1,501 matches
-
vale fără a putea să se desprindă de trupul gol al soției sale. „Trebuie să mă duc”, repeta el întruna. Însă Riku se strânse la pieptul său asudată toată și își lipi fața de a lui. „Degeaba pleci”, murmură ea gâfâind, „tot n-o să primim înapoi pământurile din Kurokawa.” El se retrase de lângă Riku și o întrebă speriat: „Știe și unchiul?” O văzu încuviințând și se ridică uluit. În acel moment se trezi. Se murdărise. Dintr-un colț al cabinei încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ușor dacă Îi ademenești, strunești și-i cucerești. „Dacă vă găsiți cățelușul cu cea mai scumpă poșetă din piele de aligator În gură“, spunea Harry la seminarii, „oferiți-i o bucățică de crenvurst la schimb. O, ce delicatesă, apoi va gâfâi puțin și va lăsa jos poșeta, la picioarele dumneavoastră. Care e lecția? Țineți-vă poșetele și pantofii scumpi Într-un loc În care Pluto nu ajunge! Și apoi duceți-vă și căutați-i o minge de tenis veche și murdară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pe spate până când ia poziția de «șezi». Ușor, ușor... Daaaa! Bingo! Dați-i recompensa imediat. A reușit. Și dumneavoastră ați reușit. Numai 5, 2 secunde de data asta. O, Doamne, ce rapizi sunteți amândoi. Ce echipă grozavă!“ La final, câinii gâfâiau și oamenii odată cu ei. Harry revoluționase dresajul pentru câini. Toată lumea o spunea. La Începuturi, mersese atât de departe Încât să creadă că teoria lui despre comportamentul câinilor poate fi aplicată la orice, de la Învățatul la oliță la politica internațională. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
că se mira și ea. —Luați-l de lângă foc. Aveți grijă să nu fie nimic ascuțit pe jos. Și după ce se opresc convulsiile, Încercați să-l Întoarceți Într-o parte, În caz că vomită. După un minut, se termină. Bennie zăcea nemișcat, gâfâind. Heidi Îi luă pulsul. Era amețit, iar când realiză ce se Întâmplase, gemu și Îngână: —La naiba, Îmi pare rău, Îmi pare rău. Avea senzația că dezamăgise pe toată lumea. Acum știau. Heidi Îi aduse o rogojină pe care să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
avusese criza de convulsii, starea lui se tot degrada, concluzionaseră cu toții. Încercau să-i facă pe plac, dar le era frică și de faptul că și alții dintre ei ar putea Înnebuni. Bennie strigă la ei din nou. —La știri, gâfâi el. Apărem la știri! —E rândul tău, Îi spuse Moff Roxannei care oftă și se duse să alunge și această speranță falsă a lui Bennie. Dacă nu o făceau, nu se oprea. Dar câteva secunde mai târziu le strigă: —Veniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să lase loc pentru tăieturi În cadru pentru a fi mai ușor la montaj. A, uite o bună ocazie pentru o tranziție Între cadre: o măsuță plină cu statuete cu Buddha din lemn ieftin. Excelent. Se prefăcu interesat. Cu spatele la cameră, gâfâi, cu respirația tăiată din pricina urcușului. Luă În mână una dintre statuetele din lemn și o ținu În lumina soarelui, examinând-o ca un giuvaiergiu un diamant. Își dădu seama că transpira abundent, dar spre deosebire de platoul de filmare al propriei emisiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Nu m-am spurcat, și nu m-am dus după Baali?" Privește-ți urma pașilor în vale, și vezi ce ai făcut, dromaderă iute la mers și care bați drumurile și le încrucișezi! 24. Măgăriță sălbatică, deprinsă cu pustia care gîfîie în aprinderea patimei ei, cine o va împiedica să-și facă pofta? Toți cei ce o caută n-au nevoie să se ostenească: o găsesc în luna ei. 25. Nu te lăsa cu picioarele goale, nu-ți usca gîtlejul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
din față, doi călători zăceau la pământ. M-am urcat pe la ultima ușă a vagonului, a treia, și am văzut un bărbat întins pe podea. În fața lui, o femeie la vreo cincizeci de ani, aproape că se scurgea de pe scaun. Gâfâiau, bolboroseau ceva, la gură aveau o spumă roz amestecată cu pete de sânge. Bărbatul nu era conștient. Mi-a trecut prin cap: „S-au sinucis din dragoste!“. Bineînțeles că nu era vorba de așa ceva. ăsta a fost primul lucru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
o boală rară. Nu mi-a plăcut lucrul ăsta și m-am întors acasă. Doctorul mi-a zis: «Dacă mai rămâi, o să fii ca un indicator pentru cei implicați în același accident.» M-am întors acasă cu metroul, dar încă gâfâiam. Voiam să mă duc acasă, să mănânc lucruri gustoase și să mă relaxez. Ciudat e că aveam poftă de mâncare... O bună bucată de vreme n-am băut alcool și n-am fumat. Starea aceea de moleșeală a mai durat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
stîrnește rîvna ca un om de război; înalță glasul, strigă, Își arată puterea împotriva vrăjmașilor Săi. 14. " Am tăcut multă vreme, zice Domnul, am tăcut, și M-am ținut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile nașterii, voi gîfîi și voi răsufla. 15. Voi pustii munți și dealuri, le voi usca toată verdeața; voi preface rîurile în ostroave, și iazurile le voi usca. 16. Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povățui pe cărări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
o cheie... și o poftiră pe ea să aleagă. Femeia cochetă, întârziind cu mâna în chipiu până să scoată un gaj. În timp ce cu degetele pipăia obiectele, alegea și cu privirea-i unsuroasă, plimbând-o pe fețele bărbaților, care fierbeau și gâfâiau ca samovarele. Ochii i se opriră pe cel mai tânăr și timid dintre ei și, după ce-l fixă câteva clipe, scoase din chipiu mâna cu pumnul strâns în jurul gajului. Deschide palma, femeie! Nu ne mai fierbe! Ce-i în mână
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
jaluzele, se deschideau ferestre, dând la iveală capete speriate, ciufulite și buimace de somn, dar nimeni nu pricepea ce li se strigă din fugă, căci fiecare prindea câte un fragment scurt care era urlat în dreptul geamului său. Carol alerga bezmetic, gâfâind, cu chipul transfigurat de efort și de un sentiment niciodată știut sau de mult uitat. "Dar oare a existat acest Filip vreodată? Dacă n a existat? Dacă, întorcându mă acum acasă în locul unui muribund sau poate chiar a unui mort
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fatal, ireversibil, ale cărui consecințe nici nu le putea bănui. încercă să-și formuleze gândul. Vru să se întoarcă de câteva ori, dar nu izbuti. Nădușise și ochelarii i se aburiră. Picioarele îi tremurau. Ameți. Se opri gata să cadă. Gâfâia hipnotizat de ochii holbați ai caracatiței, în spatele căreia se ridica un perete enorm de rafturi pline cu dosare vechi și registre prăfuite. Poticnindu-se, târându-se, rostogolindu-se, ajunse stors de vlagă, lăsând în urma lui o dâră de limax. Aș
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
vreun om, apăi acela capătă puteri magice, șerpești, de a năpârli, de a renaște, de a călători în lumea lor, a balaurilor, în lumea de dincolo. Speriat de amintire, Bătrânul aruncă inelul în sertăraș, prăvăli capacul boltit al cufărului, îngrămădi gâfâind câteva mobile grele deasupra și se prăbuși vlăguit într-un somn fără vise, ca într-o prăpastie fără fund. Capitolul II TOAMNA ERA CALMĂ ȘI AERUL mirosea a miere de salcâm. Bătrânul tânjea după acest anotimp plin de grație și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cafenii, băteau cu zgomot aerul dispărând în holdă, departe de sperietorile ale căror siluete sumbre se profilau pe cer. Muntele se înălța lin din câmpie, pe nesimțite. Pimen călca voinicește, fără să scoată vreun cuvânt. În curând Bătrânul începu să gâfâie, simțindu-și în sfârșit oboseala. Se hotărî să se lepede de traista din spate, plină cu obiecte agonisite de la graf și de prin târg. O ascunse într-o scorbură, acoperind-o cu mușchi și crengi. Tot timpul drumului au fost
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să am și grija voastră? Cărați-vă imediat și nu mai scoateți o vorbă, că vin mai târziu să văd ce treabă ați făcut! O cam băgaserăm pe mânecă, dar, așa ne trebuia! Era clar că era ocupat peste poate, gâfâind și icnind bietul om de-atâta suprasolicitare fizică și emoțională, cu atâtea sezoniste, pe care, om de caracter fiind, era nevoit să le instruiască din greu, unde altundeva, decât într-o hală de depozitare, explicându-le cum se lucrează cu
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
greu să trecem neobservați prin asemenea locuri. Khaba nici nu mai voia să asculte. își aruncă arcul și se năpusti spre el, apucându-l de piept, iar de astă dată Audbert fu nevoit să se apere. Câteva clipe se încleștară, gâfâind și împingându-se înainte și înapoi ca doi cerbi în călduri. Apoi Balamber se aruncă între ei și, printre înjurând, reuși, în cele din urmă, să-i despartă. — Terminați o dată! strigă el. Mai bine hai să ne mișcăm. Mai avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ucis! Vino repede! Frediana șovăia; se uită în spate, către trupul neînsuflețit al slujitoarei sale, răsturnat într-un colț al carului, peste bagajele învălmășite, cu capul într-o poziție nefirească. Nu era vreme de pierdut. — Las-o! îi porunci Waltan, gâfâind. Are gâtul rupt... Și haide odată, cei din spate nu sunt de-ai noștri! Pe când își apropia calul de car ca să o ajute să urce, privi în lungul drumului și constată că ceata urmăritorilor se apropiase deja binișor. Doar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că îi avea pe urme și, răsucindu-se, putu chiar să întrezărească sub el, mișcându-se repede printre coroanele copacilor, bluza portocalie a lui Odolgan. Avantajul lui era neînsemnat, dar avea mai multă experiență în a se mișca prin pădure. Gâfâi din greu, urcând coasta abruptă, care era calea cea mai rapidă, dar ajunse în sfârșit pe creastă și își dădu drumul la vale pe celălalt versant, mai repede chiar, fiindcă, în mai multe rânduri, căzu și se rostogoli prin mărăcinișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așadar, de moarte, continuând să gonească spre prăpastie. în sfârșit, se văzu dincolo de marginea pădurii, pe terasa largă, acoperită de iarbă, și în scurt timp ajunse la buza ei pietroasă. De acolo, nu fără a simți o ușoară amețeală, scrută, gâfâind, golul ce se căsca sub el: o stâncărie presărată cu tufișuri, ce cobora cu cel puțin cincizeci de picioare - iar la fundul ei se zărea Rhonul, întunecat și vijelios, scoțând un fel de huruit ce nu prevestea nimic bun. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dar nu se atingea de sabie - era limpede că se distra. Fata avea trăsături nobile și în același timp hotărâte, iar Balamber le găsi foarte frumoase. în ochi i se putea citi mai mult hotărâre decât frică; stătea în gardă, gâfâind, în poziția în care ar fi stat orice războinic cu experiență: aplecată în față, întindea ambele brațe către adversar, ținându-le, însă, puțin îndoite; se legăna ușor pe picioarele bine înfipte în iarbă și desfăcute pe cât îi dădea voie rochia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o făcu să lase pumnalul. Căzură încleștați în iarbă, unde lupta continuă. Tânăra se zbătea, strigând, sub trupul războinicului și strângea genunchii, rezistând încercărilor lui de a-i desface picioarele. în sfârșit, Rutger o pălmui cu putere, iar ea, sfârșită, gâfâind, scoase ultimul țipăt de disperare și, renunțând să mai reziste, rămase zăcând sub el. Nu mai striga. Ținea ochii strânși, iar pieptul i se ridica și cobora tumultuos. Părul bogat, castaniu și unduitor, se răsfirase prin iarbă. Rămăsese inertă; trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apropie de cei doi. Frediana, din nou imobilizată, se lăsase în voia burgundului, cu ochii închiși și gura strânsă într-o strâmbătură de dezgust. Nici un geamăt, nici un vaiet, doar lacrimile ce i se prelingeau pe obraz vorbeau de la sine. Rutger, gâfâind răgușit, o pătrundea iar și iar cu smucituri violente, care o zgâlțâiau toată. îl simți - mai degrabă decât să-l vadă - pe Balamber, în picioare lângă el și se opri pentru un moment, aruncându-i acestuia o privire piezișă, încărcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Audbert, înfruntându-l pe Gualfard, care se repezise înainte cu sabia ridicată. Gundovek se interpuse între ei și, cu un reflex extraordinar, apucă încheietura războinicului și îl opri, în vreme ce gărzile sale aținteau armele către scutierii care îi apărau spatele. Gâfâind, ținut de mâini robuste și de săbiile îndreptate spre el, Gualfard strigă: — Nu pot să tolerez un asemenea afront! Nu se poate să-i dați crezare câinelui ăstuia! Nu e decât un țărănoi, o râmă. E un nimeni, nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-și ia cu repeziciune arma și să se pună iarăși în gardă. Sebastianus fu imediat în picioare, reproșându-și că pierduse prostește ocazia. Se găseau acum iarăși unul în fața celuilalt, hotărâți amândoi să termine treaba cât mai repede. Gualfard gâfâia din nou, iar în ochii săi plini de cruzime apăruse o lucire de alarmă. Intuindu-i nervozitatea, Sebastianus se retrase puțin, sperând că celălalt va mușca momeala și, atacând, se va descoperi încă o dată. într-adevăr, Gualfard, hotărât să termine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]