1,201 matches
-
altele, cele mai multe, sunt indiferente: 1. prezentul (indicativ, conjunctiv, imperativ), timp cu unele dezinențe variabile în funcție de tipul de flexiune al verbului. Are loc acum o nouă regrupare a verbelor, în două mari clase: • verbele din tipurile I și II2.a. de flexiune; • celelalte verbe. Diferențele stau în dezinențele care realizează omonimiile „personale”, adică în dezinențele de persoana a III-a singular și plural. Verbele din prima grupă prezintă dezinența -|, la singular și plural: cânt-|, lucreaz-|, coboar-|, în timp ce celorlalte verbe le este caracteristică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
soseșt-E, urășt-E, apar-E, vind-E, rămân-E, prind-E etc. și dezinența -Ø, la plural: sosesc, urăsc, par, vând, rămân, dorm, prind etc. Excepțiile se explică din perspective fonetice: apropi-E, ofer-|, scri-U, da-U, ști-U etc. Celelalte dezinențe sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului: cânt, dorm, văd, sosesc; cânț-I, vez-I, soseșt-I; cântă-M, dormi-M, vede-M, sosi-M; cânta-ȚI, dormi-ȚI, vede-ȚI, sosi-ȚI etc. 2. imperfectul, timp indiferent, sub aspectul dezinențelor, la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la tipul de flexiune al verbului: cânt, dorm, văd, sosesc; cânț-I, vez-I, soseșt-I; cântă-M, dormi-M, vede-M, sosi-M; cânta-ȚI, dormi-ȚI, vede-ȚI, sosi-ȚI etc. 2. imperfectul, timp indiferent, sub aspectul dezinențelor, la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența -M, la persoana I, singular: cânta-M, lucra-M, dormea-M, cobora-M, ura-M, părea-M, vindea-M, prindea-M etc. • dezinența -Ø, la persoana a III-a singular: cânta, lucra, dormea, sosea, cobora, ura, prindea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a III-a singular: cânta, lucra, dormea, sosea, cobora, ura, prindea etc. • dezinența -®, la persoana a III-a plural: cânta-U, lucra-U, dormea-U, sosea-U, cobora-U, ura-U, părea-U, prindea-U etc. Celelalte dezinențe nu sunt specifice imperfectului și sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului. La imperfect apare o nouă omonimie, datorată dezinenței, între persoana I, singular și persoana I, plural: (eu, noi) cântaM, lucraM, dormeaM, soseaM, coboraM, uraM, păreaM, vindeaM, prindeaM etc. 3. mai mult ca perfectul, timp indiferent la tipul de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al verbului. La imperfect apare o nouă omonimie, datorată dezinenței, între persoana I, singular și persoana I, plural: (eu, noi) cântaM, lucraM, dormeaM, soseaM, coboraM, uraM, păreaM, vindeaM, prindeaM etc. 3. mai mult ca perfectul, timp indiferent la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența -M, la persoana I singular: cântase-M, lucrase-M, dormise-M, sosise-M, coborâse-M etc. • dezinența -ȘI, la persoana a II-a singular: cântase-ȘI, lucrase-ȘI, dormise-ȘI, sosise-ȘI, coborâse-ȘI, urâse-ȘI etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III-a singular și persoana a III-a plural, existentă în limba vorbită, este anulată, în limba literară, de morfemul -ră-, situat intre tema de mai mult ca perfect și dezinențele de plural, la toate verbele, indiferent de tipul de flexiune: (el) cântase - (ei) cântaseR| etc. 4. perfectul simplu, timp indiferent la tipul de flexiune al verbului: • dezinența -I, la persoana I singular: cânta-I, lucra-I, dormi-I, sosi-I, coborâ-I, urâ-I, păru-I, vându-I, prinse-I etc. • dezinența
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
anulată, în limba literară, de morfemul -ră-, situat intre tema de mai mult ca perfect și dezinențele de plural, la toate verbele, indiferent de tipul de flexiune: (el) cântase - (ei) cântaseR| etc. 4. perfectul simplu, timp indiferent la tipul de flexiune al verbului: • dezinența -I, la persoana I singular: cânta-I, lucra-I, dormi-I, sosi-I, coborâ-I, urâ-I, păru-I, vându-I, prinse-I etc. • dezinența -ȘI, la persoana a II-a singular: cânta-ȘI, lucra-ȘI, dormi-ȘI, sosi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care se înlătură mai multe omonimii: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular, perfect simplu: cântă/cântară, la toate verbele, perfectul simplu - imperfectul, la persoanele I și a II-a, numai la verbele din tipul I de flexiune: cântam - cântarăm - cântarăți etc. • La formele de singular accentul formei de perfect simplu cade pe flectiv la toate verbele. La persoana a III-a a verbelor din tipul I de flexiune, dezinența se suprapune peste sufixul de perfect, ceea ce face
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
II-a, numai la verbele din tipul I de flexiune: cântam - cântarăm - cântarăți etc. • La formele de singular accentul formei de perfect simplu cade pe flectiv la toate verbele. La persoana a III-a a verbelor din tipul I de flexiune, dezinența se suprapune peste sufixul de perfect, ceea ce face ca accentul să devină elementul principal în înlăturarea omonimiei cu prezentul indicativ: cânt°/cântă, apropiè/apropie etc. Observații generale: Verbele cu flexiune neregulată, la nivelul rădăcinii și al temelor verbale, prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a III-a a verbelor din tipul I de flexiune, dezinența se suprapune peste sufixul de perfect, ceea ce face ca accentul să devină elementul principal în înlăturarea omonimiei cu prezentul indicativ: cânt°/cântă, apropiè/apropie etc. Observații generale: Verbele cu flexiune neregulată, la nivelul rădăcinii și al temelor verbale, prezintă neregularități, atât în realizarea lor concretă morfo-fonetică, cât și în omonimiile pe care le provoacă acestea din urmă. Aceste neregularități ale dezinențelor caracterizează numai formele verbale de la tema prezentului: Cele mai multe din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diateză și funcțional-sintactice. Dezvoltându-și planul semantic, în legătură cu un raport sintactic între trei componente ale sintagmei: subiect gramatical - verb (predicat) - complement, diateza își dezvoltă planul expresiei în legătură cu raportul în care intră aceleași componente din perspectiva unor categorii gramaticale, morfologice, comune flexiunii verbale și flexiunii nominale/pronominale: persoana, numărul, genul. Structura sintagmei în spațiul căreia se dezvoltă opoziția de diateză este în funcție de: 1. prezența/absența morfemelor specifice; 2. numărul termenilor necesari/suficienți pentru realizarea sensului de diateză; 3. extinderea acordului în număr
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Dezvoltându-și planul semantic, în legătură cu un raport sintactic între trei componente ale sintagmei: subiect gramatical - verb (predicat) - complement, diateza își dezvoltă planul expresiei în legătură cu raportul în care intră aceleași componente din perspectiva unor categorii gramaticale, morfologice, comune flexiunii verbale și flexiunii nominale/pronominale: persoana, numărul, genul. Structura sintagmei în spațiul căreia se dezvoltă opoziția de diateză este în funcție de: 1. prezența/absența morfemelor specifice; 2. numărul termenilor necesari/suficienți pentru realizarea sensului de diateză; 3. extinderea acordului în număr, persoană, gen la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ambele nivele (prezența morfemului specific, acordul în persoană și număr al termenilor sintagmei), în mod specific, în funcție de tipul de sintagmă. a. Sintagma cu auxiliarul a fi se dezvoltă pe baza temei de participiu a verbului, generalizată la întreaga desfășurare a flexiunii; sensul temporal de „perfect” al temei de participiu trece în sensul de „pasiv”, opoziția de timp fiind asigurată de verbul auxiliar (în structura căruia tema de participiu își păstrează sensul de „perfect”): El laudă. vs El este lăudat. El a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-m (sg.)/cântaseră-m (pl.) și persoana a III-a: cântase (sg.)/cântase-ră (pl.) și, la o parte din verbe, la persoana a III-a - perfect simplu: veni (sg.)/veniră (pl.). La verbele de conjugarea I (sau tipul I de flexiune), opoziția singular/plural este asigurată și de dezinența de persoană: cânt-ă (sg.)/cânta-ră-Ø (pl.). La timpul prezent (indicativ, conjunctiv, imperativ), opoziția de număr este “întărită” de structura formelor verbale: sufixul tematic de singular diferă de sufixul tematic de plural, persoanele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gerunziul nu se caracterizează printr-un autentic conținut modal, distincția moduri personale - moduri nepersonale nu-și află temei. Manifestarea opozițiilor de număr și persoană depinde nu numai de formele categoriilor incluse de mod și timp, ci și de tipul de flexiune al verbului. Opoziția singular/plural se realizează la toate verbele, indiferent de tipul de flexiune la care aparțin, de timp și de mod, doar la persoana a II-a: (tu) cânț-i, lucrez-i, cobor-i, vi-i, soseșt-i, vez-i, fac
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-și află temei. Manifestarea opozițiilor de număr și persoană depinde nu numai de formele categoriilor incluse de mod și timp, ci și de tipul de flexiune al verbului. Opoziția singular/plural se realizează la toate verbele, indiferent de tipul de flexiune la care aparțin, de timp și de mod, doar la persoana a II-a: (tu) cânț-i, lucrez-i, cobor-i, vi-i, soseșt-i, vez-i, fac-i, merg-i etc./ (voi) cânt-a-ți, lucr-a-ți, cobor-î-ți, ven-i-ți, sos-i-ți, ved-e-ți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prindea-m etc.; (eu, noi) a-m cântat, lucrat, coborât, venit, sosit, văzut, prins etc. La persoana a III-a, opoziția de număr se neutralizează în structura tuturor verbelor, la conjunctiv prezent, iar în structura verbelor din tipul I de flexiune și tipul II, clasa 2 de flexiune și la prezentul indicativului: (el, ei) să cânt-e, lucrez-e, coboar-e, vin-ă, soseasc-ă, vad-ă, vând-ă, prind-ă etc.; (el, ei) cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă. Observații: • La verbele neregulate, opoziția de număr și persoană (ca și opoziția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântat, lucrat, coborât, venit, sosit, văzut, prins etc. La persoana a III-a, opoziția de număr se neutralizează în structura tuturor verbelor, la conjunctiv prezent, iar în structura verbelor din tipul I de flexiune și tipul II, clasa 2 de flexiune și la prezentul indicativului: (el, ei) să cânt-e, lucrez-e, coboar-e, vin-ă, soseasc-ă, vad-ă, vând-ă, prind-ă etc.; (el, ei) cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă. Observații: • La verbele neregulate, opoziția de număr și persoană (ca și opoziția de timp și mod) se realizează și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-se, în planul expresiei, prin variante temporale: să cânt/să fi cântat; marca acestei organizări, în desfășurarea raportului dintre planul semantic și planul expresiei a relațiilor timp - mod este morfemul unic de mod: aș cânta/aș fi cântat. Dacă descrierea flexiunii verbului și-ar așeza la bază un alt criteriu, al temei de bază, s-ar putea păstra o mai apropiată corespondență cu relațiile interioare dintre sensurile gramaticale: • tema de prezent: cântă/să cânte/cântă! • tema de infinitiv: aș cânta/voi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
L-ar fi lăudat. - Ar fi fost lăudat. Direcția înglobării sensurilor în plan semantic gramatical trece de la primul nivel, diateza, cu caracter prin excelență sintactic, la celelalte, nivele, sintactic-morfologice: mod-timp-aspect; persoană-număr-gen. Sensurile gramaticale categoriale se actualizează, în text, prin desfășurarea flexiunii verbale, care le generează și le exprimă, la nivel morfologic, la nivel sintactic sau în interdependență morfologie-sintaxă. Prin complementaritatea sistem lexical - sistem gramatical, unitățile lexicale primesc, în actul lingvistic concret, o componentă gramaticală în interiorul opozițiilor categoriale în care intră, în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indicativ este un timp nemarcat fonetic: (tu) taci/taci! (tu). Opoziția dintre cele două forme de timp-mod se extinde și la structura lor morfologică, prin realizarea concretă a dezinențelor personale -i, la prezent indicativ, -ă sau -e, în funcție de tipul de flexiune al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie nuclee predicaționale monomembre: Eu cânt/Tu cânți etc. - indicativ Cântă! (tu) - imperativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
duritatea poruncii sau îndrăzneala sfatului: „- Uite ce-ai să faci! Te duci acasă și vinzi ceva: un cal, un bou, un pogon de pământ.” (M. Preda) Structura morfologică a prezentului Este o formă sintetică, un timp simplu. Prezintă, în cursul flexiunii verbului, două teme, una pentru singular, alta, pentru plural (persoanele I și a II-a); persoana a III-a plural se dezvoltă, pe baza temei de singular, prezentând o formă omonimă, sau cu persoana a III-a singular, sau cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceste două teme intră în relație dezinențele de persoană,pentru singular: -Ø (sau -u, -i), -i,-ă (sau -e), și pentru plural: -m, -ți, -ă (sau -u). Sufixele constitutive ale celor două teme ale prezentului sunt diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau -u, -i), -i,-ă (sau -e), și pentru plural: -m, -ți, -ă (sau -u). Sufixele constitutive ale celor două teme ale prezentului sunt diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele temei II a prezentului (de plural) sunt patru, în strânsă dependență de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ă (sau -e), și pentru plural: -m, -ți, -ă (sau -u). Sufixele constitutive ale celor două teme ale prezentului sunt diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele temei II a prezentului (de plural) sunt patru, în strânsă dependență de tipurile de flexiune, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]