815 matches
-
un om delicat, pe care fetele Îl cam terorizau. Așa faci tu. Te-am auzit! Și așa face domnul Champion. Puse figurina pe Încheietura brațului și o sărută pasional, iar apoi Își duse unghia Între picioarele ei, prefăcîndu-se c-o gîdilă. Winnie țipă din nou. Len continuă să gîdile figurina, rîzÎnd, pînă cînd o femeie mai În vîrstă Îi spuse tăios să Înceteze. Atunci, rîsul lui se transformă În chicot și-i făcu cu ochiul lui Duncan. — Ar vrea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
terorizau. Așa faci tu. Te-am auzit! Și așa face domnul Champion. Puse figurina pe Încheietura brațului și o sărută pasional, iar apoi Își duse unghia Între picioarele ei, prefăcîndu-se c-o gîdilă. Winnie țipă din nou. Len continuă să gîdile figurina, rîzÎnd, pînă cînd o femeie mai În vîrstă Îi spuse tăios să Înceteze. Atunci, rîsul lui se transformă În chicot și-i făcu cu ochiul lui Duncan. — Ar vrea să fie ea În locul ei! zise el pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În voia lui. El Îi urmări linia frunții și a nasului, curbura gurii, apoi duse iarba la tîmple și o petrecu peste ele. — Ți-ai schimbat ceva la păr, nu-i așa? zise el. — L-am tuns de secole. Mă gîdili. Împinse firul de iarbă mai hotărît. — Cum e acum? — E mai bine. Îmi place. — Ce anume-ți place? — Părul tău. — Chiar așa? Foarte bine. — Îți stă bine... Deschide ochii, Viv. Îi deschise o clipă, apoi Îi strînse la loc. — Bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să mă uit În ochii tăi. Ea rîse. — De ce? — Vreau, pur și simplu. — SÎnt la fel ca ultima oară cînd m-ai privit. — Asta s-o crezi tu. Ochii femeilor nu sînt niciodată la fel. SÎnteți ca pisicile. Toate. Îi gîdilă fața pînă ce ea făcu ce o rugase și deschise ochii din nou. Dar, de data asta Îi căscă, făcînd-o pe toanta. — Nu așa, zise el. Atunci ea Îl privi normal. Așa-i mai bine. Fața lui avea o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
spui? rîde ea. Și tu, care credeai că intri Într-o familie perfectă. — Nici să nu-mi amintești. Pe chip Îmi apare o grimasă, căci sînt convinsă că Emma nu știe cît de aproape de adevăr e. O privesc cum Îl gîdilă pe Tom cu părul ei lung, În timp ce micuțul chicotește incontrolabil și se Întinde să-i atingă fața. — Te pricepi la copii, nu? zîmbesc eu. Încă o fațetă ascunsă a personalității tale. Îmi plac la nebunie copiii mici. Emma Îl sărută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
am vorbit cu prietena lui Fran și am auzit ce minunată e Rachel, m-am liniștit. CÎnd a venit la interviu, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-l ia În brațe pe Tom și să-l gîdile cu genele, pînă a Început să rîdă. Era clar că iubește copiii și că se simte În largul ei În preajma lor, așa că am angajat-o. Recunosc că primele trei săptămîni au fost dificile. Nu Îmi puteam scoate din minte inaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Ai de gînd să-l suni? Îmi bag mîna În buzunarul hainei, care atîrnă pe spătarul scaunului, și pipăi cartea de vizită ce Încă mai stă acolo, cuminte. — Neah. Probabil că nu. Clatin din cap și mă aplec să o gîdil pe burtică pe Amy, care se zvîrcolește și chițăie de fericire. Într-o după-amiază de joi, pe cînd urc pe cărare către apartament, zăresc o figură cunoscută șezînd În prag. E familară și ciudată, căci nu am mai văzut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
avea multă treabă. Cât despre maimuță, aceasta n-are nici cea mai mică intenție să se metamorfozeze. În lipsa oricăror rubedenii roiale sau a unei conștiințe prevestitoare, interesele ei primare țin, în principiu, de mirosul acela puternic de ceapă care-i gâdilă nările. Ceapa se poate mânca. Se așează pe o porțiune de zid în paragină și-și îndoi gâtul în așa fel încât să observe forma aceea care se mișcă prin ușa întredeschisă, incapabilă să se decidă dacă o fi tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
niciun gând nu putea să o tulbure acum. De fapt, nimic nu putea. Era total invulnerabilă când se afla călare pe un exemplar din cele mai reușite creații ale Divinității și când simțea căldura soarelui și mirosul de pământ umed gâdilându-i nările. Donny începuse să alerge ușor pe aleea întunecată, încadrată de narcise, magnolii și lilieci. Prima zi adevărată de primăvară. Pentru o jumătate de oră nu au făcut altceva decât să meargă în jurul lacului, absorbiți de acea conexiune stranie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
straniu... Într-un final, deschise larg ochii. Era absurd. Nu era deloc obosit. Voia doar să se întoarcă jos și să își reia munca de cercetare. Nici nu se punea problema să doarmă. Simți o briză de aer cum îi gâdilă obrazul, ceea ce-l făcu și mai furios pe Thom, pentru că uitase aparatul de aer condiționat pornit. Comandă deschiderea panoului de control din computer, gândindu-se să-i spună lui Thom că ar fi dormit dacă nu ar fi fost atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ca un burghez fără griji, după o masă bogată. Avea de gând să se odihnească puțin și apoi să plece la Marta. Umbrele de-abia înfiripate ale nucilor din grădiniță, sădiți În ziua în care s-a născut el, îi gâdilau obrajii alintați de razele calde. Din cerul foarte albastru și curat cobora liniște, precum din casele împrăștiate, din copacii înmuguriți, din câmpurile spintecate de pluguri, din dealurile gălbui, din pădurile negre bătând în verde se înălța în unde nevăzute viața
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
umezeala pe dunga pantalonului. În timpul acesta însă își plimba liniștit privirea peste mulțimea de fețe ciudate și necunoscute, parcă nici n-ar fi fost omenești, care se ascundeau sub căști lătărețe, în lumina făcliilor fumuroase. Mirosul de rășină arsă îi gâdila nările și fumul îl supăra fiindcă-i întuneca vederea. Plecă puțin capul și, aproape de picioare, văzu pământul deschis ca o rană urâtă, gălbuie. Groapa nu părea adâncă și lutul era azvârlit numai în dreapta, alcătuind o movilă, pe care stătea pretorul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și pornește spre casă. Așa trudește an de an, clădind capita după capita, sub cerul albastru, imaculat. Cand și când, ia câte un smoc de fan proaspăt și îl freacă între palmele bătucite pentru a simți plăcerea plevii care îl gâdilă în palme; uneori ia chiar între dinți un lujer, îl musca în doară, savurându- i gustul de țărâna și de iarbă, apoi îl scuipa ușor și bagă în buzunarul pantalonilor pleava, păstrând-o că pe o amintire scumpă. Când ajunge
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
vreo două săptămâni chiar de la ultima întâlnire. -Nu cumva ar trebui oare să-l sune ea mai întâi ? se gândi Lăură. După o îndelunga meditație, de vreo oră poate, ridică cu o oarecare reținere receptorul, iar vocea aceea plăcută îi ,,gâdilă’ în fine urechile. -Te-ai întors , ai ? -Desigur. Doar n-ai fi crezut că rămân pe undeva... -Tot ce-ar fi fost posibil... -Doamne ferește, izbucni Lăură. Tu nu știi ce spui...Hotărâră că e cazul să se vadă numaidecât, ceea
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
arăți ca o copilă, nu mă contrazice, iar eu încerc să mă cuibăresc în complimentul lui, o dulceață plăcută mă umple, făcându-mă să îmi doresc să închid ochii înăuntrul acelui teritoriu drag care era dragostea lui, vântul de primăvară gâdilă geamurile mașinii, îmi doresc să închid ochii și să sper doar la ce e mai bine. N-o să-ți vină să crezi ce-au adunat în mănăstirea asta, îmi arată el către o clădire micuță, al cărei acoperiș strălucește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de parcă asta mi-ar fi fost vocația, până ce el se prăbușește în fața mea, cu întreg trupul pulsând din pricina epuizării, iar eu trag pătura peste amândoi, am impresia că ne acoperă cu sărutări călduțe de bumbac, să nu dormi încă, mă gâdilă sărutările păturii, este interzis să dormi, îmi șoptesc ele, noaptea aceasta este plină de dorințe, în noaptea aceasta se vor împlini toate, nu vei mai avea nici o noapte ca aceasta până în ziua morții. Mă ridic în șezut deodată și privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
aceea cu șosete și căciula de lână și haina aceea albastră, ca și când acesta ar fi fost ultimul lucru care i-a mai rămas pe lume, îi privesc brațele uscățive, le văd odihnindu-se pe burtica lui Noga când era micuță, gâdilându-i coastele, iar ea se sufoca din pricina hohotelor de râs, eu îl ocăram, las-o în pace, este periculos să râdă prea mult. Cum rămâne cu fetița, întreb eu încetișor, iar el spune, fac eforturi, și îmi zâmbește victorios, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
singurătate, șoptește el, nici nu ai idee cât sunt de singur, niciodată nu ai știut. O mână grea îmi mângâie umerii, abia ieri ne-am cunoscut și astăzi așteptăm deja un copil, îmi șoptește el la ureche, zâmbetul lui îmi gâdilă obrajii, sunt surprinsă, Mikha, ai ajuns repede, iar el face pe inocentul, m-am hotărât să fac tot ceea ce spui, iar eu râd, serios? De ce? Iar el spune, pur și simplu, pentru că îmi place să te fac fericită. Dar, Mikha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
celor care curtează feministe, cred că aveți dreptate. Sunt încă atât de puțini bărbați în stare să privească o femeie ca pe o persoană diferită, dar cu demnitate egală, fermecătoare mai ales prin spiritul și caracterul ei, femeie care nu gâdilă orgolii și nu face zâmbre ca să obțină ce vrea, ci spune deschis, care nu poate să fie cumpărată, care nu crede că i se cuvine să fie întreținută, dar nici că trebuie să devină unica spălătoreasă și bucătăreasă în propria
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
pe locul acela să fi fost înainte morcovi. La paisprezece ani asistă impasibil la ivirea semnelor bărbătești pe trupul său deșirat, știind prea bine că nu cu ele va răzbi în viață. Și pe când primele fire de păr îi apărură gâdilându-i buza de sus, traduse într-o moldovenească molcomă primul cânt din Iliada. La șaptesprezece ani, tatăl său, bătrânul acum boier Stoenescu, îl trimise cu un răsuflet ușurat și cu o pungă bine burdușită de bani la Padova, unde mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spătarul Vulture, punându-și mâna caldă pe gâtul lui. Spătarul tresări și fără să deschidă ochii, bâigui prin somn: „Fie-ți milă de copilașii mei și nu mă omorî, Măria-Ta!” Ea se lipi atunci de Barzovie-Vodă, care sforăia alături, gâdilându-l cu un fir de iarbă sub ureche. Acesta se răsuci spre ea și șopti cu zâmbet de satisfacție pe chipu-i adormit: „Ba am să te omor, spurcăciune, căci ai vrut a mă vinde!” Dezamăgită, se ridică și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dimensiunea unei cărți poștale, aflată chiar În mijlocul ușii, la Înălțimea capului. Am auzit cum se Îndepărtează lanțul și se răsucește mînerul În formă de sferă. Ușa, ce părea să cîntărească vreo tonă, se deschise. Un miros de ulei Încins Îmi gîdilă nările. Soba cu petrol lampant fusese probabil aprinsă tocmai În cinstea mea. Ușa s-a deschis din două mișcări: prima dată doar la vreo douăzeci de grade și apoi la vreo șaizeci. Persoana care mi-a deschis-o făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cînd În cînd, confirmă ea, zăpăcindu-se. De cînd mi-a plecat soțul... stau singură aici și aștept și visez cu ochii deschiși... Ce vis ciudat... Parcă sînt pe urmele lui... apoi apare pe neașteptate chiar În spatele meu și mă gîdilă, uite așa... Îmi dau foarte bine seama că-i vis și totuși rîd și rîd... mă simt tare ciudat. Ce vis straniu! — Da, așa este. Cred că ar fi mai bine să mă Întîlnesc cu fratele dumitale. Dacă mă sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
unei filozofii de viață mai aparte, nu avea o adresă permanentă. El acționa În numele reclamantei, dar În momentele de răscruce, lăsase totul baltă, În mîinile unei femei În pragul alcoolismului, care se hrănea cu monologuri, rîdea În hohote simțindu-se gîdilată de un soț-fantomă, avea coșmaruri cu ochii larg deschiși. Era un consilier iresponsabil, care nici măcar nu se arăta la față... Nu, nu conta. Nu aveam de gînd să mai scotocesc prin adevărurile clientei mele, nici să-mi vîr nasul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pun mîna pe M și să smulg de la el o mărturie decisivă... Puse tăițeii proaspăt făcuți, Înfășurați cu grijă În jurul bețișoarelor, În vasul cu apă clocotită și-i amestecă cu atenție să nu se Împrăștie. Mirosul caracteristic de făină Îmi gîdilă plăcut nările. — Ia ascultă, dacă ți-e frig, Îți fac rost de un fular. Se Întoarse spre bucătarul cel nebărbierit și-i spuse: Dă-i ceva. Am Încercat să-l opresc Înainte de a se apuca să caute ceva după tejghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]