629 matches
-
e realitate. Că poate sta cât vrea în pat, dar că lungimea visului nu depinde de voința lui. Mamă-sa trebăluia deja prin bucătărie, înseamnă că se simte bine. Și lui îi e bine acum, îi e cald sub plapumă, ghemuit, e nespus de fericit după zbor, de parcă l-ar fi făcut cu adevărat, e bucuros că azi n-are griji, că mama e bine, că pachețelul lui Alexandru a fost încredințat în bune condiții Iuliei, că a scăpat de întrebările
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
iar cămașa îl rodea, incomodându-l și provocându-i o mâncărime despre care nu știa dacă se datorează pânzei sau sării de mare. în sfârșit, se dezbrăcă din nou și se înveli în pătură, lăsând să treacă astfel restul zilei, ghemuit și cufundat în gândurile sale, fără să mănânce și să bea. închise ochii când întunericul puse stăpânire pe încăpere și îi redeschise odată cu primii zori. Se îmbrăcă, învingându-și sila fată de noile lui haine, și, când orașul începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lucească jambierele negre, lustruite, centura de piele, tocul pistolului. Zăpada adâncă Înăbușea zgomotul de pași și Josef nu se putea baza să-l audă când se apropia, dar tic-tacul ceasului Îl făcea să nu uite pericolul. Așteptă la capul scării, ghemuit, conștient În mod neplăcut că se plasase pe un fond alb, până când polițistul veni și se Îndepărtă din nou. Apoi Începu să urce. Trebuia doar să treacă de un etaj neocupat, dar când ajunse la fereastra de sus, asupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
devreme cum era, Joyce se afla deja acolo. O dactilografă dispăru Într-un fel de boxă din fundul Încăperii. — Sunt ceva vești despre Eckman? — Nu, domnule, spuse Joyce. Myatt Își aruncă ochii peste câteva scrisori și apoi Îl părăsi acolo, ghemuit ca un câine credincios peste biroul lui Eckman și peste malversațiile lui Eckman. — Și acum prânzul, spuse el. Domnul Stein Își umezi buzele. — Vă e foame? Întrebă Myatt. — Am luat micul dejun devreme, spuse domnul Stein, fără nici un reproș În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de a învinge în fața unui adversar dezarmat și mult mai slab. Tapú observa și el acest lucru și, deși o groaza de nestăpânit făcea să-i tremure genunchii și îl împiedică să respire, isi păstra suficientă luciditate cât să rămână ghemuit, în așteptarea unui nou atac, să-l evite și pe acesta și să o ia la fugă spre poalele dealului, pe poteca îngustă pe care alergase de atâtea ori până atunci. Matahala îl urmă cu un nou răcnet și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că n-am găsi niciodată un rege mai înțelept, măi nobil și mai viteaz. În schimb avem regina cea mai tâmpita, măi scroafa și mai demnă de dispreț... remarcă Chimé din Farepíti, indicând cu un gest silueta prințesei, care rămăsese ghemuita la prova, cu privirea ațintita asupra insulei. De ce-o fi viața mereu atât de nedreaptă? — Ea nu va deveni niciodată regina insulei Bora Bora, replică Tapú Tetuanúi cu o seriozitate care îi surprinse pe prietenii lui. Puteți fi siguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înarmați, dar nu vreau belele. Mă înțelegeți? — Foarte clar. Dacă plecați, nu vor fi probleme. O să-i liniștesc pe yubani. Ar fi mai bine... Cristo pornise motorul la a treia încercare și Lucas se ștergea de sânge cu o batistă, ghemuit ca un câine bătut pe locul lui din ambarcațiune. Rafalo slăbi parâma, împinse ambarcațiunea și sări înăuntru: — La revedere! strigă el, ridicând glasul peste zgomotul asurzitor al exploziilor. Încercați să vă păstrați capul la dimensiunea asta. Nu răspunse. Ambarcațiunea începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
din minusculele lor refugii și își luară armele ca să dispară în desișuri. José Correcaminos se așeză pe vine lângă el. — În curând se va crăpa de ziuă - spuse el. — Să mergem acolo...! Se ridică în picioare și înaintă până la pachetul ghemuit care era Inti Ávila. Se opri în fața lui, ridică pușca și îi trase în cap o lovitură scurtă și seacă cu patul armei. Pușca de vânătoare alunecă de pe pieptul tânărului, care căzu ca un balot la poalele copacului. — Prea tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mai puțin: regretul de a nu putea trăi concomitent și palpabil În spațiul real și În cel visat, În timpul real și În cel visat. Așa cum sînt eu acum cu un subconștient timorat de atîta dat peste bot, care zace acolo ghemuit sub scoarță, neîndrăznind să mai dea nici un semn că există, poezia nu mai reverberează În mine decît În forme logice, concrete, reale - impropriu mod de receptare pentru mesaje atît de derutante ca mersul Într-un labirint cu direcții infinite „să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-mi revin și mi-ar fi limpezit gândurile, dar nu aveam timp. M-am hotărât să mă mulțumesc cu confortul pe care mi-l puteau oferi un tricou și niște jeanși curați. Închizând ușa dulapului, l-am văzut pe Ian, ghemuit deasupra și uitându-se fix la mine cu ochii mari. — Ce-i? Îmi simțeam vocea lipicioasă și nepotrivită cu mărimea capului meu. Motanul scoase un mieunat gros și se trase în spate, până când nu l-am mai putut vedea din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
un bebeluș. Cu niște clești tăioși, Di Meola tranșa bebelușul În fața bătrânei, apoi, după ce-i smulgea acesteia un ochi cu degetele, se masturba În orbita sângerândă; În același timp, cu telecomanda, acționa un zoom ca să-i apropie chipul. Bătrâna stătea ghemuită, prinsă de zid cu cătușe de metal, Într-o Încăpere ce părea un garaj. La sfârșitul filmului, era culcată În propriile-i excremente; caseta dura peste trei sferturi de oră, dar numai poliția o văzuse În Întregime, jurații ceruseră oprirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
a auzit trosnind un geam. Nu era vîntul. „Pesemne a sărit mîța”, bănui el, și, urmat de coana Sofica, care se înarmase cu o mătură, a pus mîna pe lumînare și s-a îndreptat către cămară. Într-un colț ședea, ghemuit, un om. Pe fața lui speriată se mișcau, galbeni, doar ochii. Văzîndu-i pe cei doi, îi scăpă peste cap și leșină. Bătrînii recunoscură în el pe feciorul plăpumarului Berl Aizic. Mai bărbătoasă, coana Sofica a tras lîngă fugar un scaun
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
spus mai înainte. Astfel, trăiești în două stări de agregare, în două stadii diferite, care alternează permanent și ambele reprezintă fericirea. Apa e în stare de agregare lichidă, iar Rainer în stare de agregare semisolidă. Prost dispusă, soră‑sa stă ghemuită la picioarele lui și nu spune nimic, nu întreabă nimic, doar decide în liniștea mormântală din sufletul ei să nu mai meargă prea curând la bazinul de înot, fiindcă nu apa e elementul ei, ci mai degrabă undele tonurilor muzicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fac? Așa și acum: ridică vesel În aer o mână moale, o vântură leneș câteva clipe, probabil a invitație, așteaptă să-i vină cuvintele pe limbă, nu-i vin, nici noi nu zicem nimic. Eu așez camera pe masă, rămân ghemuit, apoi, până să-și facă Pârvu curaj, pornesc către el, nu știu cum de, dar o fac În patru labe. - Băieți! Măi băieți! Cum spuneam: măi băieți, ce mai faceți, ai voștri cum o mai duc? Am sau n-am dreptate? Dobitocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
curge lucios și lung, des pletindu-se negru în jurul gulerului ascuțit al bluzei. Se sucește într-o dungă, revine, ferindu-se de ghionturile mulțimii. — Și cum a fost prima întâlnire ? insinuează iar glasul ei adânc, încetinit. Restrânsă, brusc elansată, din nou ghemuită, cu privirea mare și umedă. Ultimii spectatori se grăbesc să reintre în sală. Finalul reprezentației urcă în ovații. Autorul este adus, în cele din urmă, pe scenă. Oficialitățile literare au sentimentul datoriei împlinite față de rebelul care le-a tot dat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să te odihnești puțin, să și dormi. Cineva șoptise rar cuvintele, ca unei surori. Femeia era desculță ? De aceea n-o auzise intrând ? Venise de undeva de aproape, fusese prin preajmă ? Luneca acum spre ușă, fără zgomot, cu privirea sticloasă ? Ghemuită, cu umerii căzuți, leneșă, sfioasă. Ușa se închise, cândva, lent. Stăruia un parfum ciudat, un amestec de mirosuri. Deținuta mai privi, probabil, o vreme ușa, se întoarse. Își rezemă tâmpla de marginea ferestrei. Rămase nemișcată. Obrazul ei obosit părea plin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
odată, singură. Liberă, dar și înlănțuită. Cum și era, în celulă, atelier îngust și mizer, ca un sicriu. Nu s-ar fi atins de pensule, de creioane și hârtie. Cum nu s-ar fi atins de mâncarea din acea zi. Ghemuită, pe ciment, cu privirea fixă, de nebună. Capul gol și stomacul gol. O chinuia foamea. Fără să poată aduna vreun gând. Privind, până s-a lăsat întunericul, la colile de hârtie. La gamela sprijinită de colțul patului. Nu le vedea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
altul... aprobare specială ! Dar am reușit ! Am câștigat cinci concursuri, ca să-mi recunoască unul, dar am reușit. Nu, marea, vara, soarele nu ni le pot confisca. Nu pot ? Oare ? Percepea, rareori, un leneș bocănit metalic, parcă tot mai apropiat. Rămase ghemuit, îmbrățișând genunchii de pânză rece ai pantalonilor. Ridică privirea spre fruntea mată a lunii, în jur, infinitul lichefiat care îi ignora gândul și întrebările. „Bilanț pozitiv, am reușit, chiar dacă biografia mea nu le convenea, locuiesc în București, lucrez la cel
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și subțiri și până în adânc, în adânc. Bătrânul Johann Caspar Lavater nu pare deloc dispus să-și pună rochia și peruca și să apară, cu chipul blând și ramolit al coanei mari, să rupă blestemul. Chiriașul a înghețat în scaun, ghemuit, cu privirea în pământ... ochii întâlnesc doar picioarele groase ale mesei, arabescurile galbene verzi roșii ale covorului, botul ridicat al pantofilor negri, prăfuiți. Și, dintr-odată, articulațiile excesiv tensionate cedează... un sunet scurt și încă unul, încă unul, sec, rapid
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
găzduiește tânărul captiv, vocea liniștită a bătrânului pastor, portretist și poet : „Când denunțul va deveni lizibil, inginerul A.P. nu se va mai afla printre protagoniștii scenariului !“. A plecat, a murit, s-a reîncarnat într-un catâr ? Doamna și domnul Manole, ghemuiți unul în altul, înnegriți, dar solidari și durabili, amicul Lucian, gros, furios... nu vor avea de unde să-l mai ia pe intrus. Coșmarul se diluează, chipul capătă, treptat, pacea celui trecut dincolo de întâmplare și chin. S-a întors pe spate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
întâi își înmoaie degetul în gură și-l ridică deasupra capului: buun, vântul bate din față! Ia apoi poziția de atac și așteaptă. O mierlă gâlgâie zgribulită pe undeva în bezne de septembrie. Asta așteptam! își mai spune și țâșnește. Ghemuit, face salturi lungi ca de cangur. Deodată, se prăvălește ca săgetat peste un scaiete osos: norul alunecase de pe fața lunii. Or, Leonard știe ce înseamnă razele astea: moarte. Își umple gura cu țărână la repezeală. Nu, n-o să țipe decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
hohotul de plâns s-a amplificat, a căpătat un ecou neauzit până atunci, părea să fie al unei femei mature sau chiar al mai multora. Își amintește că a privit În sus, printre frunzele și inflorescențele plantelor Între care stătea ghemuit și a văzut Cloșca cu pui, Calea Laptelui, puzderia de stele care nu purtau atunci pentru el nici un nume. Plăcerea lui de a sta ascuns În timp ce era căutat și cineva plângea pentru că nu-l poate găsi diminuase brusc. Să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
era. Da’ stăteau toți În casele lu aldi tac-su. D’acolo s-a și dus amândoi la război și tot Ionică, săracu, nu s-a mai Întors.“ I. rubus Idaeus „Eeee, război, război!“ - zise unul dintre bătrânii care stăteau ghemuiți chiar În apropiere de Gelu Popescu, lângă peretele de lut al Încăperii. Până atunci nu zisese nimic, băiatul aproape că nici nu-i observase prezența. Cuvântul lui, plasat În singurele câteva secunde de tăcere pe care le permisese volubilul povestitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lui arde o lampă cu petrol, iar În dreapta, puțin Întors cu spatele, stă În picioare un bărbat cu beretă marinărească. Acesta privește peste umăr. Un grup de persoane Îmbrăcate destul de diferit și printre care se află și o femeie stau ghemuite, cu un genunchi la pământ și cu celălalt picior sprijinit pe talpă (o poziție asemănătoare cu startul de jos Într-o cursă de atletism). Țintesc cu niște puști vechi un inamic pe care nu-l vedem. Ei se află pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
din casa luminată. Se trezi că alergă fără voia lui peste fâneață spre gardul casei. Se propti de gard și se uită cu atenție prin fereastră. Mai multe femei În vârstă se mișcau cu iuțeală prin casă. Sub fereastră stătea ghemuit un câine care gemea Încetișor, scheuna, scâncea, dar nu lătra la Grințu sau poate, În mod ciudat, nici nu-i simțise prezența. O recunoscu printre femeile de dincolo de fereastră pe bătrână. Abia când auzi din nou răcnetul acela Își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]