1,212 matches
-
nu mai respira greu, iar liniștea se lăsase la fel de grea ca norii de furtună. Sus de tot se mai auzea câte o maimuță țipând - sau era ceva mai periculos? — Ce fel de animale trăiesc aici? Întrebă Wendy uitându-se spre frunzișul des. Dwight râse malefic: —Bu-ha-ha-ha! Lei și tigri și urși, vai-vai. De fapt, spuse Moff pe un ton amuzat, chiar există tigri și urși În Birmania. Toate capetele se Întoarseră spre el. —Glumești, zise Wendy. Heidi adăugă: —Scria În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ce rămânea din el era un trunchi uscat. — Rezultatul, spuse Moff, este această scobitură, un bungalow confortabil pentru rozătoare, reptile, lilieci și, aparent, pentru locuitorii pădurii tropicale. Se uită În sus și fluieră. —E superb. Am scris câteva articole despre frunzișul pădurilor tropicale. Scopul meu e să public Într-o zi ceva În revista Morfologii ciudate ale plantelor. Dintr-un alt colț al taberei se auziră strigăte de bucurie. Tribul Îl urmărea pe Rupert lovind cu o macetă pe care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ei vor să fie ridicați de frânghia uriașă, toată lumea a hotărât să facă la fel. De ce nu? Era o sursă de imagini spectaculoase de televiziune, o zi Întreagă. Astfel, destinul, dacă poate fi numit așa, și-a schimbat cursul deasupra frunzișului pădurii tropicale și a Început să plouă cu bunătate și miracole, ca după o secetă Îndelungată. Ca toate finalurile fericite. Înainte de a pleca fiecare pe drumul lui, prietenii mei, chiar și aceia ale căror personalități se ciocniseră, au decis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
7. Binecuvîntat să fie omul, care se încrede în Domnul, și a cărui nădejde este Domnul! 8. Căci el este ca un pom sădit lîngă ape care-și întinde rădăcinile spre rîu, nu se teme de căldură, cînd vine, și frunzișul lui rămîne verde, în anul secetei, nu se teme, și nu încetează să aducă roadă." 9. Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" 10. "Eu, Domnul, cercetez inima, și încerc rărunchii, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
ceilalți le aruncau mereu în jur. Lui Balamber pădurile chiar nu-i plăceau deloc. Erau întunecoase, umede, apăsătoare și ostile. în spatele fiecărui copac, al fiecărui tufiș se putea ascunde un pericol pentru el și pentru tovarășii lui; astfel că foșnetul frunzișului, stârnit brusc, ori chiar numai zgomotele mici, neașteptate, pe care animale nevăzute le făceau din când în când pe sub așternutul de frunze, îl făceau să stea în permanență într-o stare de alertă. Nu pentru că nu s-ar fi încrezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nasul lung, ascuțit și obraznic, iar gura, cu buze subțiri, și-o ținea închisă strâns și întinsă într-un început de zâmbet. Tovarășii lui Balamber îl ajunseră, vociferând, în pragul ușii, nerăbdători să se adăpostească de ploaia ce asalta vuind frunzișul răvășit al copacilor și acoperișul de ardezie. Balamber, până în acel moment incapabil să se miște, se trezi împins câțiva pași înainte, până se atinse de masă. Aproape în aceeași clipă, însă, tovarășii săi tăcură, subjugați de privirea femeii, deși ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întâmple - simțea asta cu groază - avea să-i hotărască soarta. Era o zi posomorâtă, cu nori ca de cerneală, grei de ploaie, ce traversau cerul cu încetineală. Adieri slabe de vânt umed veneau din când în când, făcând să tremure frunzișul arbuștilor. Pretutindeni se lăsase o tăcere neliniștitoare, spartă doar de croncănitul îndepărtat al vreunei ciori. Burgunzii se ascunseseră în pădurile ce îmbrăcau versanții văii, iar după număr și poziție era limpede că puneau la cale o ambuscadă - și nu pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Calul lui Waltan, atins în grumaz de o săgeată, se cabră dintr-odată și se lăsă pe o parte, răsturnându-și stăpânul în praful drumului. în câteva clipe, pădurea prinse viață: în jur de douăzeci de războinici se iviră din frunzișul bogat și năvăliră, strigând și agitându-și armele, asupra lui Waldomar și a gărzilor sale care mai erau încă în stare să se bată. Ricarius, strigând ca ieșit din minți, se strădui să acopere coasta neapărată de scut a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai înțelegea nimic; durerile cauzate de săgeată continuau să-l sfâșie la fiecare mișcare, crengile îi biciuiau fața, strânsoarea Fredianei i se părea că e gata să-l sufoce. După aceea, calul se afundă într-o adâncitură, iar Waltan văzu frunzișul învârtejindu-se în jurul său. Ultimul lucru pe care îl auzi fu strigătul surorii sale peste nechezatul lui Rutilan, în vreme ce pământul acoperit cu iarbă și coroanele copacilor se năpusteau asupra lui, legănându-se în toate părțile. Urmă o izbitură groaznică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și, cel puțin pe porțiunea de început, părea prea strâmt ca să poată trece un cal. Balamber, cu ceilalți trei, o luă la dreapta, afundându-se într-o vale laterală, unde găsiră alte urme și din nou pete de sânge pe frunziș. Nu după mult, ajunseră la malul unui torent aproape secat. Războinicul ce mergea înaintea grupului se numea Rutger. Un om tăcut, cu înfățișare respingătoare, spre patruzeci de ani, nu prea încântat de sarcina lui. Când ieșiră din desiș, își opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privire întrebătoare: — Mergem înainte? — Bineînțeles. Traversară repede torentul și continuară prin pădure, urcând valea. Nori negri se strânseseră între timp deasupra; păsările zburau jos și, din când în când, câte o suflare rece de vânt înfiora pe neașteptate iarba, stârnind frunzișul. Cerul era străbătut de huruituri înfundate. Merseră astfel cam o sută de pași, urmând cărarea din ce în ce mai strâmtă și mai accidentată, fără să găsească nimic. Balamber, care își dăduse jos platoșa, se uita în jur tot mai încruntat. în sfârșit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și se năpusti asupra tânărului, ce îl fixa cu o expresie de ură și total dispreț, prin vălul lichid al ploii torențiale. Iute, apucă trupul lui Rutger, îl întoarse și, trăgându-l după el, trecu pe lângă un ulm înalt, cu frunzișul răvășit de furtună. Chiar acolo îl lovi trăsnetul. Cu un bubuit îngrozitor, un fulger orbitor izbucni deasupra sa și împrejurul său, în vreme ce o energie extraordinar de puternică îi lua în stăpânire trupul; zguduindu-l și străbătându-i cu fierbințeala focului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
simțiri, furtuna încetase. Deschizând ochii, constată că privirea îi era încețoșată. La început, îi veni greu să limpezească imaginea fâșiilor de nori albăstrii ce alergau, pe deasupra sa, către răsărit, scăldați în lumina portocalie a unui nemaivăzut apus; sub mângâierea vântului, frunzișul primăvăratic, proaspăt, al copacilor tremura, lăsând să cadă stropi de ploaie. îl durea capul, își simțea fața arzând, dar, în același timp, trupul îi era străbătut de frisoane intense. Scurta și pantalonii i se înmuiaseră de ploaie și se lipeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în care cultiva de ani de zile zarzavaturi, și despre mobilele din lemn de brad, bine lustruite, despre vesela de Lugdunum pe care soțul ei o cumpărase pentru ea și de multe alte lucruri. Sufla un vânticel cald, ce mângâia frunzișul copacilor. Țârâitul neobosit al greierilor se suprapunea peste murmurul încet și regulat al cascadei. Se plimbară o vreme pe lângă palisada șubrezită, pe ale cărei trunchiuri, în vreme ce vorbeau, Lidania își lăsa să alunece distrată degetele. Ascultând-o, Sebastianus o privea ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lecticile comode, fiecare la casa lui, escortați de trena lungă și tăcută a servitorilor atenți să le lumineze drumul cu felinarele. Ziua se pierdea într-o înserare caldă, abia răcorită de o briză ce cobora dinspre dealurile învecinate să mângâie frunzișul pomilor din grădină. Lumina artificială a felinarelor, aprinse prompt de servitori, dezvăluia falsitatea frescelor puțin stinse, care, pe toți pereții, propuneau imagini rustice: vii, fântâni țâșnitoare și tufișuri populate de păsări mici, delicate. Mișcându-se cu pași ușori, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dar... ia uitați-vă! Ce lucește acolo? Hippolita aruncă o privire distrată și ridică din umeri: — Crepusculul, nu? — Crepusculul, la răsărit? obiectă Claudianus privind, la rândul său, printre coloane. Toți își îndreptară atunci privirile în acea direcție: dincolo de parc, deasupra frunzișului întunecat al copacilor și a zidului înconjurător, cerul se înflăcărase. Părăsindu-și locul, Hippolita ieși pe verandă. în câteva clipe i se alăturară toți oaspeții, în afară de Lucius Placidius, care, răpus de vin, sforăia pe canapeaua sa. Servitorii casei și muzicanții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de urgență și, cu toate acestea, nu putea să renunțe, fiindcă, laolaltă cu iritarea, simțea strecurându-i-se în suflet un sentiment de vină, însoțit și de o presimțire rea. în fața ei, luminate în trecere de felinar, coroanele copacilor și frunzișul des al tufișurilor ieșeau ca niște mici străfulgerări din întuneric pentru a fi apoi iarăși repede înghițite de el. în spatele său, simțea cum, din clipă în clipă, pașii tânărului serv se fac tot mai nesiguri, iar ecoul gasurilor ce veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ochii spre întunericul de unde venise. Auziră un tropăit de pași grăbiți și glasurile celor doi barbari împletindu-se într-un dialog aprins în dialectul lor de neînțeles. în întunericul străpuns doar de reflexele incendiului ce pătrundeau ici și colo prin frunziș, cei doi nu se puteau orienta cu ușurință prin parc și înaintau repede, însă fără să alerge. Cu toate acestea, nu se găseau, probabil, la mai mult de treizeci de pași. Sunt aici! Sunt în grădină! Mă urmăresc! strigă răvășită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fel îl fascina. Impresia de planeitate pe care i-o dădea vederea acelei câmpii întinse, aurită de spicele în pârg și mângâiată de acel apus de iunie, era temperată de șirurile de plopi și de pâlcurile de mesteceni, al căror frunziș fremăta sub mângâierea unui vânt cald, venit dinspre miazăzi. Privirea sa, îmbătată de mulțimea de culori, era cucerită de geometria riguroasă a culturilor din jurul caselor coloniale și al reședințelor nobiliare, care, deși devastate de jafuri, continuau să dea cu încăpățânare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câmpii, expusă mereu la pericolul foamei și al războiului? Drumul șerpuia acum printr-o pădure mare de mesteceni. Mulți războinici părăsiseră pavajul bătut de soare și preferau să meargă pe la umbra copacilor, mângâiați permanent de razele ce se filtrau prin frunziș. Apăsați, însă, de peisajul acela cu care erau foarte puțin obișnuiți și hipnotizați de tăcerea ce domnea acolo mergeau înainte cu armele pregătite și aruncând în permanență în jur priviri temătoare. Singurele zgomote ce se auzeau erau pașii înăbușiți ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cineva, căruia îi spusese: - M-am rănit la braț! Unde locuiește cel mai apropiat doctor? Trebuie să fi primit un răspuns. Căci, după o altă perioadă de timp care nu putea fi apreciată, umbla pe o stradă cu copaci cu frunziș subțire, de toamnă. Din când în când își dădea seama că se uită după o placă pe care scria un nume. Brațul îi atârna, balansându-se pe când mergea, dar era pendularea fără viață a unui obiect neînsuflețit. Se simți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
trupul înfiorat, al zilei, ploaia de rouă, spală norii de zgură, iar stelele se sting, în infinitul univers. Privesc cerul senin, îmi inchipui că ești, printre albastrele astre, mi-e dor de chipul tău... pierdut în neguri de vreme, în frunzișul pădurilor dese. Să ningă tăcerea peste tâmplele calde și cerul să scuture floarea sa clară deasupra vieților noastre, mi-e dor de tine... numai zâmbetul tău din fotografie, mi te aduce aproape, din sumbra ...depărtare. Clipa Întrezăresc, prin răsărituri senine
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
continuității populare, a unei veselii permanente, deși multe produse vor dispărea libertățile de asemenea, o distorsiune menită să facă, pentru vizitatorii străini, neobservabilă adevărata realitate a timpului. E vorba de grădina publică, unde am întâlnit-o prima dată pe Keti, frunzișul era la fel de verde și boltit, dar lipsea capelmaistru care dirija și se înclina spre public, în timp ce noi glumeam râzând, că pentru noi anume. 4. A doua zi după sosirea mea în oraș - asta în iulie - mă prezentasem președintelui tribunalului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
bancă, priveam un joc de fluturi. Tu ai venit după aceea, te-ai așezat alături de mine, eram singuri. Păreai să nu dai doi bani pe nimic. Era pentru tine pâlpâirea ultimelor luni de liceu. Te uitai într-o doară spre frunzișul din față și poarta grădinii; nu mă priveai. Înțelesesem că te așezaseși pe bancă întâmplător. Eu mă aflam acolo fără rost ca în atâtea alte după-amiezi; deodată ai întors capul, și, în clipa aceea, privindu-ne, ne pierdurăm unul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
În secunda următoare mi-ai prins palma mâinii drepte, mi-ai strâns-o într-o căldură pe care am simțit-o a mea. Ai adăugat: - De mii de ani! Am mai schimbat câteva vorbe, și când umbrele serii, ajutate de frunzișul sub care stăteam, căzură peste noi, te-ai apropiat atât de mult încât ți-am simțit răsuflarea, apoi mi-ai sărutat umărul stâng, dezgolit sub arcuirea decolteului rochiei de mătase. O îmbrăcasem pentru prima dată, parcă anume în premoniția acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]