551 matches
-
de zicere lumească, groasă), Creangă, pusul pe șagă, rotofeiul pișicher. Ce? Reciproca valorizare a genialității latente, iată ce, probabil, îi ținea ore întregi în preajma carafei pîntecoase. Dar Eliade-Cioran-Ionescu? (Surescitați fiind noi acum și de zarva iscată recent în jurul cărții unei franțuzoaice dubioase prin așezarea tendențioasă a celor trei în poziție retroactiv-fascistoidă.) A căror fotografie de grup de pe coperta supărătoarei cărți -, departe de a servi demonstrației, dimpotrivă, denotînd cordiala înțelegere a faimoasei triade juvenile, regăsită într-un Paris al senectuții celebre. Ce
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Orient, cu: bon pour l'Occident! Glume. Așa că nu sînt prea departe de V.: în patria pleinairismului fac arlechini, balerine și saxofoniști. (Pe care însă, strategic, nu i-am dus niciodată în personalele mele bucureștene...) Unde-i proverbiala talie a franțuzoaicelor standard! Rar, pe Avenue Grammont, cîte una, dar din cele deja ușor fanate. Pentru că fetele (băieții mai puțin) au aerul că dintr-un moment în altul sînt gata să-și ia zborul: baloane pe care ginșii plesnesc. Fete drăgălașe, normale
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
, Alain (25.ÎI.1939, Paris), traducător francez. Este fiul unei franțuzoaice din Ardennes, Micheline-Christiane (n. Păruit), profesoara, și al lui Endre Herskovits, medic din Brașov. După ce face școală primară la Paris (1945-1948), urmează la București Liceul „I. L. Caragiale” (1949-1956) și Facultatea de Filologie (1956-1961). Între 1956 și 1969 este jurnalist la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288698_a_290027]
-
vechi, cu zâmbetul pătruns de vraja misterioasă a lui „petite pomme”. Apoi, cu vârsta, în albumele din ce în ce mai noi și mai apropiate de vremurile noastre, expresia aceea se estompa, nuanțându-se cu un văl de melancolie și de simplitate. Femeia aceea, franțuzoaica aceea rătăcită în imensitatea înzăpezită a Rusiei, era cea care le învățase pe celelalte cuvântul care te face frumoasă. Bunica mea din partea mamei... Se născuse în Franța, la începutul secolului, în familia lui Norbert și Albertine Lemonnier. Taina acelui „petite
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cortegiul funerar al rușilor din cimitirul acelui îndepărtat orășel siberian avea să rămână înmărmurit. Deși obișnuiți cu strălucirea tragică a funeraliilor din țara lor, cu lacrimile năvalnice și cu bocetele răscolitoare, oamenii aceia străteau încremeniți în fața frumuseții chinuite a tinerei franțuzoaice. Ea se zbătea deasupra gropii strigând în limba ei sonoră: „Aruncați-mă și pe mine! Aruncați-mă!” Acel cutremurător strigăt de jale a răsunat multă vreme în urechile noastre de copii. - Poate că ea... l-a iubit..., mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
semnificație aparte. Neștiind să-mi formulez gândul, mă mulțumeam să repet în sinea mea, visător: „Fetița asta aflată, nu se știe de ce, pe o măsuță curioasă, într-o zi dispărută pentru totdeauna, acel 22 iulie 1905, în străfundurile Siberiei. Da, franțuzoaica mititică ce-și sărbătorea în ziua aceea cei doi anișori, copila ce-l privește pe fotograf și, dintr-un capriciu inconștient, își crispează degetele incredibil de mici de la picioare, permițându-mi astfel să mă strecor în ziua aceea, să-i
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Polul Nord, cu uzinele lui care, în curând, aveau să producă mai mult oțel decât toate țările din lume laolaltă, cu holdele lui de grâu care unduiau de la Marea Neagră până la Pacific... Cu stepa aceea fără de hotar. Și, în balconul nostru, o franțuzoaică ne vorbea despre barca ce străbătea un oraș mare, inundat, și acosta la zidul unei clădiri... Am tresărit încercând să înțelegem unde eram. Aici? Acolo? În urechile noastre se stingea șoapta valurilor. Nu, nu era pentru prima oară că remarcam
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lui trecea dincolo de beție și de scandal. Se simțea oarecum de neînlocuit pentru echilibrul psihic al curții. Gavrilici devenise un adevărat personaj, un tip, o curiozitate - purtătorul de cuvânt al destinului imprevizibil, schimbător, atât de drag sufletului rus. Și, deodată, franțuzoaica aceea cu privirea liniștită a ochilor ei gri, elegantă în ciuda simplității rochiei sale, subțirică și atât de diferită de femeile de vârsta ei, băbuțele pe care el tocmai le alungase de pe stinghia lor. Într-o zi, vrând să-i spună
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de tărâmul acela de gheață, ci și tenebroasa viață rusească, a cărei otravă amețitoare o simțea strecurându-i-se în vine. Dintr-o soție de medic respectabil, cunoscut în tot orașul, Albertine se transformase într-o văduvă foarte ciudată - o franțuzoaică parcă încapabilă de a se hotărî să se întoarcă acasă la ea. Ba mai rău, revenea de acolo de fiecare dată! Era încă prea tânără și prea frumoasă ca să poată evita clevetirile lumii bune din Boiarsk. Prea neobișnuită ca să poată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fereastra înzăpezită se întindeau unul dintre cele mai mari orașe ale Rusiei și câmpia cenușie a Volgăi, se înălțau clădirile-fortărețe ale arhitecturii staliniste. Și acolo, în mijlocul dezordinii unei cine interminabile și al norilor sidefii de tutun, se ivea umbra acestei franțuzoaice misterioase rătăcite sub cerul siberian. Televizorul revărsa știrile zilei, transmitea ședințele ultimului congres al Partidului, dar fondul acela sonor nu avea nici un fel de urmare asupra conversațiilor musafirilor noștri. Pitit într-un colț al bucătăriei ticsite, cu umărul sprijinit de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-ți crească barba... Dat afară din bucătărie, nu reușeam să adorm imediat, intrigat de întrebarea care revenea mereu în mintea mea crudă: „De ce le place oare atât de mult să vorbescă despre Charlotte?” Mai întâi mi s-a părut că franțuzoaica aceasta era pentru părinții mei și pentru musafirii lor un subiect de conversație ideal. Într-adevăr, le era de ajuns să evoce amintirile din ultimul război ca să izbucnească o ceartă. Tatăl meu, care petrecuse patru ani în prima linie, la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Charlotte se declarase în stare să înfrunte toate forțele supranaturale, în noaptea aceea, în mijlocul mormintelor. Distracțiile erau rare. Tinerii, sperând în taină vreun deznodământ macabru, îi salutaseră curajul cu un entuziasm năvalnic. Mai rămânea de găsit un obiect pe care franțuzoaica asta descreierată avea să-l lase pe unul dintre mormintele sătenilor. Și nu era ușor. Căci tot ce fusese propus putea să fie înlocuit cu un alt obiect asemănător: batic, piatră, monedă... Da, străina asta șmecheră ar fi putut foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
compromit un asemenea privilegiu. Numele Charlottei revenea în serile lungi de iarnă la fel de des ca și altădată. Da, ca și înainte, viața bunicii mele oferea musafirilor noștri un subiect de discuție ce cruța amorul propriu al fiecăruia. Și apoi, tânăra franțuzoaică avea avantajul de a concentra în existența ei momentele cruciale ale istoriei țării noastre. Trăise pe vremea țarului și supraviețuise epurărilor staliniste, traversase războiul și asistase la căderea atâtor idoli. Viața ei, profilată pe secolul cel mai sângeros al imperiului
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
momentele cruciale ale istoriei țării noastre. Trăise pe vremea țarului și supraviețuise epurărilor staliniste, traversase războiul și asistase la căderea atâtor idoli. Viața ei, profilată pe secolul cel mai sângeros al imperiului, dobândea în ochii lor o dimensiune epică. Ea, franțuzoaica născută la celălalt capăt al lumii, urmărea cu o privire goală unduirea nisipurilor dincolo de ușa deschisă a vagonului („Dar cine naiba a dus-o în deșertul acela prăpădit?”, exclamase într-o zi prietenul tatălui meu, pilotul de război). Alături de ea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să dispară, familie după familie, casă după casă, se gândise numaidecât la asta. Charlotte purta în ea două defecte grave, imputate cel mai adesea „dușmanilor poporului”: originea ei „burgheză” și legătura cu străinătatea. Căsătorit cu un „element burghez”, pe deasupra și franțuzoaică, se vedea acuzat firesc de a fi „spion în solda imperialiștilor francezi și britanici”. Formula, de câtva timp, devenise curentă. Totuși, tocmai în lucrul acela atât de evident s-a blocat mașinăria foarte rodată a represiunilor. Căci, de obicei, înscenându
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mari vorbeau. Televizorul, cu actualitățile lui radioase, cu ecourile ultimelor performanțe ale industriei naționale, cu concertele de la Bolșoi, oferea un fundal sonor liniștit. Votca atenua amărăciunea trecutului. Iar eu simțeam că musafirii noștri, chiar și nou-veniții, o iubeau cu toții pe franțuzoaica aceasta care acceptase fără să crâcnească destinul țării lor. Istorisirile acelea mă învățau multe. Ghiceam acum de ce sărbătorile de iarnă erau străbătute întotdeauna, în familia noastră, de un fior de neliniște, asemenea unui curent viclean care trântește ușile într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de diferiți de noi... - Și în deșertul lor ai fost? Ea a vorbit mai tare, fericită că a găsit o momeală bună și că cina promitea să fie animată și convivială.) Da, în deșert? Bunica lui, de pildă, Cherl... Chourl... franțuzoaica aia, pe scurt, nu e deloc amuzant ce s-a întâmplat cu ea acolo. Basmacii ăia, bandiții ăia, cărora nu le trebuia puterea sovietică, au prins-o pe un drum, ea era încă foarte tânără, au violat-o, dar ca
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Literele tipărite, fotografiile lipite de carnea sângerândă o făceau aproape neutră... Nu, ceea ce mă răscolea, de fapt, era incredibilitatea vieții. Cu o săptămână în urmă, aflam de misterul lui Beria, de haremul lui de femei violate, omorâte. Acum, de violul franțuzoaicei aceleia în care nu voi putea, parcă, niciodată să o recunosc pe Charlotte. Erau prea multe deodată. Excesul acela mă năucea. Coincidența gratuită, de o evidență absurdă, îmi încâlcea gândurile. Îmi spuneam că, într-un roman, după povestea atroce a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
stropește liniștit gladiolele. Și femeia tăiată în două! Și războiul uitat! Și violul tău! Și cufărul siberian plin de hârțoage vechi, franțuzești pe care îl târăsc cu mine cum își târăște un ocnaș ghiuleaua! Și Rusia noastră, pe care tu, franțuzoaico, nu o înțelegi și n-ai s-o înțelegi niciodată! Și iubita mea, de care o să se „ocupe” ticăloșii ăia tineri! Ea nu m-a auzit intrând. Am văzut-o așezată în fața ușii de la balcon. Chipul îi era aplecat asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sub zăpadă... A doua zi, am văzut-o pe bunica vorbind cu Gavrilici, bețivul și scandalagiul din curtea noastră. Banca băbuțelor era goală - probabil le alungase apariția lui. Copiii se ascundeau pe după plopi. Locatarii, la ferestre, urmăreau cu interes scena: franțuzoaica asta ciudată, care îndrăznea să se apropie de monstru. Iarăși m-am gândit la singurătatea bunicii. Am simțit înțepături mărunte în pleoape. „Asta-i viața ei. Curtea asta, bețivanul ăsta de Gavrilici, enorma izbă neagră din față, cu toate familiile
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
râs în nas: Stalingrad, războiul și, dintr-o dată, trestiile, plevuștile acelea! Nimeni din curte nu s-ar fi obosit măcar să-l asculte - ce poate evoca interesant un bețiv? El vorbise cu Charlotte. Cu încredere, cu certitudinea că va fi înțeles. Franțuzoaica îi era mai apropiată în clipa aceea decât toți oamenii care îl priveau contând pe un spectacol gratuit. El îi cercetase cu ochii lui întunecați, bombănind în sinea lui: „Sunt toți aici, ca la circ...” Pe neașteptate, a văzut-o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nimic copilului. În schimb, poate că... te ajută să te liniștești. — Ok. Mersi. Iau o gură de vin, recunoscătoare. — Obstetriciana mea mi-a zis că pot să beau un pahar de vin la două zile, adaugă Suze. Mă rog, e franțuzoaică. Iau Încă o Înghițitură și simt că, Încet-Încet, bătăile nebunești ale inimii mi se potolesc. Trebuia să mă fi dus să nasc În Franța. Sau În orice alt loc de pe pămînt, În afară de clinica Venetiei Carter. Poate că ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
iar mulțimea de bărbați avea nevoie de femei la discreție, ceea ce a făcut să se deschidă noi stabilimente, Tivoli, Castelul de flori, Olimpia, Alkazar, cu restaurante, berării, orchestre. Au fost aduse femei din Varșovia, Moscova, Odesa, Petersburg, erau rusoaice, vieneze, franțuzoaice. Mediul viciat al mahalalei a atras atenția oficialităților care au trimis reprezentanți ai societăților de îndreptare a moravurilor pentru a convinge pe profesionistele sexului plătit să se integreze cinstit în viață, după cum a făcut și actrița Rovinskaia. Din sutele de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
apărut prin ziare și aplaudat la mitinguri, deși-i putea fi tată, o scotea la teatru și la concert, o făcea să se simtă importantă. În scurt timp, a realizat că este în postura unei femei decăzute, a unei curtezane franțuzoaice, se autoînvinovățea de imoralitatea ei. Îl ura pe Komarovski pentru că o făcuse sclava lui. Lara a hotărât să-și schimbe viața și a intrat în familia Kologrigov ca guvernantă a fiicei acesteia. Și-a continuat studiile, a intrat la universitate
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
mulți dintre ei vorbeau grecește. Acum o dăduseră pe franțuzește. Cultura lor era franceză: au fondat un teatru franțuzesc la București; își trimiteau mesajele diplomatice în franțuzește; și se adresau adesea Adunării Naționale a României în franțuzește. Educați de guvernante franțuzoaice, urmau cursurile universităților de peste hotare 13. În ceea ce privește literatura română, manifestau față de ea tot atîta interes ca și francezii față de literatura algeriană sau ca englezii față de cea indiană. Mulți intelectuali români întrebau, pe drept cuvînt, cu ce se alegea conducerea României
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]