2,190 matches
-
măsură punitivă acceptabilă rămâne execuția publică, evident simbolică, a adversarilor. E uimitoare, pentru cititorul de astăzi, imaginația premonitorie a pamfletarului (în 1913, când Arghezi a publicat textul, Hitler avea doar 14 ani) și nu putem să nu ne întrebăm dacă gazetarul intuia la acea dată proporțiile catastrofale pe care le va atinge, în Europa, extremismul naționalist, sau dacă scena infanticidului e doar rodul imaginației unui artist predispus mental și structural către conflict și către redarea șocantă (prin ridicol, grotesc sau absurd
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
naționalist, sau dacă scena infanticidului e doar rodul imaginației unui artist predispus mental și structural către conflict și către redarea șocantă (prin ridicol, grotesc sau absurd) a acestuia. Luând în calcul publicistica sa politică, din preajma ambelor conflagrații mondiale, credem că gazetarul, chiar dacă nu a intuit întotdeauna corect mersul istoriei, a anticipat, cu siguranță, consecințele dezastruase ale extremismului ideologic de orice fel. În pasajul citat, prozopopeea duce tensiunea descrierii hiperbolice la un nivel de maximă eficacitate retorică. Din punct de vedere tactic
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este proporțională cu riscul consecutiv publicării sale: fie un "scandal" (termenul este frecvent atașat polemicii de presă de cercetătorii francezi) generalizat, acolo unde există libertate de exprimare, cum s-a întâmplat cu J'accuse al lui Zola, fie suprimarea vocii gazetarului, prin metode radicale, cum se întâmplă, de obicei, în interiorul sistemelor politice coercitive și cum s-a întâmplat și în cazul lui Arghezi. Intensitatea afectivă a pasajului selectat de noi e susținută și printr-o strategie a expunerii, specifică pamfletului arghezian
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
corelate contextului. La o primă lectură paralelă, discursul publicistic eminescian și cel arghezian nu relevă urme de consangvinitate. Acestea sunt însă detectabile la cel mai intim nivel, în virtutea filiației care înrudește doi mari creatori (mai întâi scriitori și abia apoi gazetari) ai aceleiași culturi. Cercetări de referință, aplicate global sau segmențial presei românești din trecut, inclusiv studii recente, referitoare la publicistica eminesciană sau argheziană 211 subliniază genotipul cultural al autorului Spinilor de hârtie, detaliind prea puțin diferențele sau natura contiguității. O
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nu va ezita să o supună unei dezbateri publice, alături de alte subiecte de actualitate și interes general, cum ar fi situația din Ardeal, împământenirea evreilor, liberalii și liberalismul momentului, cestiunea Dunării, Războiul de Independență etc. sunt tratate cu profesionalismul unui gazetar minuțios documentat. În plus, frecventarea Junimii și afinitățile culturale și politice cu membrii acesteia amprentează substanțial conservatorismul in nuce al poetului. La Prelecțiunile publice din cadrul Junimii prezintă,prima dată studiul în care își formulează generic principiile fundamentale despre stat și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
În acest context socio-politic practică scriitorul Eminescu gazetăria, ca pe o meserie de vocație și e o obligație morală față de națiunea română. 2. Analizând discursul publicistic eminescian din perspectivă retorică, Monica Spiridon eludează din start dimensiunea ideologică, responsabilă de etichetarea gazetarului ca retrograd, paseist, reacționar, utopist, xenofob, antisemit etc., pentru a se plasa în dimensiunea argumentativă a discursului în care, fără îndoială, conceptele și principiile dobândesc valențe noi. Astfel, vizionarismul său utopic devine, la nivelul textului, printr-o fertilă metamorfoză a
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de Eminescu și care produce o turnură la fel de spectaculoasă precum aceea impusă de Caragiale în evoluția discursului publicistic românesc. Dimensiunea ludică plasează, ab initio, discursul arghezian într-un spațiu al artisticității gratuite, aflat la extremitatea celui retoric, în care excelează gazetarul Eminescu. Cei doi poeți și, jurnaliști evoluează, așadar, în registre diferite: unul retorico-polemic, definit de principiile discursivității și ale elocinței de tribună (Eminescu), iar celălalt polemico-pamfletar, guvernat de hedonism estetic (Arghezi). O dată cu acesta din urmă "intră în rol pamfletarul-poet, care
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
că", asigurând coerența textuală și întărind silogismul. Această strategie discursivă o întâlnim foarte des în publicistica polemică la Eminescu, alături de argumentele științifice, fie ele date statistice, documente oficiale politice, economice sau demografice și, cel mai ades, informații istorice și istoriografice. Gazetarul nu e interesat să impresioneze prin forța de sugestie a metaforei, ci mizează, aproape exclusiv, pe soliditatea raționamentului și superioritatea erudiției. Recursul la ficțiune este rar și atent dozat, pentru că aceasta nu este, la Eminescu, decât un accesoriu de care
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este cea a oglinzilor paralele, deformatoare, în care imaginea actanților protagoniști (el și adversarul său) este contrastantă prin valorile etice pe care le promovează. Pe de o parte, avem autoreflectată imaginea unui Arghezi modest, bine intenționat, "un simplu scriitor și gazetar" care-și abordează victima numai cu apelative reverențioase precum "domnul", "domnia sa", iar pe de alta, cea distorsionată, a unui adversar socialmente redutabil: "(...) profesor universitar, om cu tendințe de unitate, cu metodă, cu ordine (expresii citate din discursul preopinentului, n.n.), cu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin infailibilul demonstrației. Elocința discursului său rezidă în combinația infailibilă dintre argumentația punctuală și exemplul edificator, o combinație construită arhitectural dintr-o informație pluridisciplinară. Textele sale polemice sunt în esență o pledoarie pentru dezbaterea ideatică de înaltă ținută (pentru că, observă gazetarul Eminescu, "caracterul obștesc al luptelor din viața publică a românilor e că în mare parte nu sunt lupte de idei, ci de persoane") căreia îi acordă, din principiu, un statut justițiar. Fără îndoială că afinități și puncte comune pot fi
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
politizată și poetizată. La noi, nașterea ei relativ întârziată și sincronizarea, oarecum forțată (prin arderea etapelor), au făcut ca peisajul publicistic, deși eclectic din punct de vedere al conținutului, să aibă drept numitor comun "doxa" ca expresie a subiectivității unui gazetar angajat, formator public prin statutul său social. Descoperindu-și vocația de homo politicus, scriitorul devine "intelectual" în controversatul sens din Franța postrevoluționară, pe care Julien Benda, conotându-l negativ, l-a pus, fără să vrea, și mai mult în lumină 273
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nostru, în enunțul ironic, din perspectiva aceluiași Ducrot, enunțiatorul se plasează antagonic în raport cu locutorul, prin faptul că spune un lucru și lăsă să se înțeleagă un cu totul altul. De pildă, în enunțul "[N.Iorga, n.n.] cheamă la judecată un gazetar care s-a îndoit de lumina domniei sale orbitoare", Arghezi își disimulează, evident, intenția agresivă, printr-o poză admirativă al cărei fals statut creează o anume ambiguitate ușor solvabilă prin situarea secvenței între enunțuri tranzitiv-depreciative. În alt loc, ironia este marcată
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
controversat, dificil de prins în tipare exegetice clasice. Dincolo de pozițiile pro sau contra, de profunzimea interpretărilor sau superficialitatea declarațiilor, de conflicte personale sau de incompatibilități structurale, Arghezi interbelicul este citit cu frenezie, iar spectacolul său cotidian, așteptat cu nerăbdare. Pentru gazetar, relația cu cititorii săi se înscrie într-o etică primordială, deseori clar formulată și niciodată încălcată. Intenția de a atrage, prin intermediul dimensiunii comice, și de a provoca buna-dispoziție a receptorului, printr-un text (dar și prin caricatura grafică), nu mai
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Însemnări și polemici, Editura Minerva, București, 1988. Cesereanu, Ruxandra, Imaginarul violent al romanilor, Editura Humanitas, București, 2003. Cioculescu, Șerban, Argheziana, Editura Eminescu, București, 1985. Constantinescu, Pompiliu, Scrieri, vol. II, ediție de Constanța Constantinescu, București, EPL, 1967. Dur, Ion, Noica portretul gazetarului la tinerețe, Editura Saelucum, Sibiu, 1999. Fanache, V., Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984. Firean, Florea, Pe urmele lui Tudor Arghezi, Editura Sport-Turism, București, 1981. George, Alexandru, Marele Alpha, Editura Cartea Românească, București, 1970. Grăsoiu, Dorina, Bătălia Arghezi, Editura Dacia, Cluj-Napoca
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Editura Minerva, București, 1989. Melancu, Ștefan, Apocalipsa cuvântului. Pamfletul arghezian, Editura Cartimpex, Cluj, 2001. Micu, Dumitru Opera lui Tudor Arghezi, București, Editura pentru Literatură, 1965. Micu, Dumitru, Arghezi, Editura Institutului Cultural Român, Iași, 2005. Oprea, Alexandru, În căutarea lui Eminescu gazetarul, Editura Minerva, București, 1983. Paleologu, Alexandru, Simțul practic, Editura Cartea Românească, București, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, Editura Minerva, București, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Însemnări și polemici, București, Editura Minerva, 1988. Cesereanu, Ruxandra, Imaginarul violent al romanilor, București, Editura Humanitas, 2003. Cioculescu, Șerban, Argheziana, București, Editura Eminescu, 1985. Constantinescu, Pompiliu, Scrieri, vol. II, ediție de Constanța Constantinescu, București, EPL, 1967. Dur, Ion, Noica -Portretul gazetarului la tinerețe, Sibiu, Editura Saelucum, 1999. Fanache, V., Caragiale, Cluj-Napoca Editura Dacia, 1984. Firean, Florea, Pe urmele lui Tudor Arghezi, București, Editura Sport-turism, 1981. George, Alexandru, Marele Alpha, București, Editura Cartea Românească, 1970. Grăsoiu, Dorina, Bătălia Arghezi, Cluj Napoca, Editura Dacia
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Opere 8, București, Editura Minerva, 1989. Melancu, Ștefan, Apocalipsa cuvântului. Pamfletul arghezian, Cluj, Editura Cartimpex, 2001. Micu, Dumitru Opera lui Tudor Arghezi, București, Editura pentru Literatură, 1965. Arghezi, Iași, Editura Institutului Cultural Român, 2005. Oprea, Alexandru, În căutarea lui Eminescu gazetarul,București, Editura Minerva, 1983. Paleologu, Alexandru, Simțul practic, București, Editura Cartea Românească, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, București, Editura Minerva, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pp. 418-441 (capitolul " Arta de a spurca frumos"). 106 Ștefan Melancu, Apocalipsa cuvântului. Pamfletul arghezian, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2001. 107 Ion Tudor Iovian, Gherla imaginarului arghezian (eseu despre pamfletul arghezian), Editura Plumb, Bacău, 2003. 108 Vezi Ion Dur, Noica portretul gazetarului la tinerețe, Editura Saelucum, Sibiu, 1999. 109 Sintagma îi aparține lui Costi Rogozanu și a fost rostită cu prilejul simpozionului Cazul Arghezi. 110 Tudor Arghezi, Autoportret prin corespondență, Editura Eminescu, București, 1982, p. 73. 111 Tudor Arghezi, "Pamfletul", în Ars
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
BĂILĂ, Ion (11.IV.1879, Vale, j. Sibiu - 15.XII.1929, București), poet, prozator și gazetar. Fiu de preot, B. urmează, ca și fratele său Nicolae, viitor actor, liceul german din Sibiu. Ar fi făcut, de asemenea, studii de literatură și filosofie la Viena. Debutează cu un sonet, în 1898, în „Tribuna literară”, unde va continua
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285549_a_286878]
-
sintetizează dezvoltarea artelor de-a lungul secolelor, văzută, sub influența lui Herder, în legătură cu evoluția istorică și socială a popoarelor, cu o particulară atenție pentru evoluția artelor la români (Arțile sau măiestriile cele frumoase, Românul în privința muzicei, Românul în privința picturei). Pentru gazetar înflorirea artei este condiționată de libertatea socială, de organizarea statului după legi drepte și morale. Marii artiști nu apar decât în societățile întocmite rațional, într-o „desfășurare liberă a puterilor sufletești”. Poezia, definită, după Goethe, ca un „simțământ viu de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
, jurnal politic și literar, bisăptămânal, apărut la București între 18 octombrie și 23 octombrie 1865. Toma I. Stoenescu, proprietar și administrator, avea încuviințarea de imprimare din iulie, dar foaia, în redactarea aprigului gazetar politic Pantazi Ghica, nu poate fi editată decât în toamna lui 1865. Un decret de suprimare emis cu șase zile mai târziu curma apariția jurnalului, motivul fiind criticile adresate guvernului de C. A. Rosetti, chiar din primul număr. În scurta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286557_a_287886]
-
POPESCU, Florentin (3.IV.1945, Lera, j. Buzău), poet, prozator, istoric literar și gazetar. Este fiul Floricăi (n. Cheșca) și al lui Octavian Popescu, tehnician veterinar. Urmează școala primară în satul natal, liceul la Pătârlagele și Buzău, absolvind în 1969 Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. Devine redactor la „Viața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288931_a_290260]
-
după 1980 în limba română, Odioasa crimă din Carpathia sau Din însemnările unui celibatar (1995). Nu este, cum poate părea după titlu, o carte polițistă de ficțiune, căci însemnările într-un târziu jurnal parizian făcute de personajul-narator, Sandu Gore - tânăr gazetar în anii ’50, într-o țară de democrație populară -, dezvăluie situații, evenimente și personaje autentice, ușor de identificat în România perioadei respective: Sandu Gore este redactor la „Steaua de partid” și la „Carpathia muncitoare marxist-leninistă ilustrată”, dintr-un vechi oraș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286482_a_287811]
-
dintr-un vechi oraș universitar, unde funcționează, ca pretutindeni, „instituțiile periculoase”, „Poliția proletară - P.P.”, „Investigația internă - poliția așa-zis secretă a Carpathiei - I.I.” ș.a. Invadată de „gitani”, analfabeți rusizați, „turnători de serviciu” și activiști de partid, lumea prin care trece gazetarul este una deformată până la caricaturizare, grotescă. Sandu Gore o privește cu ironie, încercând să se distanțeze de ea, dar, adevărat don juan local, amator de legături amoroase cu vedetele feminine ale nomenclaturii, se adaptează totuși, ba chiar suportă îngăduitor penibile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286482_a_287811]
-
TĂRÂȚEANU, Vasile (27.IX.1945, Sinăuții de Jos-Cernăuți), poet și gazetar. Este fiul Elenei (n. Puiu) și al lui Dumitru Tărâțeanu, țărani. Primele șapte clase le face în satul natal, apoi învață la Cernăuți (1961-1964). Devine student la Facultatea de Filologie a Universității cernăuțene, dar, obligat să efectueze stagiul militar, va
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290085_a_291414]