisemia morfemelor. Astfel, în flexiunea verbală, dezinența exprimă concomitent numărul și persoana: -i (persoana a II-a + ‘singular’: cânta-i)/-ți (persoana a II-a + ‘plural’: cânta-ți). În flexiunea substantivelor, dezinența exprimă concomitent genul, numărul și cazul; în structura termenului luptă din versul lui
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și sincretismul diferitelor sensuri dezvoltate în interiorul acelorași categorii gramaticale. Sincretismul generează polisemia morfemelor. Astfel, în flexiunea verbală, dezinența exprimă concomitent numărul și persoana: -i (persoana a II-a + ‘singular’: cânta-i)/-ți (persoana a II-a + ‘plural’: cânta-ți). În flexiunea substantivelor, dezinența exprimă concomitent genul, numărul și cazul; în structura termenului luptă din versul lui G.Coșbuc „O luptă-i viața...”, dezinența -ă marchează apartenența substantivului la genul feminin, deci, sensul lexico-gramatical de gradul I ‘feminin’, și exprimă sensurile de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc.). Acuzativul, apoi, adună sub aceeași dezinență sensuri funcțional-sintactice diferite: obiectual, agent, instrumental, locativ, temporal, sociativ etc. (Văd o fată, Merg cu o fată, Este iubit de o fată, Merge la școală etc.). Morfeme liberetc "Morfeme libere" Morfemele libere caracterizează flexiunea analitică; sub aspect fonetic ele rămân exterioare morfemului rădăcină. Unele dintre ele sunt chiar dislocabile prin alte unități lexicale, cu autonomie sintactică: să citești vs să le citești. Clasa morfemelor libere e constituită din două tipuri de elemente lingvistice: morfeme
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I, p. 59), „Se poate ca bolta de sus să se spargă,/ Să cadă nimicul cu noaptea lui largă.” (Ibidem, p. 38) Variabil în funcție de număr, gen și caz, articolul se constituie în morfem al acestor categorii gramaticale; articolul - a) asigură flexiunea unităților lexicale care nu pot realiza opoziții categoriale specifice la nivelul structurii morfematice, b) anulează omonimii morfologice sau c) exprimă redundant diferite sensuri gramaticale. a. Articolul definit asigură flexiunea substantivelor invariabile la nivel dezinențial: exprimă genitiv-dativul singular al acestor categorii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se constituie în morfem al acestor categorii gramaticale; articolul - a) asigură flexiunea unităților lexicale care nu pot realiza opoziții categoriale specifice la nivelul structurii morfematice, b) anulează omonimii morfologice sau c) exprimă redundant diferite sensuri gramaticale. a. Articolul definit asigură flexiunea substantivelor invariabile la nivel dezinențial: exprimă genitiv-dativul singular al acestor categorii de substantive: cartea lui Mihai (Carmen), Dau lui Mihai (Carmen) o carte. Articolul definit și nedefinit marchează cazul și numărul constituenților unor sintagme nominale alcătuite din substantive și adjective
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determinant un cuantificator (pronume sau adjectiv): Am dat la doi copii garoafe iar la trei, trandafiri., Ai promis cărți la numeroși copii dar ai rămas cu promisiunea.; • prepoziția la, morfem de dativ, în paralel cu structurile dezinențiale, mai greoaie, în flexiunea pronumelui: Am oferit la câțiva dintre ei., față de Am oferit câtorva dintre ei., Le-am spus la toți./ Am spus tuturora., .Le-am dat la amândoi./ Am dat amândurora.; • prepoziția de, morfem de genitiv, mai ales în limbajul popular, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la conjunctiv prezent), ca auxiliar al conjunctivului perfect, este invariabil după persoană, spre deosebire de verbul predicativ, care realizează această categorie gramaticală și în planul expresiei: Eu să fi cântat / Eu să fiu. Pe de altă parte, spre deosebire de verbul a fi, cu flexiune completă în exprimarea diatezei pasive (dar numai aici), odată devenite auxiliare, verbele a avea, a fi (la celelalte diateze), a vrea și a voi cunosc numai una sau două forme sub aspectul timpului: am, aietc. reprezintă prezentul, a fi, infinitivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intonația exprimă cazul vocativ, redundant, concomitent cu dezinența specifică: „Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?” (M.Eminescu, I, p. 127) sau anulând omonimia cu nominativ-acuzativul: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai.” (Ibidem, p. 213) În flexiunea verbală, intonația caracterizează modul imperativ, anulând omonimia cu indicativul: „Cobori în jos, luceafăr blând/Alunecând pe-o rază” (Ibidem, p. 171) sau în redundanță cu expresia dezinențială: „Tu te coboară pe pământ, / Fii muritor ca mine.” (Ibidem, p. 173) Accentul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau în redundanță cu expresia dezinențială: „Tu te coboară pe pământ, / Fii muritor ca mine.” (Ibidem, p. 173) Accentul anulează omonimia dintre prezent și perfectul simplu la persoana a III-a a indicativului prezent, la verbe de tipul I de flexiune: cântă (prezent)/cânt° (perfectul simplu). Topica anulează omonimia nominativ-acuzativ în flexiunea substantivului determinat prin articol definit: Studentele (nominativ) iubesc studenții (acuzativ) / Studenții (nominativ) iubesc studentele (acuzativ). Verbele semiauxiliare 8 exprimă - modalitatea: „Am fost totdeauna surprins că nu pricep curent limba
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Fii muritor ca mine.” (Ibidem, p. 173) Accentul anulează omonimia dintre prezent și perfectul simplu la persoana a III-a a indicativului prezent, la verbe de tipul I de flexiune: cântă (prezent)/cânt° (perfectul simplu). Topica anulează omonimia nominativ-acuzativ în flexiunea substantivului determinat prin articol definit: Studentele (nominativ) iubesc studenții (acuzativ) / Studenții (nominativ) iubesc studentele (acuzativ). Verbele semiauxiliare 8 exprimă - modalitatea: „Am fost totdeauna surprins că nu pricep curent limba arabă. Trebuie s-o fi uitat.” (M. Eminescu, Proză literară, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și munți, prepozițiile din și către le impun cazul acuzativ, ca și, prepoziția cu substantivului-complement predicativ (element predicativ suplimentar, în terminologia curentă) priviri (înalte), iar substantivul-regent orașele impune substantivului-atribut pământului cazul genitiv. Prin aceasta substantivul se distinge de adjectiv, în flexiunea căruia cazul se înscrie, în general, în acțiunea principiului acordului, subordonându-se și din acest punct de vedere substantivului prin situarea în același caz cu el; astfel, în versurile eminesciene: „Iubesc precum iubește pe-o albă vijelie/ Un ocean de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dependență substantiv-adjectiv, substantivul-regent impune adjectivului-determinant propriile categorii gramaticale. Iar, cum la adjectiv opoziția de gen, limitată la doi termeni (masculin/feminin) este, în general, regulată, ea devine o marcă a apartenenței la o anumită clasă de gen a substantivului. În flexiunea adjectivului demonstrativ de apropiere antepus substantivului regent, dezinențele specifice de gen-număr sunt: -Ø/-i, pentru masculin: acest-Ø student/aceșt-i studenți, și -ă/-e pentru feminin: aceast-ă studentă/acest-e studente. Aceleași opoziții dezinențiale caracterizează și flexiunea adjectivelor calificative variabile după gen
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de gen a substantivului. În flexiunea adjectivului demonstrativ de apropiere antepus substantivului regent, dezinențele specifice de gen-număr sunt: -Ø/-i, pentru masculin: acest-Ø student/aceșt-i studenți, și -ă/-e pentru feminin: aceast-ă studentă/acest-e studente. Aceleași opoziții dezinențiale caracterizează și flexiunea adjectivelor calificative variabile după gen: student inteligent-Ø/studenți inteligenț-i (masculin), studentă inteligent-ă/studente inteligent-e. În consecință, substantivele determinate de adjective calificative sau pronominale cu opoziția dezinențială de număr Ø/i sunt substantive masculine: acest-Ø băiat, codru, erou, tei, iepure, papă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantică lexico-gramaticală de gen, în una din cele trei clase morfologice, substantivele aparținând acestei clase semantice se caracterizează printr-o serie de trăsături distinctive fonetice, morfologice și sintactice. Sub aspect fonetic, substantivele proprii feminine nu cunosc unele alternanțe fonetice din flexiunea cazuală a substantivelor comune: c/č: (N.Ac.) luncă/ (G.D.) lunci(i), dar Anca/Ancăi o/oa: floare/flori(i), dar Floare(a)/Floare(i). Sub aspect morfologic, substantivele aparținând subclasei genului personal reacționează în mod specific la categoriile gramaticale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a substantivelor comune: c/č: (N.Ac.) luncă/ (G.D.) lunci(i), dar Anca/Ancăi o/oa: floare/flori(i), dar Floare(a)/Floare(i). Sub aspect morfologic, substantivele aparținând subclasei genului personal reacționează în mod specific la categoriile gramaticale ale flexiunii nominale. Substantivele proprii sunt incompatibile cu sensul de plural:Andrei, Maria, Ioana, Ionescu și cu opoziția din interiorul categoriei determinării; se caracterizează prin determinare maximă: Andrei, Maria, Ioana etc. Formele de plural intervin în limbajul popular:„I-am văzut pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și datini.” (M. Eminescu, I, 149) În realizarea opoziției cazuale, substantivele proprii masculine și substantivele proprii feminine invariabile dezinențial exprimă genitiv-dativul prin morfemul lui proclitic: G.D.: (al) lui Andrei/lui Gabi. Observații: În limbajul popular, modalitatea aceasta intervine și în flexiunea substantivelor feminine declinabile: lui Maria, lui Ioana. Când realizează funcția de complement direct, substantivele, proprii sau comune, exprimă cazul acuzativ prin morfemul pe: „Am văzut-o pe Ioana/pe mama.” „L-am văzut pe Mihai/pe fratele tău.” Vocativul este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ateu, mausoleu), în i vocalic, semivocalic și ultrascurt (taxi, tei, bordei, unghi, unchi) sau în o (radio, flamingo). Declinarea a III-a: substantive terminate în e, aparținând la toate cele trei genuri: carte, frate, pronume. Tipuri de flexiunetc "Tipuri de flexiune" Clasificarea tradițională rămâne nesemnificativă și nefuncțională, întrucât nu reflectă raportul dintre clasa morfologică a substantivului și desfășurarea flexiunii. Noua ediție a Gramaticii Academiei, pornind de la diferite tipare flexionare, distinge zece clase de declinare, identificate prin alomorfele afixelor de caznumăr. (vo
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Declinarea a III-a: substantive terminate în e, aparținând la toate cele trei genuri: carte, frate, pronume. Tipuri de flexiunetc "Tipuri de flexiune" Clasificarea tradițională rămâne nesemnificativă și nefuncțională, întrucât nu reflectă raportul dintre clasa morfologică a substantivului și desfășurarea flexiunii. Noua ediție a Gramaticii Academiei, pornind de la diferite tipare flexionare, distinge zece clase de declinare, identificate prin alomorfele afixelor de caznumăr. (vo.I, pp.87-89) Dintr-o perspectivă similară, pe baza raportului dintre clasa morfologică a substantivului și desfășurarea flexiunii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexiunii. Noua ediție a Gramaticii Academiei, pornind de la diferite tipare flexionare, distinge zece clase de declinare, identificate prin alomorfele afixelor de caznumăr. (vo.I, pp.87-89) Dintr-o perspectivă similară, pe baza raportului dintre clasa morfologică a substantivului și desfășurarea flexiunii, Paula Diaconescu 10, a identificat patru tipuri de flexiune, cu diferite subclase, diferențiate prin opoziția de dezinențe singular/plural, nominativ. Cele patru tipuri de flexiune se disting între ele prin numărul temelor omonime și prin raporturile dintre ele în declinarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tipare flexionare, distinge zece clase de declinare, identificate prin alomorfele afixelor de caznumăr. (vo.I, pp.87-89) Dintr-o perspectivă similară, pe baza raportului dintre clasa morfologică a substantivului și desfășurarea flexiunii, Paula Diaconescu 10, a identificat patru tipuri de flexiune, cu diferite subclase, diferențiate prin opoziția de dezinențe singular/plural, nominativ. Cele patru tipuri de flexiune se disting între ele prin numărul temelor omonime și prin raporturile dintre ele în declinarea nearticulată a substantivelor, la cazurile nominativ, acuzativ, genitiv și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
87-89) Dintr-o perspectivă similară, pe baza raportului dintre clasa morfologică a substantivului și desfășurarea flexiunii, Paula Diaconescu 10, a identificat patru tipuri de flexiune, cu diferite subclase, diferențiate prin opoziția de dezinențe singular/plural, nominativ. Cele patru tipuri de flexiune se disting între ele prin numărul temelor omonime și prin raporturile dintre ele în declinarea nearticulată a substantivelor, la cazurile nominativ, acuzativ, genitiv și dativ (cele mai generale), singular și plural. Tipul I de flexiunetc "Tipul I de flexiune" Substantivele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de flexiune se disting între ele prin numărul temelor omonime și prin raporturile dintre ele în declinarea nearticulată a substantivelor, la cazurile nominativ, acuzativ, genitiv și dativ (cele mai generale), singular și plural. Tipul I de flexiunetc "Tipul I de flexiune" Substantivele prezintă două (trei) forme în desfășurarea opozițiilor dezinențiale; se cuprind aici substantivele feminine din declinarea I și o parte din declinarea a III-a: Tema 1 - prezintă omonimia N.Ac., singular: casă, arătură, stea, mușama, zi, carte Tema 2
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
au cazul vocativ prezintă două situații: • Vocativul intră în omonimie cu N.Ac., situația cea mai frecventă: mamă! mămică! mame! Maria! • Vocativul are o formă distinctă: mămico! mamelor! introducând cea de a treia formă la substantivele din acest tip de flexiune. Se înscriu tot aici substantivele proprii feminine variabile în funcție de categoria cazului: N.Ac.: Elena, Maria. G.D.: Elene(i), Marie(i) Realizarea concretă a celor două teme principale determină gruparea mai omogenă a substantivelor în patru clase flexionare: 1. ă/e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]