589 matches
-
lui, când într-o seară petrecută pe Platoul Urdele în drum parcă, spre Munții Parâng, într o seară de august și când elevilor le propusese să stea pe spate în iarbă și să privească cerul plin de stele, inclusiv de funinginea Căii Lactee, până vor avea senzația că cerul se află dedesubt, sub ei. În câteva minute se puteau auzi voci: Vai, cad! Cam aceeași senzație o trăia acuma. Parcă avea și Lucian Blaga o poezie în care era sugerată o asemenea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
în ele, își puse sulul sub braț și porni spre gară. Trenul era și mai jegos, mai incomod și mai zgomotos decât autobuzul și, cu toate că avea avantajul că nu-i explodau roțile, prezenta incovenientul că îi umplea de fum și funingine pe pasageri și că se oprea cu exasperantă regularitate în toate orașele, comunele, satele și micile cătune de pe traseu. Când îl văzu ivindu-se în gara strălucitoare, urlând și azvârlind jeturi de aburi ca un monstru mai potrivit cu poveștile negrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
colorate, care acum absorbeau Înserarea. Scânteile de la trenul expres deveniră vizibile ca niște hoarde de insecte stacojii atrase În aer de Întunericul nopții. Cădeau și mocneau pe lângă șine, atingeau frunze, tulpinițe, rămurele și fire de varză și se transformau În funingine. O fată călare pe un cal de caretă Își ridică fața și râse. Pe povârnișul de lângă linie, un bărbat și o femeie zăceau Îmbrățișați. Apoi afară căzu Întunericul și pasagerii puteau vedea prin sticlă doar reflecția transparentă a propriilor trăsături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se afla un teanc mare de hârtii, iar domnul Eckman Își mângâia mustața și bătea darabana cu stiloul pe birou, În timp ce un păianjen Își trăgea sforile plasei peste o călimară uscată. Lumina electrică era slabă și fereastra era murdară de funingine, iar Într-un colț, pe o sofa de inox, doamna Eckman ședea și croșeta hăinuțe de copii. — Recunosc totul, spuse domnul Eckman. Brusc, scaunul lui se ridică până când acesta ajunse sus, deasupra lui, și bătu cu un ciocănel de licitație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Haide. — Dar nu pot... motorul. Nu vreau să... — N-o să aibă nimic, haide, o să-i mai atașăm un butoi și-o să vedem dacă mai poate fugi atunci. Am mai împins puțin maneta și Orpheus hurui ascuțit. Un fum negru ca funinginea ieși din țevile de eșapament, însă îl prindeam din urmă, reduceam simțitor distanța dintre noi și rechin. Scout strigă liber! și arma doctorului se declanșă cu un vâjâit. Harponul nimeri umbra rechinului chiar sub linia apei. Un al doilea butoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
hoarța prin noroi, un flăcău cu privirile buimace traversa șoseaua. Bucuros, unul din glasuri îl strigă: - Ce-i, Petrache, ai căzut? - Noah! - Te-ai îmbătat, măi!... Încă nu contenise ploaia cînd s-a lăsat întunericul. După ce a șters cu ziar funinginea de pe steclă, lelea Ghența mi-a adus lamba. Am început să scriu o epistolă. Abia apucasem s-o închei cînd, din ogradă, bubui un glas de bas: - Unde-i profesorul? Mă așteptam să apară un fel de Taras Bulba dar
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu gesturile, căci vânătorii m-au dus Într-o preșteră din stâncăria de deasupra satului. Semăna cu peștera iernii de acasă, numai că avea multă cetină moale pe jos, iar cetina era la rândul ei acoperită cu un fel de funingine. M-au forțat să stau jos și au adus apoi un bulumac greu. Mi-au legat de el pășitorii și mâinile, chircindu-mă. - Ce i-ați făcut lui Enkim? m-am rugat de ei, gândindu-mă cu frică la rana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tine, par falnic al Tatălui ce ești! Oh, și s-o vezi pe Vinas ce mai plângea de dorul tău, mai zise el, hlizindu-se. - Enkim! scrâșni Runa, iar Enkim se făcu mic. Abia atunci văzui că Își dăduse cu funingine pe țeastă și pe față. Ia mai dă-l Încolo! M-am aplecat și m-am uitat la pășitorul său, să-i văd rana. Era legată cu frunze de pătlagină, după cum știa orice copil. - Doare puțin. Am avut noroc. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
față. Înaintam pe o străduță mizeră de la marginea cartierului de răsărit - o străduță plină Încă de fațadele aspre și colțuroase ale vechilor case de piatră care fuseseră cîndva, desigur, locuințele celor bogați, dar care acum se Înnegriseră de praful și funinginea anilor. Pe străzile acestea clocotește viața violentă și dezordonată a oamenilor cu ochi negri, fețe negre și graiuri necunoscute, care aleargă Încolo și-ncoace fără număr, fără nume, cu suplețea lichidului, a valului, a gloatei, caracteristică celor cu sînge negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Tristram Shandy, cartea unui irlandez tuberculos. Citesc și mă gândesc că nu mi-am curățat hornul cam de mult. Ultima oară mă spovedisem în studenție, la un preot din Banat, Hornea parcă îl chema. Acum stau cu hornul plin de funingine și mi-e groază să nu mă omoare un cutremur înainte de a-l curăța. Cel mai dureros lucru din iad e că te repartizează în funcție de ceea ce te dezgustă. Trebuie să suporți o eternitate, două eternități, trei eternități exact ceea ce te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
propriile sale litere / incomensurabilă. Verbele la imperativ sau cu sens de imperativ, singular, folosite frecvent, creează adeseori impresia de construcție decalogică ad-hoc, parte a unei religii proprii, identificabilă cu dragostea de viață în general: Să intri-n flacără, să negi funinginea / și în metalul batjocorind rugina / și-n sârguința-albinelor strălucitoare / ca gheața, refuzându-te doar mierea / și-n rouă să respiri aurora / și-n pietre uitându-le glasul, / să intri în țărână spre-a o face-n / sfârșit să putrezească sau
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
a parnasianismului. Nu trezesc însă nici sublimul romantic, nici spleen-ul simbolist, având mai mult darul de a sublinia virtuozitatea imaginilor, grandoarea peisajelor construite și, de aceea, conduc, mai degrabă, spre parnasianism: Clopotnițe din cerul blând bolnave / ning lin peste funinginea din oase/pupile mari. Printre ruine joase / își plânge piatra fluturi și agave. Fără a fi - așa cum reiese din volum - un religios, în poemele lui Horia Zilieru, fiorul sacru este latură aproape inalienabilă, manifestată explicit sau nu, dovadă fiind atât
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
și era, totuși, curat. Am deschis prima ușă pe stânga și am început să întreb, dar când ușa s-a deschis larg, am văzut-o pe E.A. în mijlocul salonului pe un pat dublu, schimbată la față și înnegrită ca de funingine în zona inghinală. Am rămas lângă ușă și am întrebat-o timid dacă o pot ajuta cu ceva. Ea s-a ridicat în șezut, nu mi-a răspuns și a început să și îmbrace niște chiloți bej, care erau și
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
palme, în fața calului au poposit o găleată cu apă și una cu ovăz. În timp ce calul a băut apă și apoi a început să ronțăie la ovăz, Toaibă a pus mâna pe țesală și l-a curățat de scaieți și de funingine. I-a scos căpăstrul și i-a spălat botul însângerat. Ei. Acum altcum stăm de vorbă. Arăți și tu a cal de soi. Stai să aduc niște rachiu să ștergem rana, că ferească Dumnezeu... Îi mai obrinti și necazu-i gata
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
închipuirile tale, dar am stat să mă pârpălesc la o căpiță de paie ce ardea în curtea Dochiței moașa. Ia dă-te la lumină, că chiar mi se pare că ești pârlit. Ești negru ca un harap. Cred că-i funinginea de la căpița Dochiței, că focul nu m-o ajuns. Bine că nu ți s-o întâmplat cine știe ce. Lucrul rău nu piere, Marandă. Lasă vorbele de șagă și mănâncă ce ți-am pus pe masă. Cred că s-o răcit ca
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de medic. L-am lovit scurt, cu cotul. Îl mai lovesc și-acum, după unsprezece ani, și geme. Cu toate că stau la etajul șase, de unde zăresc tramvaiele, căciulile, pensionarii cu șepci de baseball, pe una scrie Thriller, cîinii, cărucioarele, vălătucii de funingine În tornade de gunoieri, discoteca cu firma luminată ritmic NEVADA, și studentele sau ce sînt cu pantofi cu botul lat și decolteu care m-a stupefiat de mic. CÎnd stăteam la etajul doi, decolteul era mai adînc. Praful urcă pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ușile cu handicapații Înăuntru. Uneori răzbea cîte un urlet Înfiorător din camera de la stradă, probabil că-i făceau baie unui deficitar motor. Și, cu banii lor, am luat Într-un fel cu mîndrie apartamentul ăsta, Într-un cartier Înecat În funingine, În imediata apropiere odorifică a fostei gropi de gunoi a orașului, un cartier suprapopulat cu erudiți și infernal de zgomotos. Trec tramvaie, de la cinci dimineața, camioane grele, zbîrnîie ferestrele, perdelele, basculante, autobuze, motociclete de curse, mașini cu remorcă, căruțe, cîini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu voi obosi s-o tot repet. Repetiția e mama cuiva, eu iubesc mamele, e un sentiment dobîndit desprins din sutele de cărți situate-n dreapta mea și pe care le șterg c-o privire intelectuală de praful fericirii de funingine. De la Policolor. „Una dintre modalitățile cele mai bune de a recrea gîndirea unui om constă În a-i reconstitui biblioteca.” Marguerite Yourcenar. Sau În a-i citi cărțile pe care-ar fi vrut să le scrie. Înghesuite-n cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
celular. Africanii n-ar Învăța nimic. În cvsidecedata Săptămîna, Oana Micu propune domnilor Paler și Ștefan Augustin Doinaș următoarele. „Domnilor și maeștrilor, lăsați politica În seama celor care și-au făcut din ea un ideal.” Un impetuos exemplu negru de funingine este Miron Cosma, căruia i-a spus o profesoară că seamănă cu Eminescu cu părul pe ochi seara pe deal, În consecință a-nceput să tot vină cu trenul, s-a apucat de asalturi, de poezie, s-a Îndrăgostit de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Maria. De când mă cunosc, mă urmărește nenorocul. Cum îi spuneam și Maestrului... Tăcu, pălind brusc. În prag, cu uniforma de general atîrnîndu-i până aproape de genunchi, dar cu mânecile mult sumese și părând prea scurte, cu fața mânjită de praf și funingine, o asculta Iconaru. Din câțiva pași, Ieronim fu lângă el și-i cuprinse umărul cu brațul. - El este Iconaru Vladimir, de care tocmai mă pregăteam să vă vorbesc. L-am întîlnit alaltăieri pe stradă, ducea un porumbel rănit în mână
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dacă spui că era așa de urâtă? a întrebat Vasile Hliboceanu. Păi, cum să trăiască? Nenea Jănel nu ieșea din covălie cât îi ziua de lungă, iar la Frăsâna lui nici nu se uita. Venea seara acasă, se spăla de funingine, se primenea, mânca cine știe ce și se așeza pe prispa casei...Nu scotea o vorbă. Privea undeva, departe. Parcă nici nu era pe pământ...Azi așa, mâine așa, până o venit omătul. Atunci ședea în casă. Iși rezema coatele de pervazul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Își caută originea spre două extremități Informă chemare putregăită apasă gingiile fără cuvinte Aerul albăstruiește culori ca-n abatoare opărite cu sânge Orice drum cade alături de sensul știut. Din jos, din sus, din părți, fulgii vorbelor se scorojesc Într-o funingine albă așezându-se În golul astral Fierb formele neîncleiate În cuptoarele-nghețate ale timpului Orice respirație miroase a catran și a smoală. Ninsori negre se prăvălesc dinspre jgheaburi metafizice Albind interiorul vid al lucrului și dându-i ființă Se-ncaieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
el s-a gătit să pornească îndată cu brișcă, numai să adape calul, la Gliganu, la stăpânul lui, să-i dea de știre... Primarul Pravilă cu plutonierul Boiangiu și cu logofătul Bumbu se întoarseră osteniți, negri de fum și de funingine. Căruța intră în curtea conacului, după ce oprise o clipă în uliță să se dea jos cei doi jandarmi. Boiangiu însuși numai cu mare greutate s-a lăsat convins să se prezinte boierului Miron, socotind că datoria lui acuma este să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vede limba înverzită. Dă-o încoace, s-o ardem în chiuvetă... Prinse cartea cu două degete și se întoarse în bucătărie. Turnă peste ea din sticla cu spirt și îi dădu foc, privind flăcările. Apoi lăsă apa să curgă, până când funinginea înmuiată se scurse. — Ce-ai făcut ? șopti, îngrozită, Melania. — E bun Farmacistul, răspunse Golea, scuturându-și palmele, ca după o treabă bine făcută. Cel mai bun... Abia atunci Melania se trezi de-a binelea. — L-ai omorât ! — Era, oricum, mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
repeziciune care sugera furie. Priviră tâmpi la arătarea aceea, Chisăliță trase de pantalonii lui Pârnaie, cum îi veni, după înălțime, la îndemână : — Șefu’... șopti. Rușii ăia nu erau mai blonzi ? Întrebare nu lipsită de temei, căci arătarea părea plămădită din funingine, cu părul ca niște ghemotoace de câlți, cu ochi negri, scăpărători, cu pomeți trași și tuciurii, sprijinindu-se pe două buze lăbărțate și vinete. Vocea, ca o drujbă îndesată în gâtlej, era pe măsură : — Kali benga, socares ? Iadeș, care se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]