1,108 matches
-
cu unelte, pe grajduri, unde, neliniștite, vacile mugeau, alarmate de vânzoleală și de mirosul de fum. Acoperișul și bârnele superioare ale imensului grânar, ce ocupa, el singur, o latură a curții, se iveau când și când din beznă. Ecoul unui galop tot mai apropiat arăta că o bandă de barbari se găsea acum la mică distanță de edificiu. De la pars dominica veneau, în plus, și alte strigăte însoțite de un vacarm de mobile răsturnate și de felurite obiecte sparte. — Ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sau aflate în așteptare în câmp, se înălța ecoul acela ca un foșnet răsunător, în felurite forme, continuu, pe care Sebastianus și tovarășii săi îl auziseră pe când se apropiau de bastion: strigătele și chemările a mii de bărbați și femei, galopul cailor, pasul cadențat al încălțărilor grele ale războinicilor în marș, dar și simpla sporovăială a mulțimii adunate în jurul bivuacurilor, mugetele ce răsunau dinspre turmele de animale, clinchetul sutelor de gamele sau bătaia ritmică a ciocanelor izbind în nicovale, a securilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-se oamenilor săi, printre care își făcu loc cu viteza fulgerului. O clipă mai târziu, întorcând spatele pieței ce se afla în culmea bucuriei, războinicii care se aflau cu el dădură, la rândul lor, pinteni cailor și îl urmară în galop. în vreme ce Sebastianus îi privea cum dispăreau după cotul străzii, Vitalius, Maliban și Dubritius ieșiră dintre care și îl înconjurară radioși. Vitalius, mai ales, nu reușea să stea liniștit. — Prefectule! Prefectule! striga printre lacrimi, neputând să se abțină. Fug! Se duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Se zăriră curând grupuri de călăreți ce fugeau trimițând săgeți către urmăritorii lor și traversând într-o goană nebună tabăra răvășită, fără nici o grijă față de infanteriștii care mai rămăseseră pe-acolo; în spatele lor, alți cavaleri cu platoșe sclipitoare năvăleau în galop printre corturile răsturnate, amestecându-se cu fugarii și trecându-i fără milă prin tăișul săbiei. în vreme ce cavaleria romană, victorioasă acum în fața adversarului, inunda tabăra dușmană și își încheia devastările, Sebastianus își întoarse privirea spre sud-est, în câmpie, unde începeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dând din mâini din vârful grămezii de lucruri încărcate în car, Go-Bindan îl striga. Fu surprins să o vadă zâmbind și îi zâmbi și e, făcându-i cu mâna un semn de salut. în momentul acela ajunse lângă el, în galop, Odolgan care, ca întotdeauna, îi comanda pe cercetași: Am văzut tabăra, anunță el, mângâindu-și pe gât calul ce șiroia de sudoare, în vreme ce oamenii săi rămăseseră în așteptare la câțiva pași mai în urmă. La nu mai mult de șase-șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unii pe alții din priviri. Balamber și Mandzuk, alarmați, se duseseră deja spre marginea drumului și scrutau peste câmpia punctată de pâlcuri de plopi ce se aplecau de vânt, când câțiva hiung-nu ce fuseseră lăsați în ariergardă parcurseră coloana în galop și se opriră înaintea lor. în cel care îi conducea, Balamber îl recunoscu pe Toraman, unul dintre cei mai tineri capi de centurii ai săi și poate cel mai valoros. — Gepizii! raportă, în culmea agitației. La vad: o luptă mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
într-un uriaș vălmășag, cum nu mai văzuse de la bătăliile împotriva bizantinilor. își trase calul și dădu semnalul de oprire și, chiar în acel moment, din vălmășagul norilor porni să cadă o ploaie torențială, astfel că, în vreme ce mingan-ul își oprea galopul în spatele său, cu vacarmul luptei se amestecară în urechile sale tunetele asurzitoare ale unei adevărate ruperi de nori. Nu-i trebui mult să-și facă o idee asupra situației: izbiți cu o incredibilă vehemență de atacatorii lor, gepizii se luptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce li se putea întâmpla mai rău oamenilor săi, dotați în majoritate cu armament ușor; totuși, Balamber nu-și îngădui să mai șovăie: După mine! strigă, trăgând sabia și dând pinteni calului. Războinicii hiug-nu o porniră după el într-un galop furios mai întâi de-a lungul malului, apoi, împroșcând cu putere apă împrejur, direct în albia râului. Nu avuseseră vreme să tragă cu arcul, iar ciocnirea cu goții se produse imediat și fu cât se poate de dură. înaintând prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dreapta, Sebastianus putea să-l vadă pe Magister militum, înconjurat de cei mai înalți ofițeri și de gărzile sale personale, înaintând pe calul său alb și studiind atent, când terenul, când aliniamentul dușmanilor. Zărind un curier ce se apropia în galop chiar din direcția aceea, înțelese că era rândul său. Soldatul se opri în fața sa într-un nor de praf și, ținându-și, calul îi spuse pe un ton precipitat: — Salutare, Prefectule! îți aduc un ordin de la Magister militum. — Anume? Soldatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
primise: pentru moment, cel mai important era să ajungă pe culmea acelui cocoașe înaintea hunilor. Imediat, folosindu-se de cei care sunau din corn, ordonă unității sale să se desfășoare în linie de atac și să treacă de la trap la galop, căci îl neliniștea faptul că nu putea vedea ce se întâmpla pe celălalt versant al colinei. Cercetașii pe care-i trimise în avangardă și care se distingeau limpede pe coasta acoperită de iarbă nu ajunseseră încă pe culme și, deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la magister. Spune-i că am luat colina, dar avem nevoie urgentă de întăriri, în special arcași și infanterie care să-i protejeze, fiindcă dușmanul pregătește un atac în forță. Du-te! Aleargă, băiete! în timp ce ordonanța sa se îndepărta în galop, Sebastianus aruncă o privire către aliniamentul romano-vizigot și constată că întreaga armată înainta încă foarte lent pe câmpie. După cât se părea, unitatea sa era singura care fusese deja angajată în luptă. Datianus îi raportă pierderile: — Doi morți și o duzină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trupe auxiliare, cei de acolo de sus erau oameni cu o instrucție temeinică. Dar iată că răsună un nou strigăt de luptă. înaintea sa, întreaga armată, ajunsă acum departe, în câmpie, trecuse la deplasare rapidă și caii se lansau în galop: atacul. Inima lui alerga împreună cu tovarășii săi și întreg trupul părea să freamăte, răzvrătindu-se împotriva ordinului de a nu acționa. Cu toate acestea, trebui să se resemneze și să aștepte. Atila se întoarse fără grabă, oprindu-se în repetate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
găsea Atila, în speranța că va fi chemat să-și facă partea sa. Mandzuk, nemișcat lângă cai, îl observa în tăcere, impasibil ca întotdeauna. După o așteptare enervantă, veni, însă, și momentul său. O ștafetă a lui Valamir sosi în galop de la Atila, aducând o veste care se răspândi fulgerător printre huni: Theodoric fusese ucis, iar în jurul cadavrului său se stârnise o învălmășeală furibundă, căci vizigoții, care până atunci păreau a fi în superioritate, se adunaseră acum în dispozitiv de apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Rege! La scurtă vreme după aceea, cele trei mingan-uri porniră toate deodată, la trap, către frontul de luptă. Stindardul purpuriu al lui Atila se unduia în bătaia vântului. La mică distanță, flutura și stindardul lui Balamber. 29 Odată pornite în galop, celor trei mingan-uri sub comanda lui Atila nu le trebui mult până să ajungă la linia frontului. în clipa când soseau acolo, rândurile cavaleriei hune ce se retrăseseră pentru a se reculege în vederea unui nou atac, cine știe al câtelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apropiau cu iuțeală. Nu strigau, probabil fiindcă erau obosiți, iar înaintarea aceea tăcută într-un nor de praf, călare pe cai epuizați, părea o imagine de coșmar. în spatele său, Balamber auzi apropiindu-se și apoi crescând tot mai mult ecoul galopului unei mulțimi de cavaleri. Se întoarse și văzu trecând în viteză peste câmpie mingan-ul lui Atila, care cobora panta și gonea către tabără. Recunoscu, între sutele de capete, și coama roșie ce împodobea coiful regelui. Se răsuci imediat și aprecie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
schimb, războinicilor săi să-l urmeze și se avântă spre tabăra fortificată. Putu astfel să vadă că din toate laturile armatei o masă enormă de oameni se îndrepta în aceeași direcție. Așadar, bătălia era pierdută de-acum. După un scurt galop își opri calul și din nou își regrupă oamenii pentru a lansa o nouă salvă șuierătoare de săgeți împotriva urmăritorilor, după care porniră din nou în goană. Repetă manevra de mai multe ori, încetinind înaintarea vizigoților, până când Ernak i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acelei sumare înhumări, spre marea fericire a corbilor și a miilor de muște. în căldura sufocantă a zilei, aerul era greu, saturat de mirosul de moarte. Pentru a scăpa de el, Sebastianus își biciui brutal calul și se avântă în galop. Ajunse în tabăra legiunii bagaudice puțin înainte de apusul soarelui. îi spuseseră că, în timpul nopții, oamenii lui Ambarrus - unitate unică în întreaga armată - sărbătorise la lumina focurilor de tabără, comemorându-i astfel, după propriile uzanțe, pe tovarășii căzuți și sărbătorind totodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Locul femeilor e în car. Dacă ai nevoie de dădacă, du-te s-o cauți acolo. — Haide! Numai până la pod! insistă ea, apucând de hățuri. Balamber era pe punctul de a accepta, când auzi în spate duruitul înăbușit al unui galop prin câmpie. întorcându-se, îi văzu înaintând rapid în direcția sa, în linie, pe toți călăreți care până în momentul acela merseseră pe lângă trupele hiung-nu. Strângeau în brațe scuturile, aveau în mâini săbii și javeline și era limpede că veneau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ucidă. Siluete aproape nedefinite în pulberea ce-i împresura, implacabile, ca un coșmar, înaintau printr-un lan mare de orz, dând pinteni cailor și întinzând înainte armele, dar într-o liniște absolută. Se auzea doar vuietul crescând, din ce în ce mai apropiat, al galopului lor amenințător. îi văzură și ceilalți hiung-nu. Răsunară mai întâi exclamații de descumpănire, apoi un tumult și strigăte de alarmă: — Adăpostește-te după car! îi strigă Balamber lui Go-Bindan și, imediat după aceea, dădu același ordin războinicilor săi. Pregătiți arcurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
timp să-i vadă ochii plini de ură și de triumf, gura strânsă, sabia ridicată să lovească. Ea intui doar în ultimul moment manevra lui disperată, dar nu-l putu împiedica să se năpustească asupra ei cu calul în plin galop. O izbitură teribilă, după care, în nechezatul celor două animale ce se prăvăleau pe jos, amândoi se rostogoliră în iarbă. Balamber o apucase de un braț, trăgând-o după el, dar îi scăpase în cădere. Frediana se ridică o secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
împiedică să o facă. Imobilizat în felul acela, nu putea vedea nimic altceva decât părul negru, răvășit, al lui Go-Bindan și un nor mare și alb ce trecea leneș și indiferent pe bucata de cer de deasupra lui. Auzi un galop, apoi imediat vocea precipitată a unui burgund: — Trebuie să mergem: le vin întăriri! După o clipă de tăcere, Balamber auzi scrâșnetul metalic al unei săbii ce intra în teacă și, puțin după aceea, vocea Fredianei: — Te las cu destinul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
satul tău și... — Nu! Eu rămân cu el. Eu rămân cu Shudian-gun! Un nou moment de tăcere, apoi veni răspunsul Fredianei: — Bine. Fă cum vrei. Urmă un foșnet de pași prin iarbă, apoi chemări cu glas puternic și, în sfârșit, galopul compact al unor cai ce se îndepărtau. Lui Balamber i se făcuse frig, o slăbiciune tot mai mare îl cuprindea; era istovit. Se simți scuturat de brațele copilei: — Femeia aia rea s-a dus. Vorbește-mi, Shudian-gun! Oh, te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
muri! Nu trebuie să mori! Răspunde-mi! El, clipind din pleoape, îi zâmbi: Nu, Go-Bindan, n-o să mor. Dacă tu nu vrei, n-o să mor. Dar nu mă scutura așa. îmi faci rău. Din nou, în tropot de cai în galop, apoi vocile unor războinici hiung-nu. Pași în iarbă, de astă dată, ai prietenilor. Se aplecară asupra lui Balamber. Toraman, cu vocea sugrumată, cuprins de o vie îngrijorare, dădu ordine. îl ridicară și-l puseră pe un car. Cineva îi dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Ippolit hohotea, arătându-l cu degetul prin viscol. Nicanor Își biciuia caii, dar sania nu se mișca din loc. Din gura lui Subotin ieșea o limbă lungă, roșie, ce i se Încolăcea acum pe gât. Deodată, caii se porniră În galop și sania zburând peste troiene Îl duse Într-un oraș. Nu era Rădăuțiul, ci un oraș străin, plin de pancarte roșii și lozinci. Nicanor Își dădu seama că rătăcise drumul și că În loc s-o ia spre nord, o luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
având la Îndemână banii de la schimbul valutar efectuat la bișnițar, trase afară câteva banknote. Încercând să-i numere: se opri În loc emoționat. În locul hârtiilor de 1oo lei, avea În mâinile sale, coale de hârtie albă...!! Inima sa o luă la galop În timp ce o accentuată amețeală Îi Împăienjeniră ochii, având senzația vechilor simptome radioactive, În timp ce o sudoare rece Îi brăzda coloana vertebrală! Bănuielile sale se adeveriră În momentul când verifică și restul banilor, costatând,de fapt,primise În schimbul dollarilor teancuri de hârtie
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]