749 matches
-
război, tema romanului este gelozia. Însă, spre deosebire de romanul lui Camil Petrescu, nu se analizează numai egoismul bărbatului, aici interesantă începând să fie complexitatea femeii.”<footnote Nicolae Manolescu, op.cit., pp.153-154 footnote> Freamătul său sufletesc este acoperit, însă, de acel „defect funest” al lucidității. Realitatea emoțională este organizată în mod gidian, căci orice emoție este însoțită de reflecția asupra ei: A asculta o bucată bună de muzică, a citi ceva subtil, a fi în mijlocul celui mai superb aranjament al naturii, și totuși
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
goliciunea sa. În romanul O moarte care nu dovedește nimic tema morții se repetă obsesiv cu variațiuni care nu fac decât să potențeze sepulcralul. Personajul lui Holban găsește o plăcere diabolică în anticiparea propriei nefericiri și în construirea de scenarii funeste. Trecutul apasă și îndreptățește temerea că nefericirea va urma, căci în sufletul personajului s-au stratificat toate eșecurile sale. Romanul lui Anton Holban ridică serioase probleme de comportament al bărbatului, normalitatea sa fiind la limită. Sadomasochismul eroului, cel remarcat de
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
toate romanele, inclusiv cel al lui Mirel, nu există decât un singur tip, și acesta este tipul erotic. Freamătul sufletesc al lui Sandu din romanele O moarte care nu dovedește nimic, Ioana și Jocurile Daniei este acoperit, de acel „defect funest” al lucidității. Realitatea emoțională este organizată în mod gidian, căci orice emoție este însoțită de reflecția asupra ei. Muzica simfonică, devenită personaj în romanul lui Proust, păstrează în cazul lui Holban o încărcătură puternică de snobism, fiind unul din motivele
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
încredințeze mai degrabă harul libertății cu care această nefericită făptură se naște pe lume." ― Și oamenii s-au bucurat că sânt din nou minați ca o turmă și că, în sfârșit, inima lor a fost ușurată de povara unui dar funest care le adusese numai necazuri." Ei bine, eroarea intelectualilor umaniști în anii care s-au scurs după decembrie '89 este că au mizat pe acest "dar funest" într-o lume educată sistematic vreme de patru decenii în "generalizarea supunerii". Ei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și că, în sfârșit, inima lor a fost ușurată de povara unui dar funest care le adusese numai necazuri." Ei bine, eroarea intelectualilor umaniști în anii care s-au scurs după decembrie '89 este că au mizat pe acest "dar funest" într-o lume educată sistematic vreme de patru decenii în "generalizarea supunerii". Ei au plecat, ca orice umaniști, de la o premisă abstractă, de la ideea de om și omenire care ar avea ca determinare "harul libertății" așa cum fiecare om vorbește sau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Ovidiu. El plănuiește să apeleze la un brav gladiator/ Ce are meseria de crunt omorâtor cu gândul ca acesta să-i ucidă pe poet și pe iubita lui ca amândoi alăture să peară (I 1). Din punctul de vedere al funestului personaj, dispariția definitivă a rivalului său e singura ce i-ar putea aduce alinare : În fine, să văd smulsă o plantă otrăvită/ Din calea vieții mele, prin ea nenorocită/[...] O ! Scumpă răzbunare, al furiilor dar !/ Mi-oi potoli eu setea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Și Istrul chiar cu Stixul eu l-aș schimba, de este/ Vrun Stix cumva pe lume (Ponticele, IV 14). Încă de la întemeierea sa, cetatea Tomis stă sub semnul morții, iar eruditului autor al Metamorfozelor nu-i pot scăpa conotațiile legendare funeste. Numele orașului amintește de crima Medeei, uciderea fratelui Absyrtos (De-atunci îi zice Tomis acestui loc fiindcă/ O soră pe-al său frate aice l-a tăiat - Tristele, III 9), vecinătatea Tauridei, sălașul Ifigeniei, actualizează practica sacrificiilor umane (Tot sub
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
numa nchipuiri, Hecuba spune că fata a cerut insistent să fie lăsată să iasă din casă promițând că-și va înfige-n buze dinții spre a tăcea (III 7). În fapt, Casandra vrea doar să deconspire taina nevestei lui Menelau, funestă pentru troieni : A rupt o legătură sacră, a ofensat/ Zeii cari cer astăzi cumplită răzbunare/ [...] Asupra tuturora blăstăm, și-asupra mea ! (III 8). Două scene de război îi arată pe supușii lui Priam în stări de spirit opuse. Când Hector
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
flăcări,/ a prăbușit bolovanii tăiați de Phoibos [...] Ganymedes [...] cetatea nașterii tale/ e mistuită de foc. Încercând să-și susțină nevinovăția, Elena îl acuză pe Priam că nu l-a ucis pe nou-născutul Paris, ivit în visul mamei sale ca un funest tăciune-aprins. Corul troienelor părăsite de Zeus laolaltă cu flacăra ofrandelor sacre din templu se întreabă dacă zeul mai observă din cer pătimirile lor și văpăile focului care le-a mistuit cetatea, apoi aruncă blestemul asupra corabiei lui Menelau : fie să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
foc cumplit/ Supt fulgerele care adâncul le-ar trimite ? (I 1). Din groapa sacrificiilor se înalță flăcări, iar Casandra are viziunea Troiei aprinse ( În jurul meu sunt flăcări... Cetatea arde...), în timp ce doica amintește de dușmănia zeilor din adâncuri întrevăzută în vâlvătaia funestă (Ura lor arde ne-mpăcată/ Și flăcările-albastre menesc nenorociri - I 1). Între semnele rele ivite la sosirea Elenei la Troia este și trăsnetul abătut pe neașteptate asupra orașului : Din seninul cerului a căzut/ Un fulger ca un sfredel de foc drept
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Ifigenie și de prietena ei, terestra Chrysis, personaj inventat de Eliade pentru a sublinia un efect de contrast similar cu cel obținut de Sofocle prin prezența blajinei Chrysothemis alături de înverșunata ei soră, Electra. Vântul care împiedică pornirea expediției are rezonanță funestă pentru Ifigenia : Totul mi se pare atât de ciudat, atât de ciudat. De cum am pătruns în Aulida, ne-a asurzit vântul (I 3) . Chrysis socotește însă că furtuna e aducătoare de noroc, de vreme ce ea a oferit răgazul cuvenit ceremoniei nupțiale
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
secret apăsător, devine ambiguu tocmai prin contrastul dintre ignoranța ei nevinovată și cunoașterea lui nefastă. Ifigenia lui Eliade știe însă mult mai multe decât toți cei din jur și dovedește virtuți profetice. Ca orice Casandră în stare să discearnă semnele funeste în situații aparent fericite, ea rămâne neînțeleasă până și de cele mai apropiate persoane. Prietena ei Chrysis îi reproșează că percepe nefiresc lucrurile (Tu nu vezi ca toți oamenii), îi contestă capacitatea de a-și închipui ursitul, pe care o
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
i-au cerut, simetric, tânărului rătăcit în drum spre Teba, să omoare un bătrân năzuind să ajungă la Kolonos. Prima reacție a lui Eumet, care nu și-a mai pătat vreodată mâinile cu sânge omenesc, este de a respinge oracolul funest drept umbră infernală, pricina rătăcirii și izvorul nenorocirilor (II 3). Presimțind că face obiectul divertismentului lor, tânărul îi întreabă pe zei : ce petrecere sălbatică aflați în jocul cu destinul ? (II 3). Mai apoi, el cedează și pornește în căutarea victimei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
multiple, el complică excesiv lucrurile, iar pitorescul substituie acumularea lentă de tensiune. Când reface istoria Casandrei, Nicolae Iorga pornește de la o tragedie a lui Eschil (Agamemnon) și alta a lui Euripide (Troienele) păstrând în parte simbolistica originalului, de pildă conotațiile funeste ale focului omniprezent. Alți autori se inspiră din câte o piesă elină : Petru Dumitriu și Iosif Naghiu reiau prima secvență a Orestiei eschiliene, Radu Stanca, Nicolae Ionel și Vlad Zografi se întorc la una sau alta din tragediile lui Sofocle
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lucrurile s-ar desfășura așa cum vor nemuritorii. Liber să acționeze, conștient de sine, omul nu mai e jucăria destinului, ci îl înfrânge, ceea ce duce la anularea tragediei în sens clasic. Alteori însă, intervențiile în desfășurarea evenimentelor temporizează doar împlinirea destinului funest. La Nicolae Iorga, troienii ajung să-i dea crezare Casandrei, ceea ce nu salvează cetatea, căci tânăra înzestrată cu harul profeției interpretează acum greșit semnele. Schimbând o trăsătură esențială a eroinei mitice, faptul că nimeni nu o ascultă, autorul trebuie să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
amoroase. — Liniștește-te sau ai să te alegi cu o piatră la ficat, mă sfătui Fermín. Curtatul e ca tangoul: absurd și pură Înfloritură. Însă dumneata ești bărbatul și Îți revine să ai inițiativa. Totul părea să ia o turnură funestă. — Inițiativa? Eu? — Ce vrei? Trebuia să aibă un preț faptul de a putea urina de-a-mpicioarelea. — Dar Bea m-a lăsat să Înțeleg că urma să-mi spună ea ceva. — CÎt de puțin te pricepi la femei, Daniel. Pun rămășag pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și aspectele tehnice ale artei seducției, cînd sună clopoțelul de la ușă și l-am văzut intrînd pe prietenul meu Tomás Aguilar. Un fier roșu Îmi străbătu inima. Providența mi-o refuza pe Bea, Însă mi-l trimitea pe fratele ei. Funest herald, mă gîndii În sinea mea. Tomás avea o Înfățișare sumbră și un aer oarecum descurajat. — Teribil aer funerar ne aduceți, don Tomás, comentă Fermín. Veți accepta din parte-ne măcar o cafeluță, nu-i așa? N-am să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu ia legătura cu nici unul dintre cunoscuții săi. Nici cu taică-su, nici cu prietena lui Nuria Monfort. Ceva mai tîrziu e găsit mort pe stradă, ucis de un foc de armă. Nu Întîrzie să-și facă apariția un personaj funest care Își spune Laín Coubert, nume pe care-l Împrumută de la un personaj din ultimul roman al aceluiași Carax, care, spre mai marele nostru calvar, nu-i altcineva decît prințul tenebrelor. Presupusul drăcușor se declară dispus să șteargă de pe hartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spre ieșire, ne-am Încrucișat cu antreprenorul de pompe funebre cel legitim, Însoțit de două ajutoare cu aspect simian, echipați cu un coșciug din lemn de pin, sfoară și mai multe cearșafuri vechi, de o aplicație incertă. Alaiul emana o funestă aromă de formol și de colonie de talcioc, componenții săi etalînd tenuri străvezii ce Încadrau niște zîmbete gălbejite și cîinești. Fermín se mărgini să arate spre celula unde aștepta defunctul și binecuvîntă tripleta, care răspunse Încuviințînd și făcîndu-și respectuos semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și m-am ridicat să strîng masa. Tata rămase așezat, cu privirea rătăcită și mîinile Împreunate sub bărbie. Tocmai mă pregăteam să spăl farfuriile, cînd am auzit pași pe scară. Pași fermi, grăbiți, care izbeau În pardoseală și conjurau semne funeste. Mi-am ridicat ochii și am Încrucișat o privire cu tata. Pașii se opriră pe palierul nostru. Tata se ridică, neliniștit. O secundă mai tîrziu, am auzit bătăi În ușă și un glas tunător, mînios și parcă familiar. — Poliția! Deschideți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
al oceanului, a Înțeles că nu va mai apuca să vadă uscatul. Uneori, așezat la pupa, observa șirul de rechini care urmărise nava la puțin după escala din Tenerife. L-a auzit pe unul dintre ofițeri spunînd că acel cortegiu funest era obișnuit pentru croazierele transoceanice. Bestiile se hrăneau din hoiturile pe care vaporul le tot lăsa În urmă. Însă don Ricardo Aldaya nu-l credea. Era convins că demonii aceia Îl urmăreau pe el. „Mă așteptați“, se gîndea, văzînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
altfel nu fuseseră invitați să se așeze. Cu nedumerire și cu durere parcă, prințul îl privi pe Rogojin, însă acesta își flutura zâmbetul obișnuit. Tăcerea se mai prelungi câteva clipe. În sfârșit, pe chipul Nastasiei Filippovna trecu umbra unei senzații funeste; privirea îi devenea îndârjită, fermă și aproape ostilă, nedesprinzându-se nici o clipă de pe chipul vizitatoarei. În mod evident, Aglaia era stânjenită, dar nu intimidată. Intrând, de-abia de-i aruncase o privire rivalei ei și deocamdată stătea cu ochii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
revizie pământul este redistribuit în funcție de numărul de tiaglo-uri înregistrate, ceea ce atrage după sine schimbarea loturilor de pământ cultivate de fiecare gospodărie în parte, de unde și ostilitatea populației față de asemenea măsuri, pe care le numește ciornoi peredel (împărțeală neagră, adică nedorită, funestă) (Haxthausen, 1847, vol. I, 119). La fiecare nouă revizie este lăsat și un număr de parcele libere, alcătuind așa-numita „rezervă obștească”, urmând a fi repartizate de-a lungul timpului, în cazul apariției de noi tiaglo-uri (Haxthausen, 1847, vol. I
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
mai sunt sechela pustiului imund/ Dar că o fiara franța În hâite s-au retras/ Să caute prin hăuri strigoiul muribund./ Cu urlete macabre cei ce-au adus din Est/ Ororile dementei În fum și-apocalips/ În cimitirul nopții sărbătoresc funest/ Ședința de adio În hainele de gips.” La Străulești ori În palate se Întâmplă În plin veac douăzeci fapte care zguduie omenirea: „Peste veacul douăzeci/ Preaîntunecate javre/ Duc la Străulești pe veci/ Șiruri negre de cadavre”...; „În palate sicofanții;/ Cioclii
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
probarea armelor de care mă întrebai adineaori. Uluit, călărețul își coboară pentru o clipă capul spre el, după care îl scoate din nou repede afară: — Le dă spre examinare prinților imperiali! — Trebuie să fie bune să-și poată face treaba funestă până la capăt, murmură Rufus în surdină. — Ce-ai spus? se interesează Pusio. — Îndepărtează săbiile ale căror muchii ori vârf s-au tocit și nu mai sunt bine ascuțite, îi explică printre dinți instructorul. Scoate un șuierat mânios. Ca și cum el s-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]